Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti,

HRISTOS A ÎNVIAT!

Timp de şapte săptămâni ale Sfântului şi Marelui Post ne-am rugat fierbinte ca Domnul îndurărilor să ne ajute în „lupta cea bună" (II Tim. 4,7) să biruim păcatul, să ne curăţim simţurile ca fără osândă să ajungem în această Sfântă şi Slăvită Zi a celui mai Strălucit Praznic al credinţei noastre - Învierea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Şi Bunul Dumnezeu ne-a ascultat rugăciunea. Aceasta este „ziua care a făcut-o Domnul să ne luminăm şi să ne veselim într-însa" (Ps. 117, 24). Suntem martorii celei mai mari minuni.

Hristos a Înviat şi „toate s-au umplut de lumină şi cerul şi pământul şi cele dedesubt". „Iată, a venit la noi praznicul cel dorit şi mântuitor, ziua Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, temeiul păcii, pricina împăcării, îndepărtarea războaielor, nimicirea morţii, înfrângerea diavolului", spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Şi tot el adaugă: „Astăzi oamenii s-au amestecat cu îngerii, iar cei îmbrăcaţi cu trup, înalţă împreună cu cei fără de trupuri cântări de laudă. Astăzi surpată este tirania diavolului; astăzi s-au dezlegat legăturile morţii şi biruinţa iadului a dispărut; astăzi este iarăşi vreme potrivită să rostim acel cuvânt profetic: „Unde-ţi este, moarte, boldul? Unde-ţi este, iadule, biruinţa?" Astăzi porţile cele de aramă le-a sfărâmat Stăpânul nostru Hristos şi a pierdut iarăşi faţa morţii... Ai văzut cât de strălucită este biruinţa Învierii. Din pricina învierii ni s-au dat mii de bunătăţi; din pricina învierii a fost surpată înşelăciunea demonilor; din pricina învierii ne batem joc de moarte; din pricina învierii dispreţuim viaţa de aici; din pricina învierii ne silim către dorinţa celor viitoare; din pricina învierii, deşi îmbrăcaţi în trupuri, dacă vom voi, nu suntem cu nimic mai prejos decât cei fără de trupuri. Astăzi s-au făcut biruinţele cele strălucite ale noastre, astăzi Stăpânul nostru, după ce a biruit moartea, după ce a surpat tirania diavolului, ne-a dăruit prin Înviere, drumul spre mântuire. Aşadar toţi să ne bucurăm, să săltăm, să ne veselim. Că deşi numai Stăpânul a biruit şi a înălţat trofeul de biruinţă, totuşi veselia şi bucuria este şi nouă comună. Căci toate s-au săvârşit în vederea mântuirii noastre".1 Prin Înviere omul şi-a recăpătat locul pe care îl avea cândva.

Dreptmăritori creştini,

De mai bine de 2000 de ani, în fiecare primăvară Biserica ne aminteşte că marele eveniment al Învierii Mântuitorului a avut într-adevăr loc ca o încununare a operei de salvare a neamului omenesc, demonstrând că este Dumnezeu şi că are stăpânire asupra vieţii şi asupra morţii. Învierea lui Hristos este garantul că viaţa va continua. Spune Mântuitorul: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cel ce crede întru Mine, de va şi muri, viu va fi" (Ioan 11, 25). Mormântul nu este ultima realitate, este doar o uşă prin care trecem din viaţă la viaţă. Apostolul Pavel ne asigură că „precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia" (I Cor. 15, 22). Acum nu ne mai temem de moarte. Cei care cred în Înviere sunt nemuritori. Viaţa noastră este veşnică, pentru că este darul lui Dumnezeu.

Prin Învierea Sa de-a treia zi, Mântuitorul Hristos se face „începătura învierii celor adormiţi" (I Cor. 15, 20). „Boldul morţii" a fost frânt, porţile iadului au fost zdrobite, eliberând din temniţele lui pe cei robiţi, iar uşa Raiului a fost deschisă. Moartea şi-a pierdut puterea. Este neputincioasă în faţa creştinilor. De ceea zicem împreună cu acelaşi Sfânt Ioan Gură de Aur: „Înviat-a Hristos şi moartea a fost nimicită. Sculatu-S-a şi au căzut diavolii. Înviat-a Hristos şi se bucură îngerii. Înviat-a Hristos şi viaţa stăpâneşte. Înviat-a Hristos şi nici un mort nu este în groapă; că Hristos, sculându-Se din morţi, începătură celor adormiţi S-a făcut"2. „Moartea a fost înghiţită de biruinţă" (I Cor. 15, 54). Prin puterea Învierii Domnului Iisus Hristos va învia fiecare creştin care în viaţa sa L-a mărturisit pe Mântuitorul ca Fiu al lui Dumnezeu. Învierea Domnului este temelia credinţei în propria noastră înviere. A înviat Hristos şi noi vom învia. Modul în care vom învia ni-l descrie prorocul Iezechil: „Iată s-a făcut un sunet şi o mişcare şi oasele au început să se apropie, fiecare os la încheietura lui... Şi am privit şi eu şi iată, erau pe ele vine şi carne, crescuse şi pielea pe deasupra... şi a intrat în ei duhul şi au înviat, şi mulţime multă foarte de oameni s-au ridicat pe picioarele lor" (Iezechil 37, 7-8, 10).

Iubiţi fii şi fiice sufleteşti,

Primul cuvânt rostit de Mântuitorul după Înviere este „Bucuraţi-vă". Noi nu mai suntem singuri. Înviind, Mântuitorul rămâne cu noi, aşa cum ne asigură chiar El: „Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacurilor" (Mat. 28,20). Sensul vieţii noastre este Iisus cel Înviat.

Ziua Învierii este Ziua Bucuriei, pentru că în această zi, omul a primit răspuns la marile întrebări care îl frământa: existenţa lumii, setea de viaţă şi veşnicia noastră. De aceea, în această zi auzim îndemnul: „unul pe altul să ne îmbrăţişăm", „să zicem „fraţilor" şi „celor ce ne urăsc pe noi" şi „să iertăm toate pentru înviere", căci suntem fiii aceluiaşi Tată Ceresc, iar fraţii trebuie să trăiască în dragoste şi bună înţelegere. Este Ziua Bucuriei pentru că „Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le".

Această bucurie a sufletului nostru, nedescrisă de cuvintele omeneşti, se transformă în salut şi răspuns timp de 40 de zile după vechea tradiţie a primilor creştini. Cuvintele „Hristos a Înviat" şi „Adevărat a Înviat" devin o mărturisire a credinţei noastre celei adevărate, lucru bineplăcut şi încurajat de Dumnezeu: „Tot cel ce Mă va mărturisi pe Mine înaintea oamenilor, pe acela şi Fiul Omului îl va mărturisi înaintea îngerilor lui Dumnezeu" (Luca 12, 8). Să mărturisim credinţa în Înviere „cu timp şi fără timp", luând exemplu de la apostoli, care până la Înviere erau timizi, neîncrezători şi fricoşi, iar după Înviere au devenit curajoşi şi hotărâţi, răspândind credinţa în diferite părţi ale lumii, acceptând diverse jertfe şi lipsuri, până la jertfa supremă.

Fraţi creştini,

Auzim tot mai des de multele încercări prin care trece omenirea: cutremure, tsunami, tornado, inundaţii, incendii, epidemii a diferitor boli necunoscute până în prezent ş. a. Întreg globul pământesc este cuprins ca într-o pânză de păianjen. Nu există parte a lumii care să nu fi fost încercată de anumite calamităţi naturale, provocând mari pagube materiale, suferinţă şi durere. Imaginile difuzate de media ne-au amintit cât de slab şi de neputincios este omul în faţa acestor stihii. Indiferent cât de sofisticată ar fi tehnica, pe care o posedă omul, nu-l poate ajuta în faţa dezlănţuirii forţelor naturii. Nimeni nu poate conta pe propriile puteri. Tot ajutorul omului este de la Dumnezeu, Cel care a făcut cerul şi pământul şi de care ascultă şi vântul, şi furtuna, şi apele, aşa cum am văzut în Evanghelie, când Mântuitorul a liniştit marea tulburată, salvându-i pe apostolii de pe corabie, ameninţaţi cu un mare pericol. Aceste încercări, care au o pedagogie a lor, pot ajuta omenirea să conştientizeze ce înseamnă prezenţa lui Dumnezeu în lume şi care sunt consecinţele când omul se îndepărtează de Creator. Fără Dumnezeu nu putem face nimic.

Una dintre problemele sociale abordate des în ultima perioadă este sărăcia crescândă a populaţiei. Adevăr incontestabil. Dar au fost timpuri şi mai grele. Generaţiile mai în vârstă au trăit în mai multă sărăcie decât cea din prezent. Sărăcia cu care se confruntă astăzi societatea este însă de ordin spiritual. Înregistrăm o sărăcie a dragostei faţă de semeni, o sărăcie a faptelor bune, o sărăcie a recunoştinţei, o sărăcie a răbdării, o sărăcie a respectului, o sărăcie a toleranţei ş.a.m.d. Între sărăcia materială şi cea spirituală este o legătură de interdependenţă. Sărăcia spirituală este mai gravă decât cea materială, pentru că ne îndepărtează de semeni şi de Dumnezeu.

Iubiţi credincioşi,

Anul 2011 a fost rânduit de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca An omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii. Biserica ne îndeamnă să ne cercetăm fiecare cu multă atenţie şi să vedem în ce măsură mai „suntem uniţi cu Hristos" şi „slujim Lui ca unui Împărat şi Dumnezeu", aşa cum am declarat noi sau naşii noştri la Botez. „Prin Botez ne-am îngropat împreună cu Hristos în moarte, ca precum Hristos S-a sculat din morţi prin slava Tatălui, aşa şi noi întru înnoirea vieţii să umblăm", spune Sfântul Apostol Pavel în Epistola sa către Romani 6,4. În acest An omagial suntem îndemnaţi să vedem cât de mult am reuşit „să ne înnoim viaţa" noastră. Iar „înnoirea vieţii" înseamnă să murim păcatului (Rom. 6,2 şi 10) şi să petrecem întru virtute, să facem să rodească în noi „roada Duhului", care este „dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea poftelor" (Gal. 5,22-23). Înnoirea vieţii mai înseamnă să „răstignim", în noi, pe „omul cel vechi" supus păcatului şi să ne îmbrăcăm cu „omul cel nou", omul virtuţii, „chipul Celui ce l-a zidit pe el" (Col. 3,10) şi să-L iubim pe Dumnezeu şi pe semenii noştri ca pe noi înşine.

Niciodată familia nu a fost atât de puternic ameninţată ca în prezent. Având rădăcini în Rai, binecuvântată şi sfinţită de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, familia este, în ultimul timp, tot mai des atacată de către cei care doresc să schimbe legile lui Dumnezeu. Astfel, în acest an, în mod special, suntem chemaţi să-i redescoperim rolul şi locul ei în societate. De sănătatea morală a familiei depinde sănătatea societăţii. Preoţii noştri prin predici, lecţii, conferinţe, întâlniri duhovniceşti, vor scoate în evidenţă semnificaţiile botezului şi valoarea instituţiei fundamentale a societăţii – familia.

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Învierea Domnului este cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii. Praznicul praznicelor şi sărbătoarea sărbătorilor. Cu sfinţenie să prăznuim această zi sfântă, străduindu-ne să nu o transformăm într-o banală petrecere pământească. Cumpătarea şi măsura să ne însoţească în toate. Să reţinem în sufletele noastre fascinaţia acestui praznic, încercând să trăim acest fior şi în celelalte zile din an. Fiecare zi este ziua Domnului, de aceea suntem chemaţi să o trăim ca pe o zi de Paşti.

La fel cum ducem în Noaptea Învierii lumânările aprinse pe la casele noastre, să căutăm ca în fiecare zi să fim adevărate făclii de Paşti, care răspândesc lumina lui Hristos în lume prin viaţa şi faptele noastre, ca văzând oamenii credinţa noastră să-L slăvească pe Tatăl nostru Cel din ceruri. Cel ce propovăduieşte pe Hristos, Lumina lumii, lumină va găsi.

Împărtăşindu-vă aceste gânduri, Îl rugăm pe Părintele ceresc să vă ajute să petreceţi această sărbătoare cu pace, sănătate şi bucurie, dobândind toate darurile Lui cele îmbelşugate.

Cu părintească dragoste îndrept către frăţiile Voastre, creştineasca şi strămoşeasca salutare de Paşti:

Hristos a Înviat!

„Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu-Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!" (II Corinteni 13, 13).

Al vostru către Hristos-Domnul rugător,

† PETRU

Arhiepiscop al Chişinăului,

Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor