Basarabeni.Ro

Portalul Basarabenilor din România

Avocat basarabeni.ro -Lăcătuș Igor
Campania Pro Cetăţenie Română
[o]

25 aprilie 2024, ora locală: 08:53

 

Voronin spune că nu va convoca alegeri anticipate până când nu este învestit noul guvern

adăugat 24 mai 2009, 18:49, la Politică

Vladimir Voronin nu va renunţa la funcţia de şef al statului şi nu va convoca alegeri anticipate, în cazul în care eşuează alegerea unui nou preşedinte, până când Parlamentul nu va învesti un nou guvern, a declarat, astăzi, preşedintele Republicii Moldova, pentru RIA Novosti.

Preşedintele în exerciţiu al Republicii Moldova, care deţine şi funcţia de preşedinte al Parlamentului, nu intenţionează renunţe la mandatul prezidenţial până când Parlamentul nu-l va alege pe noul şef al statului, scrie RIA Novosti, amintind că opoziţia cere ca Voronin să renunţe la mandatul prezidenţial din moment ce a fost ales şef al legislativului.

"Dacă pe 28 mai va fi ales preşedintele, înseamnă că va fi organizată procedura specială de învestitură şi atunci voi ceda noului preşedinte ales, cu sufletul şi conştiinţa liniştită, puterea prezidenţială, iar noul preşedinte deja va semna decretul privind numirea primului-ministru al ţării", a declarat Voronin.

"În cazul în care nu va fi ales preşedintele, înainte să numesc data alegerilor anticipate (parlamentare), voi emite decretul şi voi numi candidatura pentru funcţia de prim-ministru şi până când această candidatură pentru funcţia de premier nu va fi validată de legislativ, până când acesta nu va prezenta componenţa noului guvern, eu nu voi emite decretul privind organizarea de noi alegeri", a explicat preşedintele moldovean în exerciţiu.

"Ţara nu poate fi lăsată fără guvernare, ţara nu poate fi lăsată fără guvern. Mai mult, acest nou guvern, care va fi format imediat sau după ce va eşua alegerea preşedintelui, acesta va avea toate drepturile, toate prerogativele. Nu va fi unul interimar. Totul va fi cât se poate de real", a mai spus Voronin.

"Noi vom numi noul Guvern şi apoi prin al doilea decret eu voi numi data noilor alegeri parlamentare. Ceea ce, bineînţeles, nu aş vrea. Aş vrea ca totul să se termine şi să începem lucrul asupra problemelor ce s-au acumulat", a completat şeful statului.

În acelaşi timp, spune Voronin, "nu trebuie să ne gândim că, dacă vom rămâne prinşi acum în alegerile prezidenţiale, aceasta înseamnă o catastrofă".

"Nu va fi nicio tragedie pentru că, potrivit Constituţiei, până când nu va fi ales noul preşedinte, eu nu am dreptul să renunţ la funcţia de preşedinte. Eu voi lucra aşa cum am făcut-o în toţi cei opt ani. Guvernul va funcţiona", a asigurat Voronin.

"Iar politicienii din opoziţie pot continua să convingă populaţia şi să-i povestească de ce au atacat Parlamentul şi de ce au devastat Preşedenţia, ce au vrut să demonstreze prin acest lucru, ce fel de putere voiau să instaureze în ţară şi multe alte lucruri pentru care vor trebui să răspundă în faţa alegătorilor", a încheiat preşedintele Republicii Moldova.

Autor: NewsIn
Sursa: www.realitatea.net
voronin: face cuvant cu cuvant cei dicteaza moscova,metodic,marsav,cinic. DA ! ....... infectia asta comunista e greu de invins dar nu e imposibil !!! Lupta pr LIBERTATE continue !!! CURAJ !!! si cu DOAMNE AJUTA !!!
TRAIASCA LIMBA ROMANA si ROMANIA MARE si LIBERA !!!
A comentat ROMAN basarabean in exil in UE 25 mai 2009, 01:58


‹ înapoi la Ultimele Ştiri | sus ▲

Întrebări şi răspunsuri

Ultimele răspunsuri

  • #1 Lilyutza pentru natalita.popescu
    Odata ce esti si cetatean roman nu cred ca ai nevoie de acte din Republica Moldova, cel mai bine intrenati la starea civila din localitatea viitorului...

  • #2 Anusca pentru dorin1995
    dar daca depui direct la universitate si nu intri la buget sau eventual deloc mai poti depune si la consulat sau mu mai ai voie ?
    ...

  • #3 cielfanthom pentru dorin1995
    Salut!
    In acest caz aplici ca oricare alt absolvent de liceu, depunand dosarul la consulat(pentru a candida pentru unul din locurile pentru etnici rom...

  • #4 marinaian pentru Alina
    cei mai marsavi soferi sand pe ruta BRASOV-CHISINAU si sunt cei mai mari tepari. Evitari autobuzele lor de la orele 19:00 si 21:00. Eu de ultimu timp ...

  • #5 luminitacumpana pentru D0ina
    Ca basarabean cu diploma din rep. Moldova , nu e nevoie de echivalare dar ca romani cu diploma de la Moldova e necesar de echivalat la CNRED. Cu o ase...

  • #6 adaiulica pentru nicu_d
    salut, anul trecut nu a fost nevoie de echivalare de diploma cei de la universitate ocupanduse personal, dar trebuie sa intrebi la universitatea care ...

  • #7 lilik pentru Bogdanpop
    si tu ai scos vreodata bani de pe siteul asta?
    ...

  • #8 donici.vyiorel pentru Ciobanu_V
    Buna, lasa-mi un msg pe e-mail donici.vyiorel@gmail.com cu mai multe detalii gen, orasul in care ai vrea sa te transferi, la medicina generala/dentara...

  • #9 crinna pentru larisa2726
    aproape 10 media, ca sunt doar 5 locuri la masterat...

  • #10 adaiulica pentru Cornel
    deci poti in acest caz sa aplici pentru un liceu/colegiu in Romania, poti beneficia de locurile acordate de statul Roman ( astfel primind o bursa de 5...

Parteneri

Basarabeni.Ro

PROIECT realizat in cadrul OSB Timisoara

osb.basarabeni.ro

PROIECT administrat si intretinut de Basarabeni Media Grup

Politică

Vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Vladimir Vitiuc a ascuns casele de ANI
În declarația sa de avere și interese personale figurează un automobil model Mercedes GLK 280 (anul fabricației – 2009) și un venit anual cumulativ de 267 mii de lei (din salariul și indemnizațiile de deputat). Vladimir Vitiuc a mai primit în anul 2020 o indemnizație de 174 de mii de lei de la Parlamentul R. Moldova. Susține că nu [...] mai mult
Anatol Ursu, candidatul unionist pe circumscriptia Europa de Vest, intre viziune, realitate si solutii pentru diaspora
 Anatol Ursu, candidatul unionist din partea Partidului Popular Românesc (PPR) pe circumscripția nr. 50 - Europa de Vest, sustine ca este nevoi de o viziune noua despre modul in care pot fi rezolvate problemele diasporei. In continuare puteti afla intentiile si solutiile sale in calitate de viitor deputat al diasporei pe circumscriptia [...] mai mult
O cerere, semnată de 1,2 milioane de persoane, privind ReUnirea a fost depusă la parlamentele de la Chișinău și București
O cerere susținută cu 1,2 milioane de semnături, în care se solicită parlamentelor de la Chișinău și București să voteze, la ședința comună din 27 martie, reîntregirea țării, prin reîntoarcerea teritoriului Basarabiei în componența României, a fost înregistrată la secretariatele celor două instituții în data [...] mai mult
Dodon ațâță moldovenii contra moldovenilor. Creează un „Front național” împotriva unioniștilor
odon a anunţat crearea unei "platforme de rezistenţă", menită să reunească moldovenii care nu împărtăşeşc ideea reunificăriii cu România. Şeful statului a precizat că "Frontul Naţional" e pentru cazul în care "situaţia va ieşi de sub control pe 25-27 martie".
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Dodon încearcă [...] mai mult
Decizia irevocabilă a Curții Supreme de Justiție care pune punct în dosarul Mânzat
Avocatul Valerian Mânzat, cunoscut opiniei publice pentru viaţa luxoasă etalată pe reţelele de socializare, își va petrece următorii opt ani în închisoare. Astăzi, 1 martie, Curtea Supremă de Justiție (CSJ), a respins recursul în anulare declarat de avocații lui Valerian Mânzat, ceea ce înseamnă [...] mai mult
Eșec total pentru Dodon // A ajuns la Berlin și se va vedea cu …. nemții
Vizita președintelui Igor Dodon la Berlin pare să fie un eșec total. Șeful statului a ajuns acum o oră în Capitala Germaniei, iar în mijloacele de informare de la Chișinău, nici pomină despre acest lucru, după cum era firesc. Explicația pare să fie faptul că agenda președintelui nu include decât o întrevedere cu adjunctul unui [...] mai mult
Senator român: Parlamentul moldovean a refuzat o ședință solemnă în anul Centenarului
enatorul român Iulia Scântei scrie într-o postare pe facebook că, Parlamentul Republicii Moldova a refuzat să dea curs invitației de a avea o ședință comună a Parlamentelor României și Republicii Moldova care ar fi trebuit să aibă loc la Iași sau la Chișinău.
Iulia Sântei punctează că: ”În ciuda eforturilor [...] mai mult
Igor Dodon vorbește despre cele mai mari pericole pentru securitatea țării: „Mișcarea unionistă trebuie oprită”
Unionismul, Alianța Nord-Atlantică și lipsa de soluții pentru problema transnistreană. Acestea sunt cele mai mari pericole pentru securitatea Republicii Moldova  în viziunea Președintelui, Igor Dodon. Șeful statului  a participat la emisiunea „Glavnîi vopros” de la postul de televiziune NTV Moldova. Președintele Republicii [...] mai mult
VIDEO/Iurie Leancă: Unirea României cu Moldova, o temă care prinde contur la Chișinău
Unirea cu România este o temă care prinde contur tot mai pregnant în Republica Moldova, susține fostul premeier și ministru de externe Iurie Leancă într-un interviu acordat emisiunii „În fața ta” de la Digi24.
„Zilele acestea am fost în centre raionale și am adresat această întrebare colegilor mei [...] mai mult
LUCINSCHI EXPLICĂ DE CE FEL DE PREȘEDINTE ARE NEVOIE MOLDOVA
Cel de-al doilea președinte al Republicii Moldova, Petru Lucinschi, susține că în fruntea țării trebuie să se afle un președinte cu rol de arbitru, notează NOI.md. 
În cadrul unui interviu acordat portalului tribuna.md, fostul demnitar a declarat că optează pentru o republică prezidențială, în cadrul căreia președintele [...] mai mult

randat în 	0.1237 secunde