Basarabeni.Ro

Portalul Basarabenilor din România

Avocat basarabeni.ro -Lăcătuș Igor
Campania Pro Cetăţenie Română
[o]

16 aprilie 2024, ora locală: 07:08

 

Comuniştii vor şefia în Parlament şi credite internaţionale obţinute de Coaliţia liberal-democrată

adăugat 20 august 2009, 08:03, la Opinii / Editoriale

Absenţa unor date concrete şi concludente vizavi de procesul de negocieri din interiorul Alianţei pentru Integrare Europeană, dar în mod special în privinţa tentativelor de dialogare dintre aceştia şi PCRM, intrigă iar pe alocuri şi dezorientează opinia publică locală aflată în aşteptarea "schimbărilor promise". Pentru a aduce o anumită claritate asupra stadiului actual al "interacţiunilor politice" din RM vom examina mesajele controversate, seci şi uneori contradictorii dispersate de actorii politici din ambele tabere.

Alianţa pentru Integrare Europeană încearcă să păstreze în secret "formula de partajare" a funcţiilor. Dar din discursurile publice pe care le întreţine de cele mai multe ori liderul liberal-democrat, Vald Filat, se poate deduce că funcţiile de Preşedinte al Parlamentului şi Prim-ministru sunt non-negociabile cu comuniştii. "Mărul discordiei" inserat în spaţiul mediatic şi în paralel în cel public de către reprezentanţii Coaliţiei necomuniste ţine de nominalizarea pentru poziţia de Preşedinte al RM. Momentul crucial va fi şedinţa noului Parlament din 28 august, când se va traduce în viaţă conţinutul tratativelor "semideschise" purtate de liberal-democraţi. Dacă se va vota pentru Filat pentru funcţia de spicher al legislativului, atunci Ghimpu urmează să deţină mandatul de vicepreşedinte, iar ceilalţi doi capi ai Coaliţiei vor fi promovaţi pentru Guvern şi Preşedinţie, chiar dacă au şanse mai mari doar pentru administrarea Guvernului.

Majoritatea calificată a PCRM-ului în noul for legislativ le permite lor să exercite presiuni asupra procesului de alegere a preşedintelui ţării. Miza este extrem de serioasă pentru comunişti, pentru că ocuparea poziţiilor cheie în stat de către Alianţa pentru Integrarea Europeană va însemna de fapt începutul sfârşitului dominaţiei PCRM-ului pe arena politică moldovenească, cu consecinţele aferente acestei retrageri (lipsirea de imunitate juridică pentru afacerile dubioase, stoparea schemelor economice ilegale de anvergură naţională etc.). De aceea, persoana pe care va miza PCRM-ul trebuie să fie obedientă, dependentă sau parteneră cu echipa comunistă în frunte cu Voronin. Aceasta le va permite la fel să influenţeze formatarea viitorului Guvern, având "la mână" un conducător de ţară cel puţin loial. Din aceste considerente candidatura lui P. Lucinschi, vehiculată chiar şi de presa oficială transnistreană, pare cea mai evidentă, luând în consideraţie cazul lui Pasat (unde cel de-al doilea preşedinte avea implicaţii serioase) şi evenimentele din 7 aprilie (la care deşi a fost prezent şi fiul lui Lucinschi, alăturat altor lideri ai partidelor de opoziţie), care nu au avut niciun impact (similar repercursiunilor declanşate asupra familiei Stati) asupra lui Lucinschi. Nominalizarea şi votarea lui Ion Sturza pentru această funcţie trebuie privită ca un posibil compromis între cele două tabere, dar care va fi condiţionat de o serie de cedări din partea liberal-democraţilor. Nici Marian Lupu nu trebuie scos din calcule. Chiar însăşi reprezentantul comuniştilor Vladimir Ţurcan a confirmat această variantă subliniind că PCRM se opune ideei unui Preşedinte radical şi unionist, dar nicidecum nu unui catalogat drept "trădător". În orice caz alegerea noului Preşedinte va fi trenată în legătură cu Summitul şefilor de stat ai ţărilor CSI, care trebui să aibă loc la începutul lunii octombrie şi la care trebuie să participe Vladimir Voronin.

Până în prezent comuniştii au comunicat că vor să ocupe cel puţin una din funcţiile centrale (informaţie vehiculată de Mark Tkaciuk ). Condiţiile economice şubrede şi responsabilitatea care va cădea pe umerii următorului executiv distanţează această opţiune de agenda politică a PCRM-ului. Propulsarea unui candidat comunist pentru conducerea executivului poate fi posibilă, doar dacă ei vo fi siguri pe deplin pe viitorul şef de stat. Pentru cineva din partea PCRM nu va vota în niciun caz Alianţa pentru Integrare Europeană (reieşind din dispoziţiile profund anticomuniste care domină în Coaliţie, care nu se vrea discreditată în ochii electoratului). De aceea, unica funcţie pentru care ar putea să lupte ei este cea de spicher al Parlamentului. Pentru această însă ei au nevoie de susţinerea membrilor Alianţei (vizându-se în primul rând PDM-ul). Dar această evoluţie poate avea loc doar dacă democraţii vor avea asemenea "înţelegere" cu comuniştii, în schimbul unei candidaturi reciproc acceptabile pentru Preşedinţie (spre exemplu, Marian Lupu) şi Guvern (combinaţie democrat-comunistă). Aceasta va soluţiona parţial problema PCRM-ului, care va avea posbilitatea să facă presiuni asupra democraţilor căzuţi în disgraţia celorlalte partide parlamentare necomuniste.

Confluenţa particularităţilor acestor scenarii alimentate de informaţia fragmentată şi puţin credibilă care circulă în media depinde în mare parte de capacitatea de coeziunea şi consecvenţa fiecărei tabere. Ambiguitatea legată de criza economică din RM descurajează intenţiile comuniştilor de a provoca anticipatele. Această temere a putut fi decriptată din mesajul recent al liderului comuniştilor Vladimir Voronin, în care el menţionează că ei nu doresc alegeri anticipate pentru a evita greşeala de la alegerile din 5 aprilie (aceasta se poate referi atât la "revoltele" identice celor din 7 aprilie, care pot avea loc în viitor din cauza acutizării crizei, cât şi la repetarea scrutinului care s-a soldat cu pierderea poziţiilor anteriorare de către PCRM etc.).

Pentru a nu nimeri în "propria capcană" şi a nu înfrunta frământări sociale caracteristice celor din Kîrgîzstanul anului 2005, comuniştii par a se concentra preponderent pe funcţia de spicher al Parlamentului umărind trecerea RM la republică parlamentară autentică.

Reieşind din declaraţiile şi comportamentul exponenţilor PCRM, putem conchide că preşedinţia ar trebui să revină unei personalităţi politice convenabile intereselor comuniste, iar guvernul să fie lăsat pe seama Alianţei pentru Integrare Europeană (sau cu păstrarea anumitor ministere în gestiunea PCRM).

Guvernul compus din liberal-democraţi ar fi capabil să atragă circa 2 mld. dolari (conform calculelor Alianţei pentru Integrare Europeană, exceptând creditul chinezilor şi cel promis de Moscova), ceea ce nu este valabil în cazul preluării lui complete sau parţiale de către PCRM. Anume din aceste raţionamente economice, dar şi pentru a se îndepărta de riscurile politice majore la care va fi expus executivul, comuniştii mai degrabă vor aborda executivul în tratativele cu liberal-democraţii în favoarea dobândirii împuternicirilor de Preşedinte al Parlamentului.

Autor: Denis Cenuşă
Sursa: www.basarabeni.ro


‹ înapoi la Ultimele Ştiri | sus ▲

Întrebări şi răspunsuri

Ultimele răspunsuri

  • #1 Lilyutza pentru natalita.popescu
    Odata ce esti si cetatean roman nu cred ca ai nevoie de acte din Republica Moldova, cel mai bine intrenati la starea civila din localitatea viitorului...

  • #2 Anusca pentru dorin1995
    dar daca depui direct la universitate si nu intri la buget sau eventual deloc mai poti depune si la consulat sau mu mai ai voie ?
    ...

  • #3 cielfanthom pentru dorin1995
    Salut!
    In acest caz aplici ca oricare alt absolvent de liceu, depunand dosarul la consulat(pentru a candida pentru unul din locurile pentru etnici rom...

  • #4 marinaian pentru Alina
    cei mai marsavi soferi sand pe ruta BRASOV-CHISINAU si sunt cei mai mari tepari. Evitari autobuzele lor de la orele 19:00 si 21:00. Eu de ultimu timp ...

  • #5 luminitacumpana pentru D0ina
    Ca basarabean cu diploma din rep. Moldova , nu e nevoie de echivalare dar ca romani cu diploma de la Moldova e necesar de echivalat la CNRED. Cu o ase...

  • #6 adaiulica pentru nicu_d
    salut, anul trecut nu a fost nevoie de echivalare de diploma cei de la universitate ocupanduse personal, dar trebuie sa intrebi la universitatea care ...

  • #7 lilik pentru Bogdanpop
    si tu ai scos vreodata bani de pe siteul asta?
    ...

  • #8 donici.vyiorel pentru Ciobanu_V
    Buna, lasa-mi un msg pe e-mail donici.vyiorel@gmail.com cu mai multe detalii gen, orasul in care ai vrea sa te transferi, la medicina generala/dentara...

  • #9 crinna pentru larisa2726
    aproape 10 media, ca sunt doar 5 locuri la masterat...

  • #10 adaiulica pentru Cornel
    deci poti in acest caz sa aplici pentru un liceu/colegiu in Romania, poti beneficia de locurile acordate de statul Roman ( astfel primind o bursa de 5...

Parteneri

Basarabeni.Ro

PROIECT realizat in cadrul OSB Timisoara

osb.basarabeni.ro

PROIECT administrat si intretinut de Basarabeni Media Grup

Opinii / Editoriale

octavian-tacu,
Octavian Țâcu // O altă Găgăuzie
În căutarea Timpului pierdutCei care au urmărit scrierile de la Timpul de altă dată își amintesc despreseria de articole dedicate practicilor și politicilor statal/imperiale de construcție identitară, prin care arătam cum anumite grupuri etnice sunt fragmentate și făcute altceva decât pornirile lor [...] mai mult
Canibalismul sovietic: cum i-au deprins rușii pe basarabeni să se mănânce între ei. La propriu
Documentele sovietice publicate atestă 66 de cazuri de canibalism în Basarabia între anii 1946-1947, nu 39 așa cum susține raportul prezentat în 2010 Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (link). E vorba de documentele publicate în volumul lui Anatol Țăranu, ”Foametea în Moldova sovietică 1946-1947”, [...] mai mult
work-and-travel,
Senatului american DECIDE: programele de Work and Travel rămân în vigoare, în ciuda dorinței administrației Trump
Programele de Work and Travel SUA rămân, nu se anuleaza, dimpotriva, devin mai sigure, Senatul american a votat amendamentul care protejează Programul J1, care se referă la schimburile interculturale pentru străini. Din J1 fac parte programele de Intern, Trainee, Camp Counselor, Au Pair și cunoscutul program Work and Travel, de care beneficiază [...] mai mult
EFECTELE CANICULEI: COD PORTOCALIU DE DELIR
”Plahotniuc a folosit România, pentru a-i interzice lui Rogozin să ajungă la Chișinău, iar autoritățile de la București au căzut în capcana oligarhului; Declararea lui Rogozin persona non-grata a fost făcută în complicitate cu Moscova, cu scopul de a crea impresia că Plahotniuc este antirus; Plahotniuc [...] mai mult
ANDREI NĂSTASE, DESPRE „PROBA” IGP ÎMPOTRIVA „PARTIDULUI NOSTRU”
Mercenarii de elită ai lui Plahotniuc s-au dovedit a fi niște măscărici. Jizdan și Pânzari nu sunt poliția, așa cum încearcă să se etaleze protagoniștii persecuțiilor tinerilor din 7 aprilie 2009. Ei sunt niște circari jalnici. Aşa a reacționat liderul Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, la „proba” prezentată [...] mai mult
Doc// Martori falși în dosarul lui Vlad Filat
Trei tinere din Federația Rusă, care par să nu știe nici cu spatele despre situația din Republica Moldova, figurează în calitate de martori-cheie în răsunătorul dosar de corupție în cadrul căruia este judecat Vlad Filat. Potrivit declarațiilor depuse de Ilan Șor în instanță, ele ar fi intermediat [...] mai mult
MAIA SANDU : „Moldova nu s-a predat... Moldova există, Moldova luptă!“
Primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova s-a încheiat cu un rezultat puțin onorabil guvernării controlate de controversatul oligarh Vlad Plahotniuc. Doi candidați ai opoziției au trecut în turul doi. De altfel, candidații opoziției au adunat peste 90% din voturile exprimate în primul tur. Pe primul loc, [...] mai mult
Stratfor: Alegerile prezidențiale din Moldova ar putea declanșa un conflict între partide
Alegerile prezidențiale din Republica Moldova ar putea declanșa un conflict între partidele pro-ruse și partidele pro-occidentale. Deși candidatul pro-Rusia din partea Partidului Socialiștilor cel mai probabil va primi cele mai multe voturi în primul tur al alegerilor, al doilea tur ar putea fi mult mai strâns. Indiferent de cine [...] mai mult
OPINII // Unirea şi provocările din jurul ei
În această perioadă s-a discutat foarte mult despre Unirea Republicii Moldova cu România, totul plecând de la un incident care a avut loc în Bucureşti, în Piaţa Victoriei, când liderii unei manifestaţii unioniste au decis să schimbe traseul, iar Jandarmeria a intervenit, i-a reţinut [...] mai mult
Sturza, despre „COPIII” lui Mark Tkaciuk și cine e VERIGA SLABĂ a trioului Dodon – Lupu - Plahotniuc
Fostul premier Ion Sturza consideră că anume fostul consilier prezidențial Mark Tkaciuk, este omul care a avut grijă să-i aducă în anturajul lui Vladimir Voronin pe Igor Dodon, Marian Lupu și Vlad Plahotniuc.
„Abil, viclean, erudit, dar și încăpățânat în a influența „lumea”, Tkaciuk cunoștea perfect limitele [...] mai mult

randat în 	0.1313 secunde