Basarabeni.Ro

Portalul Basarabenilor din România

Avocat basarabeni.ro -Lăcătuș Igor
Campania Pro Cetăţenie Română
[o]

20 aprilie 2024, ora locală: 06:11

 

Voronin convoacă alegeri legislative anticipate în 29 iulie

adăugat 16 iunie 2009, 08:24, la Politică

Preşedintele moldovean în exerciţiu, Vladimir Voronin, a convocat alegeri legislative anticipate în 29 iulie, ceea ce înseamnă că pentru prima dată în istorie scrutinul va fi într-o zi lucrătoare, relatează agenţia de presă Omega.

Voronin a semnat decretul de dizolvare a Parlamentului şi de stabilire a datei alegerilor parlamentare anticipate.
Faptul că noul scrutin va avea loc într-o zi lucrătoare nu contravine legislaţiei în vigoare, deoarece Codul Electoral prevede că alegerile pot fi organizate "duminică sau în oricare altă zi indicată în actul de stabilire a alegerilor, pe întreg teritoriul ţării", dă asigurări Omega, citată de NewsIn, subliniind că aceasta este, totuşi, o premieră în istoria Republicii Moldova.

Semnarea decretului a intervenit după ce Parlamentul a avut luni o ultimă şedinţă, în care majoritatea comunistă a redus pragul electoral de la 6 la 5%, a împuternicit Guvernul cu dreptul de a emite ordonanţe de urgenţă şi a redus termenele necesare procedurii de falimentare a băncilor.

Preşedintele Voronin a dizolvat Legislativul, după ce opoziţia liberală a refuzat de două ori consecutiv să voteze un şef de stat comunist, ceea ce ar fi asigurat stabilitatea la guvernare pentru următorii patru ani pentru majoritatea comunistă, care deţine 60 din cele 101 mandate.

Opoziţia a declarat că un număr atât de mare de mandate a fost acumulat prin fraudarea masivă a scrutinului din 5 aprilie şi speră ca alegerile anticipate, organizate fără fraudă, să schimbe raportul de forţe să favoarea partidelor democratice.

În ultima şedinţă de dinaintea dizolvării, comuniştii moldoveni au finalizat modificarea Codului Electoral, prin scăderea pragului electoral de la 6% la 5% şi reducerea numărului de participanţi la votare necesar validării alegerilor, de la jumătate la o treime. O altă modificare spune că, dacă prezenţa la vot este sub o treime, alegerile repetate sunt validate indiferent de numărul de cetăţeni prezentaţi la urne.

Chiar dacă legislaţia moldoveană interzice modificarea Codului Electoral cu şase luni înaintea scrutinului, vicepreşedintele Parlamentului, deputatul comunist Vladimir Ţurcan, a declarat pentru NewsIn că modificările au fost operate la sugestia raportoarei pentru Republica Moldova, Josette Durrieu, după întrevederea avută la începutul acestei săptămâni. “Josette Durrieu ne-a spus la ultima întâlnire că, în unele cazuri, valorile democratice şi stabilitatea politică pot fi mai presus decât legislaţia”, a declarat Ţurcan.

Experţii în materie de alegeri au semnalat faptul că există riscul nevalidării acestor alegeri, din cauza prezenţei mici la urne şi repetării scrutinului în toamnă. Aceeaşi experţi constată de asemenea că popularitatea Partidului Comuniştilor va fi în scădere în perioada următoare, inclusiv din cauza crizei economice care ar putea duce la neachitarea pensiilor şi salariilor şi la disponibilizări masive, motiv pentru care comuniştii ar fi interesaţi să desfăşoare alegerile cât mai repede.

Declinul de imagine al comuniştilor ar mai fi agravat şi de recenta plecare din partid a fostului preşedinte de Parlament, Marian Lupu, care a criticat dur PCRM pentru lipsă de transparenţă, manipulare şi radicalizarea societăţii. Lupu şi-a declarat intenţia de a-şi continua cariera politică şi a primit oferta de a prelua conducerea Partidului Democrat din Moldova, preşedintele căruia este în prezent Dumitru Diacov, şi care la alegerele din 5 aprilie a acumulat 2,97 la sută.
Modificarea la Codul Electoral a fost criticată atât de opoziţie, cât şi de experţii de la Chişinău.

Autor: Cotidianul.
Sursa: www.cotidianul.ro
Acuma urmeaza ca alegerile sa se desfasoare intre orele 9 si 16. Atunci comunistii sigur isi vor atinge scopu.
A comentat vitek 16 iunie 2009, 09:35
Hai bre, că dacă veţi lipsi o zi de la servici pentru a merge la vot nu va fi sfârşitul lumii!

Votaţi PL! Votaţi SCHIMBAREA, DEMOCRAŢIA şi LIBERTATEA!
A comentat Prinţesă 16 iunie 2009, 14:48


‹ înapoi la Ultimele Ştiri | sus ▲

Întrebări şi răspunsuri

Ultimele răspunsuri

  • #1 Lilyutza pentru natalita.popescu
    Odata ce esti si cetatean roman nu cred ca ai nevoie de acte din Republica Moldova, cel mai bine intrenati la starea civila din localitatea viitorului...

  • #2 Anusca pentru dorin1995
    dar daca depui direct la universitate si nu intri la buget sau eventual deloc mai poti depune si la consulat sau mu mai ai voie ?
    ...

  • #3 cielfanthom pentru dorin1995
    Salut!
    In acest caz aplici ca oricare alt absolvent de liceu, depunand dosarul la consulat(pentru a candida pentru unul din locurile pentru etnici rom...

  • #4 marinaian pentru Alina
    cei mai marsavi soferi sand pe ruta BRASOV-CHISINAU si sunt cei mai mari tepari. Evitari autobuzele lor de la orele 19:00 si 21:00. Eu de ultimu timp ...

  • #5 luminitacumpana pentru D0ina
    Ca basarabean cu diploma din rep. Moldova , nu e nevoie de echivalare dar ca romani cu diploma de la Moldova e necesar de echivalat la CNRED. Cu o ase...

  • #6 adaiulica pentru nicu_d
    salut, anul trecut nu a fost nevoie de echivalare de diploma cei de la universitate ocupanduse personal, dar trebuie sa intrebi la universitatea care ...

  • #7 lilik pentru Bogdanpop
    si tu ai scos vreodata bani de pe siteul asta?
    ...

  • #8 donici.vyiorel pentru Ciobanu_V
    Buna, lasa-mi un msg pe e-mail donici.vyiorel@gmail.com cu mai multe detalii gen, orasul in care ai vrea sa te transferi, la medicina generala/dentara...

  • #9 crinna pentru larisa2726
    aproape 10 media, ca sunt doar 5 locuri la masterat...

  • #10 adaiulica pentru Cornel
    deci poti in acest caz sa aplici pentru un liceu/colegiu in Romania, poti beneficia de locurile acordate de statul Roman ( astfel primind o bursa de 5...

Parteneri

Basarabeni.Ro

PROIECT realizat in cadrul OSB Timisoara

osb.basarabeni.ro

PROIECT administrat si intretinut de Basarabeni Media Grup

Politică

Vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Vladimir Vitiuc a ascuns casele de ANI
În declarația sa de avere și interese personale figurează un automobil model Mercedes GLK 280 (anul fabricației – 2009) și un venit anual cumulativ de 267 mii de lei (din salariul și indemnizațiile de deputat). Vladimir Vitiuc a mai primit în anul 2020 o indemnizație de 174 de mii de lei de la Parlamentul R. Moldova. Susține că nu [...] mai mult
Anatol Ursu, candidatul unionist pe circumscriptia Europa de Vest, intre viziune, realitate si solutii pentru diaspora
 Anatol Ursu, candidatul unionist din partea Partidului Popular Românesc (PPR) pe circumscripția nr. 50 - Europa de Vest, sustine ca este nevoi de o viziune noua despre modul in care pot fi rezolvate problemele diasporei. In continuare puteti afla intentiile si solutiile sale in calitate de viitor deputat al diasporei pe circumscriptia [...] mai mult
O cerere, semnată de 1,2 milioane de persoane, privind ReUnirea a fost depusă la parlamentele de la Chișinău și București
O cerere susținută cu 1,2 milioane de semnături, în care se solicită parlamentelor de la Chișinău și București să voteze, la ședința comună din 27 martie, reîntregirea țării, prin reîntoarcerea teritoriului Basarabiei în componența României, a fost înregistrată la secretariatele celor două instituții în data [...] mai mult
Dodon ațâță moldovenii contra moldovenilor. Creează un „Front național” împotriva unioniștilor
odon a anunţat crearea unei "platforme de rezistenţă", menită să reunească moldovenii care nu împărtăşeşc ideea reunificăriii cu România. Şeful statului a precizat că "Frontul Naţional" e pentru cazul în care "situaţia va ieşi de sub control pe 25-27 martie".
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Dodon încearcă [...] mai mult
Decizia irevocabilă a Curții Supreme de Justiție care pune punct în dosarul Mânzat
Avocatul Valerian Mânzat, cunoscut opiniei publice pentru viaţa luxoasă etalată pe reţelele de socializare, își va petrece următorii opt ani în închisoare. Astăzi, 1 martie, Curtea Supremă de Justiție (CSJ), a respins recursul în anulare declarat de avocații lui Valerian Mânzat, ceea ce înseamnă [...] mai mult
Eșec total pentru Dodon // A ajuns la Berlin și se va vedea cu …. nemții
Vizita președintelui Igor Dodon la Berlin pare să fie un eșec total. Șeful statului a ajuns acum o oră în Capitala Germaniei, iar în mijloacele de informare de la Chișinău, nici pomină despre acest lucru, după cum era firesc. Explicația pare să fie faptul că agenda președintelui nu include decât o întrevedere cu adjunctul unui [...] mai mult
Senator român: Parlamentul moldovean a refuzat o ședință solemnă în anul Centenarului
enatorul român Iulia Scântei scrie într-o postare pe facebook că, Parlamentul Republicii Moldova a refuzat să dea curs invitației de a avea o ședință comună a Parlamentelor României și Republicii Moldova care ar fi trebuit să aibă loc la Iași sau la Chișinău.
Iulia Sântei punctează că: ”În ciuda eforturilor [...] mai mult
Igor Dodon vorbește despre cele mai mari pericole pentru securitatea țării: „Mișcarea unionistă trebuie oprită”
Unionismul, Alianța Nord-Atlantică și lipsa de soluții pentru problema transnistreană. Acestea sunt cele mai mari pericole pentru securitatea Republicii Moldova  în viziunea Președintelui, Igor Dodon. Șeful statului  a participat la emisiunea „Glavnîi vopros” de la postul de televiziune NTV Moldova. Președintele Republicii [...] mai mult
VIDEO/Iurie Leancă: Unirea României cu Moldova, o temă care prinde contur la Chișinău
Unirea cu România este o temă care prinde contur tot mai pregnant în Republica Moldova, susține fostul premeier și ministru de externe Iurie Leancă într-un interviu acordat emisiunii „În fața ta” de la Digi24.
„Zilele acestea am fost în centre raionale și am adresat această întrebare colegilor mei [...] mai mult
LUCINSCHI EXPLICĂ DE CE FEL DE PREȘEDINTE ARE NEVOIE MOLDOVA
Cel de-al doilea președinte al Republicii Moldova, Petru Lucinschi, susține că în fruntea țării trebuie să se afle un președinte cu rol de arbitru, notează NOI.md. 
În cadrul unui interviu acordat portalului tribuna.md, fostul demnitar a declarat că optează pentru o republică prezidențială, în cadrul căreia președintele [...] mai mult

randat în 	0.1481 secunde