Basarabeni.Ro

Portalul Basarabenilor din România

Avocat basarabeni.ro -Lăcătuș Igor
Campania Pro Cetăţenie Română
[o]

24 aprilie 2024, ora locală: 01:28

 

REPORTER ÎN BASARABIA DE SUD/Eminescu nu primeşte viză pentru Odessa

adăugat 24 februarie 2009, 13:44, la Eveniment

La Odessa, singurul ţărm de unde Eminescu a privit îndelung marea, nu se găseşte un loc pentru bustul poetului naţional al românilor.

În august 1885, Eminescu trimitea o scrisoare prietenului său, Burlă, la două săptămâni după sosirea la Odessa, unde urma o cură de însănătoşire. "Duşmanul cel mare al singurătăţii mele", scria marele poet, "e urâtul. Persoanele care sunt aici nu vorbesc decât ruseşte sau leşeşte... Astfel, deşi nu tocmai vorbăreţ de felul meu, sunt condamnat la un mutism absolut... Vântul şi valurile lacului, cu freamătul lor neîncetat, iată singurul acompaniament al zilelor şi nopţilor care se scurg uniform şi monoton, ca bătăile unui ceasornic de perete. Rogu-te, dar, să nu mă uiţi aici, irosit printre ruşi." Eminescu îi mai scria lui Burlă că are nevoie de 100 de ruble pentru plata tratamentului, a vizei şi a biletului de întoarcere, dar şi a unei camere închiriate vreo două zile, la Odessa, pentru rezolvarea acestor treburi.

ÎN VECINĂTATEA SECURITĂŢII UCRAINENE...

Am vizitat şi noi, iarna aceasta, locurile legate de trecerea lui Eminescu prin Odessa. Primul este casa doctorului Iachimowicz, care l-a consultat şi în sanatoriul căruia a stat o lună şi jumătate, pentru tratament. Al doilea este Hotelul Strasbourg, pe Bulevardul Ecaterina, unde poetul a poposit, în aşteptarea banilor ("nervum rerum gerendarum") de acasă. Clădirea mai există. Se intră printr-un gang într-o curte interioară, ca de han, şi se urcă pe scări de lemn la camerele dispuse de-a lungul unei verande-balcon, lungă, cu podea scârţâitoare, putredă. Construcţia (lipită, surprinzător, de sediul Securităţii Regionale Odessa) nu mai adăposteşte, azi, un hotel, dar ar fi meritat, poate, aşezarea unei plăci comemorative care să menţioneze trecerea poetului prin acel loc. Când am intrat în curte, cu aparatele de fotografiat la vedere, dinspre temuta clădire învecinată ne-au urmărit câteva persoane intrigate. S-au lămurit curând că nu aveam intenţii... teroriste.

DECAPITAREA POETULUI

Dincolo de istoria literară, există, la Odessa, o poveste ciudată, legată de bustul poetului, sculptat de artistul plastic român Alexandru Pană şi instalat pe Bulevardul Francez, în 1995. Autorităţile odessite au acceptat amplasarea lui în faţa Universităţii de Limbi Străine din Odessa, înconjurat de tei şi orientat cu faţa spre Marea Neagră (se pare că Odessa este singurul loc unde poetul ar fi privit, tihnit, marea, pe care o cântă în versurile lui). Cam tot pe atunci, "în contrapartidă", românii îl primeau cu braţele deschise pe Taras Şevcenko, scriitor naţional al ucrainenilor şi reprezentant important al romantismului literar slav, al cărui bust a fost instalat într-un spaţiu superb, în Parcul Herăstrău, cu privirea spre întinderea lacului. Bustul de bronz al poetului care spunea, în "Caucazul", "Sufletul nostru nu poate muri, libertatea nu moare niciodată" are şi azi un loc privilegiat în parcul bucureştean. În 1999, la Odessa, bustul lui Eminescu a dispărut, într-o noapte de noiembrie, fiind smuls de pe postament prin tăierea vergii de metal care îl fixa pe soclu. Statuia fusese adusă de la Bucureşti şi instalată la Odessa de muncitorii firmei ARCOM, care lucrau, în 1995, la construirea Combinatului Siderurgic Krivoi Rog. Venirea, la Odessa, în lanţ de basculante şi macarale, a muncitorilor români a înfiorat, atunci, oraşul, pentru care amintirea administraţiei române în timpul celui de-al doilea război mondial nu era prea îndepărtată. Furtul bustului din bronz a fost anchetat de poliţia locală, care nu a ajuns la vreun rezultat palpabil. De atunci, au trecut 10 ani. Postamentul decapitat a fost jupuit de marmură de către vandali locali şi arată jalnic. În mai 2003, la Odessa a fost adus un alt bust al lui Eminescu, operă a sculptorului Marcel Mănăstireanu, donat de municipiul Botoşani. În şase ani, Consulatul României la Odessa - în incinta căruia se află, acum, plăsmuirea artistică a ultimului romantic european - nu a putut convinge autorităţile locale să aprobe reinstalarea bustului într-un loc privilegiat din oraş, în ciuda numeroaselor intervenţii făcute. Un asemenea loc, ne spunea scriitorul Vadim Bacinschi, ar putea fi pe Bulevardul Alexandrovski, faţă în faţă cu monumentul poetului polonez Adam Mickiewicz.

GUSTUL ÎNSTRĂINĂRII

Pe de altă parte, mai există şi o problemă legată de perceperea lui Eminescu drept poet român. Spre deosebire de regiunea Cernăuţi (Bucovina de Nord istorică) unde majoritatea etnicilor români se declară ca atare, în regiunea Odessa, la recensământul din 2001, doar 724 de persoane au fost declarate ca fiind români, restul, până la aproape 130.000, fiind "încurajaţi" să se declare ca fiind "etnici moldoveni". Este, ne spunea tot Vadim Bacinschi, una din dogmele ideologiei totalitare lansată la Chişinău şi preluată la Kiev. Se porneşte de la aşa-zisa limbă moldovenească vorbită, chipurile, de moldoveni. Logica: dacă ei vorbesc "moldoveneasca", nu româna, înseamnă că sunt un popor aparte, "moldovenesc", deosebit de cel român. În cazul acesta, de ce ar cere Bucureştiul o atenţie sporită din partea autorităţilor ucrainene pentru cele câteva sute de etnici români autodeclaraţi, dacă azerii, afganii, coreenii sunt, în regiunea Odessa, mai mulţi decât românii!? De ce ar cere un loc pentru "Eminescu, poetul naţional al românilor", când în şcoli el este studiat drept clasic al "literaturii moldoveneşti", după manuale făcute la Chişinău de apologeţii moldovenismului? Asta în condiţiile în care literatura şi tipăriturile din România nu pot intra în Ucraina prin punctele vamale. La întrebarea "va mai exista vreodată un bust al lui Eminescu, la Odessa?" am putea răspunde astfel: "Poate. În ziua în care va fi adus unul de la Chişinău, iar pe postament se va scrie: «Mihai Eminescu, poet moldovean»". Bustul aflat în incinta Consulatului României la Odessa, deocamdată, va simţi, ca şi poetul odinioară, gustul înstrăinării...

Glossă pentru cei şapte tei eminescieni

Aprilie 1996. "Luna curăţeniei", în toate cele trei mari oraşe: Bucureşti, Chişinău şi Odessa, legate printr-un "nu-ştiu-ce". Propagandă pentru replantarea pădurilor: preşedinţi ieşiţi în decor, dând cu sapa şi târnăcopul. Sunt plantate hectare de pomi fructiferi, din roadele cărora se vor face samahoncă şi lichioruri. Dar, uite care a fost ideea mea: împreună cu Sandu Dorogan, preşedintele Tele-radio Moldova, am cumpărat, în număr fără soţ, puieţi de tei crescuţi în Basarabia din sămânţă dâmboviţeană. I-am dus, apoi, la Odessa unde, împreună cu consulul României, Mircea Bonciu, i-am plantat, să vegheze singurătatea poetului.
"S-aud pe valuri vânt,/ Din munte talanga,/ Deasupra-mi teiul sfânt/ Să-şi scuture creanga"...

Testamentul poetului se putea împlini, acolo, la malul mării, la Odessa. Un val înspumat, un tei. Şapte tei. Au crescut, după aceea, o vreme, dând mugure, frunză, floare, făcând umbră...

Până-ntr-o zi, când o ploaie acidă le-a vestejit frunza şi le-a uscat rădăcina. Bănuiesc o mână criminală, care a turnat otravă lângă tulpinile tinere. Teii aceştia, fără soţ, ca şi plopii, păreau în mintea unora prea plini de sevă românească. "Vreme trece, vreme vine,/ Toate-s vechi şi nouă toate;/ Ce e rău şi ce e bine/ Tu te-ntreabă şi socoate"... Însă poţi să rămâi "la toate rece", cum îndeamnă Poetul?

Autor: Tudor Cires, Simona Lazar
Sursa: www.jurnalul.ro


‹ înapoi la Ultimele Ştiri | sus ▲

Întrebări şi răspunsuri

Ultimele răspunsuri

  • #1 Lilyutza pentru natalita.popescu
    Odata ce esti si cetatean roman nu cred ca ai nevoie de acte din Republica Moldova, cel mai bine intrenati la starea civila din localitatea viitorului...

  • #2 Anusca pentru dorin1995
    dar daca depui direct la universitate si nu intri la buget sau eventual deloc mai poti depune si la consulat sau mu mai ai voie ?
    ...

  • #3 cielfanthom pentru dorin1995
    Salut!
    In acest caz aplici ca oricare alt absolvent de liceu, depunand dosarul la consulat(pentru a candida pentru unul din locurile pentru etnici rom...

  • #4 marinaian pentru Alina
    cei mai marsavi soferi sand pe ruta BRASOV-CHISINAU si sunt cei mai mari tepari. Evitari autobuzele lor de la orele 19:00 si 21:00. Eu de ultimu timp ...

  • #5 luminitacumpana pentru D0ina
    Ca basarabean cu diploma din rep. Moldova , nu e nevoie de echivalare dar ca romani cu diploma de la Moldova e necesar de echivalat la CNRED. Cu o ase...

  • #6 adaiulica pentru nicu_d
    salut, anul trecut nu a fost nevoie de echivalare de diploma cei de la universitate ocupanduse personal, dar trebuie sa intrebi la universitatea care ...

  • #7 lilik pentru Bogdanpop
    si tu ai scos vreodata bani de pe siteul asta?
    ...

  • #8 donici.vyiorel pentru Ciobanu_V
    Buna, lasa-mi un msg pe e-mail donici.vyiorel@gmail.com cu mai multe detalii gen, orasul in care ai vrea sa te transferi, la medicina generala/dentara...

  • #9 crinna pentru larisa2726
    aproape 10 media, ca sunt doar 5 locuri la masterat...

  • #10 adaiulica pentru Cornel
    deci poti in acest caz sa aplici pentru un liceu/colegiu in Romania, poti beneficia de locurile acordate de statul Roman ( astfel primind o bursa de 5...

Parteneri

Basarabeni.Ro

PROIECT realizat in cadrul OSB Timisoara

osb.basarabeni.ro

PROIECT administrat si intretinut de Basarabeni Media Grup

Eveniment

BREAKING NEWS // România a votat UNIREA. Decizie istorică în Parlamentul de la București
Vocea Moldovenilor a fost auzită: România vrea Unire! Declarația de REUNIRE a fost votată cu majoritate. În ceasul Marelui Centenar, în plenul reunit al Parlamentului de la București, în cadrul ședinței solemne dedicate celor 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, toată clasa politică românească a dat [...] mai mult
Cel mai MARE județ din România, Timis, a semna pentru UNIRE
Cel mai mare județ din România, judetul Timis, a semnat Declarației de Unire cu R. Moldova, înițiativa care ii apartine Roxanei Iliescu, vicepreședinte al Județului Timiș.
Propunerea a fost supusa votului pe 29 martie.
“Îi rog pe toţi colegii să îl semnăm, indiferent de coloratura politică [...] mai mult
Concert în aer liber - Zdob si Zdub, Nicoleta Nuca - Festivalul Cultural ,,Zilele Basarabiei” din Timisoara
Deschiderea grandiosului proiect: Festivalul Cultural ,,Zilele Basarabiei”, ediția a XVIII-a se va marca printr-un eveniment de anvergură și anume: Concert în aer liber, alături de interpreți de renume atât din Republica Moldova, cât și din România.Astfel, se va realiza o punte de legătură între cele două [...] mai mult
ȘOC! Cel mai MARE județ din România va semna UNIREA
 În timp ce Igor Dodon se află în plină campanie a promovării prostiei în Republica Moldova, iar replicile tovarășului la adresa primarului din localitatea Băcioi amintesc de agitarea godacului înainte de a fi sacrificat pentru masa de Crăciun, la care vedem aceeași expresie în care se [...] mai mult
Festivalul Cultural ,,Zilele Basarabiei”, ediția a XVIII-a din Timisoara
Cel mai așteptat proiect al anului marca OSB Timișoara-Festivalul Cultural ,,Zilele Basarabiei” revine și în acest an. La cea de-a XVIII-a ediție sărbătorim împreună 100 de ani de la sublima operă istorică-Marea Unire.
Festivalul reunește, deja de 18 ani, artiști, actori, studenți și elevi talentați, din cele două țări românești: [...] mai mult
Sunt 60! Încă două localități din țara noastră au semnat declarația simbolică de Unire
Ideea semnării unei declarații simbolice de unire devine din ce în ce mai populată în localitățile din țara noastră. După ce săptămâna trecută mai multe sate au semnat acest document, luni, localitățile Țînțăreni din raionul Telenești și Copceac din Ștefan Vodă au semnat, de asemenea, declarațiile de unire simbolică.
Odată [...] mai mult
DMITRII ROGOZIN, DECLARAT PERSONA NON GRATA ÎN R.MOLDOVA
Vicepremierul rus, Dmitrii Rogozin a fost declarată persona non grata în R.Moldova. Decizia a fost luată astăzi la Guvern în urma unei solicitări din partea ministrului de Externe, Andrei Galbur, după ce oficialul rus și-a declarat disponibilitatea de a veni în septembrie la Chișinău, dacă autoritățile [...] mai mult
/FOTO/ DODON ÎL PLAGIAZĂ PE PUTIN? ȘEFUL STATULUI A URCAT ÎN TRONUL ARHIERESC DIN BISERICA PROTATON
O imagine cu președintele țării, aflat în vacanță pe muntele Athos, a stârnit un val de critici și glume pe seama lui. Acesta apare pe tronul arhieresc din biserica Protaton, cea mai importantă clădire din Careia, fiind totodată și cea mai veche biserică din Sfântul Munte Athos, în aceeași ipostază în care a fost surprins [...] mai mult
30 IULIE INDEMN LA PROTEST
După 2 zile în care au protestat la Parlament și Președinție, partidele de opoziție anunță o nouă manifestație de protest, care va avea loc la 30 iulie. De această dată formațiunile din opoziție pregătesc o manifestație mai amplă, care se va desfășura duminică, 30 iulie, cu începere de la ora 12:00.
 

 
Liderul [...] mai mult
SIS:ECHIPAMENT MILITAR, DEPISTAT LA FRONTIERA MOLDO-ROMÂNĂ
Serviciul de Informaţii şi Securitate în comun cu Serviciul Vamal şi Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale au desfăşurat o operaţiune în cadrul căreia au identificat şi ridicat un lot de uniforme şi accesorii militare, fără acte de provenienţă. Echipamentul militar urma să [...] mai mult

randat în 	0.0486 secunde