Basarabeni.Ro

Portalul Basarabenilor din România

Avocat basarabeni.ro -Lăcătuș Igor
Campania Pro Cetăţenie Română
[o]

20 aprilie 2024, ora locală: 05:18

 

Două dintre gafele AIE care se pot transforma într-un fiasco

adăugat 10 martie 2010, 12:51, la Opinii / Editoriale

Două dintre gafele AIE care se pot transforma într-un fiasco, Petru BOGATU

Înţelepţii învaţă din greşelile altora, ceilalţi din ale lor. Guvernarea AIE are acum mai multe oportunităţi ca oricând să fie deşteaptă. Regimul Voronin de-a lungul ultimilor opt ani a comis cu nemiluita erori atât de grosolane şi monstruoase, încât actualei puteri nu-i rămâne altceva decât să le ocolească sau să procedeze exact invers pentru a trece în ochii lumii drept inteligentă şi rezonabilă.

DEFICITUL DE COMUNICARE
Deşi a debutat cu dreptul şi a resetat, de fapt, relaţiile cu România, SUA şi UE, aducând ţara pe linia de plutire şi salvând-o de falimentul care plana asupra ei, de la un timp încoace noua administraţie democratică păcătuieşte, totuşi, uneori prin neglijenţă sau suficienţă. Mai mult chiar. Dă semne de rătăcire, călcând adesea imprudent pe urmele fostei guvernări.

Să greşeşti e omeneşte, desigur, vorba retorului Seneca. Dar numai până la un punct. E inadmisibilă, bunăoară, eroarea în urma căreia rişti să intri cu automobilul în zid sau într-un stâlp de telegraf.

Nu afirm în niciun caz, bineînţeles, că AIE este pe cale să piardă controlul volanului şi să răstoarne întreaga maşinărie de stat. Totuşi, judecând după cum se şofează astăzi în vârful piramidei, nu sunt deloc excluse accidente politice periculoase. Vom stărui asupra a două din cele câteva gafe monumentale, făcute de democraţi, care pot degenera, în ultimă instanţă, într-un eşec politic fatal.

Prima dintre ele este un acut şi deja enervant deficit de comunicare pe care deocamdată nu-i în stare să-l depăţească nici preşedinţia, nici guvernul, şi nici formaţiunile de guvernământ. Şi aceasta în ciuda faptului că Mihai Ghimpu, Vlad Filat, Marian Lupu, alţi fruntaşi ai coaliţiei democratice par să-şi dea bine seama de rolul mass-media şi de semnificaţia unui dialog continuu al puterii politice cu populaţia. În orice caz, şi preşedintele interimar, şi premierul şi unii deputaţi participă la dezbateri televizate, nu ezită să facă băi de mulţime. Atâta doar că toate aceste ieşiri publice sunt marcate de o exprimare incidentală şi de o tentă de paradă.

Să luăm tapajul iscat în jurul mult aşteptatelor permise pentru micul trafic de frontieră. Un lucru bun care urmează să dezvolte legăturile dintre oamenii de pe ambele maluri ale Prutului se împiedică în birocraţie şi în informarea proastă a cetăţenilor. Tot mai multă lume, constrânsă să piardă timpul şi nervii, făcând cozi sau un drum degeaba, se arată deziluzionată şi chiar exasperată. Şi de vină nu este atât calitatea documentului semnat sau procedura greoaie, cât faptul că diferite aspecte ale problemei nu au fost în prealabil lămurite şi nuanţate suficient de autorităţi.

Oricum ai da, capacitatea oficialităţilor politice de a comunica lasă mult de dorit, chit că premierul Vlad Filat susţinea luni la Jurnal TV că în această privinţă totul este o.k. Sunt desecretizate, de exemplu, informaţiile tăinuite abuziv de comunişti, dar nici guvernarea democratică nu dă dovadă de suficientă transparenţă şi deschidere.

La cel mai înalt nivel nu există încă un sistem bine pus la punct de comunicare publică. Lipsesc, în fond, briefingurile săptămânale. Nici până astăzi nu a fost instituţionalizată funcţia purtătorului de cuvânt la Parlament, Preşedinţie, Guvern şi Ministerul de Externe. De aceea, de cele mai multe ori puterea reacţionează cu întârziere la evenimentele capitale care impun o replică oficială imediată. În consecinţă, informaţia furnizată sau poziţia adoptată de autorităţi este sporadică şi ridică semne de întrebare, generând multă confuzie şi lăsând loc de interpretări.

GAURA MICĂ RĂSTOARNĂ CARUL MARE
Cea de-a doua lacună, care poate să provoace ulterior un fiasco politic de proporţii, pare să fie cazul Palanca. La mijloc este, fireşte, o problemă moştenită de la fostele guvernări. Totuşi, tentativa autorităţilor actuale de a o tranşa rapid prin semnarea unui acord de transmitere în proprietatea Ucrainei a terenului adiacent tronsonului de 7,77 km al şoselei Odesa-Reni comportă riscuri cumplite.

Este limpede că filmul nu poate fi dat înapoi. Protocolul adiţional la Tratatul de frontieră între cele două state care prevede cedarea sectorului de autostradă de lângă Palanca şi ratificat în iunie 2001 sub regimul comunist nu are cum fi anulat cu una, cu două. Asta cu atât mai mult cu cât Republica Moldova are nevoie de cele 430 metri din zona Giurgiuleşti care, de bine, de rău, ne asigură ieşirea la Dunăre.

Totuşi, schimbul de teritorii dintre Republica Moldova şi Ucraina a fost gândit prost. Există discrepanţe primejdioase între stipulările protocolului semnat şi ratificat, pe de o parte, şi prevederile constituţionale, pe de alta. Şi mai grav este faptul că renunţarea la spaţiul de lângă localitatea Palanca este percepută ca o cedare teritorială. Or, acest lucru se va întoarce neapărat ca un bumerang şi împotriva guvernului Filat, şi a coaliţiei de guvernământ. Şi nu întâmplător. Oricine cedează un teritoriu riscă să-şi boţească tare imaginea. Şi AIE nu-i o excepţie. Palanca este gaura mică ce răstoarnă carul mare. Sub aspect electoral, efectele politice pot fi letale pentru toate partidele Alianţei.

Deocamdată chestiunea sectorului de autostradă Odesa-Reni nu se pretează soluţionării. Asta e clar. La mijloc e un conflict de interese care pentru moment nu are cum fi aplanat. În aceste împrejurări, problema trebuie conservată. Orice altă soluţie va costa scump şi Alianţa, şi cauza democraţiei în Republica Moldova.

N-aş vrea să fiu înţeles greşit. Noua guvernare democratică la Chişinău a convins că are şi pricepere, şi profesionism pentru a face faţă situaţiei. Numai că, spune o vorbă populară, nu-i destul să ai o munte isteaţă, trebuie să ştii s-o foloseşti bine.


Autor: Petru BOGATU
Sursa: bogatu.voceabasarabiei.net


‹ înapoi la Ultimele Ştiri | sus ▲

Întrebări şi răspunsuri

Ultimele răspunsuri

  • #1 Lilyutza pentru natalita.popescu
    Odata ce esti si cetatean roman nu cred ca ai nevoie de acte din Republica Moldova, cel mai bine intrenati la starea civila din localitatea viitorului...

  • #2 Anusca pentru dorin1995
    dar daca depui direct la universitate si nu intri la buget sau eventual deloc mai poti depune si la consulat sau mu mai ai voie ?
    ...

  • #3 cielfanthom pentru dorin1995
    Salut!
    In acest caz aplici ca oricare alt absolvent de liceu, depunand dosarul la consulat(pentru a candida pentru unul din locurile pentru etnici rom...

  • #4 marinaian pentru Alina
    cei mai marsavi soferi sand pe ruta BRASOV-CHISINAU si sunt cei mai mari tepari. Evitari autobuzele lor de la orele 19:00 si 21:00. Eu de ultimu timp ...

  • #5 luminitacumpana pentru D0ina
    Ca basarabean cu diploma din rep. Moldova , nu e nevoie de echivalare dar ca romani cu diploma de la Moldova e necesar de echivalat la CNRED. Cu o ase...

  • #6 adaiulica pentru nicu_d
    salut, anul trecut nu a fost nevoie de echivalare de diploma cei de la universitate ocupanduse personal, dar trebuie sa intrebi la universitatea care ...

  • #7 lilik pentru Bogdanpop
    si tu ai scos vreodata bani de pe siteul asta?
    ...

  • #8 donici.vyiorel pentru Ciobanu_V
    Buna, lasa-mi un msg pe e-mail donici.vyiorel@gmail.com cu mai multe detalii gen, orasul in care ai vrea sa te transferi, la medicina generala/dentara...

  • #9 crinna pentru larisa2726
    aproape 10 media, ca sunt doar 5 locuri la masterat...

  • #10 adaiulica pentru Cornel
    deci poti in acest caz sa aplici pentru un liceu/colegiu in Romania, poti beneficia de locurile acordate de statul Roman ( astfel primind o bursa de 5...

Parteneri

Basarabeni.Ro

PROIECT realizat in cadrul OSB Timisoara

osb.basarabeni.ro

PROIECT administrat si intretinut de Basarabeni Media Grup

Opinii / Editoriale

octavian-tacu,
Octavian Țâcu // O altă Găgăuzie
În căutarea Timpului pierdutCei care au urmărit scrierile de la Timpul de altă dată își amintesc despreseria de articole dedicate practicilor și politicilor statal/imperiale de construcție identitară, prin care arătam cum anumite grupuri etnice sunt fragmentate și făcute altceva decât pornirile lor [...] mai mult
Canibalismul sovietic: cum i-au deprins rușii pe basarabeni să se mănânce între ei. La propriu
Documentele sovietice publicate atestă 66 de cazuri de canibalism în Basarabia între anii 1946-1947, nu 39 așa cum susține raportul prezentat în 2010 Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (link). E vorba de documentele publicate în volumul lui Anatol Țăranu, ”Foametea în Moldova sovietică 1946-1947”, [...] mai mult
work-and-travel,
Senatului american DECIDE: programele de Work and Travel rămân în vigoare, în ciuda dorinței administrației Trump
Programele de Work and Travel SUA rămân, nu se anuleaza, dimpotriva, devin mai sigure, Senatul american a votat amendamentul care protejează Programul J1, care se referă la schimburile interculturale pentru străini. Din J1 fac parte programele de Intern, Trainee, Camp Counselor, Au Pair și cunoscutul program Work and Travel, de care beneficiază [...] mai mult
EFECTELE CANICULEI: COD PORTOCALIU DE DELIR
”Plahotniuc a folosit România, pentru a-i interzice lui Rogozin să ajungă la Chișinău, iar autoritățile de la București au căzut în capcana oligarhului; Declararea lui Rogozin persona non-grata a fost făcută în complicitate cu Moscova, cu scopul de a crea impresia că Plahotniuc este antirus; Plahotniuc [...] mai mult
ANDREI NĂSTASE, DESPRE „PROBA” IGP ÎMPOTRIVA „PARTIDULUI NOSTRU”
Mercenarii de elită ai lui Plahotniuc s-au dovedit a fi niște măscărici. Jizdan și Pânzari nu sunt poliția, așa cum încearcă să se etaleze protagoniștii persecuțiilor tinerilor din 7 aprilie 2009. Ei sunt niște circari jalnici. Aşa a reacționat liderul Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, la „proba” prezentată [...] mai mult
Doc// Martori falși în dosarul lui Vlad Filat
Trei tinere din Federația Rusă, care par să nu știe nici cu spatele despre situația din Republica Moldova, figurează în calitate de martori-cheie în răsunătorul dosar de corupție în cadrul căruia este judecat Vlad Filat. Potrivit declarațiilor depuse de Ilan Șor în instanță, ele ar fi intermediat [...] mai mult
MAIA SANDU : „Moldova nu s-a predat... Moldova există, Moldova luptă!“
Primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova s-a încheiat cu un rezultat puțin onorabil guvernării controlate de controversatul oligarh Vlad Plahotniuc. Doi candidați ai opoziției au trecut în turul doi. De altfel, candidații opoziției au adunat peste 90% din voturile exprimate în primul tur. Pe primul loc, [...] mai mult
Stratfor: Alegerile prezidențiale din Moldova ar putea declanșa un conflict între partide
Alegerile prezidențiale din Republica Moldova ar putea declanșa un conflict între partidele pro-ruse și partidele pro-occidentale. Deși candidatul pro-Rusia din partea Partidului Socialiștilor cel mai probabil va primi cele mai multe voturi în primul tur al alegerilor, al doilea tur ar putea fi mult mai strâns. Indiferent de cine [...] mai mult
OPINII // Unirea şi provocările din jurul ei
În această perioadă s-a discutat foarte mult despre Unirea Republicii Moldova cu România, totul plecând de la un incident care a avut loc în Bucureşti, în Piaţa Victoriei, când liderii unei manifestaţii unioniste au decis să schimbe traseul, iar Jandarmeria a intervenit, i-a reţinut [...] mai mult
Sturza, despre „COPIII” lui Mark Tkaciuk și cine e VERIGA SLABĂ a trioului Dodon – Lupu - Plahotniuc
Fostul premier Ion Sturza consideră că anume fostul consilier prezidențial Mark Tkaciuk, este omul care a avut grijă să-i aducă în anturajul lui Vladimir Voronin pe Igor Dodon, Marian Lupu și Vlad Plahotniuc.
„Abil, viclean, erudit, dar și încăpățânat în a influența „lumea”, Tkaciuk cunoștea perfect limitele [...] mai mult

randat în 	0.1317 secunde