Alocuţiunea preşedintelui Rusiei, Dmitri Medvedev, la summitul O.S.C.E., de la Astana, indică un vorbitor stăpân pe viitorul său, decis să se ţină de cuvânt şi de şansa de a obţine al doilea mandat prezidenţial.

Galant cu gazdele din Kazahstan, care deţine preşedinţia Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa/O.S.C.E., şeful statului rus a remarcat că este pentru prima oară când o astfel de reuniune se ţine în arealul răsăritean al teritoriului formal al organizaţiei, într-o ţară care a dat un nou impuls conlucrării europene.

Atent la motivarea audienţei, Medvedev a remarcat, subtil, că întâlnirea din Kazahstan are loc în anul aniversării a 35 de ani de la semnarea Actului Final de la Helsinki.

Şi cum arată azi Europa? Un spaţiu al securităţii colective. Şi al democraţiei. Una consolidată, în Vest şi înfiripată, în Est.

Consecvent cu o iniţiativă mai degrabă orgolioasă, de contrapunere la vectorul american, preşedintele rus a reiterat propunerea din 2008, de încheiere a unui tratat, cu caracter obligatoriu, din punct de vedere al Kremlinului, în ceea ce priveşte securitatea europeană.

Un tratat care, de facto, nu se justifică, atâta timp cât cea mai puternică organizaţie politico-militară a lumii, respectiv NATO, asigură securitatea şi echilibrul de forţe în acelaşi areal geografic.

De ce este o iniţiativă orgolioasă? Pentru că, privită din spaţiul cosmic, Europa de azi înseamnă convieţuirea statelor membre ale Uniunii Europene, cu cele (încă) integrate în Comunitatea Statelor Independente.

Pentru securitatea celor din C.S.I., Moscova nu admite alt garant decât forţa militară a Federaţiei Ruse.
Pentru comunitatea europeană, care tot se mai târguie să încropească o armată proprie, Statele Unite, prin NATO, constituie garantul suprem.

Şi atunci? Prin noul tratat cine să fie garanţii? Garanţii, sau negociatorii unor înţelegeri secrete, peste capul naţiunilor mici?…

Medvedev a invocat vechile stereotipuri, ca explicaţie elegantă pentru opoziţia Occidentului la un tratat util doar Moscovei, obsedată de dorinţa de a redeveni egala Washingtonului. Dar stereotipurile nu sunt în Vest, ci în Est! La Moscova.

Este o iluzie, cultivată de consilierii săi, care-i aţâţă orgoliul şi nu au curajul să îi spună că acest tratat va fi sprijinit doar atunci când Federaţia Rusă îşi va retrage trupele de acolo unde nu mai au ce căuta, precum Transnistria, Osetia şi Abhazia.

Vremea cnutului ţarist a apus. Chiar dacă Vladimir Putin se mai alintă cu ipostaze demne de filmele americane, cu bunici simpatici, forţoşi şi misterioşi. Dar, tot bunici.

Însă să dăm ţarului, pardon Cezarului, ce merită. Iată o frază memorabilă a lui Medvedev, care ar trebui să îl determine pe Igor Smirnov – alt bunic uitat în funcţie – să se gândească nu la alegeri anticipate, că tot nu le mai apucă, ci la retragerea rapidă la pensie: “Practic, toţi membrii OSCE recunosc acum că liniile de demarcaţie trebuie să devină un lucru de domeniul trecutului, toţi cetăţenii, indiferent de locul unde trăiesc, au drepturi egale la securitate, şi toate ţările care iau parte la oricare dintre alianţe trebuie să garanteze că acţiunile lor nu vor fi în detrimentul securităţii ţărilor care nu fac parte din aceste alianţe.”

Dmitri Medvedev nu doar constată că lumea se schimbă rapid, ci şi indică natura riscurilor şi ameninţărilor, fapt ce impune garantarea dreptului la viaţă – considerat de el cea mai mare valoare – fiecărei fiinţe umane şi excluderea forţei ca mijloc de soluţionare a disputelor teritoriale. Aţi citit bine.

Mesaje tonifiante. Dar care, de nu vor fi urmate de acţiuni concrete, exemplare, ale Kremlinului, ar putea fi ulterior considerate, şi ar fi păcat, un cântec de sirenă…

Meticulos, şeful statului rus a menţionat şi procesul de reînnoire a documentului de la Viena, vizând controlul armelor şi a măsurilor de consolidare a încrederii, un nou proiect urmând a fi aprobat la reuniunea ministerială din 2011.

Apropo! Păi, dacă aşa stau lucrurile, nu ar fi bine ca armamentul învechit al fostei Armate a 14-a, din depozitele staliniste din Transnistria, să fie trecut la capitolul: dezafectări necesare?

Fonduri adecvate pot furniza Olanda, Danemarca şi Germania. Iar în teren pot acţiona tinerii, dar extrem de bine antrenaţii militari din statele baltice. Aşa ar răsufla uşurate ţările care şi azi se gândesc: ce mai caută cele 1700 de santinele ruseşti în stânga Nistrului? Nicidecum pacea.

Că Medvedev se raportează, de o manieră pozitivă, la instrumentele democratice americane nu este niciun dubiu. Aşa se explică invocarea, în alocuţiunea sa, a necesităţii perfecţionării spaţiului european de informaţii.

O chestiune care implică conlucrarea pentru reglementarea accesului la datele de interes comun. Dar şi pentru a le proteja de extremişti. Cu o atenţie adecvată pentru protecţia şi garantarea drepturilor persoanelor şi a libertăţilor individuale.

Medvedev dixit! Frumos spus. Greu de transpus. În viaţa cea de toate zilele.

Va fi magna cum laude atunci când jurnaliştii ruşi nu vor mai fi bătuţi pe străzile Moscovei. Şi manifestanţilor nu li se vor mai promite – de către premier – bastoane în cap.

Adevărul este că, în interiorul conştiinţei lui Dmitri Medvedev, se dă o luptă. Între dorinţa de nou, de adaptare la epoca globalizării. Şi aceea de a se opune celor etichetaţi pripit radicali şi populişti, în numele respectării tradiţiilor seculare ale Rusiei, pe baza cărora ar fi menţinută armonia…interetnică. O viziune 100% imperială.

Doar la curtea austro-ungară se mai perorau asemenea enunţuri, înaintea destrămării statului asupritor, artificial creat şi menţinut numai prin forţa armelor.

Medvedev are însă fler. El a punctat în faţa omologilor săi europeni chestiuni sensibile pentru toţi – ameninţările transnaţionale. Terorismul. Traficul de fiinţe umane. Criminalitatea. Drogurile. Teme de preocupare şi la nivelul O.S.C.E.

O organizaţie care – susţine şeful statului rus – ar putea contribui şi la reacţiile rapide în cazul dezastrelor naturale, sau a celor provocate de om. Cum a fost nefericitul eveniment al incendiilor din stepa rusă.

Magistral – nota bene – a fost Medvedev când a rostit, spre uimirea unor omologi din C.S.I., următoarele fraze:”Poate cel mai important lucru este dezvoltarea unui set de principii comune pentru rezolvarea conflictelor, care urmează să fie aplicate în toate situaţiile de criză, şi nu doar în cazurile selectate. Aceste principii sunt nerecurgerea la forţă, ajungând la acorduri convenabile ambelor părţi, respectul pentru deciziile de negociere şi de menţinere a păcii, şi protejarea drepturilor civililor din zona de conflict. Insist pe ideea conform căreia conflictele trebuie să se soluţioneze exclusiv prin mijloace paşnice.”

Admirabil. Dar de de la extaz la agonie nu este decât un pas!

Pentru că, din păcate, liderul rus a dat ca pildă negativă conducerea Georgiei, care, în august 2008, a uzat de forţă militară împotriva Osetiei de Sud.

Să avem pardon, mister President!

Cu un asemenea exemplu, este clar că noaptea, la Kremlin, mai bântuie fantomele R.F.G.-ului şi ale R.D.G.-ului. Azi în peninsula coreeană. Ieri în Georgia. Alaltăieri în Transnistria.

Acestea sunt situaţii inacceptabile. Pentru lumea de mâine.

Şi ar mai fi ceva. Personal cred că echipa de consilieri ai lui Medvedev are un deficit major faţă de aceea a lui Obama. De ce?

Cineva ar trebui să aibă curajul să îi spună că îi înţelege starea de spirit de la Lisabona, când l-a admirat pe omologul american ca dirijor al corului NATO. Numai că O.S.C.E. este altceva. Şi chiar dacă lipseşte America, Rusia nu poate pretinde rolul de primadonă!

Aşa că mai uşor cu pianul pe scări…

Respectiv cu ambiţia de a impune o cartă a O.S.C.E. Această organizaţie nu are nevoie de reglementări de genul “ce are voie şi ce nu să facă”. Nu este o grădiniţă patronată de Kremlin. Şi nici nu va fi.

Dar Medvedev are dreptate când afirmă:”O.S.C.E. poate deveni o forţă motrice pentru dezvoltarea cooperării între NATO, UE, Consiliul Europei şi Comunitatea Statelor Independente”. Cu alte cuvinte, cei patru evanghelişti erau trei – Luca şi Matei…

Şi tot el a spus adevărul când afirma:
” Cu treizeci şi cinci de ani în urmă, în timpul acutizării Războiului Rece, predecesorii noştri au pus mai presus de diferenţele ideologice, decizii care au fost cu adevărat revoluţionare pentru timpul lor. Astăzi, când barierele ideologice nu mai stau în calea noastră şi confruntarea militară s-a încheiat, putem şi trebuie să ne unim forţele pentru a rezolva problemele ce stau în faţa noastră.”

Cu o condiţie! Fiecare stat membru al O.S.C.E. să-şi retragă forţele militare de pe teritoriile unde nu mai sunt nici necesare, nici dorite. Inclusiv Federaţia Rusă.