Am fost surprins să văd afirmaţiile lui Mihai Ghimpu şi Dorin Chirtoacă, făcute în ultimele zile la adresa presei din Republica Moldova. Bătălia pentru primăria Chişinăului a început mai repede decât mă aşteptam... 

Ghimpu a avut un mesaj destul de clar pentru partenerii de guvernare în legătură cu candidatura lui Chirtoacă la primărie, spunând că „va tăia în carne şi oase”. Apoi, amintind că el a luptat pentru o presă liberă, Ghimpu a avut un mesaj la fel de clar şi pentru presă: „Să ştiţi că Ghimpu rabdă până la un timp. Ghimpu rabdă critica, dar nu şi manipularea. Am să-i plesnesc şi eu când o să-mi plesnească răbdarea. Cum eşti presă liberă, dar scrii minciuni şi le dai la oameni să citească?”. Şi Chirtoacă a avut reproşuri la adresa mass-media: „Când apar unele probleme în municipiu vine toată presa să filmeze. Când invit jurnaliştii la inaugurarea unei şcoli, nu vine nimeni”. Primarul Chişinăului a mai susţinut că nu are program să clipească de şapte ori pe săptămână la televizor, dar a afirmat că „PR-ul despre realizările de la primărie nu este aşa cum ar fi trebuit”. Greşeli peste greşeli după greşeli.

În primul rând, ameninţările nu au niciun rost. Cum o să-i plesnească Ghimpu pe ziarişti? Cu palma sau cu vorba? Oricare dintre cele două variante este la fel de proastă. Cea cu palma iese din discuţie, iar plesnitul cu vorba prezintă unele probleme. Dacă Ghimpu încearcă să se ia după Băsescu, greşeşte profund. Băsescu se distrează copios la Bucureşti după ce le-a creat ziariştilor un reflex pavlovian: când vrea să se vorbească despre el, trânteşte o „aroganţă” la adresa mass-media. După care analiştii se bulucesc să-l sfârtece. Şi uite-aşa Băsescu obţine expunerea media pentru care alţii plătesc bani grei. Aşa a şi câştigat Traian Băsescu ultimele alegeri, pe principiul „să vorbească orice presa, dar să vorbească despre mine” (de atâta înghesuială cu Băsescu cred că mulţi habar nu mai aveau cine era Geoană).

Ghimpu nu prea se află în poziţia lui Băsescu. Preşedintele României aproape că are garantat mandatul până în 2015, până atunci este intangibil (nici nu poate face mare lucru, dar măcar e liber să spună ce vrea). Ghimpu face parte dintr-o alianţă politică în care nu deţine prima poziţie. Şi nici nu va câştiga nimic, dacă porneşte la război cu presa. Cred că până în ziua de azi Ghimpu ar fi trebuit să se obişnuiască cu manipulările de presă şi să fi găsit şi mijloace de a le contracara. Şi Chirtoacă greşeşte profund când reproşează presei că reflectă doar „aspectele negative”. Asta e presa, destul de greu de schimbat mecanismul ei. Dar greşeala cea mai mare o reprezintă afirmaţia că „PR-ul despre realizările de la primărie nu este aşa cum ar fi trebuit”. Aici se intră în logica negustoriei, a vânzărilor - adică, primăria trebuie să îşi „vândă” către public realizările (când de fapt cetăţenii ar trebui să le simtă, nu să afle despre ele de la televizor). Nu cu PR a câştigat Chirtoacă alegerile, altceva a stat în spatele victoriei sale. Şi aici ajung la iritarea care transpare din cuvintele lui Ghimpu şi Chirtoacă: până de curând ei au fost „răsfăţaţii” presei, au avut o relaţie foarte bună cu mass-media şi brusc, aproape peste noapte, dragostea s-a risipit în mod inexplicabil...

Chirtoacă şi Ghimpu au fost un fel de „spărgători de gheaţă” la Chişinău. În epoca în care nu erau foarte mulţi care să crâcnească, ei au pornit lupta şi au avut parte de susţinere. Însă epoca „spărgătoarelor de gheaţă” a trecut pentru moment (sau aşa se crede), calota glaciară a fost crăpată (sau aşa se speră). Căliţi în lupte grele, gata de înfruntare, Chirtoacă şi Ghimpu pornesc din nou la bătălie - doar că şi-au ales adversarul greşit de această dată. Consilierii de presă care încasează bani grei pentru diverse campanii de PR acţionează, de fapt, în virtutea unei zicale româneşti: foaie verde-lobodă, gura lumii slobodă, numai pământul o astupă (în cazul presei vorbim de dictatură). Nu presa va fi principalul duşman al lui Chirtoacă în campania pentru primărie...