Cine nu isi iubeste mama traieste degeaba pe Pamant!
adăugat 22 septembrie 2009, 15:56, la Opinii / Editoriale
Avem cu totii in memoria retinei imaginea copilului mic, care abia merge, dar care, la malul marii fiind, si vazand un castel de nisip, il calca in piciorutele lui mici. M-am intrebat, si probabil ca toti v-ati intrebat, ce ii determina pe copii mai degraba sa distruga decat sa faca ceva. E oare in firea omului?Inaintand in viata de adolescent vezi cum rautatea te urmareste si este dublata pe alocuri de ipotenta de a face bine un lucru. Si uite asa ajungi adultul critic dar care uitandu-se in urma nu vede ceva construit lasat in urma lui. Orice. Sa fie atunci, cei care critica, cei care aveau o placere nebuna in a disturge castelele de nisip ale altor copii ?
Deunazi am vazut doi jurnalisti, la un post de televiziune, criticand un personaj important al vietii politice, ca se implica in promovarea tarii si ca ii condamna pe cei care critica. Intamplator sau nu stateam de vorba, tot in aceste zile, cu corespondenta noastra in Canada, Cristina Mihai, care imi marturisea ca, de departe, lucrurirle din tara nu stau chiar asa de prost si, neavand nici o legatura cu polemica de la televizor, imi marturisea parerea ei de rau ca lumea in Romania s-a obisnuit doar sa critice. Sigur critica face bine progresului dar cand este numai critica este precum sinuciderea cu picatura.
Cristina imi povestea din experienta ei canadiana si imi aduceam aminte cum si eu la randu-mi vedeam lucrurile din afara altfel decat le vad acum, de aici. Un lucru insa mi-a ramas si pe care mi l-a confrimat si opinia Cristinei: stima de sine pe care ti-o induc strainii in momentul in care destinul te poarta sa traiesti printer ei. Cand ii vezi cum isi vorbesc numai de bine tara din care provin nu iti vine decat sa iti scoti palaria in fata lor si sa ii respecti. Iar in Canada vin oameni din diferite tari, diferite sisteme insa putini sunt cei care isi blameaza originile. Traind printre straini ajungi sa iti dai seama ca numai valorizandu-ti patrimoniul cultural, traditia, civilizatia din care vii, natia din care te tragi, numai asa vei avea respectul celorlalti. Cine nu isi iubeste mama traieste degeaba pe Pamant! Numai in afara granitelor dorul de tara, sentimentul acela de mandrie pentru traditie, pentru obiceiuri, pentru patrimoniul cultural, material sau imaterial, se dezvolta la unii in asa fel incat devine mandrie de sine, patriotism. Daca e rau sau nu? Cine e in masura sa judece asta? Evident ca acolo ajung si copiii care darama castelele de nisip. Evident ca este dreptul lor sa critice. Insa ajuns printre straini iti dai seama ca a-ti critica "mama" inseamna a te defaima singur... Strainului ii vine inevitabil intrebarea: " dar tu ce ai facut ca sa fie mai bine?" "Am criticat!"
A-ti promova valorile, atata vreme cat asta te ajuta sa te simti bine in primul rand cu tine insuti, este o constructie. A sta si a cugeta la ce ar trebui sa fie e calcatura in picioare a castelului de nisip...
Romania, ca mama, are mare noroc cu romanii plecati in afara granitelor si cu cei din jurul frontierelor. Sunt cei care, departe de ea fiind, o vor respecta indiferent de conditia ei, indiferent de pregatirea ei, ii vor cinsti memoria si istoria, ii vor iubi padurile si marea si profesorii si oamenii de cultura si sportivii si partile frumoase. Sansa ca ei sa existe si sa ajute, cum o fac acum, ar trebui mai mult valorizata, mai mult respectata. Ar trebui sa ii ascultam mai mult, sa ii lasam mai mult sa ne vorbeasca. E sansa noastra sa mai vedem si lucrurile frumoase si, de ce nu, sa ne apucam mai serios de construit castele !
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲
aici de aici sa incepem de a face cite ceva frumos incepind cu sine dar numai alaturi de Domnul.......!!!!!!!!!!caci asta e scaparea noastra!!!!!DUMNEZEU!!!!!!!!