La 20 ani de la evenimentele din Targu Mures am incercat sa lansam o dezbatere reala pe tema conflictului dintre romani si maghiari. Cu aceasta ocazie, am observat ca ori de cate ori se scrie despre relatiile romano-maghiare apare un laitmotiv, mai precis legenda urbana "N-am putut sa cumpar paine in secuime, n-am fost servit dupa ce am cerut in limba romana".

Aceasta legenda mai include si alte produse, cum ar fi tigarile in mediile studentesti, dar preponderent este vorba de paine. Asa aflam ca o mare parte a romanilor care nu traiesc in judetele locuite in majoritate de maghiari au incercat sa cumpere paine in acele judete. Dupa aceste afirmatii, putem sa credem ca painea din secuime o fi avand ceva spectaculos, din moment ce incita la atat de multe sentimente.Daca nu credeti ca legenda exista, uitati-va la orice articol de presa despre relatia romano-maghiara si veti gasi la comentarii cel putin un caz care relateaza incercarea nereusita de a cumpara paine. Mai mult, dati o cautare pe Google cu „paine”, „harghita” si „limba” si vedeti ce iese. Si in cadrul dezbaterii de luni de pe TOTB, dar si in cadrul emisiunilor la care am participat in ultimele zile, tot mi s-a pus aceasta intrebare: se poate sau nu cumpara paine in limba romana in secuime?

Noi ne-am pus pe treaba si ne-am hotarat sa aflam raspunsul la aceasta intrebare. Ne-am gandit la cele doua resedinte de judet, unde populatia e preponderent maghiara, Miercurea-Ciuc (Harghita) si Sfantu Gheorghe (Covasna). Ca sa nu ne spuneti ca ne luam numai dupa vorbele unor oameni care locuiesc acolo, am facut si un mic experiment. Dar toate la timpul lor.

Am intrebat un jurnalist roman din Miercurea Ciuc, cu care ne stim deja din perioada in care si-a inceput cariera in orasul meu natal. Desi nu a dorit sa-si dezvaluie identitatea, dat fiind faptul ca lucreaza zilnic cu oamenii de acolo, mi-a spus urmatoarele:

„Locuiesc in Miercurea Ciuc de aproximativ 14 ani si, fara sa exagerez, atunci cand am ajuns aici am crezut ca sunt in alta tara. Veneam dintr-o zona in care mai multe minoritati convietuiesc fara probleme, asa ca nu am avut niciun fel de prejudecati legate de comunitatea maghiara. Trebuie sa recunosc, insa, ca am avut o serie de dificultati de-a lungul timpului, iar bariera lingvistica a fost cea care mi-a creat cele mai multe probleme.

Nu e usor deloc sa ti se spuna, pe strada, cand vrei sa realizezi un interviu, ca ‘nu vorbesc cu romani’, sau ca un sef de institutie sa te invite afara de la o conferinta de presa “daca nu intelegi maghiara”. Intre timp, lucrurile s-au mai asezat, sefii de institutii au inteles ca e important sa fie prezenti si in presa de limba romana si rar intalnesti oameni care nu vor sa-ti acorde un interviu, dar nu pentru ca esti roman, ci pentru ca ei nu vorbesc limba romana.

In ceea ce priveste legenda despre care se discuta aici, nu mi s-a intamplat sa nu pot cumpara ceva doar pentru ca am cerut in romana nici acum 14 ani, si cu atat mai putin acum, cand toata lumea a inteles ca banul nu are etnie. Cu toate acestea, mi se intampla, chiar si acum, sa intalnesc vanzatoare care vorbesc romaneste atat de prost, incat e posibil sa cer un lucru si sa primesc altceva, dar problema se rezolva aratand cu degetul.

In plus, mi se mai intampla sa chem taxiul si el sa nu vina pentru ca dispecerul nu a inteles adresa, chiar daca i-am repetat-o de trei ori. Nu stiu daca vorbim chiar de o legenda sau daca acest lucru s-a intamplat, inainte de 1989, iar povestea a ramas in mentalul colectiv. Si ea este intretinuta atat de persoane rau intentionate sau jurnalisti neinformati care cauta in judet doar subiecte senzationale legate de conflictul dintre romani si maghiari, cat si de unele actiuni ale liderilor comunitatii maghiare care activeaza sensibilitatile referitoare la aceasta zona.”

La Sfantu Gheorghe, un roman extrem de cunoscut, Dan Manolachescu, s-a oferit si el sa ne raspunda la intrebare. El a fost jurnalist o buna vreme, s-a numarat printre cei care au creat si coordonat „Asociatia Pentru Comunitate”, si a devenit o figura reprezentativa pentru romanii din acea zona. Manolachescu a  lansat si un volum intitulat „Mituri ale Tinutului Secuiesc”, in care se regaseste si mitul nostru urban, despre care autorul afirma:

„Obisnuiam sa rad cand auzeam diversi ‘aparatori’ ai romanilor din Covasna si Harghita care, ramasi in pana de munitie anti-maghiara, pronuntau argumentul suprem: ‘Nici paine nu pot sa cumper!’. Reactia fireasca la auzul acestei enormitati era sa dau buzna in bucatarie si sa caut in cosul cu paine.

Miraculos pentru adunatura de analisti si politicieni de Dambovita, painea era acolo, facand in ciuda celor de la televizor. Facuta de maini unguresti, cumparata cu vorbe romanesti, ajunsa in stomacuri care nu se ocupa de subtilitati nationaliste, painea asta ‘secuiasca’, indesata bine cu cartofi, sta sau lipseste deopotriva pe/de pe mesele romanilor si ale maghiarilor”.

Tot el ne explica:

„Pentru cei care n-au auzit in viata lor folosindu-se o alta limba in magazinele in care au intrat, pare inacceptabil ca vanzatoarea sa spuna ‘tesek’ in loc de ‘poftiti’.  Putem sa luam acest fapt – verosimil in majoritatea cazurilor – ca un simplu exercitiu statistic: 80% dintre cei care intra in magazin sunt cetateni de etnie maghiara, astfel ca – desigur, tot statistic – probabilitatea ca dialogul sa se desfasoare in maghiara este la fel de mare.

Nu o data s-a intamplat ca vanzatoarea, romanca, sa se adreseze in maghiara unui roman, tot datorita acestui inconstient calcul al probabilitatilor. Ca sa nu spun ca am cunoscut si patroni maghiari care au dat afara angajate ce nu vorbeau limba romana, determinati de cauze pur comerciale”.

Un alt covasnean la care am apelat este Madalin Guruianu, consilier local la Sfantu Gheorghe. Desi s-a nascut la Braila, traieste din anul 2000 in resedinta de judet a Covasnei. La randul sau, Guruianu este un personaj activ al scenei publice covasnene. A fost jurnalist si a condus un ziar intre 2005-2008, a activat in cadrul Asociatiei pentru Comunitate, a organizat cluburi de debate pentru copiii din judet, cu care a luat si premii, apoi a fost ales consilier local independent in 2008. El ne spune:

„Imi place enorm sa traiesc in acest oras in care majoritatea este formata din etnici maghiari si nu m-am simtit niciodata discriminat din cauza faptului ca sunt roman. Si CV-ul meu arata ca te poti descurca usor ca minoritar, atat timp cat te concentrezi pe energiile pozitive si pe lucrurile care ne apropie, lasandu-le in urma pe cele care ne despart.

Mitul vanzatoarei din secuime care nu te serveste daca-i vorbesti in limba romana este o legenda vehiculata de catre cei care nu locuiesc aici si intretinut de ultranationalistii care se legitimeaza prin astfel de dovezi contrafacute. Relevant in acest sens este sondajul de opinie conform caruia cei mai nationalisti dintre romani, cei care cred ca maghiarii sunt un pericol real la adresa romanilor, sunt cei care traiesc in afara Transilvaniei.

Evident, cei care traiesc de veacuri aici, impreuna, sunt mult mai realisti si stiu exact realitatea conform careia romanii si maghiarii de rand traiesc foarte bine impreuna, unii dintre conducatori, si de o parte si de cealalta, incercand sa produca frictiuni si sa traga foloasele unor asemenea posibile conflicte.

Nu voi inceta prea curand sa sustin ca singura salvare ar fi construirea unei comunitati de interese, indiferent de limba sau etnie. Pornind de la cunoasterea obiceiurilor si culturii celuilalt, trecand prin etapa unei necesare apropieri, multiplicand demersurile de comunicare si coeziune, realizand ca de cele mai multe ori vecinul poate fi mai de ajutor decat ruda de sange. Si abia cand vom putea sa promovam in mod constant toleranta religioasa si nationala in contextul ideii universal crestine a iubirii aproapelui, atunci vom putea spune ca am reusit.”

Tot Madalin Guruianu ne-a ajutat sa punem la cale un mic experiment. Tinerii inscrisi in „Clubul de Dezbateri Academice” din Sfantu Gheorghe au realizat un sondaj de opinie in municipiul Sfantu Gheorghe, judetul Covasna, pentru a verifica adevarul din spatele propozitiei „In secuime, daca ceri paine in limba romana, nu esti servit”. Dupa ce au verificat legenda in aproape 30 de magazine din oras, ei au ajuns la concluzia ca nu se sustine. Dintre marturiile celor 20 de tineri nici una nu releva adevarul afirmatiei de mai sus.

„Un mit absolut idiot, vehiculat de catre cei care trec prin aceasta zona. Niciodata nu mi s-a intamplat sa nu fiu servit intr-un magazin cand am cerut in limba romana, desi traiesc de cand m-am nascut in Sfantu Gheorghe” , spune Dani Cruceriu,  de 18 ani. „Amabilitatea unora dintre vanzatori este mai mica sau mai mare, dar asta nu are nici o legatura cu etnia, sau cu limba in care vorbesti, ci cu temperamentul sau caracterul respectivei persoane”.

„De 7 ani m-am mutat in Sfantu Gheorghe, cu familia, dar n-am avut niciodata o experienta relevanta pe acest subiect”, spune Felicia Marinescu, de 15 ani. „Nu cunosc deloc limba maghiara, dar totul a fost foarte simplu”. Antonia Mari, de 19 ani, o completeaza: „Eu m-am nascut aici. Nu cunosc, din pacate, limba maghiara, dar ma simt excelent in acest oras si nu mi s-a intamplat niciodata sa fiu discriminata din cauza limbii vorbite.”

Nici ceilalti membri ai „Clubului de Debate” din Sfantu Gheorghe nu au constatat vreun exemplu negativ in urma verificarilor. Ba chiar au facut afirmatii de genul: „Cand incerc sa cer in limba maghiara, pe care o cunosc destul de bine, daca ma incurc, sunt incurajat de vanzatori sa spun in limba romana ca sa fie mai clar” (Vlad Vidican, 19 ani). Ca amanunt de culoare, singura problema intampinata a fost alegerea felului de paine, cu cartofi sau fara, feliata sau nu etc.

Va invitam sa nu ne credeti si sa faceti si voi experimentul. Daca am verifica cu totii veridicitatea acestui mit, poate am ajunge sa ne cunoastem mai bine, sa ne acceptam reciproc si, de ce nu, sa devenim mai buni prieteni. Ce ziceti?