Dacă pornim de la așteptări, cel mai mare perdant al acestor alegeri este PCRM, care nu numai că nu a obținut majoritatea constituțională, după cum pretindea, ci nici măcar de majoritatea simplă nu dispune pentru a forma guvernul. Acum se confirmă că strategii PCRM au greșit, împingând situația spre noi alegeri parlamentare. În pofida profundei crize economice pe care o lăsaseră în urma lor, a enormului sprijin pe care l-au avut din partea Rusiei, comuniștii au ieșit din alegeri cu mai puține mandate decât au intrat. Patru ani de opoziție vor fi o încercare grea pentru ei, în special pentru liderul comunist Vladimir Voronin, care, s-a văzut, nu se poate împăca cu roluri secundare pe scena politică. Munca de deputat îi repugnă profund, dacă e să judecăm după prezența sa la ședințele parlamentului.

El a dorit să fie un Deng Xiaoping al RM, dar va trebui să se împace cu rolul de președinte de onoare al propriului partid. Iar dacă justiția va insista ca el să răspundă la unele întrebări legate de averile sale și ale fiului său sau de omorul lui Valeriu Boboc și al altor protestatari din 7 aprilie 2009, el s-ar putea vedea nevoit să se întoarcă la Moscova în calitatea sa de fost general de miliție și pensionar. Și mai bine ar fi dacă ar înțelege că nu mai poate da nimic RM și ar părăsi benevol scena politică. Acesta ar fi un cadou nesperat statului moldovenesc, el ar contribui astfel la deblocarea situației și la asanarea vieții politice moldovenești, fiind astăzi principalul impediment în calea PCRM spre putere. Orice ar crede liderul PCRM despre propria persoană, Voronin a devenit un nume odios în lumea politică din RM. Nici un lider democrat nu poate să aibă de a face cu el decât cu riscul de a se compromite iremediabil.

„Locomotivă” mai slabă

Cu pierderi a ieșit din aceste alegeri și PL, dacă e să comparăm rezultatele sale cu cele din 29 iulie 2009. Lucrul acesta sare în ochi mai cu seamă pe fundalul PLDM, a cărui scor electoral a crescut semnificativ. Bineînțeles, se poate vorbi și despre o consolidare a electoratului PL, dar e, totuși, o consolidare în diminuare, pe când la PLDM e o consolidare în creștere. Aceasta e consecința, trebuie să recunoaștem, a preluării rolului de „locomotivă” a PL de către Mihai Ghimpu. Trecerea lui Dorin Chirtoacă pe planul doi s-a soldat în mod automat cu îngustarea segmentului electoral al PD. „Locomotiva” Ghimpu trage mai slab. Posibil dacă transmitea cârma partidului către Primarul Chișinăului, rezultatul alegerilor ar fi fost altul.

Dacă Dorin Chirtoacă putea în anumite privințe concura cu Vlad Filat, Mihai Ghimpu, în pofida unor calități apreciate de multă lume, pierde în fața liderului PLDM, căruia i se poate imputa uneori excesul de „pragmatism”. Faptul că procentajul obținut de PL nu îl depășește cu mult pe cel al PPCD e și un semn de deficiență de strategie. Explicabilă în cazul lui Iurie Roșca, care pare că urmărea, din anumite motive obscure, să atragă cât mai puțini simpatizanți, în cazul lui Ghimpu se pare că e vorba de un exces de emotivitate și improvizație, care uneori e supărător, jenant. Dacă într-o conjunctură atât de favorabilă pentru PL, având în vedere vizibilitatea lui Mihai Ghimpu, nu s-a reușit o cuprindere mai mare a electoratului, este de presupus că s-a ajuns la limita posibilităților sale ca „locomotivă” și, cât nu e târziu, trebuie efectuată o schimbare în conducerea PL. Sigur, preluarea conducerii PL de către Dorin Chirtoacă nu garantează automat un succes, dar, cel puțin, creează niște premise pentru o extindere a câmpului electoral.

PD nu poate dicta

Cu eforturi financiare enorme, PD nu a reușit să-și îmbunătățească rezultatul din 29 iulie 2009. Marian Lupu consideră că e vina altcuiva. Din punctul nostru de vedere, cauza principală a relativei nereuşite este faptul că fizionomia PD nu a fost conturată cu destulă claritate.

Cu toate acestea, rolul său hotărâtor în fomarea AIE se menţine. PD ar putea să fie curtat, ca şi data trecută, de PCRM, chiar dacă, de data aceasta, în cazul unei alianţe a democraţilor cu comuniştii, nu se obţin cele 61 de mandate pentru alegerea preşedintelui RM, şi alegerea președintelui RM oricum va trebui negociată cu PLDM și PL.

PLDM, spre deosebire de PD, are, cel puțin teoretic, avantajul de a putea obține alegerea șefului statului în alianță cu comuniștii, care nu exclud o asemenea variantă. Sigur, pentru Filat și PLDM, aceasta ar însemna sinucidere politică. În ultima instanță, o asemenea coalizare „monstruosă” nu ar folosi democrației, ci ar compromite-o pe mulți ani înainte, ca pe un sistem lipsit de valori și principii. Ar avea de câștigat, pe termen mai lung, doar Voronin și tovarășii săi. Dar posibilitatea, repet, teoretică, a unei alianţe dintre PLDM şi PCRM trebuie să-l oprească pe Lupu să încerce a forța nota. Un asemenea pas nu ar asigura stabilitatea, ci ar avea consecințe dezastruoase pentru RM. Refacerea AIE este, de fapt, singura soluție viabilă și, în cazul în care se reface, există două căi de rezolvare a problemei alegerii președintelui: să se negocieze votarea unei candidaturi din afara celor patru partide parlamentare. Sau să se accepte modificarea Constituției propuse de PCRM: alegerea președintelui RM în trei tururi, cu 61, apoi 57 și 51 de voturi. Candidatul AIE ar avea șanse să fie ales din turul 2. De aceea, probabil, comuniștii vor prefera prima variantă.

Pe de altă parte, ideea lui Marian Lupu privind o „coaliţie largă”, în care Voronin să stea alături de Ghimpu, în care să încapă toate cele patru partide parlamentare, poate fi pe cât de ademenitoare, pe atât de utopică, dacă ţinem cont de experienţa funcţionării AIE.