Marea Neagră - între exportul democratiei si "lacul rusesc"

adăugat 26 martie 2008, 23:53, la Opinii / Editoriale

Regiunea Mării Negre reprezintă un spatiu geostrategic în care s-au concentrat adversităti si interdependente între Europa si Rusia, unde se poate vorbi despre un conflict latent dintre Est si Vest, în care există o proiectie a viziunii euroatlantică pentru regiune, dar există si una a Rusiei .După Marea Mediterană si Marea Baltică, Marea Neagră devine foarte importantă în conturarea unei identităti regiunii. Trebuie de remarcat că statul român continuă a fi considerat "statul pivot" de exportare a vlăstarului democratic spre spatiul estului european. Axa Londra-Washington-Bucuresti a deranjat diplomatia rusă. În raportul anual al diplomatiei ruse pentru 2007 se mentioneaza că Moscova a facut demersuri substantiale pentru a submina politica României la Marea Neagra. Moscova s-a opus tentativelor României privind crearea în regiunea Mării Negre a unor structuri noi, cu o componentă regională considerabilă, unul dintre ele fiind Forumul de dialog si parteneriat la Marea Neagră( apărut în 2006 sub egida presedintelui Traian Băsescu). În context, merită amintite alte organizatii regionale, sprijinite de SUA: GUAM(Georgia, Ucraina, Azerbaidjan, Moldova) si Comunitatea optiunii democratice. Promovarea optiunii euroatlantice si democratiei urmau să contracareze ambitiile nostalgice si revansarde ale Moscovei. Promovarea normelor democratice, itinerarele noi de hidrocarburi, reglementarea unor conflicte teritoriale, stabilitatea sud-estului european si a Caucazului, migratia, chestiunile legate de trafic exprimă importanta regiunii în actualitate. Nu înzădar, mediile de informare internationale, competente în evaluări, atrag atentie asupra rolului pe care îl are România, în chestiunea Mării Negre. Multe din ele amintind despre întrevederea din biroul "oval" de la Casa Albă, pe care a avut-o George Bush cu Traian Băsescu, în martie 2005, imediat după alegerile din România. La fel, se mentioneaza ca Marea Britanie nu a renuntat la stereotipurile Razboiului Rece. Rusia a invocat de mai multe ori o comparatie intre Transnistria, Osetia de Sud sau Abhazia - si Kosovo sau Tara Bascilor. La 17 septembrie 2006, peste 90 la suta din locuitorii Transnistriei s-au pronuntat pentru independenta si aderarea ulterioara la Rusia. Ucraina si Georgia: între NATO si amenintarea Kremlinului Sumitul NATO de la Bucuresti reprezintă un punct de cotitură în viitorul comportament al comunitătii euroatlantice. Este semnificativ faptul că evenimentul se produce în apropierea frontierelor R. Moldova si în vecinătatea Mării Negre. La summitul NATO de la Bucuresti, dincolo de statele "Balcanilor de Vest, aspirante la statutul de membru al Aliantei, vor mai sta cu sufletul la gură Ucraina si Georgia. Ambele state provin din spatiul CSI si au guvernări pro-occidentale, născute din revolutiile culorilor libertătii si democratiei. Ambele state au făcut un pariu cu destinul: cartea Vestului! Înainte de aderarea României la NATO, Bucurestiul a făcut eforturi de-a convinge statele vecine de bunele intentii, cedând în fata Ucrainei anumite subiecte de interes national- tocmai, pentru a spori sansele aderării. Mă refer la Bucovina si Sudul Basarabiei, la Insula È˜erpilor si la neelucidatul caz Bâstroie. Ucraina, ca orice stat tânăr, fără experientă, cu o politică externă instabilă, a subminat autoritatea României. Să ne aducem aminte de martie 2005, când pentru întâia dată, OSCE a invitat oficial România să se alăture UE si SUA, să intre în negocierile privind solutionarea conflictului transnistrian. În scopul securizării bazinului Mării Negre, România era curtată de presedintele OSCE, chiar dacă nu era agreată de Rusia si separatistii de la Tiraspol, care s-au pronuntat contra includerii României în formatul de negocieri. Dar cel mai vehement opozant de includere al României în dosarul transnistrean a fost Kievul. Este interesant că România se numără printre statele care subscriu acordării Ucrainei a statutului de stat-asociat la NATO, în comparatie cu unele puteri europene(Germania, Franta). Actualmente, Kievul insistă pe cartea aderării. În cazul în care Bucurestiul s-ar comporta asemeni Kievului, statul ucrainean ar putea să-si revizuiască numeroase atitudini în raporturile si dosarele delicate cu statul român. Atât Ucraina, cât si Georgia sunt statele principale ale regiuni Mării Negre. Din anul 1990, SUA si-a pus în joc înteaga lor greutate pentru a face din Marea Neagră o zonă de afluire a hidrocarburilor Asiei Centrale, ocolind Rusia. În contextul dat, Kievul si Tbilisi sunt părti componente a strategiei occidentale pentru Marea Neagră. Trebuie de remarcat că atât Georgia cât si Ucraina au avut parte de "atentate" la ordinea legală a statului, că au contracarat contra-revolutiile de inspiratie rusească, că sunt în continuare amenintate cu probleme de secesiune sau cu închiderea robinetului de gaz de către Moscova. Acum două luni în urmă Moscova a încercat să adune la Donetk persoane ce-ar manifesta interes fată de ruperea Ucrainei de Est, lucru ce s-a soldat cu un esec capital. Valoarea geopolitică a Georgiei a crescut datorită descoperirii de resurse energetice în Marea Caspică, această tară situându-se pe unul dintre drumurile petrolului caspic spre Marea Neagră si de aici spre Europa. În contextul exprimării dorintei de aderare la NATO a Georgiei, Duma rusă a recomandat presedintelui si guvernului examinarea recunoasterii independentei Abhaziei si Osetiei de Sud, astfel încât o parte din legislatorii rusi au văzut acest act ca un pas istoric determinant în politica mondială, lucru care ar putea s-o potolească pe Georgia. Rusia si politica diversificării Interesul Rusiei fată de Marea Neagră rămâne de interes primordial. Marea Neagră este un spatiu împânzit de "conflicte înghetate", instituite de politica de "supravetuire" ca putere la scară continentală a Rusiei. Afrontul rusesc fată de valul euroatlantic s-a materializat prin mentinerea impactului rus în OCEMN si mentinerea enclavelor secesioniste caucaziene (Osetia de Sud si Abhazia) sub "sapka" rusească. Deocamdată, încă mai stationează în Marea Neagră baze maritime rusesti, iar în Crimeia există o puternică reactie anti-NATO. Rusia îsi diversifică politica sa în raport cu republicile separatiste, aceasta prin prisma propriilor interese.Pe fundalul proclamării independentei de către Kosovo, diplomatia rusă a întreprins serioase eforturi de sprijin a Osetiei de Sud si Abhaziei. În acelasi timp, în raport cu Transnistria se intensifică activitatea de identificare a unui compromis: în decursul ultimului an Kremlinul în comun cu administratia Moldovei reclamă că există sanse iesirea din criză. Dacă ne aducem bine aminte, în 2003 tentativa Rusiei de-a impune "planul Kozak" în dosarul transnistrean a suferit esec. Pe ultima sută de metri, presedintele R. Moldova a respins, deja acceptatul proiect, principalul motiv fiind mentinerea fortelor ruse în Transnistria. În contextul unei răciri dintre Chisinău si Moscova, pe fonul "revolutiilor oranj si roz" Voronin a intrat într-un conflict deschis cu Moscova. Prin urmare, Rusia a sprijinit opozitia. Criza a atins apogeul în momentul în care guvernul Timosenco de la Kiev a instituit un "embargo" Transnistriei, iar Moscova a reactionat dur interzicând vinurile moldovenesti pe piata rusească. Totodată, Kremlinul, la 17 septembrie 2006, a organizat un referendum, la care peste 90 la suta din locuitorii Transnistriei s-au pronuntat pentru independentă si aderarea ulterioară la Rusia. Trebuie de amintit că până în present Rusia nu si-a respectat angajamentele luate în 1991 de evacuare a tuturor trupelor sale din Georgia si Moldova. Moscova a adoptat două abordări ce se completează reciproc: politica regională pe orizontală(SEU, Evrazia, OTSC,etc) si cea pe vertical( CSI). Dar si două directii geopolitice: europeană si asiatică. Dosarul transnistrean, în ping-pongul geopolitic Cosmarul scenariilor referitoare la posibilitatea unui esec în dosarul transnistrean încă mai mentin societatea basarabeană într-un fel de stare de alertă. Initiativele de reglementare a conflictului transnistrean lansate de presedintele moldovean Vladimir Voronin par a încredinta faptul că au fost o mare "amăgeală" a opiniei publice. Pentru că, într-o perioadă relativ scurtă, ianuarie-martie 2008, am fost martorii unor atitudini din partea Tiraspolului si Chisinăului, care reflectau stări controversate si mesaje cu "dublu standart". Confruntarea prin opinii si mesaje diferentiate ale celor două maluri a readus în atentie faptul că emitentii de semnale politice au exploatat un fel de manipulare a opiniei publice, au intoxicat premeditat cu informatii trunchiate spatiul informational. È˜i nu a fost doar un război atitudinal, sentimental, ci mai degrabă unul al nervilor. Astfel se poate întelege abordările conciliante si, totodată, de adversitate a malurilor. Nu cred că există o trufie în instrumentarea dosarului transnistrean din partea Chisinăului si Tiraspolului, ci, că, vechea competitie pentru cucerirea încrederii din partea Kremlinului se mai află pe agenda de lucru a factorilor de decizie de pe ambele maluri, care întrezăresc în Moscova un rol de garant al acestui conflict latent. Toti presedintii R. Moldova(M. Snegur, P. Lucinschi, V.Voronin) s-au ghidat de această logică si au manifestat sperantă că dosarul transnistrean poate fi rezolvat la Moscova. È˜i, se pare, că toti au rămas la aceeasi impresie până astăzi. În raportul diplomatiei ruse se infirmă optimismul presedintelui Vladimir Voronin fată de rezolvarea conflictului din Transnistria, însă, totodată, se arată că există un angajament din partea Rusiei pentru respectarea integritătii teritoriale a Moldovei. Până la urmă, Rusia va insista pe formula deja arhicunoscută "1+1", adică R. Moldova si Transnistria să fie considerate părti egale în procesul de negocieri si de amenajare a unui stat comun. Dacă urmărim atent acelasi raport al diplomatiei ruse vedem că: "Pozitia rigidă a Chisinăului de neacceptare a administratiei transnistrene în calitate de parte egală în procesul de reglementare, precum si intentia de a obtine solutionarea doar în cadrul unei Constitutii unitare nu permit a spera într-o depăsire rapidă a impasului reglementării". În context, putem sustine că R. Moldova n-a reusit să-si edifice o politică a aliantelor viabile, că a nimerit în jocul altor state. R. Moldova a neglijat factorul românesc ca arhitectul dezinteresat si avocatul "natural" al său. Chisinăul nu si-a coordonat actiunile cu Bucurestiul în vederea pledării în tandem si nici n-a folosit autoritatea statului român la scară internatională pentru scopurile ce vizează interesul national si optiunea europeană. În fapt, el si-a contestat apărătorul si promotorul său, cel mai de succes, de până acuma. Chisinăul a pus tunurile si a tras în Bucuresti, ca si cum ar fi tras în Washington si Bruxelles, întorcând spatele si cochetând cu Moscova. R. Moldova are o problemă de imagine,- este neînteleasă de comunitatea internatională. Chestiunea neutralitătii intens exploatată de guvernarea de la Chisinău, insistentele care se fac pentru garantarea acesteia pe plan international, mă conduce la ideea că R. Moldova este în stare să organizeze un eveniment de anvergură, la care ar fi prezente toate statele de pe mapamond, milojindu-se pentru statutul său de "nebăgat în seamă". În cazul în care Kievul si Tbilisi devin membri ai Aliantei si R. Moldova ar deveni, într-un fel, spatiul intereselor eurooccidentale. Sub mandat "european", Ungaria sabotează intereselor pro-occidentale Jocurile Budapestei sub acoperirea de mandat european relevă clar că Ungaria pare să fie "cârtita" comunitătii euroatlantice. Ungaria este mânată de propriile interese, iar angajarea în gazoductul South Stream, considerat un concurent pentru Nabucco, proiect pentru reducerea dependentei UE de gazul rusesc, spune multe. Ecuatia în care Budapesta este componenta Moscovei si Belgradului reflectă tendinta acestuia de-a curma proiectele occidentale geoeconomice si geopolitice . Reprezentantul UE în Republica Moldova este maghiarul Kalman Mizsei, fapt ce a determinat Ungaria să-si angajeze un "nou" avocat. Avocatul "angajat" al R. Moldova este Ungaria si acest lucru este făcut din calcule oportuniste si mercantile. Reactia maghiară nu s-a lăsat mult asteptată, iar Mizsei de pe pozitia de "avocat" european doreste semnarea unui nou Acord de Parteneriat si Cooperare UE-Moldova, în ciuda deficientelor si întârzierilor înregistrate la capitolele democratizare, reforma justitiei si libertatea mass-media. Dacă este un trafic de influentă, în contextul normalizării situatiei grave în care se află Moldova, este acceptabil. Dacă este o pomană atribuită autoritătilor comuniste de la Chisinău pentru favoruri făcute Ungariei este o altă întrebare... Presa scrie că demersurile sale s-au materializat în înaintarea către Consiliul European, la 15 noiembrie 2007, a unui document neoficial (non-paper) sprijinit de Ungaria, Austria si Suedia, fără a consulta membrii importanti ai UE. Este de remarcat faptul că Mizsei este o persoană extrem de bine acceptată la Tiraspol, în contrast cu alti oficiali europeni si occidentali. Dar nu si Europa! Pe portalurile informationale rusesti dedicate regiunii, Kalman Mizsei este reflectat ca una din persoanele pozitive, în contrast cu Europa si reprezentantii elitelor occidentale. Într-adevăr, Mizsei a creat un Centru de informare european la Tiraspol, doar că efectele scontate nu sunt reperate de populatia de pe malul stâng al Nistrului. Prin urmare, Europa acordându-i mandat de reprezentare Ungariei s-a trezit faultată de aceasta. În loc de concluzii Miza euroatlantică pentru Marea Neagră este una crucială. Până la aderarea României la blocul comunitar, spatiulbazinului maritim nu a reprezentat o zonă de real interes pentru Uniunea Europeană.Frontiera geopolitică Marea Neagră este unul din subiectele majore ale României. În ultimii ani, Marea Neagră adevenit zonă unde îsi dispută influenta trei actori internationali: NATO, UE si Rusia. Chestiunea transnistreană face parte din frontiera euroatlantică spre Marea Neagră. Evident, procesul de elaborare a unei geopolitici euroatlantice corespunzătoare la Marea Neagră va determina si reusita în reglementareadosarului transnistrean, lichidarea "conflictului latent", securizarea flancului sudic al istmului ponto-baltic prin izolarea Transnistriei. Rolul Romaniei de "punte" spre regiunea Mării Negre, în contextul integrarii europene si euroatlantice,este chintesential. Într-o atare perspectivă, R. Moldova ar urma să aibă rolul de "punte de transfer"a intereselor occidentale spre Europa de Est si Asia Centrală. Accesul Uniunii Europene la Marea Neagră a o va face mult mai preocupată de tensiunile existente în regiune. Marea Neagră ar urma să nu mai fie considerată a fi un "lac rusesc"...

Autor: Octavian Sergentu
Sursa: www.presa.md