Basarabeni.Ro

Portalul Basarabenilor din România

Avocat basarabeni.ro -Lăcătuș Igor
Campania Pro Cetăţenie Română
[o]

29 martie 2024, ora locală: 17:23

 

Voronin şantajează Kremlinul: Dacă nu ne ajutaţi, Moldova se va uni cu România

adăugat 26 iunie 2009, 07:50, la Opinii / Editoriale

În ajunul vizitei, liderul comunist a acuzat Uniunea Europeană de faptul că ar fi ridicat „o cortină de fier”, pentru a ţine Moldova la distanţă. De asemenea, el a blamat România pentru acordarea paşapoartelor româneşti cetăţenilor Republicii Moldova. Analiştii politici de la Chişinău, Moscova şi Bucureşti sunt totuşi unanimi în ideea că Voronin îi face pe plac Kremlinului, pentru a-i cere sprijin electoral

Preşedintele în exerciţiu al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a declarat că după alegerile din iulie 2009 este foarte posibil ca Republica Moldova să intre sub protectorat internaţional, iar după 20 de ani să fie integrată în România. Pe de alta parte, Voronin a spus că Uniunea Europeană a ridicat "o cortină de fier" pentru a ţine la distanţă Moldova şi a cerut Uniunii să reglementeze cât mai repede problema liberalizării vizelor pentru Moldova.

Analiştii politici de la Chişinău spun că acuzaţiile lui Vladimir Voronin la adresa Uniunii Europene şi a României au apărut nu întâmplător sâmbătă pe agenţia rusă de ştiri RIA-Novosti. El a vrut ca aprecierile sale să fie auzite imediat la Moscova unde a plecat astăzi. Lovind în România membră a UE, Voronin a încercat să convingă Kremlinul că poate miza în continuare pe el, pentru a discredita Uniunea Europeană şi ideea de integrare europeană - consideră unii analişti politici moldoveni. În schimbul acestui gest, comunistul Voronin speră să obţină încă odată sprijinul conducerii Federaţiei Ruse în alegerile parlamentare anticipate din 29 iulie. Voronin cerşeşte panicat sprijinul Kremlinului şi încearcă chiar o uşoară formă de şantaj. Prin afirmaţia zgomotoasă şi isterică potrivit căreia în 20 de ani Republica Moldova ar putea va fi asimilată de România, liderul comunist Voronin dă de înţeles Kremlinului că la alegerile din iulie ar putea învinge forţele democratice pro-europene. Pentru că schema de fraudare a alegerilor a fost dejucată de către opoziţie, Vladimir Voronin mizează acum pe un sprijin masiv, inclusiv financiar şi mediatic, din partea Moscovei.

Agenţia rusă RIA Novosti scrie că adevăratul motiv al vizitei lui Voronin la Moscova este posiblitatea obţinerii unui credit, deoarece banii pentru pensii şi salarii în Moldova s-au terminat, iar această situaţie ar putea lovi crunt, din punct de vedere electoral, Partidul Comuniştilor aflat la guvernare. Agenţia rusă reproduce în acest sens afirmaţiile prim-vicepremierului rus, Igor Suvalov.

La rândul său, directorul Centrului pentru analiză şi informare al Universităţii din Moscova, Aleksei Vlasov, a spus că "Voronin vrea să obţina sprijinul moral al elitei ruse şi să înţeleagă care dintre scenariile de dezolvare a situaţiei interesează Moscova, pentru că poziţia Partidului Comuniştilor este foarte complicată, iar sistemul lui Voronin atârnă de un fir de păr". În opinia lui Vlasov, Kremlinului îi convine o victorie a lui Voronin, "dar una care să-i ofere acestuia un spaţiu restrâns de manevră şi care să-l oblige să caute în permanenţă ajutorul Moscovei".

În acest sens, Vladimir Voronin şi-a creat însă o mare problemă: l-a numit în funcţia de vicepremier pe liderul creştin-democrat Iurie Roşca – „un duşman aprig al Rusiei”, - spune Vlasov. Acesta reaminteşte că în timpul protestelor din 2002 şi 2003, Iurie Roşca a dat foc drapelului rus şi portretului ex-preşedintelui rus, Vladimir Putin.

Ministerul Afacerilor Externe de la Moscova neagă faptul că vizita lui Voronin ar avea un caracter pre-electoral şi menţionează că aceasta este una "de lucru şi de planificare".

Astăzi, cu ocazia împlinirii a 68 de ani de la începerea celui de-al doilea război mondial, Vladimir Voronin, alături de preşedintele rus Dmitri Medvedev şi alţi oficiali ruşi, a depus o coroană de flori la mormântul ostaşului sovietic necunoscut. Serviciul de presă al Preşedinţiei de la Chişinău a anunţat că, la Moscova, Vladimir Voronin discută, inclusiv cu omologul său rus, „aspecte vizând stadiul actual al relaţiilor moldo-ruse".

Vladimir Ţurcan, unul dintre fruntaşii Partidului Comuniştilor, a menţionat că la Moscova vor fi discutate în special probleme economice cum ar fi exportul de vin moldovenesc pe piaţa rusă. Voronin este însoţit în capitala rusă de ministrul Economiei Igor Dodon şi de ministrul Finanţelo,r Mariana Durleşteanu.

Autor: Vitalie Călugăreanu, Redactor: Rodica Binder
Sursa: www.dw-world.de


‹ înapoi la Ultimele Ştiri | sus ▲

Întrebări şi răspunsuri

Ultimele răspunsuri

  • #1 Lilyutza pentru natalita.popescu
    Odata ce esti si cetatean roman nu cred ca ai nevoie de acte din Republica Moldova, cel mai bine intrenati la starea civila din localitatea viitorului...

  • #2 Anusca pentru dorin1995
    dar daca depui direct la universitate si nu intri la buget sau eventual deloc mai poti depune si la consulat sau mu mai ai voie ?
    ...

  • #3 cielfanthom pentru dorin1995
    Salut!
    In acest caz aplici ca oricare alt absolvent de liceu, depunand dosarul la consulat(pentru a candida pentru unul din locurile pentru etnici rom...

  • #4 marinaian pentru Alina
    cei mai marsavi soferi sand pe ruta BRASOV-CHISINAU si sunt cei mai mari tepari. Evitari autobuzele lor de la orele 19:00 si 21:00. Eu de ultimu timp ...

  • #5 luminitacumpana pentru D0ina
    Ca basarabean cu diploma din rep. Moldova , nu e nevoie de echivalare dar ca romani cu diploma de la Moldova e necesar de echivalat la CNRED. Cu o ase...

  • #6 adaiulica pentru nicu_d
    salut, anul trecut nu a fost nevoie de echivalare de diploma cei de la universitate ocupanduse personal, dar trebuie sa intrebi la universitatea care ...

  • #7 lilik pentru Bogdanpop
    si tu ai scos vreodata bani de pe siteul asta?
    ...

  • #8 donici.vyiorel pentru Ciobanu_V
    Buna, lasa-mi un msg pe e-mail donici.vyiorel@gmail.com cu mai multe detalii gen, orasul in care ai vrea sa te transferi, la medicina generala/dentara...

  • #9 crinna pentru larisa2726
    aproape 10 media, ca sunt doar 5 locuri la masterat...

  • #10 adaiulica pentru Cornel
    deci poti in acest caz sa aplici pentru un liceu/colegiu in Romania, poti beneficia de locurile acordate de statul Roman ( astfel primind o bursa de 5...

Parteneri

Basarabeni.Ro

PROIECT realizat in cadrul OSB Timisoara

osb.basarabeni.ro

PROIECT administrat si intretinut de Basarabeni Media Grup

Opinii / Editoriale

octavian-tacu,
Octavian Țâcu // O altă Găgăuzie
În căutarea Timpului pierdutCei care au urmărit scrierile de la Timpul de altă dată își amintesc despreseria de articole dedicate practicilor și politicilor statal/imperiale de construcție identitară, prin care arătam cum anumite grupuri etnice sunt fragmentate și făcute altceva decât pornirile lor [...] mai mult
Canibalismul sovietic: cum i-au deprins rușii pe basarabeni să se mănânce între ei. La propriu
Documentele sovietice publicate atestă 66 de cazuri de canibalism în Basarabia între anii 1946-1947, nu 39 așa cum susține raportul prezentat în 2010 Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (link). E vorba de documentele publicate în volumul lui Anatol Țăranu, ”Foametea în Moldova sovietică 1946-1947”, [...] mai mult
work-and-travel,
Senatului american DECIDE: programele de Work and Travel rămân în vigoare, în ciuda dorinței administrației Trump
Programele de Work and Travel SUA rămân, nu se anuleaza, dimpotriva, devin mai sigure, Senatul american a votat amendamentul care protejează Programul J1, care se referă la schimburile interculturale pentru străini. Din J1 fac parte programele de Intern, Trainee, Camp Counselor, Au Pair și cunoscutul program Work and Travel, de care beneficiază [...] mai mult
EFECTELE CANICULEI: COD PORTOCALIU DE DELIR
”Plahotniuc a folosit România, pentru a-i interzice lui Rogozin să ajungă la Chișinău, iar autoritățile de la București au căzut în capcana oligarhului; Declararea lui Rogozin persona non-grata a fost făcută în complicitate cu Moscova, cu scopul de a crea impresia că Plahotniuc este antirus; Plahotniuc [...] mai mult
ANDREI NĂSTASE, DESPRE „PROBA” IGP ÎMPOTRIVA „PARTIDULUI NOSTRU”
Mercenarii de elită ai lui Plahotniuc s-au dovedit a fi niște măscărici. Jizdan și Pânzari nu sunt poliția, așa cum încearcă să se etaleze protagoniștii persecuțiilor tinerilor din 7 aprilie 2009. Ei sunt niște circari jalnici. Aşa a reacționat liderul Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, la „proba” prezentată [...] mai mult
Doc// Martori falși în dosarul lui Vlad Filat
Trei tinere din Federația Rusă, care par să nu știe nici cu spatele despre situația din Republica Moldova, figurează în calitate de martori-cheie în răsunătorul dosar de corupție în cadrul căruia este judecat Vlad Filat. Potrivit declarațiilor depuse de Ilan Șor în instanță, ele ar fi intermediat [...] mai mult
MAIA SANDU : „Moldova nu s-a predat... Moldova există, Moldova luptă!“
Primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova s-a încheiat cu un rezultat puțin onorabil guvernării controlate de controversatul oligarh Vlad Plahotniuc. Doi candidați ai opoziției au trecut în turul doi. De altfel, candidații opoziției au adunat peste 90% din voturile exprimate în primul tur. Pe primul loc, [...] mai mult
Stratfor: Alegerile prezidențiale din Moldova ar putea declanșa un conflict între partide
Alegerile prezidențiale din Republica Moldova ar putea declanșa un conflict între partidele pro-ruse și partidele pro-occidentale. Deși candidatul pro-Rusia din partea Partidului Socialiștilor cel mai probabil va primi cele mai multe voturi în primul tur al alegerilor, al doilea tur ar putea fi mult mai strâns. Indiferent de cine [...] mai mult
OPINII // Unirea şi provocările din jurul ei
În această perioadă s-a discutat foarte mult despre Unirea Republicii Moldova cu România, totul plecând de la un incident care a avut loc în Bucureşti, în Piaţa Victoriei, când liderii unei manifestaţii unioniste au decis să schimbe traseul, iar Jandarmeria a intervenit, i-a reţinut [...] mai mult
Sturza, despre „COPIII” lui Mark Tkaciuk și cine e VERIGA SLABĂ a trioului Dodon – Lupu - Plahotniuc
Fostul premier Ion Sturza consideră că anume fostul consilier prezidențial Mark Tkaciuk, este omul care a avut grijă să-i aducă în anturajul lui Vladimir Voronin pe Igor Dodon, Marian Lupu și Vlad Plahotniuc.
„Abil, viclean, erudit, dar și încăpățânat în a influența „lumea”, Tkaciuk cunoștea perfect limitele [...] mai mult

randat în 	0.1205 secunde