Ultima săptămână a lunii septembrie va fi ultima şi pentru parlamentul ales la 29 iulie 2009. Deşi a durat în timp mai mult decât cel ales la 5 aprilie anul trecut, actualul legislativ va intra în istorie marcat de regretul efemerităţii lui, a vremelniciei sale. În scurta, dar mult prea zbiciumata istorie a Republicii Moldova găsim şi alte exemple de viaţă scurtă a parlamentelor noastre, cum ar fi cel rezultat din scrutinul anului 1998, dar şi cel ales în 1990 care a intrat în incapacitate de lucru prin 1992-93.

Reese că din cele şapte legislaturi câte le-a avut forul reprezentativ suprem al statului, doar trei au activat pe durata mandatului prevăzut de Constituţie. Celelalte patru, ori au fost paralizate din interior, ori au fost nevoite să se autodizolve. Ultimile două, precum ştim, şi-au încheiat sau urmează să îşi încheie subit mandatul din cauza imposibilităţii alegerii preşedintelui ţării.

Este interesant să observăm, că parlamentele democratice au fost alese la etape istorice cruciale prin eforturile nemaipomenite ale populaţiei, efortuiri generate de nevoia de a face faţă unor stări de criză: parlamentul din 1990 a fost ales ca urmare a prăbuşirii iminente a sistemului comunist sovietic, cel din 1998 - ca urmare a dezastrului dezlănţuit de guvernarea cripto-comunită agrariano-interfrontistă, cel din 2009 - ca urmare a dezmăţului antidemocratic şi antinaţional declanşat de guvernarea mafiotă comunistă. Parlamentele dominate de forţe politice străine interesului naţional al Republicii Moldova, cele alese la 1994, 2001 şi 2005 au şi ele motivările lor. Unul dintre motive ar fi permanenta şi grosolana implicare în procesul electoral din Republica Moldova a Moscovei. Cel mai important motiv este, însă, incapacitatea cronică a forţelor naţionale şi democratice din Republica Moldova de a constitui un front comun şi de lungă durată pentru realizarea obiectivelor strategice naţionale politice, economice, sociale şi geopolitice ale Republicii Moldova, obiective schiţate în Declaraţia de Independenţă.

Atât la 1994, cât şi în 2001 sau 2005, elementele revanşarde comuniste au putut să vină la putere din cauza neînţelegerilor, de cele mai multe ori de ordin personal, ca să nu mai vorbim de trădări ale liderilor unor partide în care populaţia majoritară a investit speranţe şi încredere. Închistarea în limitele egoiste ale mofturilor personale sau ale interesului îngust de partid, lipsa unor viziuni largi, cuprinzătoare şi profunde care să cuprindă interesul naţional major şi perspectiva strategică de dezvoltare, a costat Republica Moldova ani buni de rătăcire şi declin. Sărăcia, dependenţa economică, exodul masiv al populaţiei au fost cauzate de metehnele acestor lideri politici şi ele trebuie puse pe contul lor.

Pe de altă parte observăm, că de fiecare dată când politicenii greşesc, poporul se mobilizează şi prin eforturi electorale colosale, dar şi prin manifestaţii stradale, nu se oboseşte să corecteze rătăcirile lor, iar uneori şi rea-credinţa lor. Aşa s-a întâmplat în 1998 şi în 2009, când comuniştii şi alte emanaţii roşii au fost amendaţi categoric pentru fărădelegile guvernării lor.

Acum ne aflăm în faţa unui nou ciclu, a unei alte răspântii. Peste câteva zile, parlamentul ales prin efortul eroic al populaţiei la 29 iulie 2009, va fi dizolvat. Alianţa pentru Integrare Europeană care a avut majoritatea şi a guvernat Republica Moldova timp de un an, a existat datorită unităţii sale, de multe ori fragile, dar stabile până la urmă. În foarte scurt timp populaţia va fi chemată din nou la alegeri. Chiar dacă o parte din populaţie, partea neinformată şi dependentă de politicele sociale ale statului nu prea ştie ce se întâmplă, apoi cea mai mare parte a societăţii, în special tinerii, vor ca Alianţa să continue reformele începute. Această parte a populaţiei mai ştie că Alianţa are şanse să îşi reediteze, ba chiar să îşi îmbunătăţească substanţial performanţele electorale numai datorită unor eforturi comune, a unei strategii electorale coordonate. Partidele care fac parte din Alianţă, în special liderii lor care dau tonul de comportament nu trebuie să se complacă în continuare în postura de mari şi importanţi aleşi ai poporului şi să doarmă duşi în vise narcisiene pe perna moale a guvernării. Se poate întâmpla că cei care râvnesc cu ardoare sălbatică revanşa, comuniştii lui Voronin şi sateliţii lor, să le-o smulgă cu brutalitate. Ei să nu iute că rivalii lor politici au de partea lor un mare avantaj, pe care Alianţa nu şi-l poate permite: acest avantaj este minciuna şi toate derivatele ei. Având la dispoziţie organe de propagandă puternice, profitând de pluralismul democratic deschis pentru ei şi la celelalte medii de mare influenţă, comuniştii vor face tot posibilul să denigreze şi să discrediteze Alianţa şi partidele componente. Ei sunt extrem de inventivi în minciună şi imprevizibili în comportament. Winston Churchill a ştiut ce vorbeşte când a spus că (citez) „un comunist este ca un crocodil: când cască gura nu ştii dacă încearcă să-ţi zâmbească sau se pregăteşte să te manânce". (citat încheiat)

Faţă în faţă cu aceşti „crocodili", partidele democratice trebuie să coboare în popor cu forţa faptelor făcute şi a perspectivei clare europene. Lecţia Refertendumului din septembrie trebuie însuşită în toate detaliile ei. Concluzia din această lecţie este una: Republica Moldova are şansa să nu piardă din nou şi pentru foarte mult timp trenul Europei numai dacă partidele democratice vor adopta în campania electorală un comportament de echipă şi vor conştientiza că adversarul lor comun este unul şi acelaşi: comunismul.