Basarabeni.Ro

Portalul Basarabenilor din România

Avocat basarabeni.ro -Lăcătuș Igor
Campania Pro Cetăţenie Română
[o]

3 mai 2024, ora locală: 13:17

 

Consecinţele întâlnirii lui Filat cu Smirnov

adăugat 28 septembrie 2010, 11:11, la Politică

Consecinţe, întâlnire, Filat, Smirnov, Nicolae Negru

Fiind cu ochii pe centrul scenei politice, hipnotizată de „peripeţiile" politicienilor, de manevrele partidelor în luptele preelectorlae, mass-media pare să scape din vedere ce se întâmplă pe la „margine", în culisele puterii, pe unele direcţii mai puţin spectaculoase, care nu par să aibă impact imediat asupra viitoarelor alegeri anticipate.

 

Ne referim în cazul dat la ceea ce se petrece pe direcţia transnistreană, la întâlnirile de rutină, simbolice, dintre cei implicaţi în rezolvarea conflictului, la starea relaţiilor actuale dintre Chişinău şi Tiraspol, care, surprinzător, par să evolueze. Mai rămâne de văzut dacă sensul e pozitiv sau negativ, dar faptul în sine este demn de atenţie.


Noul mecanism de export


Poate fiindcă nu se aşteptau la o asemenea întorsătură tocmai în timpul acestei guvernări, jurnaliştii au tratat „din mers", superficial, vizita premierului Filat la Tiraspol. Abia acum iese la iveală scopul acesteia. Întâlnirea sa, pe stadionul local, cu liderul separatist Smirnov a avut apoi drept consecinţă completarea unei hotărâri a Guvernului (nr. 1001 din 19 septembrie 2000) privind exportul produselor din raioanele de est ale Republicii Moldova. Acuzat de presa comunistă că face concesii în detrimentul interesului naţional, premierul Filat a răspuns că, după aceste completări, întreprinderile transnistrene vor continua să activeze în câmpul legal al RM, dar nu vor mai trebui să suporte cheltuieli suplimentare, transportând produsele exportate pe căi ocolitoare, prin punctul vamal situat la nordul RM, la frontiera moldo-ucraineană controlată de autorităţile de la Chişinău, ci vor avea posibilitatea să le exporte prin sectorul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene. Conform declaraţiilor vicepremierului Victor Osipov, regimul vamal introdus pentru agenţii economici din regiunea transnistreană în anul 2006, prin acordul moldo-ucrainean, rămâne în vigoare. „Noul mecanism de export al mărfurilor din regiune pe căile ferate este unul universal, care schimbă doar coridoarele de export şi introduce în schimb noi elemente de verificare a ieşirii din ţară a acestor eşaloane cu marfă, e un mecanism pentru toate întreprinderile producătoare din regiune, care păstrează toate elementele de control vamal ale Republicii Moldova asupra acestor exporturi", a precizat Osipov. Rămâne de văzut însă dacă acest „mecanism", elaborat, ni se spune, cu participarea experţilor europeni, va funcţiona aşa cum crede guvernul actual, dacă, având la dispoziţie alte „coridoare de export", companiile transnistrene vor mai binevoi să ia în seamă autorităţile vamale ale RM.


Strategia proprie


În continuare, în contextul „măsurilor de consolidare a încrederii între cele două maluri ale Nistrului" se planifică reluarea în timpul cel mai apropiat a circulaţiei trenurilor Chişinău - Odesa pe segmentul transnistrean. Nici în cazul dat însă nu sunt suficient de clare consecinţele, nu se ştie dacă reluarea circulaţiei nu poate fi interpretată ca o recunoaştere de facto a aşa-zisei „căi ferate transnistrene", şi dacă acţiunea se înscrie în cadrul constituţional al RM ca stat unitar. E nevoie de mai multă transparenţă, de mai multă informaţie ca să putem trage nişte concluzii sigure în acest sens. Ar fi păcat dacă „măsurile de consolidare a încrederii" s-ar face de dragul măsurilor în sine, cu concesii unilaterale din partea Chişinăului. RM nu îşi poate restabili integritatea teritorială fără implicarea Occidentului, dar aceasta nu înseamnă că Chişinăul nu trebuie să aibă propria strategie şi să nu urmărească dacă recomandările instituţiilor europene nu vin în contradicţie cu interesul nostru naţional.


Graba strică treaba


Departe de noi ideea că actuala guvernare ţinteşte, ca Voronin, să obţină niscaiva dividende electorale sau încearcă să îmblânzească „ursul" rusesc, supărat rău în ultima vreme, totuşi ar fi bine să nu se grăbească în chestiunea transnistreană, căci graba strică treaba. Trebuie să se pună capăt „tradiţiei" păguboase de a semna documente importante în preajma alegerilor, cum făcea liderul comunist, chiar dacă în cazul de faţă este vorba de implicarea unor instituţii europene. Experienţa ne sugerează că reprezentanţii Europei nu sunt întotdeauna jucători imparţiali. Problematica transnistreană trebuie scoasă de sub presiunea electoralului, ca asupra acordurilor respective să nu planeze nicio suspiciune că ar fi fost încheiate în deficit de timp de gândire sau din interes meschin.

Atenţie la detalii

Pe de altă parte, fiindcă atenţia pentru problema transnistreană în exterior s-a accentuat în ultima vreme, după ce cancelarul Germaniei s-a angajat public, în numele Uniunii Europene, să contribuie la aplanarea conflictului, Chişinăul nu trebuie să se „relaxeze", ci, dimpotrivă, să monitorizeze mai strâns evoluţia negocierilor dintre UE şi Rusia. Rusia poate ajunge la o înţelegere cu UE privind federalizarea RM, dacă Chişinăul nu va fi atent la detalii. Exercitând presiuni asupra Moscovei, Occidentul devine „vulnerabil" la rândul său în faţa iniţiativelor ruse, a intenţiilor Kremlinului de a repune pe masa negocierilor planul Kozak. Întâmplător să fi declarat recent Teodor Baconschi, ministrul de Externe al României, că Bucureştiul respinge orice plan de federalizare a RM? Diplomaţia moldovenească are obiectivul să amintească în permanenţă Germaniei şi UE că federalizarea, care este pozitivă în sine, ar echivala în cazul nostru cu transnistrizarea RM, cu rămânerea ei la cheremul Rusiei.

În afară de implicarea Germaniei, există şi alte semne că RM devine un câmp de bătaie important în regrupările de forţă pe continentul european. În ciuda „restartării" relaţiilor cu Rusia, SUA şi aliaţii săi nu uită de prezenţa trupelor ruse pe teritoriul RM. Lucrurile se precipită, dacă Merkel a ajuns să-i propună lui Medvedev ridicarea vizelor pentru ruşi în schimbul retragerii trupelor ruse din RM. La recenta întâlnire a Consiliului NATO-Rusia, secretarul de stat al SUA, Hillary Clinton, a declarat că Georgia şi RM trebuie să aibă dreptul să decidă de sine stător dacă acceptă sau nu trupe străine pe teritoriul său. Toate acestea fac şi mai urgentă implicarea activă, bazată pe propria strategie, a diplomaţiei noastre în problematica transnistreană, dacă nu dorim să ne trezim cu soluţii surprinzătoare, neplăcute, inacceptabile pentru RM.


Autor: Nicolae Negru, Jurnal.md
Sursa: www.rgnpress.ro


‹ înapoi la Ultimele Ştiri | sus ▲

Întrebări şi răspunsuri

Ultimele răspunsuri

  • #1 Lilyutza pentru natalita.popescu
    Odata ce esti si cetatean roman nu cred ca ai nevoie de acte din Republica Moldova, cel mai bine intrenati la starea civila din localitatea viitorului...

  • #2 Anusca pentru dorin1995
    dar daca depui direct la universitate si nu intri la buget sau eventual deloc mai poti depune si la consulat sau mu mai ai voie ?
    ...

  • #3 cielfanthom pentru dorin1995
    Salut!
    In acest caz aplici ca oricare alt absolvent de liceu, depunand dosarul la consulat(pentru a candida pentru unul din locurile pentru etnici rom...

  • #4 marinaian pentru Alina
    cei mai marsavi soferi sand pe ruta BRASOV-CHISINAU si sunt cei mai mari tepari. Evitari autobuzele lor de la orele 19:00 si 21:00. Eu de ultimu timp ...

  • #5 luminitacumpana pentru D0ina
    Ca basarabean cu diploma din rep. Moldova , nu e nevoie de echivalare dar ca romani cu diploma de la Moldova e necesar de echivalat la CNRED. Cu o ase...

  • #6 adaiulica pentru nicu_d
    salut, anul trecut nu a fost nevoie de echivalare de diploma cei de la universitate ocupanduse personal, dar trebuie sa intrebi la universitatea care ...

  • #7 lilik pentru Bogdanpop
    si tu ai scos vreodata bani de pe siteul asta?
    ...

  • #8 donici.vyiorel pentru Ciobanu_V
    Buna, lasa-mi un msg pe e-mail donici.vyiorel@gmail.com cu mai multe detalii gen, orasul in care ai vrea sa te transferi, la medicina generala/dentara...

  • #9 crinna pentru larisa2726
    aproape 10 media, ca sunt doar 5 locuri la masterat...

  • #10 adaiulica pentru Cornel
    deci poti in acest caz sa aplici pentru un liceu/colegiu in Romania, poti beneficia de locurile acordate de statul Roman ( astfel primind o bursa de 5...

Parteneri

Basarabeni.Ro

PROIECT realizat in cadrul OSB Timisoara

osb.basarabeni.ro

PROIECT administrat si intretinut de Basarabeni Media Grup

Politică

Vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Vladimir Vitiuc a ascuns casele de ANI
În declarația sa de avere și interese personale figurează un automobil model Mercedes GLK 280 (anul fabricației – 2009) și un venit anual cumulativ de 267 mii de lei (din salariul și indemnizațiile de deputat). Vladimir Vitiuc a mai primit în anul 2020 o indemnizație de 174 de mii de lei de la Parlamentul R. Moldova. Susține că nu [...] mai mult
Anatol Ursu, candidatul unionist pe circumscriptia Europa de Vest, intre viziune, realitate si solutii pentru diaspora
 Anatol Ursu, candidatul unionist din partea Partidului Popular Românesc (PPR) pe circumscripția nr. 50 - Europa de Vest, sustine ca este nevoi de o viziune noua despre modul in care pot fi rezolvate problemele diasporei. In continuare puteti afla intentiile si solutiile sale in calitate de viitor deputat al diasporei pe circumscriptia [...] mai mult
O cerere, semnată de 1,2 milioane de persoane, privind ReUnirea a fost depusă la parlamentele de la Chișinău și București
O cerere susținută cu 1,2 milioane de semnături, în care se solicită parlamentelor de la Chișinău și București să voteze, la ședința comună din 27 martie, reîntregirea țării, prin reîntoarcerea teritoriului Basarabiei în componența României, a fost înregistrată la secretariatele celor două instituții în data [...] mai mult
Dodon ațâță moldovenii contra moldovenilor. Creează un „Front național” împotriva unioniștilor
odon a anunţat crearea unei "platforme de rezistenţă", menită să reunească moldovenii care nu împărtăşeşc ideea reunificăriii cu România. Şeful statului a precizat că "Frontul Naţional" e pentru cazul în care "situaţia va ieşi de sub control pe 25-27 martie".
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Dodon încearcă [...] mai mult
Decizia irevocabilă a Curții Supreme de Justiție care pune punct în dosarul Mânzat
Avocatul Valerian Mânzat, cunoscut opiniei publice pentru viaţa luxoasă etalată pe reţelele de socializare, își va petrece următorii opt ani în închisoare. Astăzi, 1 martie, Curtea Supremă de Justiție (CSJ), a respins recursul în anulare declarat de avocații lui Valerian Mânzat, ceea ce înseamnă [...] mai mult
Eșec total pentru Dodon // A ajuns la Berlin și se va vedea cu …. nemții
Vizita președintelui Igor Dodon la Berlin pare să fie un eșec total. Șeful statului a ajuns acum o oră în Capitala Germaniei, iar în mijloacele de informare de la Chișinău, nici pomină despre acest lucru, după cum era firesc. Explicația pare să fie faptul că agenda președintelui nu include decât o întrevedere cu adjunctul unui [...] mai mult
Senator român: Parlamentul moldovean a refuzat o ședință solemnă în anul Centenarului
enatorul român Iulia Scântei scrie într-o postare pe facebook că, Parlamentul Republicii Moldova a refuzat să dea curs invitației de a avea o ședință comună a Parlamentelor României și Republicii Moldova care ar fi trebuit să aibă loc la Iași sau la Chișinău.
Iulia Sântei punctează că: ”În ciuda eforturilor [...] mai mult
Igor Dodon vorbește despre cele mai mari pericole pentru securitatea țării: „Mișcarea unionistă trebuie oprită”
Unionismul, Alianța Nord-Atlantică și lipsa de soluții pentru problema transnistreană. Acestea sunt cele mai mari pericole pentru securitatea Republicii Moldova  în viziunea Președintelui, Igor Dodon. Șeful statului  a participat la emisiunea „Glavnîi vopros” de la postul de televiziune NTV Moldova. Președintele Republicii [...] mai mult
VIDEO/Iurie Leancă: Unirea României cu Moldova, o temă care prinde contur la Chișinău
Unirea cu România este o temă care prinde contur tot mai pregnant în Republica Moldova, susține fostul premeier și ministru de externe Iurie Leancă într-un interviu acordat emisiunii „În fața ta” de la Digi24.
„Zilele acestea am fost în centre raionale și am adresat această întrebare colegilor mei [...] mai mult
LUCINSCHI EXPLICĂ DE CE FEL DE PREȘEDINTE ARE NEVOIE MOLDOVA
Cel de-al doilea președinte al Republicii Moldova, Petru Lucinschi, susține că în fruntea țării trebuie să se afle un președinte cu rol de arbitru, notează NOI.md. 
În cadrul unui interviu acordat portalului tribuna.md, fostul demnitar a declarat că optează pentru o republică prezidențială, în cadrul căreia președintele [...] mai mult

randat în 	0.1995 secunde