Basarabeni.Ro

Portalul Basarabenilor din România

Avocat basarabeni.ro -Lăcătuș Igor
Campania Pro Cetăţenie Română
[o]

6 mai 2024, ora locală: 14:48

 

O mănuşa de catifea pentru mâna Moscovei

adăugat 23 aprilie 2010, 09:00, la Opinii / Editoriale

O mănuşa de catifea pentru mâna Moscovei, Petru BOGATU

Mitropolia Chişinăului şi întregii Moldove forţează o uşă deschisă. Deşi premierul Vlad Filat acum câteva luni a anunţat introducerea religiei în şcoli, Biserica subordonată Patriarhatului Moscovei îşi propune să iniţieze un referendum privind predarea obligatorie a bazelor ortodoxiei în învăţământul laic.

CULISELE REFERENDUMULUI

Şeful Guvernului, precum se ştie, a avut o întrevedere cu ambii mitropoliţi ortodocşi de la Chişinău, netezând astfel, împreună cu înalţii ierarhi, drumul spre educaţia creştină în şcoli. În ciuda acestui fapt, Mitropolia Chişinăului şi întregii Moldove ţine cu tot dinadinsul să facă mare tapaj în societate pe această temă, creând astfel falsa impresie că autorităţile s-ar opune. În realitate, lucrurile stau exact invers. Guvernul introduce religia în materia şcolară, fapt confirmat şi de ministrul Educaţiei Leonid Bujor.

De unde această înverşunare a Mitropoliei Chişinăului? De ce vrea să ia cu de-a sila ceea ce i se dă de bună voie? De ce Ortodoxia Rusă de la noi pune presiune pe oficialităţii, deşi acestea le întind mâna?

Încrâncenarea Bisericii condusă de mitropolitul Vladimir doar la prima vedere pare ciudată. La o privire mai atentă însă vom vedea, că implicarea ei îndârjită într-o campanie politică este perfect logică şi explicabilă. Trebuie să spunem că mai întâi a intrat pe fir Valeriu Pasat. El le-a ridicat clericilor mingea la fileu, pronunţându-se în favoarea desfăşurării unui referendum pentru predarea obligatorie a bazelor ortodoxiei în şcoli, ideea sa fiind preluată sub aspect practic de Mitropolia Chişinăului.

Unii comentatori au întrezărit îndărătul acestui demers o tentativă a fostului director SIS de a reintra în politica moldovenească pe valul sentimentelor religioase ale unei populaţii preponderent ortodoxe. Nu exclud că Pasat ar putea să aibă astfel de ambiţii. Totuşi, lucrurile mi se par ceva mai complicate. Îndărătul iniţiativei de desfăşurare a referendumului se ascunde, în opinia noastră, noua strategie a Rusiei în spaţiul potsovietic.

CU PIATRA-N SÂN

După cum scria ziarul american The New York Times, la 19 aprilie, modul în care a acţionat Kremlinul în Kârgâzstan, obţinând înlăturarea preşedintelui Bakiev, dovedeşte că Putin a învăţat lecţia revoluţiilor colorate din Ucraina sau Georgia. El preia experienţa occidentală şi refuză acum să se bazeze, ca altădată, exclusiv pe forţa brutală. De aceea, Moscova îşi ascunde astăzi mâna de fier într-o mănuşă de catifea.

Noua tactică le dictează ruşilor , de la un timp încoace, să îşi consolideze poziţiile în fostele republici sovietice prin finanţarea şi coruperea societăţii civile, bisericii şi mass-media. În Kârgâzstan, de exemplu, arată cotidianul american, Kremlinul a susţinut din umbră diverse organizaţii nonguvernamentale şi mijloace de informare în masă pentru a-l compromite pe preşedintele indezirabil al ţării.

Este adevărat că şi Bakiev, printr-o mulţime de decizii neghioabe, a turnat gaz în foc. Oricum, presa şi ONG-uri de la Bişkek, aflate în solda Moscovei, au depus un efort concertat şi de durată pentru a asmuţi poporul împotriva puterii legale, ceea ce s-a soldat până la urmă cu o revoltă populară.

Astfel, Kremlinul îşi croieşte drum în Republica Moldoca nu călare pe tancuri, nu cu pistolul în mâinî, ci cu pumnul de catifea şi cu piatra-n sân. El, de altfel, nici nu ascunde asta. Preşedintele Dmitri Medvedev declarase anterior că va sprijini financiar presa de limbă rusă de la Chişinău. Având în vederea afinitatea noastră confesională, Biserica Ortodoxă de la Chişinău, controlată de Patriarhatul Moscovei, rămâne un instrument extrem de eficient de refacere a influenţei ruseşti în spaţiul dintre Prut şi Nistru.

Este curios faptul că Putin şi compania profită la noi, ca şi în alte foste republici sovietice, de nişte valori democratice pe care nu le tolerează la ei acasă. Să luăm societatea civilă şi posibilitatea finanţării organizaţiilor nonguvernamentale din afara ţarii. Acest lucru este posibil în Republica Moldova care s-a conformat unor standarde europene. În Rusia, în schimb, ONG-rile sunt strict controlate de stat, iar subvenţionarea lor din străinătate este interzisă şi cade sub incidenţa codului penal. Ca să nu mai vorbesc de mass-media care în fosta metropolă e  cenzurată sau manipulată de autorităţi în cel mai grosolan mod cu putinţă.

La fel stau lucrurile şi cu Biserica. În Rusia religia nu este predată în şcoli. Nouă însă, prin filiera Bisericii Pravoslavnice Ruse, ni se bagă pe gât în curs curricular obligatoriu de educaţie ortodoxă. Iar asta miroase a diversiune, pentru că ne ceartă cu Europa, ne obligă să neglijăm uzanţele  comunitare.

PENTRU O CAUZĂ LUMEASCĂ

În majoritatea statelor UE religia se predă în şcoli. Mai mult decât atât. În ţări precum Italia, Grecia, Cehia, Austria, educaţia creştină nu-i facultativă, ci face parte din curriculum. Disciplina însă are, totuşi, un caracter opţional, nu obligatoriu. Altfel spus, elevii au dreptul să nu frecventeze orele de religie.

Şi pe urmă, cursul trebuie să fie general creştin, ca în Olanda, Danemarca, Norvegia, Suedia şi în alte ţări, nu confesional. Numai pe această cale, Republica Moldova va respecta normele democratice şi va promova un sistem de învăţământ comparabil cu cel existent in majoritatea statelor Uniunii Europene.

Antrenându-se într-o bătălie politică pentru o cauză lumească străină, Mitropolia Chişinăului face un mare păcat şi intră pe un teren extrem de lunecos. Calcă pe greblă. Ca de multe ori până acum, de altfel, când a servit comunismul, cel mai necruţător persecutor al creştinilor din istoria modernă.


Autor: Petru BOGATU
Sursa: www.voceabasarabiei.net


‹ înapoi la Ultimele Ştiri | sus ▲

Întrebări şi răspunsuri

Ultimele răspunsuri

  • #1 Lilyutza pentru natalita.popescu
    Odata ce esti si cetatean roman nu cred ca ai nevoie de acte din Republica Moldova, cel mai bine intrenati la starea civila din localitatea viitorului...

  • #2 Anusca pentru dorin1995
    dar daca depui direct la universitate si nu intri la buget sau eventual deloc mai poti depune si la consulat sau mu mai ai voie ?
    ...

  • #3 cielfanthom pentru dorin1995
    Salut!
    In acest caz aplici ca oricare alt absolvent de liceu, depunand dosarul la consulat(pentru a candida pentru unul din locurile pentru etnici rom...

  • #4 marinaian pentru Alina
    cei mai marsavi soferi sand pe ruta BRASOV-CHISINAU si sunt cei mai mari tepari. Evitari autobuzele lor de la orele 19:00 si 21:00. Eu de ultimu timp ...

  • #5 luminitacumpana pentru D0ina
    Ca basarabean cu diploma din rep. Moldova , nu e nevoie de echivalare dar ca romani cu diploma de la Moldova e necesar de echivalat la CNRED. Cu o ase...

  • #6 adaiulica pentru nicu_d
    salut, anul trecut nu a fost nevoie de echivalare de diploma cei de la universitate ocupanduse personal, dar trebuie sa intrebi la universitatea care ...

  • #7 lilik pentru Bogdanpop
    si tu ai scos vreodata bani de pe siteul asta?
    ...

  • #8 donici.vyiorel pentru Ciobanu_V
    Buna, lasa-mi un msg pe e-mail donici.vyiorel@gmail.com cu mai multe detalii gen, orasul in care ai vrea sa te transferi, la medicina generala/dentara...

  • #9 crinna pentru larisa2726
    aproape 10 media, ca sunt doar 5 locuri la masterat...

  • #10 adaiulica pentru Cornel
    deci poti in acest caz sa aplici pentru un liceu/colegiu in Romania, poti beneficia de locurile acordate de statul Roman ( astfel primind o bursa de 5...

Parteneri

Basarabeni.Ro

PROIECT realizat in cadrul OSB Timisoara

osb.basarabeni.ro

PROIECT administrat si intretinut de Basarabeni Media Grup

Opinii / Editoriale

octavian-tacu,
Octavian Țâcu // O altă Găgăuzie
În căutarea Timpului pierdutCei care au urmărit scrierile de la Timpul de altă dată își amintesc despreseria de articole dedicate practicilor și politicilor statal/imperiale de construcție identitară, prin care arătam cum anumite grupuri etnice sunt fragmentate și făcute altceva decât pornirile lor [...] mai mult
Canibalismul sovietic: cum i-au deprins rușii pe basarabeni să se mănânce între ei. La propriu
Documentele sovietice publicate atestă 66 de cazuri de canibalism în Basarabia între anii 1946-1947, nu 39 așa cum susține raportul prezentat în 2010 Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (link). E vorba de documentele publicate în volumul lui Anatol Țăranu, ”Foametea în Moldova sovietică 1946-1947”, [...] mai mult
work-and-travel,
Senatului american DECIDE: programele de Work and Travel rămân în vigoare, în ciuda dorinței administrației Trump
Programele de Work and Travel SUA rămân, nu se anuleaza, dimpotriva, devin mai sigure, Senatul american a votat amendamentul care protejează Programul J1, care se referă la schimburile interculturale pentru străini. Din J1 fac parte programele de Intern, Trainee, Camp Counselor, Au Pair și cunoscutul program Work and Travel, de care beneficiază [...] mai mult
EFECTELE CANICULEI: COD PORTOCALIU DE DELIR
”Plahotniuc a folosit România, pentru a-i interzice lui Rogozin să ajungă la Chișinău, iar autoritățile de la București au căzut în capcana oligarhului; Declararea lui Rogozin persona non-grata a fost făcută în complicitate cu Moscova, cu scopul de a crea impresia că Plahotniuc este antirus; Plahotniuc [...] mai mult
ANDREI NĂSTASE, DESPRE „PROBA” IGP ÎMPOTRIVA „PARTIDULUI NOSTRU”
Mercenarii de elită ai lui Plahotniuc s-au dovedit a fi niște măscărici. Jizdan și Pânzari nu sunt poliția, așa cum încearcă să se etaleze protagoniștii persecuțiilor tinerilor din 7 aprilie 2009. Ei sunt niște circari jalnici. Aşa a reacționat liderul Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, la „proba” prezentată [...] mai mult
Doc// Martori falși în dosarul lui Vlad Filat
Trei tinere din Federația Rusă, care par să nu știe nici cu spatele despre situația din Republica Moldova, figurează în calitate de martori-cheie în răsunătorul dosar de corupție în cadrul căruia este judecat Vlad Filat. Potrivit declarațiilor depuse de Ilan Șor în instanță, ele ar fi intermediat [...] mai mult
MAIA SANDU : „Moldova nu s-a predat... Moldova există, Moldova luptă!“
Primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova s-a încheiat cu un rezultat puțin onorabil guvernării controlate de controversatul oligarh Vlad Plahotniuc. Doi candidați ai opoziției au trecut în turul doi. De altfel, candidații opoziției au adunat peste 90% din voturile exprimate în primul tur. Pe primul loc, [...] mai mult
Stratfor: Alegerile prezidențiale din Moldova ar putea declanșa un conflict între partide
Alegerile prezidențiale din Republica Moldova ar putea declanșa un conflict între partidele pro-ruse și partidele pro-occidentale. Deși candidatul pro-Rusia din partea Partidului Socialiștilor cel mai probabil va primi cele mai multe voturi în primul tur al alegerilor, al doilea tur ar putea fi mult mai strâns. Indiferent de cine [...] mai mult
OPINII // Unirea şi provocările din jurul ei
În această perioadă s-a discutat foarte mult despre Unirea Republicii Moldova cu România, totul plecând de la un incident care a avut loc în Bucureşti, în Piaţa Victoriei, când liderii unei manifestaţii unioniste au decis să schimbe traseul, iar Jandarmeria a intervenit, i-a reţinut [...] mai mult
Sturza, despre „COPIII” lui Mark Tkaciuk și cine e VERIGA SLABĂ a trioului Dodon – Lupu - Plahotniuc
Fostul premier Ion Sturza consideră că anume fostul consilier prezidențial Mark Tkaciuk, este omul care a avut grijă să-i aducă în anturajul lui Vladimir Voronin pe Igor Dodon, Marian Lupu și Vlad Plahotniuc.
„Abil, viclean, erudit, dar și încăpățânat în a influența „lumea”, Tkaciuk cunoștea perfect limitele [...] mai mult

randat în 	0.1666 secunde