Tranzacţie strategică: Rompetrol Gas a preluat unul din importatorii şi distribuitorii importanţi de gaze naturale din Moldova
adăugat 06 iunie 2008, 13:05, la Economie
Divizia de comerţ cu gaz petrolier lichefiat (GPL) din grupul Rompetrol, Rompetrol Gas, a achiziţionat pachetul majoritar de acţiuni al importatorului şi distribuitorului de GPL MoldInterGaz Moldova."Prin această preluare, Rompetrol Gas intră pe o piaţă în plină ascensiune, de aproximativ 55.000 de tone anual, care poate deveni o platformă de extindere a distributiei de GPL în ţările în care Grupul Rompetrol este deja prezent pe alte segmente. Poziţia strategică, între Europa şi Asia, poate susţine de asemenea aprovizionarea continuă la preţuri competitive a acestor pieţe", a declarat, într-un comunicat, citat de Hotnews, directorul general al companiei, Toma Veron.
MoldInterGaz deţine staţii de distribuţie retail de autogaz, puncte de vânzare a buteliilor aragaz, o staţie de îmbuteliere şi capacităţi de stocare la Ungheni (pentru importurile din vest) şi Târnova (pentru importurile din est).
"Rompetrol Gas urmăreşte dezvoltarea activităţii de GPL pe piaţa din Republica Moldova şi atingerea în următorii cinci ani a unei cote de piaţă de aproximativ 20%. MoldInterGaz avea la finele anului trecut o cotă de 5% pe segmentul de distribuţie şi de 10% pentru importul de GPL", a adăugat Toma Veron.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲