Emil Constantinescu: „Port Basarabia în suflet”
adăugat 02 februarie 2010, 12:15, la Integrare Europeană
PORTRET // Interviu cu Emil Constantinescu, ex-preşedintele României
La doar o zi după ce Traian Băsescu făcea băi de mulţime la Chişinău, un alt preşedinte al României (de data aceasta din perioada 1996-2000 — n.r.) a vizitat Republica Moldova. Emil Constantinescu a venit la Chişinău sâmbăta trecută, la invitaţia fostului său omolog Petru Lucinschi (care şi-a serbat sâmbătă cea de-a 70-a aniversare — n.r.) şi a preşedintelui Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Gheorghe Duca. JURNAL a reuşit să realizeze un interviu cu Emil Constantinescu din care veţi afla de ce nu a fost posibilă unirea cu România şi care este acum datoria României faţă de Republica Moldova.
- Domnule preşedinte, bine aţi venit acasă. Ştim că v-aţi născut aici, în Basarabia. Mai mergeţi din când în când la Tighina, în sătucul în care v-aţi născut?
- Am mai fost pe acolo. Adevărul e că am evitat să vin în Republica Moldova cât a fost Voronin la putere. Vreau să mă duc din nou în sat pe la primăvară, după ce se mai încălzeşte. Dar cel mai mult Basarabia o port în suflet, pentru că tot ce am reprezentat mai târziu a fost rodul unei educaţii pe care am primit-o aici. Toată educaţia şi toată formarea mea ca om s-a produs sub grija a două personalităţi din Moldova. Primul este preotul care m-a botezat, părintele Ţepordei. Şi cea de-a doua mare figură a fost naşul meu de botez, Constantin Tomescu, fostul decan al Facultăţii de teologie ortodoxă de la Chişinău. Unul dintre marii oameni de cultură ai neamului nostru. Într-o perioadă în care în România comunismul eliminase cultura, am avut şansa să cresc sub ocrotirea acestor mari spirite.
- Săptămâna trecută, la Chişinău s-a aflat într-o vizită oficială preşedintele Traian Băsescu. Ce părere aveţi despre actualele relaţii moldo-române?
- Se ştie că între preşedintele Băsescu şi mine există puternice diferenţe în modul de a privi lucrurile. Dar în ceea ce ţine de problema Republica Moldova avem un punct de vedere comun. Eu am criticat foarte dur la Bucureşti faptul că schimbarea reală care s-a produs la Chişinău nu a fost acompaniată de o schimbare rapidă, radicală a atitudinii româneşti. România s-a aflat în campanie prezidenţială, de aceea a întârziat cu atitudinea faţă de schimbarea de la Chişinău. Totuşi, salut şi sprijin iniţiativele care s-au luat, chiar dacă cu întârziere.
- În ultimii ani, relaţiile dintre Republica Moldova şi România au fost de multe ori tensionate. Cine credeţi că este principalul vinovat al acestor tensiuni?
- Problemele nu se rezolvă nici între state, nici între persoane, nici între colectivităţi. Vinovaţii în domeniul politic în general sunt sancţionaţi de votanţi, iar vinovaţii pe termen lung sunt sancţionaţi de istorie. Trebuie să vă spun cum sunt privite lucrurile de la nivelul UE şi al NATO. Nu este un secret dacă am să vă spun din cercurile pe care am continuat să le frecventez că nu exista posibilitatea integrării europene a unui stat care se declară comunist.
- Acum s-a schimbat situaţia? Pentru că oricum comuniştii deţin cele mai multe mandate în Parlament.
- Da, dar în momentul de faţă există o deschidere foarte importantă spre Republica Moldova în cercurile de decizie din zona americană şi cea a UE. Recent, am fost invitat la Oslo unde s-a ţinut reuniunea ambasadorilor ţărilor NATO şi a secretarilor de stat din ţările NATO. În cadrul discuţiilor pe care le-am avut acolo, am observat o deschidere faţă de Republica Moldova.
- Pe de altă parte, autorităţile de la Chişinău evită subiectul NATO, care este unul foarte sensibil.
- În cadrul discursurilor pe care le-am ţinut în cadrul reuniunilor la care am participat, unul dintre punctele pe care le-am abordat a fost necesitatea găsirii unui nou concept pentru extinderea UE. Până acum, UE s-a extins pe baza unui algoritm care prevedea necesară, dar nu suficientă, integrarea în NATO. Am abordat subiectul Republica Moldova cuplat cu cel al Serbiei. Şi am spus că acest concept trebuie modificat. Pentru că, spre exemplu, Serbia a fost bombardată de către NATO şi este foarte greu să convingi sârbii să vrea în NATO, având în amintire acele bombardamente. Dar mai bine de 90 la sută dintre sârbi vor integrarea în UE. Republica Moldova are o problemă constituţională şi mai are o problemă internă care trebuie înţeleasă. Şi atunci, am cerut să se elaboreze un concept atât pentru extinderea NATO, cât şi pentru extinderea UE în care să nu mai fie o condiţie obligatorie integrarea în NATO. Cred că aici România ar trebui să joace un rol important, un rol deschis, pentru că acum nu ştiu cine îşi mai poate imagina că România are tendinţe imperialiste. România trebuie să pledeze acum pentru integrarea imediată a Republica Moldova în UE. Să-şi folosească cu curaj atributele pe care i le dă politica de vecinătate.
- Pentru că aţi pomenit de Serbia, vreau să ştiu dacă mai consideraţi şi acum că bombardarea Serbiei de către NATO în 1999 a fost “legitimă şi necesară”?
- Lucrurile nu trebuie scoase din context nici în politică, nici în viaţă. În momentul declarării independenţei republicii Kosovo, eu am fost împotrivă şi am sprijinit Serbia. Curios, în ciuda celor întâmplate în 1999, sunt mult mai popular în Serbia decât în România şi asta pentru că poziţia pe care am avut-o atunci a fost împotriva regimului de dictatură comunistă a lui Miloşevici, nu împotriva Serbiei şi a poporului sârb. Am fost în acelaşi timp sprijinitorul cel mai important al zonei democratice din Serbia.
- Înţeleg că nu vă pare rău pentru decizia luată atunci de a permite avioanelor NATO să survoleze spaţiul aerian românesc în drumul lor spre Serbia?
- Acum toţi, inclusiv adversarii mei din România, recunosc că fără de acea decizie radicală şi rapidă România nu era acum în NATO şi UE. Începerea negocierilor de la Helsinki pentru aderarea României la UE au fost luate în consideraţia exclusivă a acelei hotărâri pentru că România, ştim cu toţii, nu era pregătită din niciun punct de vedere pentru integrarea europeană. Am explicat mai târziu că eu nu eram la acel moment preşedintele Serbiei, ci al României, de aceea am apărat interesele României.
- Vreau să revenim la relaţiile moldo-române din perioada în care dvs eraţi preşedinte al României. Vreau să ştiu dacă putea avea loc o unire atunci?
- Intelectualii din Moldova şi în general poporul din RSSM au fost înaintea celor din România. Din păcate, în timp ce intelectualii de aici manifestau în Piaţă şi ministrul de Interne de pe atunci, Voronin, trimitea oameni cu bâtele împotriva Leonidei Lari, Grigore Vieru, în România se înălţau ode pentru Congresul al XIV al lui Ceauşescu. La şapte ani de la acest eveniment, priorităţile pe plan european erau altele. Se produseseră ororile din războiul din Bosnia şi Herţegovina. Singurul lucru care se putea face atunci era asigurarea unei plăci de stabilitate în Europa de Est şi de Sud-Est.
- Dar exista voinţă la Bucureşti pentru a înfăptui unirea?
- Din păcate, această dorinţă nu a existat.
- România a semnat pe timpul preşedinţiei dvs. Tratatul de bază cu Ucraina. De ce nu a fost semnat acest document şi cu Republica Moldova?
- Când trebuia să se întâmple acest lucru, în anul 2000, în România situaţia politică a devenit dificilă. Eu am anunţat că nu mai candidez pentru un nou mandat, pentru că mi-am asumat preţul politic. Ideea mea era că dacă poporul României a plătit preţul social al reformelor, cineva trebuia să şi-l asume pe cel politic. În cursa electorală pentru Preşedinţie s-au înscris atunci primul-ministru, ministrul de Externe, alţi membri ai Guvernului şi practic acest proiect care cerea o concentrare şi o pregătire nu a fost realizat. Nu era o problemă dacă în 2001 se semna documentul, dar nu ştiu de ce nu a mai fost semnat.
- Sunteţi un om politic cu experienţă. Ce aţi recomanda Alianţei pentru Integrare Europeană?
- Să-şi asume măsuri politice de reforme radicale. Aceste măsuri poate îi vor face să piardă politic, dar vor dovedi capacitatea lor de a acţiona pentru interesul naţional. Aceasta este diferenţa dintre un om politic şi unul de stat. Un om politic se gândeşte la alegeri, unul de stat – la istorie.
Emil Constantinescu s-a născut la 19 noiembrie 1939 în s. Copanca, r. Tighina, ca fiu al unui inginer agronom originar din partea de sud a României unde familia sa a revenit în 1943. Este doctor în geologie al Universităţii Bucureşti, doctor ès Sciences al Universităţii Duke, SUA. În perioada 1996-2000, Constantinescu a fost preşedinte al României, fiind înaintat la alegeri de Convenţia Democratică din România. După exercitarea mandatului a refuzat să mai candideze, declarând că îşi asumă preţul politic al reformelor radicale pe care le-a realizat.
Actualmente, Emil Constantinescu este preşedinte al Fundaţiei Române pentru Democraţie şi preşedinte al Institutului pentru Cooperare Regională şi Prevenirea Conflictelor.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲