Basarabeni.Ro

Portalul Basarabenilor din România

Avocat basarabeni.ro -Lăcătuș Igor
Campania Pro Cetăţenie Română
[o]

4 mai 2024, ora locală: 07:53

 

Discursul "codat" a preşedintelui Voronin de la summitul NATO

adăugat 11 aprilie 2008, 09:04, la Opinii / Editoriale

Preşedintele Vladimir Voronin ar fi făcut bine dacă stătea acasă decât să se facă de ruşine în faţa liderilor marilor puteri. Este Voronin un preşedinte "consumat"? Se pare... Am avut impresia că tovarăşul Voronin a venit la summitul NATO de la Bucureşti pe cont propriu, a ţinut un discurs la un dineu neoficial al liderilor insegnifianţi, iar presa oficială l-a dat ca şi cum discursul a fost aplaudat la bis de însuşi Putin, Băsescu sau Bush. Adică, am fost prostiţi la scară republicană. Şi noi care credeam că presa oficială este una serioasă, fără infuziuni manipulatorii. Ei, am dat-o şi de această dată în bară, ca la orice proces electoral când l-am creditat pe "comunist". Chiar şi la dineul neofical în care şi-a ţinut discursul acesta a arătat unul incoerent, cu atacuri nefondate la adresa ţării gazdă (a familiei noastre comune- româneşti) şi-a dorit să impresioneze "mica" comunitate internaţională, cu care sorbea cafeaua, că R. Moldova are nevoie sincer de ajutor internaţional. Mai ales, în ceea ce ţine de recunoşterea statutului de neutralitate şi garantarea internaţională a acestuia. Păi, dacă însuşi statul nu se îngrijeşte de "neutralitate", are în coastă militari şi tehnică străină, cine o să te creadă că vrei să fii "neutru". Cum este să baţi la porţi şi să ceri ceva hilar? Deocamdată, armata rusă mai staţionează, iar tu, preşedinte de stat, te duci la "urs" şi nu îi zici să-şi schimbe bârlogul, că mierea îţi aparţine... Cine este partenerul strategic şi garantul suprem la care se pocloneşte Voronin? Kremlinul. Respectă acesta statutul de "neutralitate"? Ba, bine că nu... Şi atunci ce joc face preşedintele moldovean? Pe întuneric? În acest caz este de dorit să fie modificată strategia de politică externă. Cum a făcut-o Georgia şi Ucraina.Chiar dacă moldovenii nu prea susţin la un nivel sporit ideea de aderare la NATO, totuşi aceasta este în plină evoluţie de îmbrăţişare a idealurilor euroatlantice din partea populaţiei. Chit că cetăţenii încă sunt prea puţin informaţi şi nu înţeleg pe deplin care sunt avantajele de a fi membru al Alianţei Nord Atlantice. Pentru că statul moldovean desfăşoară un război camuflat împotriva "concepţiei euroatlantice" sub stindardul "neutralităţii permanente". Merită de amintit că televiziunea publică M-1 a scos din grila sa de emisie unica emisiune dedicată Alianţei Nord Atlantice. Şi atunci ce am putut să aşteptăm de la liderul comunist moldovean la NATO? Dacă nu era Ziuganov, F.Castro cu cine avea să-şi împărtăşească textul scris la maşina de tipar? Aşa că ne-am resemnat să-l ascultăm aproape dezgustător pe Voronin cum cere comunităţii internaţionale în presa oficială sprijin "pentru evitarea polemicilor distructive privind identitatea naţională şi frontierele actuale, spre a se putea concentra asupra realizării aspiraţiilor sale pro-europene". Dacă nu au auzit Bush, Putin şi Băsescu ce a spus la o ceaşcă de cafea neoficială să se poată oare auzi prin mass-media moldovenească oficială? Că doar R. Moldova poate cere summitului NATO să fie ascultată, că doar e în "vecinătatea imediată"! O fi auzit Bush, Băsescu şi Putin mesajul strident al lui Voronin? Mă îndoiesc... Chiar şi atacând statul român, prin invocarea chestiunii "identitare" sau bruind semnalele de la telefoanele mobile a presei locale, Voronin a uitat că NATO este NATO şi că România a demonstrat, odată în plus, că este o putere, care poate să facă faţă provocărilor mileniului. Şi să nu uităm că printre priorităţile din agenda preşedintelui Traian Băsescu, în afară de asigurarea stabilităţii şi securităţii pentru România, mai există şi asigurarea stabilităţii şi dezvoltării în regiunea Mării Negre. Până una alta, ne întrebăm dacă mai poate fi auzit discursul lui Voronin, mai ales de cei care nu au fost cuplaţi la informaţia oficială a Chişinăului şi nici n-au stat la aceeaşi masă cu acesta la Bucureşti?

Autor: Elena Robu-Popa
Sursa: www.presa.md


‹ înapoi la Ultimele Ştiri | sus ▲

Întrebări şi răspunsuri

Ultimele răspunsuri

  • #1 Lilyutza pentru natalita.popescu
    Odata ce esti si cetatean roman nu cred ca ai nevoie de acte din Republica Moldova, cel mai bine intrenati la starea civila din localitatea viitorului...

  • #2 Anusca pentru dorin1995
    dar daca depui direct la universitate si nu intri la buget sau eventual deloc mai poti depune si la consulat sau mu mai ai voie ?
    ...

  • #3 cielfanthom pentru dorin1995
    Salut!
    In acest caz aplici ca oricare alt absolvent de liceu, depunand dosarul la consulat(pentru a candida pentru unul din locurile pentru etnici rom...

  • #4 marinaian pentru Alina
    cei mai marsavi soferi sand pe ruta BRASOV-CHISINAU si sunt cei mai mari tepari. Evitari autobuzele lor de la orele 19:00 si 21:00. Eu de ultimu timp ...

  • #5 luminitacumpana pentru D0ina
    Ca basarabean cu diploma din rep. Moldova , nu e nevoie de echivalare dar ca romani cu diploma de la Moldova e necesar de echivalat la CNRED. Cu o ase...

  • #6 adaiulica pentru nicu_d
    salut, anul trecut nu a fost nevoie de echivalare de diploma cei de la universitate ocupanduse personal, dar trebuie sa intrebi la universitatea care ...

  • #7 lilik pentru Bogdanpop
    si tu ai scos vreodata bani de pe siteul asta?
    ...

  • #8 donici.vyiorel pentru Ciobanu_V
    Buna, lasa-mi un msg pe e-mail donici.vyiorel@gmail.com cu mai multe detalii gen, orasul in care ai vrea sa te transferi, la medicina generala/dentara...

  • #9 crinna pentru larisa2726
    aproape 10 media, ca sunt doar 5 locuri la masterat...

  • #10 adaiulica pentru Cornel
    deci poti in acest caz sa aplici pentru un liceu/colegiu in Romania, poti beneficia de locurile acordate de statul Roman ( astfel primind o bursa de 5...

Parteneri

Basarabeni.Ro

PROIECT realizat in cadrul OSB Timisoara

osb.basarabeni.ro

PROIECT administrat si intretinut de Basarabeni Media Grup

Opinii / Editoriale

octavian-tacu,
Octavian Țâcu // O altă Găgăuzie
În căutarea Timpului pierdutCei care au urmărit scrierile de la Timpul de altă dată își amintesc despreseria de articole dedicate practicilor și politicilor statal/imperiale de construcție identitară, prin care arătam cum anumite grupuri etnice sunt fragmentate și făcute altceva decât pornirile lor [...] mai mult
Canibalismul sovietic: cum i-au deprins rușii pe basarabeni să se mănânce între ei. La propriu
Documentele sovietice publicate atestă 66 de cazuri de canibalism în Basarabia între anii 1946-1947, nu 39 așa cum susține raportul prezentat în 2010 Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (link). E vorba de documentele publicate în volumul lui Anatol Țăranu, ”Foametea în Moldova sovietică 1946-1947”, [...] mai mult
work-and-travel,
Senatului american DECIDE: programele de Work and Travel rămân în vigoare, în ciuda dorinței administrației Trump
Programele de Work and Travel SUA rămân, nu se anuleaza, dimpotriva, devin mai sigure, Senatul american a votat amendamentul care protejează Programul J1, care se referă la schimburile interculturale pentru străini. Din J1 fac parte programele de Intern, Trainee, Camp Counselor, Au Pair și cunoscutul program Work and Travel, de care beneficiază [...] mai mult
EFECTELE CANICULEI: COD PORTOCALIU DE DELIR
”Plahotniuc a folosit România, pentru a-i interzice lui Rogozin să ajungă la Chișinău, iar autoritățile de la București au căzut în capcana oligarhului; Declararea lui Rogozin persona non-grata a fost făcută în complicitate cu Moscova, cu scopul de a crea impresia că Plahotniuc este antirus; Plahotniuc [...] mai mult
ANDREI NĂSTASE, DESPRE „PROBA” IGP ÎMPOTRIVA „PARTIDULUI NOSTRU”
Mercenarii de elită ai lui Plahotniuc s-au dovedit a fi niște măscărici. Jizdan și Pânzari nu sunt poliția, așa cum încearcă să se etaleze protagoniștii persecuțiilor tinerilor din 7 aprilie 2009. Ei sunt niște circari jalnici. Aşa a reacționat liderul Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, la „proba” prezentată [...] mai mult
Doc// Martori falși în dosarul lui Vlad Filat
Trei tinere din Federația Rusă, care par să nu știe nici cu spatele despre situația din Republica Moldova, figurează în calitate de martori-cheie în răsunătorul dosar de corupție în cadrul căruia este judecat Vlad Filat. Potrivit declarațiilor depuse de Ilan Șor în instanță, ele ar fi intermediat [...] mai mult
MAIA SANDU : „Moldova nu s-a predat... Moldova există, Moldova luptă!“
Primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova s-a încheiat cu un rezultat puțin onorabil guvernării controlate de controversatul oligarh Vlad Plahotniuc. Doi candidați ai opoziției au trecut în turul doi. De altfel, candidații opoziției au adunat peste 90% din voturile exprimate în primul tur. Pe primul loc, [...] mai mult
Stratfor: Alegerile prezidențiale din Moldova ar putea declanșa un conflict între partide
Alegerile prezidențiale din Republica Moldova ar putea declanșa un conflict între partidele pro-ruse și partidele pro-occidentale. Deși candidatul pro-Rusia din partea Partidului Socialiștilor cel mai probabil va primi cele mai multe voturi în primul tur al alegerilor, al doilea tur ar putea fi mult mai strâns. Indiferent de cine [...] mai mult
OPINII // Unirea şi provocările din jurul ei
În această perioadă s-a discutat foarte mult despre Unirea Republicii Moldova cu România, totul plecând de la un incident care a avut loc în Bucureşti, în Piaţa Victoriei, când liderii unei manifestaţii unioniste au decis să schimbe traseul, iar Jandarmeria a intervenit, i-a reţinut [...] mai mult
Sturza, despre „COPIII” lui Mark Tkaciuk și cine e VERIGA SLABĂ a trioului Dodon – Lupu - Plahotniuc
Fostul premier Ion Sturza consideră că anume fostul consilier prezidențial Mark Tkaciuk, este omul care a avut grijă să-i aducă în anturajul lui Vladimir Voronin pe Igor Dodon, Marian Lupu și Vlad Plahotniuc.
„Abil, viclean, erudit, dar și încăpățânat în a influența „lumea”, Tkaciuk cunoștea perfect limitele [...] mai mult

randat în 	0.0496 secunde