Dan Dungaciu publică 10 argumente pentru ca referendumul de înlocuire a Constituţiei să aibă loc. Petru Bogatu vine cu 10 argumente împotriva acestui referendum.

Noi am putea găsi câte zece argumente pentru şi împotriva ambelor seturi de argumente. Însă problema e de fapt alta: liderii alianţei nu au un punct de vedere comun: Vlad Filat este împotriva referendumului, Ghimpu şi Urechean este pentru, crezând că astfel evită alegerile anticipate, iar Lupu stă la mijloc: el acceptă referendumul, dar nu pe cel propus de Ghimpu şi Urechean, ci un referendum care să legifereze alegerea preşedintelui prin vot direct. Cum să-i determinăm să ajungă la un punct de vedere comun, dacă şi opinia publică este derutată şi împărţită pe aceleaşi linii de orientare?

(O altă problemă ce derivă de aici e că analiştii, comentatorii şi experţii independenţi, nu sunt, cu mici excepţii, independenţi, ci s-au transformat în nişte portavoce ale partidelor sau ale unor interese obscure. După tăcerea şi oscilaţiile lor, sincronizate cu acţiunile şi declaraţiile unor politicieni, se poate deduce pe cine slujesc ei, „formând” şi deformând opinia publică. Unii analişti şi experţi, care după alegerile din 5 aprilie îi îndemnau pe liderii opoziţiei să voteze „stabilitatea”, adică pe candidatul PCRM la preşedinţie, astăzi merg din nou cu cel care li se pare mai puternic. Dar asta e o temă aparte.)

Seducţie, avantaje şi dezavantaje

Din punctul nostru de vedere, pe care l-am expus de la bun început, ideea lui Ghimpu este seducătoare, dar şi cea cea mai complicată, cea mai dificilă şi mai îndelungată cale de a „reseta RM”. În procesul realizării, toate avantajele ei se transformă imediat în dezavantaje. Nu atât din cauza Comisiei de la Veneţia, care este, totuşi, un organ consultativ. Până la urmă, politica şi dreptul sunt lucruri uneori contrarii. Şi dacă reuşeşte referendumul, Europa va fi nevoită să-l accepte. Căci va fi un referendum democratic, care nu se compară cu al lui Lukaşenko sau Nazarbayev. Oricât am perora despre avantajele democraţiei reprezentative faţă de cea directă, să ne amintim că Bruxellesul şi Strasbourgul au trecut cu uşurinţă peste faptul că PCRM a ignorat recomandările Comisiei de la Veneţia privind codul electoral şi cetăţenia dublă, iar observatorii internaţionali erau cât pe ce să declare alegerile din 5 aprilie drept model de libertate şi corectitudine pentru toţi europenii. Marianne Mikko, pe care nu o putem bănui de simpatie faţă de comunişti, chiar felicitase poporul Republicii Moldova cu acest prilej.

Republica parlamentară şi votul direct

Nici alegerea preşedintelui prin vot direct, fără de care referendumul ar putea să eşueze, nu este o barieră de netrecut, dacă Lupu ar accepta nişte amendamente majore la atribuţiile prezidenţiale. Există în Europa republici parlamentare în care preşedintele este ales prin vot direct. Condiţia e ca un asemenea preşedinte să fie o figură simbolică, nu un „jucător” alde Băsescu sau Iuşcenko sau chiar Petru Lucinschi. Sunt republici parlamentare cu preşedinţi aleşi prin vot direct Austria, Bulgaria, Croaţia, Finlanda, Islanda, Irlanda, Lituania, Portugalia, Serbia, Slovacia, Macedonia, Turcia.

Chestiunile sensibile

După aceasta trebuie găsit consens în privinţa aşa-ziselor chestiuni sensibile: denumirea limbii oficiale şi neutralitatea. Înainte de a le negocia, ar fi bine să avem datele unor sondaje credibile, pentru a nu ne arunca în apa referendumului cu ochii închişi. Este ciudat faptul că partidele Alianţei nu au făcut până acum lucrul acesta. Lupu, dependent de o parte din electoratul comunist, are şi în aceste puncte o poziţie diferită de a celorlalţi lideri AIE.

Şi chiar dacă se trece peste toate aceste piedici, chiar dacă se ajunge la un numitor comun, tot mai rămâne percepţia că AIE a folosit o „şmecherie”, că PCRM nu a fost învins în „luptă dreaptă”, lăsându-le comuniştilor un avantaj moral şi o portiţă de revenire. Cu cele circa 40 de mandate în Parlament, şansele PCRM de a se menţine pe scena politică rămân destul de mari, mult mai mari, dacă ar pierde alegerile anticipate. Europa poate să înţeleagă că un consens cu comuniştii este imposibil şi acest fapt nu trebuie să împiedice perfecţionarea Constituţiei, dar este grav dacă alegătorii din RM se vor alege cu impresia că AIE a trişat şi că „oiştea” legii o poţi întoarce cum îţi convine.

Alte avantaje şi dezavantaje

Din acest punct de vedere, poziţia lui Filat este de preferat. Există şi alte avantaje în cazul alegerilor anticipate: AIE s-ar putea concentra asupra actului guvernării şi ar produce o impresie mai bună asupra cetăţenilor RM prin coeziunea şi coerenţa sa. În aceste condiţii, impactul desecretizării documentelor, al dezvăluirii abuzurilor şi fărădelegilor lui Voronin şi ale tovarăşilor săi, al eventualei interziceri a simbolicii comuniste s-ar accentua şi ar exista posibilitatea diminuării numărului de deputaţi comunişti în parlament. Ulterior, s-ar putea reveni la modificarea serioasă a Constituţiei.

Dezavantajele sunt legate de instabilitatea pe care o provoacă orice anunţ de campanie electorală. Chiar dacă oficial ar dura doar 45 de zile, în realitate alegerile anticipate au şi început cu declaraţia de miercuri a lui Vlad Filat. Pe fundalul divergenţelor dintre liderii AIE, posibilitatea revenirii comuniştilor la putere nu va putea fi exclusă şi efectul incertitudinii nu va fi mai mic decât până şi după alegerile din 5 aprilie, oricâte asigurări ne-ar da premierul Filat. Asigurările pe care le dădea Greceanâi în condiţii similare au avut aceeaşi valoare. Pe de altă parte, consecinţele negative ale incertitudinii legate de reuşita referendumului nu sunt mai mici. Calea lui Ghimpu pare mult mai lungă şi mai grea decât cea propusă de Filat. Şi finalul e la fel, dacă nu mai ceţos.
Cel puţin, alegerile anticipate vor avea efectul unei lupte decisive. Şi orice luptă e preferabilă, din punct de vedere psihologic, oricăror „trucuri” sau „şmecherii”, mai cu seamă dacă acestea nu sunt convingătoare. Soluţia susţinută de Filat este şi mai „simplă”, dacă se obţine participarea comuniştilor la modificarea modului de alegere a preşedintelui RM. „Agonia” şi resetarea procesului politic ar dura mult mai puţin.

Rolul partidelor extraparlamentare

Fiindcă nici una din soluţii nu este perfectă, prioritate trebuie să aibă, repetăm, cea care întruneşte consensul în cadrul AIE şi în afara Alianţei. Ne referim la partidele extraparlamentare. Chiar dacă ponderea lor electorală este mai mică, rolul lor în formarea opiniei publice poate fi mai mare şi nu trebuie neglijat. Consensul trebuia găsit ieri. Responsabilitatea apasă tot mai greu pe umerii lui Filat, Ghimpu, Lupu şi Urechean, riscând să-i strivească.