Motto: Munceşte ca şi cum nu ai avea nevoie de bani. Iubeşte ca şi când nimeni nu te-a făcut să suferi. Dansează ca şi când nimeni nu te vede. Cântă de parcă nu te-ar auzi nimeni.

Ce a căutat luni Marian Lupu la Moscova? Nu spun că preşedintele Parlamentului Republicii Moldova n-ar trebui să se întreţină cu omologul său rus. Dar de ce atâta taină? De unde atâta morgă silenţioasă? De ce se respiră aer enigmatic pentru un fleac?

Lupu

Sau poate că nu-i fleac? Poate că Marian Lupu are ceva de ascuns şi de aceea întâlnirea sa cu preşedintele Dumei de Stat, Boris Grîzlov, a fost învăluită de mister? Ziceţi că nu doseşte nimic? De ce atunci se comportă atât de prosteşte, încât creează impresia că ar unelti împreună cu ruşii pe la spatele poporului lăsat în neştire?

Citesc, de exemplu, comunicatul de presă privind programul vizitei preşedintelui interimar în Federaţia Rusă şi mă crucesc. Minimum de informaţii în maximum de cuvinte. Dacă e să dăm crezare acestui document, Marian Lupu s-a dus la Moscova de dorul lelii. Probabil că trebuie să cheltuiască nişte bani destinaţi călătoriilor oficiale peste hotare.

Dacă însă lucrurile nu stau aşa şi voiajul său are, totuşi, substanţă, înseamnă că nu ni se spune totul. Că există întrevederi şi subiecte de discuţii oculte, altele decât cele anunţate oficial.

Iar îmi spuneţi că nu-i nimic adevărat? În acest caz trebuie să recunoaşteţi că ceva nu-i în regulă cu dl Lupu. Că până la urmă comportamentul său este iraţional. Că acţionează împotriva bunului-simţ şi chiar a interesului său personal.

Un politician e persoană publică, nu spion care călătoreşte sub acoperirea anonimatului. De se să anunţi, bunăoară, plecarea în Germania ca să dispari apoi fără urmă? De ce să ajungi în gura dezvăluirilor Wikileaks care a relatat despre o şedere pe cât de ciudată, pe atât de dubioasă a liderului PDM într-un hotel din Moscova? De ce, la urma urmei, să flirtezi o lună întreagă cu doi cavaleri politici rivali, ştiind bine că unul dintre ei va trebui să fie părăsit şi, în consecinţă, înrăit? De ce să bagi capul în gura ursului după ce i-ai refuzat bomboana promisă?

Prea multe stranietăţi pentru un singură persoană. Uneori Marian Lupu pare un cocostârc rătăcit pe o stradă aglomerată. Sau un stâlp de telegraf pe un drum neluminat de care riscă să se tamponeze TIR-urile grăbite.

Nu încape îndoială că liderul democrat are calităţi, de vreme ce a adus partidul pe linia de plutire. Dar ca să le pună în evidenţă, are nevoie de mai multă transparenţă. Şi de un plus de naturaleţe.

Este bine că-i preocupat de forma discursului său politic. Rău e că desconsideră conţinutul. Ar urma să se îngrijească de coerenţa, logica şi de consistenţa ideatică a mesajului pe care îl trimite publicului. În caz contrar, degeaba se încordează.

Ghimpu şi Chirtoacă

Nici colegii săi din AIE nu au motive să se lase pe tânjală. Mai cu seamă că nimeni dintre ei nu excelează în materie de comunicare, ceea ce se constituie într-un defect capital într-o democraţie.

Să-l luăm pe Mihai Ghimpu. Principial, direct, coleric şi colţos, el este, neîndoios, o pată de culoare pe scena noastră politică. Totuşi, modul grobian şi adesea neîngrijit de exprimare, senzaţia de suficienţă pe care o provoacă de multe ori prin replicile sale impulsive nu aduc puncte politice PL. Poate că acest fel de a fi s-ar potrivi alegătorilor comunişti, nu însă şi electoratului liberal care, orice s-ar spune, este preponderent cult şi instruit. Bănuiesc că vorbirea dezlânată a liderului PL a costat scump partidul, conducând la îngustarea bazinului său electoral în alegerile din noiembrie 2010.

Privit din acest punct de vedere, Dorin Chirtoacă pare să se plieze perfect pe aşteptările liberalilor. Inteligent, sobru şi volubil, este unul dintre cei mai promiţători politicieni. Poate avea o carieră strălucită. Trebuie însă să reziste tentaţiei de a-l imita pe Mihai Ghimpu. Sau pe Vladimir Voronin. Ca să pară şi el rău de gură, primarul Chişinăului a început de la o vreme să arunce nişte vorbe nesărate care i se potrivesc stilului său echilibrat ca nuca de perete. În afară de aceasta, Chirtoacă ar urma în sfârşit să se poziţioneze clar pe scena politică moldovenească. Trebuie să pună capăt situaţiei când pare un mieluşel scos din turmă pentru a sătura o gloată de canibali flămânzi.

Filat

Vlad Filat este fără doar şi poate politicianul momentului. A obţinut un rezultat electoral formidabil. Competent şi laborios, are fler, caracter şi o reputaţie bună pe plan extern. Totuşi, şeful unui guvern proeuropean şi liderul unui partid la fel de proeuropean, ar trebui să înveţe şi codul bunelor maniere europene. Adesea însă se comportă ca un păun în ţara pinguinilor. Ca un filozof neînţeles în mijlocul vulgului lipsit de recunoştinţă. Nu e de mirare că astfel îşi ridică în cap nu numai adversarii politici, ci şi partenerii de coaliţie.

Premierului nu i-ar strica, de asemenea, mai puţină crispare şi mai multă detaşare. Are simţul umorului, dar acesta trebuie servit nu cu linguriţa, nu din joi în paşti, ci cu măsură, în momentul potrivit şi în cantităţi suficiente, ca să-l poată gusta toată lumea.

În loc de epilog

Aş vrea să fiu bine înţeles. Nu le dau note liderilor politici şi nu le fac procese de conştiinţă. Ţin să spun doar că democraţia reclamă profesionism. De aceea, ea se învaţă şi se antrenează. Ca dansul. Ca pianul. Sau ca fotbalul.

Iată de ce un politician nepregătit, oricât de popular ar fi fost ieri, riscă mâine să fie huiduit şi dat afară fără menajamente. Aidoma unui un muzician sau unui sportiv altădată iubit, iar acum ieşit din formă.