"Noi v-am preintampinat"! - cam asa suna orice declaratie a politicienilor si a reprezentantilor bancilor americane in adresa colegilor europeni. Dupa ce SUA a reusit sa lichideze activele toxice iesite la suprafata in 2008, analistii de la Washington si New York se uita cu mult scepticism  la indecizia autoritatilor UE de a pune in practica anumite instrumente de combatere a crizei datoriilor din sistemul bancar. Bancile europene de mult timp nu se mai arunca in fata autoritatilor pentru a le arata situatia in care se afla, este evident faptul ca multe din ele vor avea nevoie de recapitalizare, mai ales in cazul in care vor fi obligate sa stearga datoriile unor state ce se afla in stare de faliment. Anume in aceasta situatie UE ar trebui sa aplice programul TARP (Troubled Asset Relief Program), sau injectarea de lichiditate concomitent cu programele de stres-test in sistemul bancar. Aceste masuri au stopat criza datoriilor din SUA in anii 2008 si 2009. Saptamana trecuta liderii UE au declarat ca se indreapta anume in aceasta directie. Dar pana a suna din trambite si a striga "uraa", UE ar trebui sa studieze toti pasii care au fost facuti pana a pune in aplicarea programul TARP. Am putea sublinia in mare, sase aspecte importante (cinci negative si unul pozitiv), la care UE ar trebui sa atraga atentia.

- In primul rand, marimea conteaza. Cand, Henry Paulson, ministrul de finante al SUA a creat programul TARP pentru SUA, a spus colegilor sai ca vrea sa creeze un "tun" ce ar putea darama negativismul si scepticismul din piata. La acea vreme suma de 700 mld. dolari parea destul de semnificativa, depasea cu mult asteptarile participantilor din piata. Cu timpul asteptarile au inceput sa fie din ce in ce mai insemnate, si analistii au inceput sa vorbeasca de stimuli in valoare de 1000 mld. dolari. Dar incertitudini cu referire la rezultatele acestui program, abia acum au inceput sa apara, dupa ce TARP si-a facut treaba.

- In al doilea rand, este nevoie de o echipa foarte competenta pentru a pune in aplicare un asemenea program. De preferat ar fi sa participe reprezentantii Ministerului de Finante cu cei ai Bancii Centrale. Pentru ca investitorii sa nu se concentreze pe doua institutii diferite ce vin cu propuneri si idei necoordonate, este nevoie de o uniune a acestor doua institutii.

- In al treilea rand, prea multa democratie strica. In prima parte a programului TARP au participat politicienii; Congresul a aplicat dreptul de veto asupra planului propus de Paulson si l-au acceptat doar atunci cand pietele deja erau prabusite, dupa care tunul a fost dat sub comanda birocratilor, acestia au dand lovitura destul de repede si direct la tinta. Daca tineti minte duminica in care Paulson i-a invitat pe toti marii bancherii de pe Wall  Street, pentru ai obliga sa accepte o recapitalizare - au fost de acord? Nu acceptau niciodata o astfel de masura daca nu intervenea Congresul. 

- In al patrulea rand, proiectul trebuie sa beneficieze de o flexibilitate destul de insemnata. In momentul in care Paulson a creat TARP, el cu colegii sai s-au gandit ca 700 mld. dolari se vor duce la achizitionarea activelor toxice ale sistemul bancar. Dupa care s-au razgandit si au decis sa recapitalizeze sistemul bancar. Stiu ca au  inceput tot felul de dezbateri in privita legalitatii acestui procedeu si cat de corecta este acesta decizie, dar, important este faptul ca Ministerul de Finante a reusit sa schimbe destinatia acelor bani.

- In al cincilea rand, stres-testele sunt eficiente doar in cazul in care ele sunt concentrate asupra unor aspecte vizibile si in special asupra acelor aspecte in care piata nu are incredere. Stres-testele americane din perioada 2009 au fost departe de ideal, dar intr-un final au aratat rezultate si au raspuns la intrebarea, daca exista destule rezerve pentru piata ipotecara. Aceasta abordare fata de una complexa, a redat putina incredere investitorilor si le-a schimbat predispozitia. 

Ar putea Europa efectua o asemenea stratagema? Nu va fi usor. Cel putin situatia politica din zona euro nu permite autoritatilor competente  sa se concentreze asupra aspectelor necesare de creare a stres-testelor ce ar putea calma pietele concentrate pe obligatiuni guvernamentale. Si un alt factor ar fi faptul ca sistemul european nu este pregatit pentru a lua decizii bruste si sigure mai ales atunci cand in joc sunt implicati si politicienii. In Europa nu exista un specialist ce ar putea fi comparat cu Paulson, poate doar Jean Claude Trichet, dar acesta din urma deja pleaca de la conducerea BCE. Dar, totusi, daca Europa va reusi sa treaca peste neajunsurile sale, atunci ar trebui sa se gandeasca asupra celui de-al saselea aspect. In 2008 toata lumea credea ca o mare parte din cei 700 mld. de dolari au fost pierduti. Dar astazi, Ministerul de Finante recunoaste, ca pierderile totale nu au depasit 50 mld. dolari. Indata ce SUA a pus in aplicare programul TARP, predispozitia pietelor s-a schimbat, activele au inceput sa se aprecieze ceea ce a dus la cresterea profitului in sistemul bancar. In mare parte investitia a fost recuperata. Si acesta nu este unicul exemplu. Tarile Scandinavice si Japonia la fel si-au intors investitiile dupa aplicarea propriului program TARP in situatii de criza. Daca Europa  va crea propriul program TARP, investitia va fi recuperata pe termen lung. Si aceasta doar in cazul in care politicienii vor respecta cele 5 conditii enumerate mai sus.