Una dintre cele mai des repetate fraze autocritice se referă la faptul că românii sunt mioritici. O aluzie la cunoscuta baladă în sensul că românii au ca trăsătură generală renunţarea, abandonul de sine în faţa pericolului. Iar această temă calomnioasă este propagată prin toate manualele şcolare cu un oarecare titlu de mândrie în ciuda chiar a textului baladei Mioriţa. Ideea nu-mi aparţine, am auzit-o de la un ziarist mai bătrân şi probabil a mai fost tratată şi de alţii, dar cred că merită câteva rânduri. 

Balada Mioriţei nu are firul epic încheiat, nu se spune nicăieri că ciobanul moldovean chiar a fost omorât. Ştim că baciul ungurean şi cel vrâncean vor să îl omoare ca să îi ia oile, iar ciobanul moldovean este avertizat. Mult comentata secvenţă a testamentului şi morţii cosmice începe cu modul condiţional „de-a fi să mor”. Adică baciul moldovean pune o condiţie: dacă va muri, atunci să fie înmormântat cu fluieraşe la cap, iar mamei lui să nu i se spună că a murit. Dar nu se spune mai apoi nimic despre ce a făcut baciul moldovean. Poate chiar şi-a chemat un câine, a pus mâna pe un par şi i-a sleit pe cei doi tâlhari. Eu unul aş fi chiar sigur că aşa a făcut baciul moldovean - nu avea cum să adune cele mai multe şi mândre oi, dacă nu ar fi fost în stare să le apere în decursul timpului. Baciul moldovean nu era chiar ultimul dintre ciobani. Şi dacă ne uităm la dimensiunile unui câine ciobănesc mioritic - 70 de centimetri înălţime şi 45 de kilograme -, ne putem imagina că nu le-a fost tocmai uşor celor doi tâlhari să îşi ducă la îndeplinire fapta.

Nu există nicăieri în balada Mioriţa vreo cedare în faţa destinului, există doar un testament şi rămâne deschisă posibilitatea pentru orice final - inclusiv acela în care baciul moldovean iese învingător. Dimitrie Cantemir scria că moldovenilor din vechime chiar le plăcea lupta corp la corp: „Arcul îl întind foarte bine, asemenea se pricep să poarte suliţa; dar totdeauna au izbândit mai mult cu spada. Numai vânătorii poartă puşti şi moldovenii socotesc că e un lucru de ocară să folosească această unealtă împotriva duşmanului, la care nu ajungi nici prin meşteşugul războiului şi nici prin vitejie”. Din punctul meu de vedere, teza „românul mioritic” egal „românul care cedează având pretenţii cosmice” nu este altceva decât o calomnie.

Îndrăznesc chiar să bănuiesc că această calomnie face parte din permanentul război de imagine împotriva românilor. Cred că există pe undeva o istorie a interpretărilor date baladei Mioriţa şi o să încerc să aflu când şi cum s-a strecurat în spaţiul public această interpretare calomnioasă.

Până atunci îmi voi scoate din vocabular această expresie dăunătoare şi voi încerca să corectez pe oricine voi auzi că o foloseşte în acest sens denigrator. Voi accepta doar interpretarea dată de un român din Valea Timocului care mi-a spus că românii timoceni sunt mioritici în opoziţie cu românii din România şi R. Moldova care sunt eminescieni. Omul vroia să spună că Eminescu a ridicat la un alt nivel civilizaţia şi limba românească (dar aceasta este o altă discuţie). Eu unul am de gând să fiu mândru că sunt mioritic de acum înainte.