Un neurochirurg, cel de-al doilea candidat la preşedinţia R. Moldova
adăugat 15 mai 2009, 11:18, la Politică
Pe lângă candidatului desemnat de comunişti, premierul în exerciţiu Zinaida Greceanîi, la preşedinţia Republicii Moldova s-a mai înscris un candidat. Este vorba despre medicul neurochirurg Stanislav Gropa, informează agenţia moldoveană BASA-press.Potrivit Constituţiei moldovene, în cursa pentru preşedinţie trebuie să se înscrie cel puţin doi candidaţi. Comisia specială pentru alegerea preşedintelui a primit aseară în jurul orelor 23:00 documentele celei de-a doua candidaturi la funcţia de şef al statului. Academicianul neurochirurg Stanislav Gropa lucrează la Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă din Chişinău.
Iurie Munteanu , membru al Comisiei speciale pentru desfăşurarea alegerilor preşedintelui R. Moldova, a declarat că această candidatură a fost înaintată de 15 deputaţi din partea PCRM. Actele candidatului Stanislav Gropa au fost depuse la Comisia specială conform Legii, precum consimţământul scris al acestuia, certificatul medical, declaraţia privind toate veniturile din anii 2008-2009 şi un CV.
Prima candidatură înregistrată pentru funcţia de şef al statului a fost a premierului în exerciţiu, Zinaida Greceanîi. Aceasta a fost susţinută de 33 de deputaţi, din partea PCRM.
În funcţia de preşedinte al R. Moldova poate fi ales orice cetăţean cu drept de vot care are 40 de ani, a locuit sau locuieşte permanent pe teritoriul R. Moldova nu mai puţin de zece ani.
Candidatura pentru funcţia de şef al statului poate fi propusă de persoana care îşi înaintează propria candidatură susţinută de cel puţin 15 deputaţi. Deputaţii care au semnat propunerea candidaturii pentru funcţia de şef al statului nu au dreptul să mai susţină o altă candidatură. Constituţional, Republica Moldova este republică parlamentară, iar şeful statului este ales de Parlament, cu votul a minim 61 de deputaţi din cei 101.
Alegerile preşedintelui R.Moldova vor avea loc la 20 mai.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲