PDRS, reactioneaza la inlocuirea limbii romane cu cea sarba in CNMNR, de catre Belgrad
adăugat 11 noiembrie 2010, 13:33, la Românii de Pretutindeni
Intr-un comunicat de presa facut public, cel mai important partid romanesc din Serbia Partidul Democrat al Romanilor din Serbia, condamna ferm gestul autoritatilor de la Belgrad si al marionetelor care conduc la ora actuala Consiliul Naţional al Minorităţii Naţionale Rumâne, prin care limba de romana a fost inlocuita cu cea sarba, ca limba de comunicare. Masura autoritatilor sarbe face astfel ca„minoritatea rumână este forţat asimilată de către stat şi conducerea sa", transmite corespondentul Romanian Global News din Timoc.
„După multe neregularităţii şi fraudarea alegerilor pentru Consiliul Naţional al Minorităţii Naţionale Rumâne care au avut loc pe 6. iunie 2010, autorităţile Republicii Serbia au arătat intenţiile sale adevărate.
Prin urmare, pe 6. noiembrie 2010 în Žagubica autorităţiile Republicii Serbia au revocat dreptul de a folosi limba maternă a minorităţii naţionale rumâne, prin adoptarea noului Statut al CNMNR care prevede că limba de comunicare a rumânilor este sârbă.
Acest lucru e susţinut de faptul că preşedintele Consiliului Naţional Rumân Radiša Dragojević, la conferinţa de presă ţinută pe 01.11.2010 în Zaječar după şedinţa Consiliului care a fost amânată, a declarat că înainte de şedinţă a primit ordin de la Belgrad să amâne decizia propusă pentru schimba statutului cu privire la limbă până nu vor fii condiţii favorabile pentru adoptarea modificărilor în statut".
Evident că aceste condiţii au fost îndeplinite pe 06. noiembrie 2010. În acest fel, minoritatea rumână este forţat asimilată de către stat şi conducerea sa, desigur cu ajutorul conducerii actuale a CNMNR, deoarece limba unui popor este de o importanţă capitală, iar privarea dreptului la folosirea limbii materne este contrar Constituţiei Serbiei şi convenţiilor internaţionale care protejează drepturile minorităţiilor naţionale, şi care au fost semnate şi ratificate de statul nostru.
Regimul de guvernare a Republicii Serbia a demonstrat încă o dată că e nedemocratică, non-europeană, şi că, în atingerea scopurilor sale se foloseşte de metodele pe care societatea modernă şi democratică de astăzi, nu o mai cunoaşte.
Pentru motivele sus menţionate vom lua toate măsurile necesare, în conformitate cu Constituţia Republicii Serbia, pentru a proteja drepturile garantate ale omului şi ale minorităţii naşionale rumâne", se arata in comunicatul PDRS, semnat de dr. Pedrag Balasevic , presedintele partidului.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲