Basarabeni.Ro

Portalul Basarabenilor din România

Avocat basarabeni.ro -Lăcătuș Igor
Campania Pro Cetăţenie Română
[o]

26 aprilie 2024, ora locală: 02:18

 

OSB in audienta la Preşedinţia României în vedera măririi numărului de locuri pentru studii universitare

adăugat 01 septembrie 2009, 20:05, la Eveniment

O delegaţie a Organizaţiei Studenţilor Basarabeni din Bucureşti au fost astazi la Palatul Cotroceni, unde au avut o întrevedere cu Alexandru Gheorghe Gussi, consilier prezidenţial la Departamentul de Educaţie şi Cercetare, transmite Basarabeni.ro.

Această intâlnire face parte din seria de audienţe pe care OSB le are programate la instituţii ale statului român, cum ar fi Guvernul României, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Administraţia Prezidenţială dar si la deputaţi şi senatori din Parlamentul României. Aceste întâlniri au ca scop prezentarea argumentelor în vederea acordării de către statul român a celor 1000 de locuri suplimentare, la studii universitare, pentru tinerii absolvenţi ai liceelor din Republica Moldova.

Liderii OSB Bucureşti au declarat că Alexandru Gussi i-a asigurat de faptul că Administraţia Prezidenţială va face toate demersurile necesare în vedera acordării acestor 1000 de locuri pentru studii universitare, insă decizia o va lua Ministerul Educatiei, Cercetării şi Inovării. ”Un răspuns final în acest sens este de aşteptat abia peste aproximativ 10 zile”, a menţionat consilierul prezidenţial, iar “locurile pot fi la cu bursa, dar si la fara bursa/fara taxa”.

Anterior, liderii OSB Bucureşti au avut o intrevedere cu Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Ecaterina Andronescu, care le-a spus tinerilor basarabeni că ministerul va solicita universităţilor din ţară să comunice numărul de locuri suplimentare ce pot fi oferite pentru tinerii din Republica Moldova.

Solicitat de Basarabeni.ro să comenteze răspunsul autorităţilor, Sergiu Răcilă, vicepreşedinte OSB Bucureşti, a declarat că sunt semnale favorabile ca statul român sa ofere aceste 1000 de locuri. ”Reprezentanţii statului român ne asigură că fac tot posibilul ca sa fie acordat acest numar de burse pentru basarabeni. Pe de alta parte, a mai rămas foarte puţin timp până la începerea noului an şcolar. OSB Bucureşti alături de OSB Timişoara, ATB Iaşi şi CSBB din Galaţi vor insista în continuare în acest sens” a conchis Sergiu Răcilă.

Amintim că pe 17 august Organizaţiile Studenţilor Basarabeni au adresat preşedintelui statului român, Traian Băsescu, o scrisoare, prin care au cerut suplimentarea numărului de burse pentru tinerii din Republica Moldova. Aceştia şi-au motivat cererea prin faptul că anul acesta au fost depuse mai multe dosare pentru concursul de admitere. „În acest sens, Organizaţiile Studenţilor Basarabeni din România vin cu rugămintea către Statul Român să-şi asume un program naţional de apropiere a tinerilor basarabeni de România şi de valorile culturale şi educaţionale româneşti. Credem cu tărie că datoria României este de a-i asigura cu locuri de studii cu bursă în România pe tinerii etnici români din Basarabia”, se precizează în apel.

Basarabeni.ro vă informeaza ca OSB Bucureşti şi OSB Timişoara va oferă consultanţă online tinerilor basarabeni pe adresa: osb_buc@yahoo.com, osb_tm@yahoo.com si la rubrica Intreaba > Raspundem de pe www.basarabeni.ro

La sectiunia dedicata bobocilor va punem la dispozitie adresele si datele de contact, din toata Tara, ale persoanelor care s-au inregistrat ca voluntari.

Autor: Basarabeni.ro
Sursa: www.basarabeni.ro
Initiativele OSB-ului demonstreaza un lucru cert- tinerii lupta pt drepturile tinerilor...Si acest fapt bucura!Bravo OSB. Bravo Vlad Durnea!!!
A comentat NA 01 septembrie 2009, 20:22
si pentru masteranzi nimic?
A comentat eu 01 septembrie 2009, 20:23
Chiar este o sursa de lumina intr-un nuteric profund! Va multumesk pt stire! Astept sa treaca 10 zile!
A comentat Pierro 02 septembrie 2009, 05:41
va multumim,
A comentat nina 02 septembrie 2009, 05:58
Am impresia ca 10 zile vor fi o vesnicie.Numai va rog mult sa nu raminem numai cu promisiunile,eu consider ca daca nu vei indeplini ce-ai promis nici nu face sa mai promiti ceva ca dupa asta ti-ai pierdut increderea si e foarte greu s-o obtii din nou mai ales pntru un om ca Basescu.
A comentat svetyk 02 septembrie 2009, 06:56
Oameni buni, guvernul taie si spanzura in bugetul Romaniei nu stie cum sa mai faca economii si cineva vorbeste despre marirea numarului de locuri. Sa dea Domnul sa fie adevarat, dar sincer parerea mea e ca sunt vorbe goale......se apropie campania electorala
A comentat Petru 02 septembrie 2009, 07:19
super!inseamna ka totusi cineva akolo sus ne mai iubeste inka!!!speram din suflet doar sa fie real,ka kiar studentii nostri au nevoie de asta!!!mii de felicitari de pe akum!!!!!!
A comentat inkutza08 02 septembrie 2009, 12:10
Am o informatie nu imbucuratoare pentru cei ce au depus documentele la MEDICINA (nu stiu pe cit e de veridica!), cum ca cei ce au optat p-u medicina sa nu spere la nimic, caci burse nu vor fi!!!!
POATE NE PROPUN ALTCEVA?
Cum vom fi informati dupa data de 10? Cum vor fi repartizate bursele???
Cine stie? Multumesc anticipat!



Cine ar putea sa ma informeze
A comentat Alexa 02 septembrie 2009, 13:05
Pu Alexa eu am dat la medicina dar macar la fara bursa nustii vor fi sau cel putin sa ne ofere alta sansa sa alegem altceva.
A comentat svetyk 02 septembrie 2009, 15:04
MERSI mult celor de la OSB sa le de-a Domnul sanatatea si noroc si sa ne rugam sa fie totul bine sa mergem si noi acolo la studii ca sincera sa fiu aici in RM parca s-t printre straini nu-mi gasesc locul .VA RUGAM SA NE OFERITI LOCURI LA GEOGRAFIE VA ROG TARE TARE TARE MERSI MULT
A comentat doinita 02 septembrie 2009, 17:42 | mergi sus ▲
Spune-ti-mi va rog daca in orasele pe care le-am solicitat deja s-t ocupate toate locurile eu mai am vreo sansa sau mi se va oferi in alte orase ,p-u mine nu conteaza in ce oras principalul e sa merg acolo la studii indeferent de oras MERSI MULT
A comentat doinita 02 septembrie 2009, 17:52 | mergi sus ▲
dar la FARA BURSA- CU TAXA nu se poate?
parca ar fi ceva mai cinstita treaba....
Daca in Romania invatamantul pentru copii romani ar fi FARA TAXA, atunci poate at fi acceptabila si primirea cubventionata a celor din mica romanie,adica RM.
Asa.....
ar fi cam nedrept fata de copii romani din romania si fata de parintii lor care platesc "cotizatii" la stat. din astea se plateste si invatamantul....
A comentat vasile 02 septembrie 2009, 18:40 | mergi sus ▲
OSB Bucureşti va oferă consultanţă online tinerilor basarabeni pe adresa: osb_buc@yahoo.com si ajutor celor care vin in Bucuresti. Ai nevoie de informatii despre licee, universitati, cazari etc scrie-ne.
A comentat Vlad Durnea, OSB Bucuresti 02 septembrie 2009, 19:52 | mergi sus ▲
P-u Svetyk,
da, si eu as fi de acord sa ne ofere sansa de a alege altceva decit medicina, daca s-a creat asa situatie, de examplu eu as dori la limbi aplicate. Eu cred ca vor fi oferite mai multe locuri la fara bursa. Sa SPERAM!
Un grand mersi celor de la OSB, caci nu sunt indiferenti fata de soarta basarabenilor. BRAVO!!!
A comentat Alexa 03 septembrie 2009, 07:14 | mergi sus ▲
buna ziua va rugam foarte mult sa nu renuntati la ideeea de a oferi aceste locuri tinerilor care sunt dornici de a inva in tara d-voastra,fiti cu inima calda oameni buni pt ca suntem fratii vostri,acceptati-ne linga voi pt ca va vom sustine oriunde si oricind.va rugam sa va ginditi.multumesc mult!!!!
A comentat anonim 03 septembrie 2009, 10:56 | mergi sus ▲
va multzumim pu sustzinere.mizam pe fortzele sh promisiunile dvs.conteaza f mult.
A comentat lulu 03 septembrie 2009, 14:55 | mergi sus ▲
Nu sunt din România dar iata ce zic eu, de când a intrat România în UE toti moldovenii şi-au adus aminte ca românii ne sunt fraţi, este adevarat nu neg deloc acest lucru, dar sa shtiti ca în România nu vă aşteaptă nimeni cu braţele deschise şi nu o să ai cum să zici României "casă" si romînilor frati, surori si mai nu stiu cum. Moldovenii au o reputaţie destul de stirbată acolo si cum a scris anonim mai sus "-vă vom susţine oriunde şi oricînd" e puţin probabil în practică. Important e sa fiţi oameni şi să vă comportaţi omeneşte şi cu respect, e foarte probabil că nu vi se va arăta acelasi lucru, unii români zîmbesc frumos dar ce se subînţelege e mai greu să pricepi. Când nu o sa prea înţeleaga glumele voastre şi felul de a fi care e oarecum diferit de al lor o să vedeţi şi voi diferenţa, important e ca atunci sa nu-i trataţi altfel decât omeneşte pentru că de la "fraţii" noştri avem şi de învăţat multe. Succese.
A comentat Nicu 03 septembrie 2009, 18:41 | mergi sus ▲
NICULE AI DREPTATE,DACA ESTI MUSCA IN CHISINAU,IN ROMANIA TOT MUSCA VEI FI,MIERE NU VEI FACE.EU AM AVUT NOROC CU CARUL IN ROMANIA,CEI DREPT AM AVUT PARTE SI DE HOTI,DAR OAMENII BUNI SUNT MAI MULTI.CA MENTALITATE SUNTEM LA FEL.PARTEA PTOSTA CA DUPA TAVALUCUL RUSESC NOI TRADUCEM DIRECT DIN RUSA ,ADICA NU NE EXPRIMAM CORECT.INVATATI SA VORBITI CORECT ROMANESTE SI ATUNCI DIALECTUL MOLDOVENESC NU VA FI UN HANDICAP,CUM CRED UNII.
A comentat tgh 03 septembrie 2009, 19:39 | mergi sus ▲
ce se mai aude???
trece timpul, oameni buni!!!
sesiunea de admitere a 2-a in ro incepe pe 7 septembrie.. sh idureaza doar cateva zile :((
multi de aici n-ar mai reushi sa-shi faca permis de shedere/viza, dak mai intarzie putin..
trebuie de facut ceva!!!!! :((((
A comentat luckystar 04 septembrie 2009, 12:12 | mergi sus ▲
am depus actele pentru studiul la facultatea limbi moderne aplicate a Universitatii ,,Lucian Blaga,, din Sibiu. Nu m-am gasit in listele celor admisi. Mai pot spera la ceva? OSB - va rog sa-mi raspundeti. Am media 8.53.
A comentat VALERIA 05 septembrie 2009, 14:50 | mergi sus ▲
eu v-am scris, dar voi nu-mi raspundeti. De ce? Vreau si eu sa studiez in Romania. Ajutoooooooooooooor!
A comentat VALERIA 05 septembrie 2009, 18:27 | mergi sus ▲
Stiti numai sa va laudati, dar nu faceti nimic. Chiar credeam ca cel putin o sa-mi raspundeti. Minciunosilor.
A comentat VALERIA 06 septembrie 2009, 22:30 | mergi sus ▲
Oameni buni ce se mai aude cu locurilor cele care ne-au fost promise,mai asteptam macar nu in zadar sa astept.
A comentat svetyk 08 septembrie 2009, 10:32 | mergi sus ▲
Oameni buni daca vreti sa speratzi in ceea ce priveste acordarea celor 1000 de lokuri nu aveti decit sa o facetzi, dar daka totushi nu vor fi acordate aceste lokuri nu este cazul sa va stresatzi orikum viatza nu aici se termina!
A comentat Pierro 08 septembrie 2009, 11:29 | mergi sus ▲


‹ înapoi la Ultimele Ştiri | sus ▲

Întrebări şi răspunsuri

Ultimele răspunsuri

  • #1 Lilyutza pentru natalita.popescu
    Odata ce esti si cetatean roman nu cred ca ai nevoie de acte din Republica Moldova, cel mai bine intrenati la starea civila din localitatea viitorului...

  • #2 Anusca pentru dorin1995
    dar daca depui direct la universitate si nu intri la buget sau eventual deloc mai poti depune si la consulat sau mu mai ai voie ?
    ...

  • #3 cielfanthom pentru dorin1995
    Salut!
    In acest caz aplici ca oricare alt absolvent de liceu, depunand dosarul la consulat(pentru a candida pentru unul din locurile pentru etnici rom...

  • #4 marinaian pentru Alina
    cei mai marsavi soferi sand pe ruta BRASOV-CHISINAU si sunt cei mai mari tepari. Evitari autobuzele lor de la orele 19:00 si 21:00. Eu de ultimu timp ...

  • #5 luminitacumpana pentru D0ina
    Ca basarabean cu diploma din rep. Moldova , nu e nevoie de echivalare dar ca romani cu diploma de la Moldova e necesar de echivalat la CNRED. Cu o ase...

  • #6 adaiulica pentru nicu_d
    salut, anul trecut nu a fost nevoie de echivalare de diploma cei de la universitate ocupanduse personal, dar trebuie sa intrebi la universitatea care ...

  • #7 lilik pentru Bogdanpop
    si tu ai scos vreodata bani de pe siteul asta?
    ...

  • #8 donici.vyiorel pentru Ciobanu_V
    Buna, lasa-mi un msg pe e-mail donici.vyiorel@gmail.com cu mai multe detalii gen, orasul in care ai vrea sa te transferi, la medicina generala/dentara...

  • #9 crinna pentru larisa2726
    aproape 10 media, ca sunt doar 5 locuri la masterat...

  • #10 adaiulica pentru Cornel
    deci poti in acest caz sa aplici pentru un liceu/colegiu in Romania, poti beneficia de locurile acordate de statul Roman ( astfel primind o bursa de 5...

Parteneri

Basarabeni.Ro

PROIECT realizat in cadrul OSB Timisoara

osb.basarabeni.ro

PROIECT administrat si intretinut de Basarabeni Media Grup

Eveniment

BREAKING NEWS // România a votat UNIREA. Decizie istorică în Parlamentul de la București
Vocea Moldovenilor a fost auzită: România vrea Unire! Declarația de REUNIRE a fost votată cu majoritate. În ceasul Marelui Centenar, în plenul reunit al Parlamentului de la București, în cadrul ședinței solemne dedicate celor 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, toată clasa politică românească a dat [...] mai mult
Cel mai MARE județ din România, Timis, a semna pentru UNIRE
Cel mai mare județ din România, judetul Timis, a semnat Declarației de Unire cu R. Moldova, înițiativa care ii apartine Roxanei Iliescu, vicepreședinte al Județului Timiș.
Propunerea a fost supusa votului pe 29 martie.
“Îi rog pe toţi colegii să îl semnăm, indiferent de coloratura politică [...] mai mult
Concert în aer liber - Zdob si Zdub, Nicoleta Nuca - Festivalul Cultural ,,Zilele Basarabiei” din Timisoara
Deschiderea grandiosului proiect: Festivalul Cultural ,,Zilele Basarabiei”, ediția a XVIII-a se va marca printr-un eveniment de anvergură și anume: Concert în aer liber, alături de interpreți de renume atât din Republica Moldova, cât și din România.Astfel, se va realiza o punte de legătură între cele două [...] mai mult
ȘOC! Cel mai MARE județ din România va semna UNIREA
 În timp ce Igor Dodon se află în plină campanie a promovării prostiei în Republica Moldova, iar replicile tovarășului la adresa primarului din localitatea Băcioi amintesc de agitarea godacului înainte de a fi sacrificat pentru masa de Crăciun, la care vedem aceeași expresie în care se [...] mai mult
Festivalul Cultural ,,Zilele Basarabiei”, ediția a XVIII-a din Timisoara
Cel mai așteptat proiect al anului marca OSB Timișoara-Festivalul Cultural ,,Zilele Basarabiei” revine și în acest an. La cea de-a XVIII-a ediție sărbătorim împreună 100 de ani de la sublima operă istorică-Marea Unire.
Festivalul reunește, deja de 18 ani, artiști, actori, studenți și elevi talentați, din cele două țări românești: [...] mai mult
Sunt 60! Încă două localități din țara noastră au semnat declarația simbolică de Unire
Ideea semnării unei declarații simbolice de unire devine din ce în ce mai populată în localitățile din țara noastră. După ce săptămâna trecută mai multe sate au semnat acest document, luni, localitățile Țînțăreni din raionul Telenești și Copceac din Ștefan Vodă au semnat, de asemenea, declarațiile de unire simbolică.
Odată [...] mai mult
DMITRII ROGOZIN, DECLARAT PERSONA NON GRATA ÎN R.MOLDOVA
Vicepremierul rus, Dmitrii Rogozin a fost declarată persona non grata în R.Moldova. Decizia a fost luată astăzi la Guvern în urma unei solicitări din partea ministrului de Externe, Andrei Galbur, după ce oficialul rus și-a declarat disponibilitatea de a veni în septembrie la Chișinău, dacă autoritățile [...] mai mult
/FOTO/ DODON ÎL PLAGIAZĂ PE PUTIN? ȘEFUL STATULUI A URCAT ÎN TRONUL ARHIERESC DIN BISERICA PROTATON
O imagine cu președintele țării, aflat în vacanță pe muntele Athos, a stârnit un val de critici și glume pe seama lui. Acesta apare pe tronul arhieresc din biserica Protaton, cea mai importantă clădire din Careia, fiind totodată și cea mai veche biserică din Sfântul Munte Athos, în aceeași ipostază în care a fost surprins [...] mai mult
30 IULIE INDEMN LA PROTEST
După 2 zile în care au protestat la Parlament și Președinție, partidele de opoziție anunță o nouă manifestație de protest, care va avea loc la 30 iulie. De această dată formațiunile din opoziție pregătesc o manifestație mai amplă, care se va desfășura duminică, 30 iulie, cu începere de la ora 12:00.
 

 
Liderul [...] mai mult
SIS:ECHIPAMENT MILITAR, DEPISTAT LA FRONTIERA MOLDO-ROMÂNĂ
Serviciul de Informaţii şi Securitate în comun cu Serviciul Vamal şi Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale au desfăşurat o operaţiune în cadrul căreia au identificat şi ridicat un lot de uniforme şi accesorii militare, fără acte de provenienţă. Echipamentul militar urma să [...] mai mult

randat în 	0.1422 secunde