Rusia tace supărată. Ea nu a reacţionat în niciun fel la faptul constituirii AIE 2. Să fi spus vreun cuvânt măcar de formă. Tac oficialii ruşi, tace presa rusă, care, cu excepţia unui portal specializat în politică externă (regnum.ru), nu şi-a informat auditoriul despre constituirea unei alianţe de guvernare la Chişinău. Nici măcar Serghei Narîşkin, şeful administraţiei prezidenţiale de la Kremlin, nu a comentat acest fapt important pentru Rusia. De configuraţia guvernamentală ce se va constitui după alegerile din 28 noiembrie depinde natura relaţiilor moldo-ruse, a spus-o el însuşi, la Chişinău, după întâlnirea cu Voronin şi Lupu. Să nu-i mai pese că vizita sa urgentă s-a soldat cu un eşec? 

Avantaj strategic

Din punct de vedere strategic, o coaliţie PCRM-PD ar fi fost, pentru comunişti, câştigătoare în orice situaţie: şi dacă era ales şi dacă nu era ales preşedintele RM. Nealegerea preşedintelui şi declanşarea alegerilor anticipate avea să fie pusă pe seama partidelor de dreapta care au declarat că, în niciun caz, nu vor vota pentru Marian Lupu, dacă acesta va fi propus de coaliţia PCRM-PD. Organizarea unor alegeri anticipate în condiţiile aflării PCRM la putere ar fi dezavantajat PLDM şi PL şi le-ar fi adus comuniştilor mandate în plus. (Însă nu neapărat, şi PD-ului.) 

Tăcerea Moscovei poate fi interpretată ca o încurajare a PCRM să nu coopereze cu AIE 2 şi, prin urmare, să declanşeze alegeri anticipate, chiar cu costul de a le pierde din nou. Căci, după cum se vede, din punctul de vedere al Rusiei, instabilitatea RM este de preferat unei stabilităţi proeuropene. Decât să salute un guvern proeuropean la Chişinău, Moscova ne doreşte mai bine haos. Dacă nu s-a format o alianţă de stânga, cum a vrut Kremlinul, situaţia din RM trebuie să corespundă previziunilor făcute de Putin privind asemănarea cu Kîrgîzstanul. Căci Putin nu poate greşi, nu-i aşa?

Presiune asupra lui Lupu

Au şi apărut semnale că PCRM (dar nu toţi deputaţii comunişti) se mişcă în direcţia alegerilor anticipate. Chiar dacă Voronin a declarat că partidul său nu a luat încă o decizie dacă îl va vota sau nu pe Lupu în funcţia de preşedinte, atacul declanşat la adresa liderului PD şi împotriva AIE 2 nu lasă loc de dubii: PCRM preferă instabilitatea. Proaspătul deputat comunist Zurabi Todua a anunţat zilele trecute că Marian Lupu i-ar fi promis lui Narîşkin că va opta pentru o alianţă cu PCRM, iar Narîşkin, la rândul său, a promis că Rusia va reduce preţul la gaze, va acorda facilităţi pentru producţia agricolă moldovenească pe piaţa Rusiei şi chiar îi va presa pe liderii transnistreni să accepte compromisurile rezonabile propuse de Chişinău. De unde ar rezulta că lui Marian Lupu nu-i pasă de „pomenile” Rusiei. De altfel, despre aceste pomeni se vorbea, prin intermediul presei ruse, şi până la formarea AIE 2, în perioada negocierilor, pentru a-l determina pe liderul PD să se încline spre PCRM. E greu de presupus că autorităţile ruse, inclusiv Narîşkin, nu erau la curent cu faptul că cineva, la Chişinău, promite micşorarea preţulului la gazele ruseşti, în locul Gazpromului. Lipsa de reacţie poate fi considerată grăitoare în acest caz. 

Mâna serviciilor secrete ruse?

(Fiindcă veni vorba, este curioasă biografia acestui Zurabi Todua, originar din RM, care, până nu de mult, era colaborator al Institutului Religiei şi Politicii de la Moscova, „expert în problemele Caucazului şi Asiei Mijlocii”, luptând de fapt împotriva „expansiunii islamului” în aceste regiuni, ca mai apoi, în 2008, după ocuparea Abhaziei şi Osetiei de Sud de către Rusia, să justifice în calitate de „cunoscut politolog georgian” ocupaţia rusă a teritoriului georgian. În treacăt fie spus, unul dintre membrii consiliului de observatori al institutului respectiv este chiar preşedintele Comitetului pentru securitate al Dumei Ruse, Vladimir Vasiliev. În martie 2009, înainte de alegerile parlamentare din RM, dl Todua a venit să-i fericească pe moldoveni cu o carte „Moldova şi comuniştii moldoveni” (de tocmai 500 de pagini!), în care aducea laude nemăsurate comuniştilor şi lui Voronin în special. Devenit „expert în problemele spaţiului postsovietic”, prezent, după cum o recunoaşte el însuşi, la toate conflictele şi vărsările de sânge din acest spaţiu, Todua nu putea să lipsească nici de la protestele din 7 aprilie de la Chişinău, şi nu e de mirare, în contextul biografiei sale, că vina pentru cele întâmplate atunci el o atribuie fără nicio şovăire liderilor partidelor liberale. Înainte de alegerile din 28 noiembrie 2010, Zurabi Todua mai scoate o carte al cărei titlu vorbeşte de la sine: „Eşecul Alianţei pentru Euro”. „Acest volum nu este o comandă politică şi nu a urmărit un scop comercial. Este letopiseţul acestui an negru pentru Moldova”, a declarat Zurabi Todua, în cadrul ceremoniei de lansare a cărţii. În felul acesta, cinic, josnic şi neruşinat, el şi-a asigurat un loc, al 24-lea, pe lista PCRM. Reorientarea de la problemele „expansiunii islamului” la problemele „pericolului unionist” în RM, stabilirea lui Todua la Chişinău şi intrarea în Parlament poate fi considerată drept încă un semnal de activizare şi implicare a Rusiei în politica moldovenească, concomitent cu apariţia şi activitatea în sprijinul PCRM a unor portaluri şi a unor organizaţii neguvernamentale procomuniste, inclusiv fundaţia „Priznanie”, finanţate de Moscova.

Că PCRM devine un instrument „conştient” al politicii ruseşti o confirmă şi Marian Lupu. 

Printre rânduri

Marian Lupu declară că la întâlnirea cu Narîşkin nu s-a vorbit despre o alianţă concretă, ci despre relaţiile bilaterale moldo-ruse. Ceea ce e cât se poate de credibil. Ca om inteligent, Narîşkin ştie cum să se comporte. Nici nu era nevoie de fraze directe, mesajul solului de la Kremlin trebuia citit printre rânduri. Faptul că dl Lupu a avut tăria să facă abstracţie de semnificaţia vizitei îl onorează. Conform dezvăluirilor sale, el a preferat să se alieze cu PLDM şi PL, pentru că 1) Voronin nu se arăta interesat de alegerea preşedintelui şi deblocarea crizei şi 2) Voronin insista asupra aderării RM la Uniunea Vamală Rusia-Kazahstan-Belarus. Comuniştii nu au răspuns la aceste acuzaţii, care, la fel, par plauzibile. Voronin nu poate dori sincer alegerea lui Lupu în funcţia de preşedinte. El vroia să profite de medierea lui Narîşkin pentru a reveni la putere, măcar pentru un an, până la noi alegeri anticipate, pe care să le organizeze cum ştie el.

Scenariile posibile

În aceste condiţii, atitudinea Occidentului faţă de RM nu poate depinde de acţiunile PCRM, ci doar de cele ale liderilor AIE 2, care, din cauza unor interese de partid sau personale, îşi pot rata avantajul strategic. Filat, Lupu şi Ghimpu trebuie să demonstreze că au însuşit lecţia anului trecut, că sunt sinceri în efortul lor de a debloca situaţia şi de a alege preşedintele RM. La prima etapă, sunt posibile următoarele scenarii: AIE să negocieze cu 2 deputaţi comunişti sau să propună PCRM anumite funcţii în schimbul votării preşedintelui RM; AIE să accepte alegerea unui candidat din afara Parlamentului (acesta ar fi putut fi – de ce nu? – Serafim Urechean, dacă ar fi fost capabil să-şi stăpânească frustrările şi supărarea faţă de AIE) sau să propună votarea proiectului PCRM de modificare a Constituţiei. Ar fi o sinucidere politică pentru comunişti să respingă toate aceste oferte. Şi Marian Lupu a spus, nu o singură dată, că nu tinde să fie preşedinte cu orice preţ. Ceea ce înseamnă una din două: ori PCRM se sinucide, ori vom avea un preşedinte ales al RM.