Basarabeni.Ro

Portalul Basarabenilor din România

Avocat basarabeni.ro -Lăcătuș Igor
Campania Pro Cetăţenie Română
[o]

30 aprilie 2024, ora locală: 11:07

 

Funcţia politică a televiziunii-ca-spectacol

adăugat 07 martie 2008, 09:02, la Opinii / Editoriale

Am mai avut prilejul, în acest colţ de pagină, să vorbim despre spaţiul mediatic din R. Moldova. Constatam atunci că două sunt trăsăturile care îl vor marca în 2008. Prima este sporirea firească a concurenţei pe acest segment şi, pe cale de consecinţă, creşterea importanţei strategice a televiziunilor. A doua, insuficienta democratizare a spaţiului mediatic din R. Moldova, exprimată prin expunerea diferită şi net inegală a populaţiei faţă de unele sau altele din mesajele publice (politice, economice, culturale sau identitare). Despre o altă trăsătură a spaţiului mediatic televizat din R. Moldova vrem însă să vorbim aici. Iar această trăsătură vine din convingerea celor care o produc şi a celor care o consumă că televiziunea este, în primul rând, un spectacol, că funcţia ei primordială este una de destindere, relaxare şi amuzament. Televiziunea este un spectacol - iată ce cred şi promovează realizatorii, iată ce se pregătesc să consume telespectatorii când se aşază comod în fotoliu cu mâna pe telecomandă. Mentalitatea aceasta tacită nu a zguduit-o nimeni până acum. Un public, mai multe publicuri… Televiziunile au, fireşte, funcţii diverse, iar una dintre ele este cea mai sus-pomenită. Dar nu este în nici un caz unica. Sau, altfel spus, nu mai este unica. Cândva, în zorii televiziunii, posturile TV năzuiau să fie, toate, televiziuni generale, ţintind, adică, tot publicul, toată gama de telespectatori imaginabilă. Cu timpul, s-a înţeles însă că "publicul" nu există în realitate, că există "publicuri", respectiv categorii diverse de populaţii cu opţiuni diverse, la rândul lor, puţin dispuse să consume un pic din fiecare produs al meniului unei televiziuni generaliste. Unora le plac filmele, altora le place muzica, unii preferă ştiri şi dezbateri, iar alţii sportul sau cultura. Nimănui nu-i place totul. Asta e o iluzie, iar odată cu apariţia telecomenzii, producătorii TV au priceput asta urgent şi, deseori, dureros. De aici ivirea televiziunilor de nişă, specializate, cu un mesaj bine focalizat şi un public selectat în consecinţă. Cu excepţia posturilor de stat (naţionale sau locale) sau a unor companii mamut, televiziunile private tind astăzi spre specializare. Este mai uşor, mai eficace şi, nu în ultimul rând, mult mai ieftin. În acest domeniu, "small is beautiful"! Primul lucru care te frapează atunci când contempli spaţiul mediatic televizat din R. Moldova este lipsa ostentativă, aproape, a oricărei diferenţieri. Toate televiziunile de aici sunt generaliste. Fiecare post TV din republică se aruncă parcă în piaţă, năzuind frenetic - şi niţel ridicol - să devină copia unui post public rusesc în variantă locală. Ceea ce, fireşte, este imposibil. Dar tentaţia televiziunii mari, generale şi complete există, în ciuda dificultăţilor tehnice şi a resurselor limitate. De unde vine această mentalitate şi de unde persistenţa ei la ambele categorii nu vom discuta aici. Ne interesează un singur aspect al acestei ispite, respectiv consecinţele ideii de televiziune-ca-spectacol asupra configurării spaţiului public şi a democratizării R. Moldova. Când televiziunea face politică fără să o spună Cum sugeram anterior, concepţia din spatele acestei viziuni este că televizorul trebuie să distreze, să relaxeze, să te extragă din cotidianul cenuşiu şi stresant, să te facă să uiţi tracasările unei existenţe zbuciumate. În această viziune, televiziunea este percepută ca o telenovelă extinsă. Funcţia ei primordială este să te extragă din realitate, nu să te confrunte cu ea. Confruntarea cu realitatea este aici conceptul-cheie. Căci, în replică, o televiziune orientată spre cotidian năzuieşte să facă exact pe dos. Ea nu te smulge insidios din realitate, ci o aduce în faţa ochilor tăi obligându-te să reflectezi asupra ei. Și să iei atitudine. Să fii de faţă la ce se petrece şi să nu te faci că ceea ce vezi nu există. De aici ideea de dezbatere publică, televiziune interactivă, campanii politice şi sociale purtate pe televizor. Televiziunea devine un mijloc de protest şi atitudine civică. Un asemenea tip de televiziune este unul care îţi intră în casă şi te ia de reverele hainei avertizându-te cotidian: "omule, ceea ce vezi tu aici este despre tine! Fă în aşa fel să fie şi cu tine!" Dar un asemenea tip de televiziune nu există în R. Moldova. Și pe cale de consecinţă, asistăm la perpetuarea ideii de televiziune-ca-spectacol în mintea celor care o produc şi constituirea acestui tip de mentalitate în mintea celor care o consumă. Cu efecte evidente asupra spaţiului public şi a spiritului civic al cetăţeanului. Căci ceea ce i se livrează acestuia este un spectacol septic şi care îi blochează, practic, apetitul pentru implicarea publică. Și de aici, rar sesizate, consecinţele politice ale televiziunii-ca-spectacol. Există în R. Moldova ideea că un post rusesc de cea mai mare audienţă aici "nu face politică". Nimic mai fals! Tocmai prin faptul că nu face, face în R. Moldova cea mai insidioasă politică. Și nu vorbim aici despre o politică lingvistică, importantă şi ea, ci despre funcţia politică a televiziunii-ca-spectacol, adică politica pasivităţii civice. O asemenea televiziune te cheamă perfid să contempli o realitate care, în definitiv, nu are nimic cu tine! Spectacole impecabile, filme de ultimă oră, show-uri grandioase, dezbateri docte etc., toate acestea nu sunt însă despre cetăţeanul R. Moldova. Care, în aceste condiţii, le va privi detaşat, admirativ, desigur, dar detaşat, ca pe ceva care se desfăşoară în afara lui, alături de el, dar în nici un caz nu cu el. Spiritul civic al unui asemenea public se estompează treptat, dar inevitabil, iar apetitul faţă de implicarea social-politică scade progresiv. Iar televiziunea invocată mai sus nu este în nici un caz singulară. Căci aceeaşi manieră poate fi sesizată, de pildă, şi în modul de concepere al ştirilor unui post de televiziune românesc, de data asta, şi cu oarecare reputaţie în domeniu. Și aici predomină, tacit, aceeaşi mentalitate: ştirea este percepută, identificată şi livrată publicului tot un spectacol! Știrea nu este atât despre realitatea propriu-zisă, cât despre excepţionalul ei. Este tot o evadare din realitate, deşi, de data asta, cu ea cu tot. Un ţăran mulge o vacă - nu e ştire de interes. Iar ca ţăranul acela să aibă şansa să apară la televizor trebuie să se întâmple, obligatoriu, invers! Mai mult. Această concepţie a televiziunii-ca-spectacol este inoculată nu doar de televiziunile generaliste, dar şi de vizionarea unor televiziuni de ştiri din alte spaţii. A privi dezbateri furtunoase sau reportaje devastatoare la televiziuni româneşti, ruseşti sau ucrainene este, în realitate, tot un spectacol. Nici aici nu e vorba despre tine în ele, ci despre ei, nu e vorba despre realităţile tale, ci ale lor, nu despre implicarea ta, ci despre implicarea lor. Mentalitatea televiziunii şi mentalitatea cetăţeanului Acest cumul de mentalităţi moştenite şi expectanţe adormite naşte efectul pervers despre care vorbeam mai sus. Departe de noi gândul că numai televiziunea este vinovată pentru anestezierea spaţiului public. Dar a nu constata şi funcţia politică a televiziunii-ca-spectacol ar fi o eroare. De aici şi concluzia firească: pentru ca un spaţiu public să se constituie mai rapid în R. Moldova, dincolo de necesitatea democratizării acestuia, intervine şi nevoia acută de a modifica premisele (mentalităţile) fondatoare ale instrumentelor media, ele însele. Fără aceste modificări, nu e de mirare că viaţa politică arată aşa cum arată.

Autor: Dan DUNGACIU
Sursa: www.flux.md
Herr Dungaciu, da nu cumva nu mai incapi obiectiv in obiectivul atat de Scumpului EUTV?
A comentat Desperado 08 martie 2008, 19:39


‹ înapoi la Ultimele Ştiri | sus ▲

Întrebări şi răspunsuri

Ultimele răspunsuri

  • #1 Lilyutza pentru natalita.popescu
    Odata ce esti si cetatean roman nu cred ca ai nevoie de acte din Republica Moldova, cel mai bine intrenati la starea civila din localitatea viitorului...

  • #2 Anusca pentru dorin1995
    dar daca depui direct la universitate si nu intri la buget sau eventual deloc mai poti depune si la consulat sau mu mai ai voie ?
    ...

  • #3 cielfanthom pentru dorin1995
    Salut!
    In acest caz aplici ca oricare alt absolvent de liceu, depunand dosarul la consulat(pentru a candida pentru unul din locurile pentru etnici rom...

  • #4 marinaian pentru Alina
    cei mai marsavi soferi sand pe ruta BRASOV-CHISINAU si sunt cei mai mari tepari. Evitari autobuzele lor de la orele 19:00 si 21:00. Eu de ultimu timp ...

  • #5 luminitacumpana pentru D0ina
    Ca basarabean cu diploma din rep. Moldova , nu e nevoie de echivalare dar ca romani cu diploma de la Moldova e necesar de echivalat la CNRED. Cu o ase...

  • #6 adaiulica pentru nicu_d
    salut, anul trecut nu a fost nevoie de echivalare de diploma cei de la universitate ocupanduse personal, dar trebuie sa intrebi la universitatea care ...

  • #7 lilik pentru Bogdanpop
    si tu ai scos vreodata bani de pe siteul asta?
    ...

  • #8 donici.vyiorel pentru Ciobanu_V
    Buna, lasa-mi un msg pe e-mail donici.vyiorel@gmail.com cu mai multe detalii gen, orasul in care ai vrea sa te transferi, la medicina generala/dentara...

  • #9 crinna pentru larisa2726
    aproape 10 media, ca sunt doar 5 locuri la masterat...

  • #10 adaiulica pentru Cornel
    deci poti in acest caz sa aplici pentru un liceu/colegiu in Romania, poti beneficia de locurile acordate de statul Roman ( astfel primind o bursa de 5...

Parteneri

Basarabeni.Ro

PROIECT realizat in cadrul OSB Timisoara

osb.basarabeni.ro

PROIECT administrat si intretinut de Basarabeni Media Grup

Opinii / Editoriale

octavian-tacu,
Octavian Țâcu // O altă Găgăuzie
În căutarea Timpului pierdutCei care au urmărit scrierile de la Timpul de altă dată își amintesc despreseria de articole dedicate practicilor și politicilor statal/imperiale de construcție identitară, prin care arătam cum anumite grupuri etnice sunt fragmentate și făcute altceva decât pornirile lor [...] mai mult
Canibalismul sovietic: cum i-au deprins rușii pe basarabeni să se mănânce între ei. La propriu
Documentele sovietice publicate atestă 66 de cazuri de canibalism în Basarabia între anii 1946-1947, nu 39 așa cum susține raportul prezentat în 2010 Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (link). E vorba de documentele publicate în volumul lui Anatol Țăranu, ”Foametea în Moldova sovietică 1946-1947”, [...] mai mult
work-and-travel,
Senatului american DECIDE: programele de Work and Travel rămân în vigoare, în ciuda dorinței administrației Trump
Programele de Work and Travel SUA rămân, nu se anuleaza, dimpotriva, devin mai sigure, Senatul american a votat amendamentul care protejează Programul J1, care se referă la schimburile interculturale pentru străini. Din J1 fac parte programele de Intern, Trainee, Camp Counselor, Au Pair și cunoscutul program Work and Travel, de care beneficiază [...] mai mult
EFECTELE CANICULEI: COD PORTOCALIU DE DELIR
”Plahotniuc a folosit România, pentru a-i interzice lui Rogozin să ajungă la Chișinău, iar autoritățile de la București au căzut în capcana oligarhului; Declararea lui Rogozin persona non-grata a fost făcută în complicitate cu Moscova, cu scopul de a crea impresia că Plahotniuc este antirus; Plahotniuc [...] mai mult
ANDREI NĂSTASE, DESPRE „PROBA” IGP ÎMPOTRIVA „PARTIDULUI NOSTRU”
Mercenarii de elită ai lui Plahotniuc s-au dovedit a fi niște măscărici. Jizdan și Pânzari nu sunt poliția, așa cum încearcă să se etaleze protagoniștii persecuțiilor tinerilor din 7 aprilie 2009. Ei sunt niște circari jalnici. Aşa a reacționat liderul Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, la „proba” prezentată [...] mai mult
Doc// Martori falși în dosarul lui Vlad Filat
Trei tinere din Federația Rusă, care par să nu știe nici cu spatele despre situația din Republica Moldova, figurează în calitate de martori-cheie în răsunătorul dosar de corupție în cadrul căruia este judecat Vlad Filat. Potrivit declarațiilor depuse de Ilan Șor în instanță, ele ar fi intermediat [...] mai mult
MAIA SANDU : „Moldova nu s-a predat... Moldova există, Moldova luptă!“
Primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova s-a încheiat cu un rezultat puțin onorabil guvernării controlate de controversatul oligarh Vlad Plahotniuc. Doi candidați ai opoziției au trecut în turul doi. De altfel, candidații opoziției au adunat peste 90% din voturile exprimate în primul tur. Pe primul loc, [...] mai mult
Stratfor: Alegerile prezidențiale din Moldova ar putea declanșa un conflict între partide
Alegerile prezidențiale din Republica Moldova ar putea declanșa un conflict între partidele pro-ruse și partidele pro-occidentale. Deși candidatul pro-Rusia din partea Partidului Socialiștilor cel mai probabil va primi cele mai multe voturi în primul tur al alegerilor, al doilea tur ar putea fi mult mai strâns. Indiferent de cine [...] mai mult
OPINII // Unirea şi provocările din jurul ei
În această perioadă s-a discutat foarte mult despre Unirea Republicii Moldova cu România, totul plecând de la un incident care a avut loc în Bucureşti, în Piaţa Victoriei, când liderii unei manifestaţii unioniste au decis să schimbe traseul, iar Jandarmeria a intervenit, i-a reţinut [...] mai mult
Sturza, despre „COPIII” lui Mark Tkaciuk și cine e VERIGA SLABĂ a trioului Dodon – Lupu - Plahotniuc
Fostul premier Ion Sturza consideră că anume fostul consilier prezidențial Mark Tkaciuk, este omul care a avut grijă să-i aducă în anturajul lui Vladimir Voronin pe Igor Dodon, Marian Lupu și Vlad Plahotniuc.
„Abil, viclean, erudit, dar și încăpățânat în a influența „lumea”, Tkaciuk cunoștea perfect limitele [...] mai mult

randat în 	0.0848 secunde