7 milioane de euro din partea UE pentru dezvoltarea regională din Moldova
adăugat 15 aprilie 2011, 12:13, la Economie • Articol publicat de Alexandru Rîșneac
În perioada anilor 2012-2013 UE este disponibilă să acorde 7 milioane euro pentru Programele Pilot în Dezvoltarea Regională din RM. Despre aceasta au anunţat reprezentanţii Comisiei Europene (CE) şi ai delegaţiei UE în RM, în cadrul unei întrevederi cu ministrul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor Marcel Răducan, ce a avut loc ieri, 14 aprilie 2011.
Potrivit oficialilor europeni, scopul vizitei lor este de a evalua domeniile în care Comunitatea Europeană ne-ar putea acorda suport, precum şi de a stabili activităţile ce urmează a fi întreprinse de RM în scopul implementării Programelor Pilot de Dezvoltare Regională.
Astfel, până în iunie 2011, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor trebuie să stabilească liniile directorii pentru realizarea respectivelor Programe Pilot, precum şi regiunile unde vor fi acestea implementate. Oficialii susţin că programele urmează a fi realizate cu participarea cofinanţării RM la nivel de circa 15-50%.
Reprezentanţii CE şi ai delegaţiei UE în RM, pe de o parte, şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, pe de altă parte, au conchis că trebuie să determine pe mai departe acţiunile concrete pentru care vor fi cheltuiţi banii şi care vor constitui de fapt cooperarea RM cu UE pentru următorii 2 ani.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲