Alte semne că Moscova coace ceva pe direcția transnistreană. Săptămâna trecută, liderul separatist, Igor Smirnov, a fost chemat la Kremlin, „pentru o discuție” cu Serghei Narîșkin, șeful administrației prezidențiale, și Nikolai Patrușev, secretarul Consiliului Securității Rusiei. Conform ziarului moscovit „Kommersant”, care s-a referit la o sursă din administraţia prezidenţială, lui Smirnov i s-a atras atenția asupra necesității „rotației cadrelor” în Transnistria. Ca și în perioada sovietică, sintagma respectivă înseamnă, de facto, o propunere de demisie. Lui Smirnov, care împlinește 70 de ani, i s-a dat de înțeles că e timpul să se pensioneze și să transmită ștafeta altcuiva. Moscova nu dorește ca el să participe la „alegerile prezidențiale” din decembrie 2011, considerându-l drept o piedică în rezolvarea conflictului după noul scenariu elaborat de ea.

O situaţie nouă

Schimbarea lui Smirnov, dacă va reuși, ar putea crea o situație nouă pe tabla de șah a conflictului transnistrean. La umbra acestui „baobab” - relicvă a războiului rece și a românofobiei viscerale, nu poate să crească nimic. Regimul său inhibă și ucide orice firicel de conciliere, de compromis, de înțelegere dintre ambele maluri ale Nistrului. Un lider mai flexibil, mai realist, mai „uman” ar fi în interesul transnistrenilor în primul rând. Ar fi ca un geam deschis într-o carceră sufocantă.

 

De ce abia acum?

Dacă Moscova ar fi dorit sincer instaurarea păcii în această regiune, ea ar fi trebuit să-l înlăture demult pe „pramatia” de Smirnov. De ce abia acum? Se pare că asistăm la o schimbare de macaz, la o nouă tactică în relațiile cu RM, dictată de strategia UE, dar și a României, în această regiune. Implicarea lui Patrușev și faptul că problema transnistreană a figurat pentru prima dată pe ordinea de zi ca o chestiune de dezbătut în cadrul Consiliului Securității Rusiei sugerează că Moscova își revizuiește acțiunile și pune la cale ceva nou pentru RM, privind-o ca pe un element important al securității și refacerii sale ca imperiu. După Ucraina, ne-a venit rândul și nouă. Evenimentele din 7 aprilie 2009, înlăturarea spectaculoasă a comuniștilor și formarea Alianței pentru Integrare Europeană le-au dat de gândit strategilor de la Kremlin. Este evident pentru ei că, oricât s-ar trage de „coada” transnistreană, ea nu mai este la fel de eficientă în manipularea „câinelui” moldovenesc, nu îi poate opri mișcarea spre Vest, în condițiile în care moldovenii sunt ademeniți de „ciolanul” integrării europene, inclusiv al călătoriei fără vize în spațiul UE. Raportul de forțe între proeuropeni și proruși e în folosul primilor, și Moscova speră probabil că balanța poate fi înclinată definitiv spre Est, dacă în procesul electoral din RM se vor include și transnistrenii.

Judecând după efortul pe care îl depune pentru a-i convinge pe moldoveni că nu există șanse de integrare în UE, că nu suntem doriți acolo și că trebuie să ne întoarcem spre Est, se poate conchide că Rusia este hotărâtă să se bată pentru „sufletele” noastre. Un spor de alegători proruși ar fortifica pozițiile ei în RM. Dar nu numai asta.

Un model care nu funcționează

Nu se știe ce conținut a pus Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Federației Ruse, atunci când, după întâlnirea, la Moscova, cu Iurie Leancă, ministrul de Externe al Republicii Moldova, a vorbit despre rezolvarea problemei transnistrene prin acordarea unui „statut special” regiunii separatiste în cadrul RM. Coincidența de termeni nu ar trebui să-i amețească pe liderii noștri. Faptul că Moscova pune condiția modificării Legii cu privire la statutul special al regiunii transnistrene în componenţa Republicii Moldova, adoptată în 2005, ar sugera că la Kremlin „statut special” înseamnă altceva decât la Chișinău și că au dreptate cei care spun că, prin intermediul unor „prieteni europeni”, Rusia vrea să ne vândă din nou Memorandumul Kozak, revopsindu-l. Însă Transnistria nu poate să primească un alt statut decât Autonomia Găgăuză, fără riscul de a-i stârni pe găgăuzi și a destabiliza din nou situația. Un alt statut ar însemna pur și simplu federalizarea de facto a RM, blocarea integrării europene și întoarcerea sub poala Rusiei. Spre deosebire de Elțin, care avea la dispoziție tancuri și avioane de vânătoare și de bombardament, liderii de la Chișinău nu își pot permite să le împartă liderilor de la Comrat și Tiraspol atâta autonomie „cât vor putea duce” aceștia. Și ar fi o prostie să se meargă pe modelul belgian, când se vede că acesta nu funcționează. Dependența de Occident nu trebuie să-i facă pe liderii noștri să uite că nici ei nu sunt veșnici, că, decât o soluție strâmbă, mai bine nicio soluție.

Ce crede Putin?

Eliminarea lui Smirnov din ecuația transnistreană nu este încă un fapt împlinit, deși „discuția” de la Kremlin pare să-l fi pus pe gânduri pe liderul separatist. El nu mai este sigur că va candida pentru al cincilea mandat de președinte al autoproclamatei republici, chiar dacă în luna ianuarie, când așa-zisa uniune a apărătorilor Transnistriei l-a înaintat din nou drept candidat, nu exprimase îndoieli în această privință. Contează și reacția cercurilor ruse care se opun politicii lui Medvedev de apropiere de Occident. După întâlnirea dintre Leancă și Lavrov, s-a vehiculat ideea că Kremlinul este dispus să „cedeze” Transnistria. Smirnov ar putea să caute sprijin chiar la partidul lui Putin „Edinnaia Rossia”, dacă va hotărî să nu se dea bătut. Invitarea lui Filat „în vizită oficială” la Tiraspol a fost un gest sfidător la adresa lui Lavrov, de care nu s-a temut. Nu se știe care este poziția lui Putin în această chestiune, dar viitoarele alegeri prezidențiale din Rusia l-ar putea determina să nu accepte un scenariu care poate fi interpretat ca o „trădare” a transnistrenilor.

Un morcov pentru toți

Oricum, moldovenii s-ar putea pomeni în fața dilemei: să încetinească sau chiar să stopeze definitiv integrarea europeană de dragul reintegrării RM, a transnistrenilor. Va fi o dilemă falsă, dacă o privim în contextul strategiei „șmechere” a UE. Pe de o parte, Bruxelles-ul lasă să se înțeleagă că RM poate fi acceptată în UE fără Transnistria, determinând Rusia să-și modifice tactica, pe de altă parte, Chișinăului i se amintește în permanență că reintegrarea Transnistriei și retragerea trupelor ruse este o chestiune prea importantă ca să fie ignorată în procesul integrării europene, și nu concepe o intrare parțială a RM în UE. Cum ar putea un guvern proeuropean să nu țină cont de asemenea „semnale”? În acest context trebuie privit, de exemplu, și faptul că guvernul Filat a acceptat zilele trecute reluarea circulației trenurilor prin regiunea transnistreană, recunoscând de facto acapararea segmentului transnistrean al CFM de către separatiști. Strategia „duală” a Bruxelles-ului și-a găsit reflectarea în recenta decizie de a sincroniza procesul de ridicare a regimului de vize pentru RM, Ucraina și Rusia. Astfel se propune un fel de morcov pentru toți decidenții în chestiunea transnistreană. Cine, în afară de Rusia, își poate permite să-l refuze? De aceea, ca să nu improvizeze, să nu fie luat prin surprindere, Chișinăul are nevoie de un proiect propriu, bine cântărit și raportat la interesele pe termen lung, proiect pe care, dacă nu l-ar realiza, l-ar putea folosi cel puțin pentru a-și verifica pașii.