Basarabeni.Ro

Portalul Basarabenilor din România

Avocat basarabeni.ro -Lăcătuș Igor
Campania Pro Cetăţenie Română
[o]

27 aprilie 2024, ora locală: 19:57

 

Protest al studentilor si cadrelor didactice de la Istorie fata de proiectul noii Legi a invatamantului

adăugat 27 aprilie 2010, 10:34, la Social

Protest al studentilor si cadrelor didactice de la Istorie fata de proiectul noii Legi a invatamantului

Scrisoarea studentilor si a cadrelor didactice de la istorie adresata presedintelui si parlamentului, cu privire la noua lege a invatamantului, o lege care printre alte mari nerozii, scoate istoria din programa.

Pledoarie pentru viitor

Domnule Preşedinte,
Doamnelor şi domnilor membri ai Parlamentului României,

Vă adresăm această scrisoare în calitatea pe care o aveţi, de depozitari ai încrederii oferite de societatea românească prin votul care v-a fost acordat. În spaţiul public s-a extins progresiv, în ultimii douăzeci de ani, un discurs care tinde să diminueze şi să marginalizeze în conştiinţa publică importanţa trecutului societăţii româneşti.

Departe de a contesta dreptul la liberă gândire şi expresie, noi înşine fiind membri ai unui corp profesional ce îşi fondează existenţa pe gândirea critică, atragem aici atenţia asupra riscurilor pe care le prezintă devalorizarea studierii sistematice şi a cunoaşterii istoriei naţionale, precum şi a istoriei în general. Punctul de vedere pe care îl susținem nu este unul politic şi partizan, diversitatea afilierilor noastre în acest sens fiind evidentă, nu este nici unul naţionalist, ci izvorăşte din perspectiva pe care ne-o oferă profesiunea şi din datoria pe care o avem ca intelectuali și cetățeni.

România contemporană traversează o criză de identitate care o împiedică să-şi definească obiectivele şi să atingă un minim consens necesar oricărui progres. Lipsa de echilibru a ideologiei oficiale comuniste în tratarea istoriei a fost urmată, după 1990, în discursul public, de un exces simetric în sensul erodării oricărui simţ al încrederii în sine, în valorile şi modelele pe care le-ar putea avea poporul nostru.

Suntem alarmaţi de faptul că această viziune riscă să fie favorizată prin diminuarea constantă a rolului istoriei în educaţia generaţiei tinere, sugerată de unele poziţii mai mult sau mai puţin oficiale venite din partea unor reprezentanți ai Ministerului Învăţământului. Nu este vorba numai despre posibila reducere a numărului de ore dedicat disciplinei, dar şi de dispariţia acesteia din examenele care încheie ciclurile de învăţământ. Vă invităm să reflectaţi alături de noi la importanţa pe care o au studiile istorice: departe de a fi nepractice, acestea sunt o sursă de coeziune socială, oferă repere morale şi identitare în absenţa cărora nici o societate nu poate avansa. Pentru viitorul României, inclusiv în contextul european în care, pe bună dreptate, considerăm că se află destinul nostru, apărarea acestor repere este una dintre îndatorile pe care trebuie să le asumăm noi ca intelectuali şi profesionişi şi dumneavoastră ca lideri şi responsabili politici.

Toate momentele importante ale fondării statului modern, toate deciziile hotărâtoare care au făcut România să progreseze în ultimii două sute de ani s-au bazat, la fel ca în cazul oricărei alte naţiuni, pe conştiinţa istorică, pe credinţa în dreptul nostru de a avea un destin. Oricare ar fi proiectele pe care le propuneţi societăţii româneşti astăzi, ele nu pot porni de la ignorarea acestui trecut, cu toate momentele sale, constructive sau controversate. Proiectarea viitorului cere solidaritate socială, or tocmai aceasta nu se poate obţine prin erodarea valorilor pe care le avem în comun.

Abandonarea educaţiei istorice, diminuarea rolului său în şcoală, va conduce la adâncirea crizei valorilor, cu efecte auto-distructive. Nici una dintre naţiunile membre ale Uniunii Europene nu a ales o asemenea cale şi nu a abdicat de la valorile sale definitorii, ci a căutat modalităţi de a le asocia identităţii europene aflată astăzi în plină construcţie. Documentele europene 94/C229/01 şi 2006/962/EU consideră studierea istoriei naţionale, europene şi universale în şcoală ca element fundamental pentru constituirea solidarităţii europene, cu un rol esenţial în formarea competenţelor civice ale cetăţenilor uniunii (una dintre cele 8 competenţe–cheie caracteristice educaţiei durabile). Două recomandări ale Consiliului Europei, 1283/1996 şi 15/2001 sunt dedicate numai predării istoriei în şcoală în secolul XXI.

Noi, semnatarii acestei scrisori, precum şi dumneavoastră, destinatarii săi, aparţinem unor generaţii variate. Unii dintre noi am fost martorii unor schimbări radicale de regim politic, ai unor evoluţii dramatice ale lumii, care ne semnalează valoarea formatoare pe care o are studiul istoriei într-o societate cuprinsă de globalizare. Înţelegerea mecanismelor schimbării şi a diversităţii culturale reprezintă un instrument util şi o resursă indispensabilă pentru cei care, putem anticipa, vor trăi în deceniile viitoare transformări accelerate şi frecvente ale realităţii.

Pledoaria noastră nu este una în favoarea trecutului, ci în favoarea utilizării înţelepte a trecutului pentru câştigarea dreptului la viitor. Acesta a fost dintotdeauna rolul principal al studierii istoriei, iar o simplă privire asupra sistemelor de educaţie în ţări pe care le admirăm, din Europa sau din afara sa, ne arată că rolul ei nu s-a epuizat, ci este permanent revalorizat. Vă adresăm această scrisoare având încredere în dorinţa dumneavoastră de a face alegerile cele mai bune pentru societatea românească. Nu există viitor fără solidaritate şi identitate, iar identitatea unei naţiuni nu poate fi construită fără cele trei repere fundamentale din care se compune: istoria, limba şi cultura. Diminuarea statutului lor în şcoală nu va conduce la un învăţământ care să ne reconstruiască societatea, ci la unul care să-i adâncească alienarea şi confuzia.


Autor: ROMÂNIA VORBEȘTE
Sursa: www.romania-vorbeste.ro
Asa e istoria pe aci: azi suntem traco-geto-daci, dar daca tragem ceva foloase de maine nu mai suntem barbari daci, ci ne transformam iin vitza nobila europeana de Romani. Jos cu istoria Dacilor, traiasca istoria Romanilor. Dar iata ca am aderat la UE si atunci suntem europeni - eurasi. la ce bun sa mai invetze copii despre daci si romani sau moldoveni si valahi suntem doar europeni. Si se cade sa uitam de toate si sa invatzam o singura istorie - cea precum ca ne-am nascut europeni unitzi inca din fasha, iubim materna noastra europeana, tzinem la identitatea noastra europeana si nu-i mai punetzi pe copii sa invetze despre niste barbari daci, malodoveni etc. Istorie se incepe mereu de AZI.
A comentat berg 27 aprilie 2010, 16:54


‹ înapoi la Ultimele Ştiri | sus ▲

Întrebări şi răspunsuri

Ultimele răspunsuri

  • #1 Lilyutza pentru natalita.popescu
    Odata ce esti si cetatean roman nu cred ca ai nevoie de acte din Republica Moldova, cel mai bine intrenati la starea civila din localitatea viitorului...

  • #2 Anusca pentru dorin1995
    dar daca depui direct la universitate si nu intri la buget sau eventual deloc mai poti depune si la consulat sau mu mai ai voie ?
    ...

  • #3 cielfanthom pentru dorin1995
    Salut!
    In acest caz aplici ca oricare alt absolvent de liceu, depunand dosarul la consulat(pentru a candida pentru unul din locurile pentru etnici rom...

  • #4 marinaian pentru Alina
    cei mai marsavi soferi sand pe ruta BRASOV-CHISINAU si sunt cei mai mari tepari. Evitari autobuzele lor de la orele 19:00 si 21:00. Eu de ultimu timp ...

  • #5 luminitacumpana pentru D0ina
    Ca basarabean cu diploma din rep. Moldova , nu e nevoie de echivalare dar ca romani cu diploma de la Moldova e necesar de echivalat la CNRED. Cu o ase...

  • #6 adaiulica pentru nicu_d
    salut, anul trecut nu a fost nevoie de echivalare de diploma cei de la universitate ocupanduse personal, dar trebuie sa intrebi la universitatea care ...

  • #7 lilik pentru Bogdanpop
    si tu ai scos vreodata bani de pe siteul asta?
    ...

  • #8 donici.vyiorel pentru Ciobanu_V
    Buna, lasa-mi un msg pe e-mail donici.vyiorel@gmail.com cu mai multe detalii gen, orasul in care ai vrea sa te transferi, la medicina generala/dentara...

  • #9 crinna pentru larisa2726
    aproape 10 media, ca sunt doar 5 locuri la masterat...

  • #10 adaiulica pentru Cornel
    deci poti in acest caz sa aplici pentru un liceu/colegiu in Romania, poti beneficia de locurile acordate de statul Roman ( astfel primind o bursa de 5...

Parteneri

Basarabeni.Ro

PROIECT realizat in cadrul OSB Timisoara

osb.basarabeni.ro

PROIECT administrat si intretinut de Basarabeni Media Grup

Social

O basarabeancă stabilită la Timișoara a creat prima brânză vegană pe piața românească! Ea și soțul ei vor să deschidă și o fabrică
Ștefan & Marisha - un cuplu de români pasionați și creativi, și-au propus să aducă în premieră pe piața românească gustul adevărat de brânză, într-o formă vegană, care să aducă un plus de viață consumatorilor săi. Neobișnuit de sănătoasă, „brânza” are ca bază nuci de caju și migdale activate, culturi [...] mai mult
ȘOFERII VITEZOMANI, IDENTIFICAȚI DE ACUM ÎNAINTE DE CAMERELE FIXE DIN ȚARĂ

Atenţie, şoferi! Poliţia va veghea dacă respectaţi viteză maximă admisă prin camere fixe montate în întreagă ţară.


A fost semnat un protocol cu reprezentanţii Companiei pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere şi astfel agenţii îi vor identifica pe vitezomani cu ajutorul camerelor de supraveghere, special amplasate pentru asta. [...] mai mult
CSJ A AMÂNAT ŞEDINŢA LA CARE URMA SĂ FIE EXAMINATĂ CONTESTAŢIA DOMNICĂI MANOLE
Şedinţa Curţii Supreme de Justiţie în cazul judecătoarei Domnica Manole a fost amânată pentru data de 10 august, orele 10:00.CSJ urma să examineze astăzi contestaţia depusă de Domnica Manole privind demiterea sa din sistem în baza a două avize ale SIS. La 10:00, ora la care a fost anunţată şedinţa, mai mulţi oameni s-au [...] mai mult
TÂNĂR DIN REPUBLICA MOLDOVA, ARS ÎNTR-UN CAMION DIN CHICAGO

Un nou apel de ajutor lansat de conaționali de peste hotare prin intermediul platformelor de colectare de fonduri. De această dată este vorba de un incendiu produs în Chicago, în urma căruia a decedat Dumitru Diordița, în vârstă de 23 de ani.
Flăcările au cuprins camionul în care [...] mai mult
UN AN DE LA REFORMĂ, FĂRĂ INTEGRITATE
La un an de la demararea reformei integrităţii, instituţia responsabilă de verificarea veniturilor şi proprietăţilor funcţionarilor rămâne nefuncţională şi nu are, cel puţin, un preşedinte. Deşi peste 150 de petiţii ce semnalează neconcordanţe între averea reală şi cea declarată de către funcţionari aşteaptă [...] mai mult
JUDECĂTOAREA DOMNICA MANOLE, DEMISĂ DIN FUNCȚIE
Judecătoarea Curții de Apel Chișinău, Domnica Manole, a fost eliberată din funcție. Decretul președintelui privind eliberarea magistratei a fost publicată în Monitorul Oficial.

Potrivit IPN, la începutul lunii iulie, în baza avizelor Serviciului de Informații și Securitate, Consiliul Superior al [...] mai mult
GHEORGHE CAVCALIUC SE VEDE ȘEF LA CNA
Șeful adjunct al Inspectoratului General de Poliție din Republica Moldova, colonelul Gheorghe Cavcaliuc se vede director la Centrul Național Anticorupție. Informația a fost confirmată pentru basarabeni.ro de surse avizate din cadrul CNA. Este cunoscut faptul că, în luna noiembrie, anul curent expiră mandatul actualului [...] mai mult
(VIDEO) Teo se luptă cu cancer de rinichi, are nevoie de ajutorul nostru!
Pe 16 mai 2017, Teodor Dogari / Moroșan - a fost diagnosticat cu tumoare la rinichi (Tumora Wilms).
Teo are doar 8 luni - tumora însă are deja 6.3 cm, niciodată nu a dat semne de boală, fiind mereu fericit, jucăuș și plin de viață.
Tumora Wilms este un tip de cancer renal rar care afectează în special copiii. De asemenea, mai [...] mai mult
Știi, Cristina...Cum e să fii pompier într-un IAD de jucării aprinse de ZIUA SINGURĂTĂȚII ?
Știi, Cristina mă gândeam azi să nu-ți mai scriu nimic, dar s-a întâmplat așa o tragedie care m-a afectat profund și nu am putut să nu-mi împărtășesc gândurile și tot ceea ce am simțit, când am aflat despre această tragedie.Până acum Cristina ți-am spus povești de viață, despre oameni simpli, oameni de lângă [...] mai mult
(VIDEO) O viață, trei țări, zece copii
Doroftei Popescu (83 de ani) din satul Cenac, Cimișlia, a locuit toată viața pe pământul natal, dar a apucat să fie cetățean a trei țări: Regatul României, URSS, Republica Moldova. Are zece copii, toți plecați peste hotare.
A rămas cu dorul, amintirile și pământul pe care îl lucrează mai mult singur. [...] mai mult

randat în 	0.1681 secunde