Basarabeni.Ro

Portalul Basarabenilor din România

Avocat basarabeni.ro -Lăcătuș Igor
Campania Pro Cetăţenie Română
[o]

24 aprilie 2024, ora locală: 01:25

 

“Vladimir Voronin ar putea fi demis din funcţia de preşedinte al Partidului Comuniştilor”, declară un analist politic

adăugat 05 septembrie 2009, 18:53, la Politică

“După ce a pierdut fotoliul de preşedinte al ţării, Vladimir Voronin este puternic slăbit. În interiorul Partidului Comuniştilor sunt elemente, care îl sfidează. În aceste condiţii, Voronin ar pute fi demis din funcţia de preşedinte al PCRM.” Declaraţia aparţine analistului politic Petru Bogatu, lansată în cadrul unei dezbateri televizate, publicată pe jurnaltv.md, transmite UNIMEDIA.

Analistul a amintit despre faptul că există persoane în interiorul PCRM, care „au avut grijă” ca ştirea despre demisia lui Voronin să fie distribuită simultan către câteva instituţii de presă internaţionale, printre care şi Reuters. „Aceste instituţii media au transmis ştirea înaintea presei din Republica Moldova. Explicaţia este că a existat interesul ca Voronin să nu mai poată da înapoi”, mai susţine analistul.


UNIMEDIA precizează că Vladimir Voronin şi-a anunţat demisia din funcţia de şef al statului în cadrul unei şedinţe interne a Partidului Comuniştilor. Ştirea a fost transmisă neoficial de către presa comunistă şi, ulterior, retrasă din fluxul de ştiri. Spre seară, a fost transmis un comunicat de presă al PCRM, în care se confirma ştirea despre demisia lui Voronin.

„Eu, în calitate de preşedinte al partidului, nu am de gând ca în acest moment crucial pentru ţară şi pentru partidul nostru să rămân într-o poziţie destul de dubioasă şi ambiguă, exercitând atribuţiile şefului de stat. Nu am nici motive morale şi nici politice pentru a deţine această înaltă funcţie în stat. Categoric nu pot să accept calea, pe care acum vor să conducă ţara. Şi din acest motiv, anunţ că trec în Parlament în calitate de simplu deputat, pentru ca să fiu împreună cu partidul şi cu fracţiunea”, declara Voronin la 2 septembrie.

Ulterior, liderii Alianţei pentru Integrare Europeană i-au cerut lui Voronin să-şi prezinte demisia în faţa Parlamentului, nu în faţa membrilor PCRM. Vlad Filat, preşedinte PLDM, a declarat că „demisia nu se anunţă astfel”, urmând să fie „înaintată o cerere în scris Parlamentului”, iar „instituţia legislativă să ia act de acest document”.

Mihai Ghimpu, preşedinte PL, a susţinut că „dacă se pretinde a fi preşedinte, Voronin trebuie să iasă public să facă acest anunţ şi nu alţii să o facă în locul lui\".

Marian Lupu, preşedinte PDM, declară că „va trebui să vedem dacă această decizie este una finală”, deoarece acest anunţ ar putea, „în actuala situaţie politică, să urmărească şi interese practice”. „Important, ca decizia să fie una oficială şi să fie făcută publică în faţa Parlamentului sau în scris”, a mai adăugat liderul PDM.

Veaceslav Untilă, prim-vicepreşedinte AMN, susţine că „Voronin şi-a anunţat demisia într-un cerc închis (în faţa membrilor PCRM – n.r.). De aici şi până la fapte mai durează. Voronin se va afla ilegal în funcţie, începând cu 14 septembrie. Astfel, ar fi normal să-şi anunţe oficial demisia.”

Vladimir Ţurcan, deputat PCRM, este de părere că nu este vorba de demisia şefului statului: „Ne putem aştepta ca Vladimir Voronin să renunţe la mandatul de preşedinte al ţării în favoarea celui de deputat din cauza incompatibilităţii celor două funcţii. Deci, acest lucru ar putea interveni la data de 14 septembrie\".

Autor: UNIMEDIA
Sursa: unimedia.md


‹ înapoi la Ultimele Ştiri | sus ▲

Întrebări şi răspunsuri

Ultimele răspunsuri

  • #1 Lilyutza pentru natalita.popescu
    Odata ce esti si cetatean roman nu cred ca ai nevoie de acte din Republica Moldova, cel mai bine intrenati la starea civila din localitatea viitorului...

  • #2 Anusca pentru dorin1995
    dar daca depui direct la universitate si nu intri la buget sau eventual deloc mai poti depune si la consulat sau mu mai ai voie ?
    ...

  • #3 cielfanthom pentru dorin1995
    Salut!
    In acest caz aplici ca oricare alt absolvent de liceu, depunand dosarul la consulat(pentru a candida pentru unul din locurile pentru etnici rom...

  • #4 marinaian pentru Alina
    cei mai marsavi soferi sand pe ruta BRASOV-CHISINAU si sunt cei mai mari tepari. Evitari autobuzele lor de la orele 19:00 si 21:00. Eu de ultimu timp ...

  • #5 luminitacumpana pentru D0ina
    Ca basarabean cu diploma din rep. Moldova , nu e nevoie de echivalare dar ca romani cu diploma de la Moldova e necesar de echivalat la CNRED. Cu o ase...

  • #6 adaiulica pentru nicu_d
    salut, anul trecut nu a fost nevoie de echivalare de diploma cei de la universitate ocupanduse personal, dar trebuie sa intrebi la universitatea care ...

  • #7 lilik pentru Bogdanpop
    si tu ai scos vreodata bani de pe siteul asta?
    ...

  • #8 donici.vyiorel pentru Ciobanu_V
    Buna, lasa-mi un msg pe e-mail donici.vyiorel@gmail.com cu mai multe detalii gen, orasul in care ai vrea sa te transferi, la medicina generala/dentara...

  • #9 crinna pentru larisa2726
    aproape 10 media, ca sunt doar 5 locuri la masterat...

  • #10 adaiulica pentru Cornel
    deci poti in acest caz sa aplici pentru un liceu/colegiu in Romania, poti beneficia de locurile acordate de statul Roman ( astfel primind o bursa de 5...

Parteneri

Basarabeni.Ro

PROIECT realizat in cadrul OSB Timisoara

osb.basarabeni.ro

PROIECT administrat si intretinut de Basarabeni Media Grup

Politică

Vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Vladimir Vitiuc a ascuns casele de ANI
În declarația sa de avere și interese personale figurează un automobil model Mercedes GLK 280 (anul fabricației – 2009) și un venit anual cumulativ de 267 mii de lei (din salariul și indemnizațiile de deputat). Vladimir Vitiuc a mai primit în anul 2020 o indemnizație de 174 de mii de lei de la Parlamentul R. Moldova. Susține că nu [...] mai mult
Anatol Ursu, candidatul unionist pe circumscriptia Europa de Vest, intre viziune, realitate si solutii pentru diaspora
 Anatol Ursu, candidatul unionist din partea Partidului Popular Românesc (PPR) pe circumscripția nr. 50 - Europa de Vest, sustine ca este nevoi de o viziune noua despre modul in care pot fi rezolvate problemele diasporei. In continuare puteti afla intentiile si solutiile sale in calitate de viitor deputat al diasporei pe circumscriptia [...] mai mult
O cerere, semnată de 1,2 milioane de persoane, privind ReUnirea a fost depusă la parlamentele de la Chișinău și București
O cerere susținută cu 1,2 milioane de semnături, în care se solicită parlamentelor de la Chișinău și București să voteze, la ședința comună din 27 martie, reîntregirea țării, prin reîntoarcerea teritoriului Basarabiei în componența României, a fost înregistrată la secretariatele celor două instituții în data [...] mai mult
Dodon ațâță moldovenii contra moldovenilor. Creează un „Front național” împotriva unioniștilor
odon a anunţat crearea unei "platforme de rezistenţă", menită să reunească moldovenii care nu împărtăşeşc ideea reunificăriii cu România. Şeful statului a precizat că "Frontul Naţional" e pentru cazul în care "situaţia va ieşi de sub control pe 25-27 martie".
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Dodon încearcă [...] mai mult
Decizia irevocabilă a Curții Supreme de Justiție care pune punct în dosarul Mânzat
Avocatul Valerian Mânzat, cunoscut opiniei publice pentru viaţa luxoasă etalată pe reţelele de socializare, își va petrece următorii opt ani în închisoare. Astăzi, 1 martie, Curtea Supremă de Justiție (CSJ), a respins recursul în anulare declarat de avocații lui Valerian Mânzat, ceea ce înseamnă [...] mai mult
Eșec total pentru Dodon // A ajuns la Berlin și se va vedea cu …. nemții
Vizita președintelui Igor Dodon la Berlin pare să fie un eșec total. Șeful statului a ajuns acum o oră în Capitala Germaniei, iar în mijloacele de informare de la Chișinău, nici pomină despre acest lucru, după cum era firesc. Explicația pare să fie faptul că agenda președintelui nu include decât o întrevedere cu adjunctul unui [...] mai mult
Senator român: Parlamentul moldovean a refuzat o ședință solemnă în anul Centenarului
enatorul român Iulia Scântei scrie într-o postare pe facebook că, Parlamentul Republicii Moldova a refuzat să dea curs invitației de a avea o ședință comună a Parlamentelor României și Republicii Moldova care ar fi trebuit să aibă loc la Iași sau la Chișinău.
Iulia Sântei punctează că: ”În ciuda eforturilor [...] mai mult
Igor Dodon vorbește despre cele mai mari pericole pentru securitatea țării: „Mișcarea unionistă trebuie oprită”
Unionismul, Alianța Nord-Atlantică și lipsa de soluții pentru problema transnistreană. Acestea sunt cele mai mari pericole pentru securitatea Republicii Moldova  în viziunea Președintelui, Igor Dodon. Șeful statului  a participat la emisiunea „Glavnîi vopros” de la postul de televiziune NTV Moldova. Președintele Republicii [...] mai mult
VIDEO/Iurie Leancă: Unirea României cu Moldova, o temă care prinde contur la Chișinău
Unirea cu România este o temă care prinde contur tot mai pregnant în Republica Moldova, susține fostul premeier și ministru de externe Iurie Leancă într-un interviu acordat emisiunii „În fața ta” de la Digi24.
„Zilele acestea am fost în centre raionale și am adresat această întrebare colegilor mei [...] mai mult
LUCINSCHI EXPLICĂ DE CE FEL DE PREȘEDINTE ARE NEVOIE MOLDOVA
Cel de-al doilea președinte al Republicii Moldova, Petru Lucinschi, susține că în fruntea țării trebuie să se afle un președinte cu rol de arbitru, notează NOI.md. 
În cadrul unui interviu acordat portalului tribuna.md, fostul demnitar a declarat că optează pentru o republică prezidențială, în cadrul căreia președintele [...] mai mult

randat în 	0.0754 secunde