Basarabeni.Ro

Portalul Basarabenilor din România

Avocat basarabeni.ro -Lăcătuș Igor
Campania Pro Cetăţenie Română
[o]

27 aprilie 2024, ora locală: 00:06

 

Timosenko l-a inmuiat pe Putin

adăugat 19 ianuarie 2009, 08:55, la Politică

Kievul si Moscova spun ca au ajuns la un compromis care va permite reluarea livrarilor de gaz via Ucraina pentru Europa in urmatoarele zile.

Premierul rus Vladimir Putin si omologul sau ucrainean, Iulia Timosenko, au anuntat, sambata spre duminica noaptea, la Moscova, ca au cazut de acord asupra reluarii furnizarii gazului rusesc pentru Europa.

Nu se stie insa clar cand vor fi redeschise robinetele, avand in vedere ca asupra acordului urmeaza sa se pronunte si presedintele ucrainean, Victor Iuscenko, rivalul Iuliei Timosenko.

Mai mult, in urma intrevederii celor doi premieri, de dupa summitul desfasurat pe tema gazelor la Moscova, Rusia si Ucraina s-au inteles si in privinta pretului pe care aceasta din urma il va plati in 2009. Kievul si Moscova sustin ca vor fi necesare intre 24 si 72 de ore de livrari neintrerupte pentru ca gazul rusesc sa ajunga din nou la clienti.

Rusia si Ucraina au incheiat un acord pe tema gazelor care ar trebui sa permita reluarea in scurt timp a totalitatii livrarilor de gaz rusesc catre Europa, a subliniat ieri premierul rus, Vladimir Putin, dupa zece zile de blocaj. La finalul intrevederii cu Timosenko, premierul rus a precizat ca asa cum a asigurat partea ucraineana, "livrarile se vor relua in scurt timp integral". Intalnirea celor doi oficiali s-a tinut dupa mini-summitul organizat sambata, la Kremlin, la initiativa lui Dmitri Medvedev, cu participarea oficialilor de rang inalt din mai multe state europene, reuniune care nu s-a soldat insa cu nici un rezultat. Premierul ucrainean a tinut ieri sa vina cu precizarea conform careia compania rusa Gazprom si cea ucraineana, Naftogaz, vor semna in cursul zilei de azi un acord privind conditiile privind livrarea gazului rusesc Ucrainei, dar si cele in care acesta va tranzita teritoriul ucrainean catre Europa. Putin a explicat ca, potrivit intelegerii, in 2009 Ucraina va plati un pret mai mic cu 20% fata de cel european, cu conditia ca pretul tranzitului sa ramana la nivelul fixat pentru 2008.

UE nu crede pana nu vede

"Incepand de la 1 ianuarie 2010, Ucraina si Rusia vor trece la preturi europene pentru pretul gazelor si pentru tranzit", a adaugat premierul rus.

Analistii sunt de parere ca acordul incheiat intre Putin si Timosenko ridica mai multe intrebari decat raspunsuri si ramane potential exploziv pentru Ucraina, instabila politic si afectata din plin de criza economica. Compromisul anuntat la Moscova nu exclude insa un nou conflict intre cele doua parti. In octombrie 2008, aceiasi protagonisti au semnat un protocol privind gazele, care prevedea trecerea graduala pentru Ucraina la "pretul pietei", fapt ce nu a impiedicat un nou "razboi al gazelor" in 2009.

Uniunea Europeana a primit anuntul ruso-ucrainean cu prudenta, precizand ca adevaratul "test" va fi daca gazul intr-adevar va incepe sa circule. Neputincioasa in fata crizei gazelor, care a afectat opt state europene, Comisia Europeana afirma anterior ca negocierile de vineri, de la Berlin, cu Putin, cele de la Kiev, unde s-a desfasurat un minisummit est-european, si cele de la Moscova constituie "ultima sansa" pentru ca Rusia si Ucraina sa isi dovedeasca vointa de a rezolva aceasta criza. Summitul organizat sambata la Moscova s-a finalizat, asa cum era de asteptat cu un esec. Presedintia ceha a Uniunii Europene s-a declarat "nemultumita" dupa discutiile pe tema gazelor care nu au permis anuntarea unei reluari a livrarilor de gaze rusesti catre Europa. In cadrul reuniunii, presedintele rus, Dmitri Medvedev, a afirmat ca doreste crearea unui "mecanism international" permanent pentru a impiedica o alta criza a gazelor intre Rusia si Ucraina si care va asigura tranzitul gazelor.

Autor: Luciana Pop
Sursa: www.ziua.ro
Alb şi negru: Cine sunt asasinii morali ai lui Grigore Vieru?
autor: Nicolae Negru
(În apărarea lui Iurie Roşca şi Mihai Conţiu)

Acum, după moartea tragică a lui Grigore Vieru, revolta unora se îndreaptă în mod firesc spre indivizii care i-au făcut mult rău poetului, atacându-l fără încetare în paginile ziarelor "Moldova Suverană" şi "Flux", bătându-şi joc de el, jignindu-l neîntrerupt, hărţuindu-l în adevăratul sens al cuvântului. Pe Iurie Roşca şi praporşcicii săi îi cunoaşte mai multă lume şi nu e nevoie să-i prezentăm. Mai puţin cunoscut este Mihai Conţiu, un jurnalist cvasianonim de peste Prut, oploşit de "Moldova Suverană" - un tip superficial, dar prolific, de un tupeu nemaivăzut, de o nesimţire rară (unii spun animalică, deşi e nedrept să jignim animalele), de o "destrăbălare" verbală insuportabilă, încât l-ai putea crede un robot care scrie mecanic, fără să fie capabil să perceapă implicaţiile de ordin psihologic, etic şi moral ale acestui act. Ca mutul care nu poate auzi gemetele victimei, el "bate" fără încetare, zi şi noapte, până victima aleasă nu "sângerează" sau până nu mai dă "semne de viaţă".

Ţinta preferată

E vorba despre un individ bolnav în esenţă, de teapa lui Iurie Roşca, pentru care nu există "nici un Dumnezeu" şi, cu atât mai mult, nici o autoritate sau merit, care scrie de cele mai multe ori aiureli curate, dar care este încurajat să o facă fiindcă blamează România şi îi ataca cu cele mai josnice, mai mârşave şi mai dureroase cuvinte pe mulţi alţi intelectuali, Grigore Vieru fiind, din motive lesne de înţeles, ţinta predilectă. Pentru aceasta i se pun la dispoziţie spaţii de ziar enorme, cum nu s-a mai văzut nu numai în ziaristica de pe ambele maluri ale Prutului, dar şi de prin alte părţi ale lumii. E inutil a mai spune că acest individ trecut prin şcoala adulării ceauşiste loveşte numai în intelectualii care se consideră români, iar iscusinţa linguşirii, asimilată de el pe parcursul anilor de grădiniţă şi de şcoală, o îndreaptă spre actuala putere comunistă.

Cu siguranţă, individul nu şi-ar fi văzut publicate aiurelile veninoase, murdare, în "Moldova Suverană", dacă nu ar fi atacat "pe cine trebuie", dacă nu l-ar fi linguşit pe Voronin şi nu ar fi servit clanul comunist. Căci în mintea la fel de nesănătoasă, plină de românofobie, a preşedintelui PCRM şi a tovarăşilor săi, răzbunarea împotriva intelectualităţii este mai dulce cu participarea unui jurnalist venit din România. Hăiturea "românilor" este mai spectaculoasă, mai cu efect, când participă la ea şi un câine ceauşist. Dincolo de ironia tragică a acestui fapt, întrezărim plăcerea sadică a "regizorului", cinismul lui fără margini, nelegiurea cea mai josnică, românofobia soră cu patologia a celor care ne guvernează.

Un singur cuvânt

De aceea, nu îl vom învinui pe nenorocitul jurnalist, devenit "vedetă" la Chişinău, suprasolicitat de mass-media comunistă. El, ca şi Roşca, ca şi Praporşcic sau Burciu, sunt nişte scule. Unii dintre ei par atinşi de sminteală, alţii - de oligofrenie. Pentru faptul că şi-au bătut joc de poet, că i-au înveninat ultimii doi ani din viaţă, responsabili sunt cei care i-au angajat, i-au finanţat, i-au încurajat în acţiunile lor nesăbuite, inconştiente. Ar fi fost destul un singur cuvânt venit de la preşedinţie ca "MS" să înceteze campania împotriva lui Vieru. Ar fi fost destul să nu i se dea bani liderului creştin democrat, pentru ca atmosfera din societatea noastră să devină mai civilizată, mai creştină. Polemica e firească într-o societate democratică, dar poetul era terorizat nu pentru idei literare, ci pentru simplul fapt că se recunoştea român şi apăra limba română. În timp ce "Moldova Suverană" îl acuza că ar fi spion român şi că ar lucra împotriva statului moldovenesc, "Fluxul" îl blama pentru că ar fi conspirat cu Pasat în intenţia de a-l asasina pe Iurie Roşca!

Între nicovala comunistă şi ciocanul "creştin"

Într-o societate democratică, salvarea împotriva arbitrarului, a fărădelegii, a calomniei este justiţia. Vieru a încercat să tragă la răspundere ziarul "Moldova Suverană" şi "Fluxul" creştin democrat aflat într-un parteneriat complice cu "MS", dar justiţia noastră obedientă nu a îndrăznit să-i facă dreptate. Fiindcă nu l-a putut atrage de partea sa, cel care a declarat azi doliu naţional la moartea poetului, sperând, probabil, să profite electoral, nu a găsit de cuviinţă să-l apere la vremea cuvenită, când Vieru a apelat în mod public la autoritatea prezidenţială. Preşedintele RM a declarat atunci că nu se consideră preşedintele românilor.

A te numi român în Basarabia e egal cu a comite o crimă odioasă, antistatală, în RM-ul de azi. Marginalizarea şi demonizarea românilor a devenit o politică de stat, încurajată tacit de unele cercuri din Occident.
Majoritatea intelectualilor din RM se află între nicovala lui Voronin şi ciocanul (cu seceră) al lui Iurie Roşca. În timp ce primul îi categoriseşte drept "duşmani ai statalităţii", închizându-le accesul la mass-media publice, alungându-i din instituţiile de stat, blamându-i şi acuzându-i de toate relele, inclusiv conflictul transnistrean, cel de-al doilea le aplică, în tiraje de zeci de mii de exemplare, stigmatele de "om al Rusiei", "fost kaghebist", "corupt", "detractor" etc. Având în mâinile lor mai toată mass-media, cum să audă moldovenii vocea slabă a poetului?

"Personalitate cu grade"

Chiar în ajunul tragicului accident, pe 13 ianuarie, "Moldova Suverană" publica, sub înfricoşătorul titlu "R. Moldova în reţeaua mondială a spionajului românesc", o listă de "spioni" români, de "personalităţi cu grade", printre care figura şi Grigore Vieru. În disperare, Vieru i-a adresat a doua zi, în "Literatura şi Arta", un nou apel către preşedintele Voronin, avertizându-l că "voi fi nevoit să iau o decizie a mea întru apărarea dreptăţii şi onoarei mele de om".. Cuţitul îl ajunsese la os!

Deşi a declarat nu o singură dată că nu are nimic împotriva statului RM - şi de ce ar fi avut? - "titanul" Vieru, cum a fost numit fariseic la televiziunea publică Moldova 1, a fost cenzurat chiar şi în ziua când a fost anunţată plecarea dintre noi. Asta pentru că a luptat pentru limba română, pentru că nu s-a împăcat cu existenţa sârmii ghimpate de pe Prut, pentru că nu a putut suporta ca elevii să fie minţiţi în continuare că "fratele de peste peste Prut" ne este "duşman, nu frate bun". Vieru a scris pentru toţi românii, nu numai pentru cei dintre Nistru şi Prut, dar condoleanţele transmise de preşedintele Băsescu nu au fost citite la Moldova 1. Poetul a fost cenzurat până şi în necrologul care i-a fost dedicat de către autorităţi, textul fiind redactat în aşa fel încât să nu figureze "limba română", pentru care Grigore Vieru era pregătit să-şi jertfească viaţa. O declarase public, atunci când s-a atentat la manualele de limbă şi literatură română. Din păcate, Eugen Doga şi Mihai Cimpoi, care şi-au pus şi ei semnătura pe necrolog, lângă cea a lui Voronin şi Stepaniuc, nu au insistat ca, măcar în clipa morţii, poetului să i se acorde respectul cuvenit.

Sprijinitorii din umbră

Istoria va răspunde cine se ocupă de lichidarea fizică a personalităţilor noastre marcante - sunt prea multe "accidentele" de felul acesta, ca să fie întâmplătoare - Ion Gheorghiţă, Dumitru Matcovschi, Ion şi Doina Aldea-Teodorovici, Ion Dumeniuk, Nicolae Costin, Gheorghe Ghimpu, Grigore Grigoriu, Grigore Vieru... Asasinii morali ai lui Vieru sunt Voronin şi Roşca, dar şi sprijinitorii lor din umbră, reprezentaţi de Vladimir Socor, care face apologie deschisă, neobrăzată, acestui regim antidemocratic, românofob, cvasisovietic, cvasitotalitarist. Domnului Socor şi celora din spatele său nu le pasă că astăzi în RM sunt distruse firavele lăstare ale democraţiei, instaurându-se minciuna, calomnia, vrajba, declanşându-se teroarea morală şi psihică (de la care până la cea fizică rămâne doar un pas) împotriva intelectualităţii.

***

E de presupus că de acum încolo individul despre care vorbeam mai sus nu va mai fi publicat în "Moldova Suverană". Individul şi-a îndeplinit "misiunea". După asasinarea morală a lui Vieru vor urma alţii, dar lucrul acesta îi va fi, probabil, încredinţat altora. Vina noastră, pe care trebuie să ne-o asumăm, e că am rămas indiferenţi, că nu am ripostat, lăsându-l pe Vieru să se apere de unul singur.

Voronin şi Roşca trebuie să răspundă pentru prigonirea morală a lui Grigore Vieru. Poetului trebuie să i se facă dreptate, aşa cum a cerut în ultima sa scrisoare.
A comentat grigore vieru 20 ianuarie 2009, 09:16


‹ înapoi la Ultimele Ştiri | sus ▲

Întrebări şi răspunsuri

Ultimele răspunsuri

  • #1 Lilyutza pentru natalita.popescu
    Odata ce esti si cetatean roman nu cred ca ai nevoie de acte din Republica Moldova, cel mai bine intrenati la starea civila din localitatea viitorului...

  • #2 Anusca pentru dorin1995
    dar daca depui direct la universitate si nu intri la buget sau eventual deloc mai poti depune si la consulat sau mu mai ai voie ?
    ...

  • #3 cielfanthom pentru dorin1995
    Salut!
    In acest caz aplici ca oricare alt absolvent de liceu, depunand dosarul la consulat(pentru a candida pentru unul din locurile pentru etnici rom...

  • #4 marinaian pentru Alina
    cei mai marsavi soferi sand pe ruta BRASOV-CHISINAU si sunt cei mai mari tepari. Evitari autobuzele lor de la orele 19:00 si 21:00. Eu de ultimu timp ...

  • #5 luminitacumpana pentru D0ina
    Ca basarabean cu diploma din rep. Moldova , nu e nevoie de echivalare dar ca romani cu diploma de la Moldova e necesar de echivalat la CNRED. Cu o ase...

  • #6 adaiulica pentru nicu_d
    salut, anul trecut nu a fost nevoie de echivalare de diploma cei de la universitate ocupanduse personal, dar trebuie sa intrebi la universitatea care ...

  • #7 lilik pentru Bogdanpop
    si tu ai scos vreodata bani de pe siteul asta?
    ...

  • #8 donici.vyiorel pentru Ciobanu_V
    Buna, lasa-mi un msg pe e-mail donici.vyiorel@gmail.com cu mai multe detalii gen, orasul in care ai vrea sa te transferi, la medicina generala/dentara...

  • #9 crinna pentru larisa2726
    aproape 10 media, ca sunt doar 5 locuri la masterat...

  • #10 adaiulica pentru Cornel
    deci poti in acest caz sa aplici pentru un liceu/colegiu in Romania, poti beneficia de locurile acordate de statul Roman ( astfel primind o bursa de 5...

Parteneri

Basarabeni.Ro

PROIECT realizat in cadrul OSB Timisoara

osb.basarabeni.ro

PROIECT administrat si intretinut de Basarabeni Media Grup

Politică

Vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Vladimir Vitiuc a ascuns casele de ANI
În declarația sa de avere și interese personale figurează un automobil model Mercedes GLK 280 (anul fabricației – 2009) și un venit anual cumulativ de 267 mii de lei (din salariul și indemnizațiile de deputat). Vladimir Vitiuc a mai primit în anul 2020 o indemnizație de 174 de mii de lei de la Parlamentul R. Moldova. Susține că nu [...] mai mult
Anatol Ursu, candidatul unionist pe circumscriptia Europa de Vest, intre viziune, realitate si solutii pentru diaspora
 Anatol Ursu, candidatul unionist din partea Partidului Popular Românesc (PPR) pe circumscripția nr. 50 - Europa de Vest, sustine ca este nevoi de o viziune noua despre modul in care pot fi rezolvate problemele diasporei. In continuare puteti afla intentiile si solutiile sale in calitate de viitor deputat al diasporei pe circumscriptia [...] mai mult
O cerere, semnată de 1,2 milioane de persoane, privind ReUnirea a fost depusă la parlamentele de la Chișinău și București
O cerere susținută cu 1,2 milioane de semnături, în care se solicită parlamentelor de la Chișinău și București să voteze, la ședința comună din 27 martie, reîntregirea țării, prin reîntoarcerea teritoriului Basarabiei în componența României, a fost înregistrată la secretariatele celor două instituții în data [...] mai mult
Dodon ațâță moldovenii contra moldovenilor. Creează un „Front național” împotriva unioniștilor
odon a anunţat crearea unei "platforme de rezistenţă", menită să reunească moldovenii care nu împărtăşeşc ideea reunificăriii cu România. Şeful statului a precizat că "Frontul Naţional" e pentru cazul în care "situaţia va ieşi de sub control pe 25-27 martie".
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Dodon încearcă [...] mai mult
Decizia irevocabilă a Curții Supreme de Justiție care pune punct în dosarul Mânzat
Avocatul Valerian Mânzat, cunoscut opiniei publice pentru viaţa luxoasă etalată pe reţelele de socializare, își va petrece următorii opt ani în închisoare. Astăzi, 1 martie, Curtea Supremă de Justiție (CSJ), a respins recursul în anulare declarat de avocații lui Valerian Mânzat, ceea ce înseamnă [...] mai mult
Eșec total pentru Dodon // A ajuns la Berlin și se va vedea cu …. nemții
Vizita președintelui Igor Dodon la Berlin pare să fie un eșec total. Șeful statului a ajuns acum o oră în Capitala Germaniei, iar în mijloacele de informare de la Chișinău, nici pomină despre acest lucru, după cum era firesc. Explicația pare să fie faptul că agenda președintelui nu include decât o întrevedere cu adjunctul unui [...] mai mult
Senator român: Parlamentul moldovean a refuzat o ședință solemnă în anul Centenarului
enatorul român Iulia Scântei scrie într-o postare pe facebook că, Parlamentul Republicii Moldova a refuzat să dea curs invitației de a avea o ședință comună a Parlamentelor României și Republicii Moldova care ar fi trebuit să aibă loc la Iași sau la Chișinău.
Iulia Sântei punctează că: ”În ciuda eforturilor [...] mai mult
Igor Dodon vorbește despre cele mai mari pericole pentru securitatea țării: „Mișcarea unionistă trebuie oprită”
Unionismul, Alianța Nord-Atlantică și lipsa de soluții pentru problema transnistreană. Acestea sunt cele mai mari pericole pentru securitatea Republicii Moldova  în viziunea Președintelui, Igor Dodon. Șeful statului  a participat la emisiunea „Glavnîi vopros” de la postul de televiziune NTV Moldova. Președintele Republicii [...] mai mult
VIDEO/Iurie Leancă: Unirea României cu Moldova, o temă care prinde contur la Chișinău
Unirea cu România este o temă care prinde contur tot mai pregnant în Republica Moldova, susține fostul premeier și ministru de externe Iurie Leancă într-un interviu acordat emisiunii „În fața ta” de la Digi24.
„Zilele acestea am fost în centre raionale și am adresat această întrebare colegilor mei [...] mai mult
LUCINSCHI EXPLICĂ DE CE FEL DE PREȘEDINTE ARE NEVOIE MOLDOVA
Cel de-al doilea președinte al Republicii Moldova, Petru Lucinschi, susține că în fruntea țării trebuie să se afle un președinte cu rol de arbitru, notează NOI.md. 
În cadrul unui interviu acordat portalului tribuna.md, fostul demnitar a declarat că optează pentru o republică prezidențială, în cadrul căreia președintele [...] mai mult

randat în 	0.0670 secunde