Pulsul reînnoit al relaţiilor internaţionale

adăugat 13 februarie 2009, 09:05, la Opinii / Editoriale

Cea de-a 45-a Conferinţă de Securitate de la Munchen a dezvăluit mai multe aspecte importante legate de sfere relaţiilor internaţionale, printre care se numără principalele trăsături ale politicii externe americane, prezentate de vicepreşedintele american Joe Biden, menţinerea unor viziuni contradictorii între noii şi vechii membri ai UE, tactica Rusiei de contrabalansare a ponderii SUA şi a aliaţilor lor în Europa. Startul dat de această conferinţă evidenţiază apariţia unor noi posibilităţi pentru sistemul de relaţiile internaţionale, legate în mare parte de modificarea concepţiei comportamentale ale SUA pe plan extern, dar şi unor potenţiale focare de tensiune provocate de factori destabilizatori emergenţi ai relaţiilor internaţionale (Iran, Rusia etc.).

Noile principii ale politicii externe americane

Platforma oficială în baza căreia urmează să se desfăşoare actuala politică externă a SUA rămâne deocamdată necunoscută, cu excepţia principiilor de bază din care va reieşi Washingtonul construind relaţia sa cu ceilalţi exponenţi ai relaţiilor internaţionale.

Conferinţa de la Munchen a devenit locul unde pentru prima dată reprezentantul oficial american a prezentat lumii modelul afacerilor externe şi internaţionale vizat de noua administraţie a SUA. Pilonii acestei concepţii constau în dialogul şi cooperarea pe care va miza Casa Albă, atunci când va relaţiona cu statele lumii. Criza financiară care a izbucnit pe continentul american şi care s-a extins asupra celorlalţi jucători mondiali, politica externă unilaterală defectuoasă promovată de administraţiile Bush, dar şi alegerea revoluţionară a democratului, Barack Obama, în funcţie de Preşedinte al SUA, au condiţionat înclinarea spre dialog şi colaborare a Washingtonului.

Afirmaţia lui Joe Biden din cadrul Conferinţei de la Munchen: "America are nevoie de comunitatea internaţională, la fel ca şi comunitatea internaţională are nevoie de America" ("America needs the world just as the world needs America") exprimă perfect opţiunea SUA în favoarea unui sistem internaţional bazat pe principii de paritate. Cu apel similar înaltul oficial american s-a adresat şi către Rusia, opinând cu aceeaşi ocazie, de asemenea, dezacordul SUA cu privire la recunoaşterea independenţei Abhaziei şi Osetiei de Sud prin dezmembrarea lor cu forţa din componenţa Georgiei (cu care la debutul anului 2009 a fost semnat, la fel ca şi cu Ucraina, un acord de parteneriat strategic). Din discursul rostit de vicepreşedintele american la Munchen se face clar că SUA doresc să detensioneze relaţiile cu Rusia, promiţând cooperarea în problema scutului antirachetă din Europa Centrală şi coordonarea activităţilor în cadrul NATO. Pe de altă parte, oficialul american nu a făcut referinţă la demersurile ruse privind formarea unui nou sistem de securitate pentru spaţiul euro-euroatlantic, dar, din contra, a tras câteva concluzii vizavi de evenimentele de recunoaştere a independenţei celor două regiuni secesioniste prin desprinderea lor forţată de la teritoriul georgian.

De asemenea, formatorul real al noii politici externe americane (Joe Biden este considerat unul din arhitecţii principali ai cursului actual al SUA pe plan extern) a subliniat dezaprobarea Washingtonului faţă de încercările autorităţilor ruse de a-şi revendica dreptul său "legitim" de a influenţa vecinătatea sa apropiată. Partea americană a lansat câteva remarci critice privitor la faptul că anumite state particulare (referindu-se la Rusia) doresc să dicteze şi să influenţeze deciziile altor actori. "Noi suntem împotriva faptului că statele contemporane nu pot lua deciziile în mod independent", a subliniat Joe Biden, referindu-se atât la Georgia, cât şi la Ucraina, care pentru aspiraţiile lor euroatlantice au fost supuse unor acţiuni represive din partea Moscovei (războiul armat împotriva Georgiei şi cel al gazelor împotriva Ucrainei), realizate cu scopul de a determina abandonarea de către fostele republici sovietice a vectorului lor pro-occidental. Chiar dacă SUA alături de ceilalţi actori europeni au nevoie de Rusia în dosarele legate de Afganistan, Iran, neproliferarea şi limitarea armamentului militar etc., oricum Washingtonul nu este predispus să-şi minimizeze influenţa asupra partenerilor săi din Europa de Est (Tbilisi şi Kiev).

Oricum pentru a asigura un anumit grad de funcţionalitate a relaţiilor ruso-americane, SUA vor tinde să-şi intensifice raporturile de cooperare în domeniile mai puţin sensibile (Afganistan, neproliferarea armamentului nuclear etc.), totodată, menţinându-şi poziţiile în ce priveşte susţinerea tinerilor democraţii de pe spaţiul ex-sovietic. Pe lângă aceasta, oficialul american a dat asigurări că în viitor SUA nu vot mai "forţa" democraţia asupra altor naţiuni, dar se vor axa pe dialogarea cu forţele politice moderate din lume, sprijinind astfel intensificarea tendinţelor democratice. De fapt, aceasta înseamnă că Rusia la fel ca şi celelalte state post-sovietice vor continua să fie în vizorul Washingtonului, care va tinde să consolideze elementele democratice din cadrul lor. Astfel, pe lângă dialog şi cooperare pe marginea unor subiecte de securitate regională şi internaţională (Iran, Afganistan etc.), Casa Albă promite Rusiei continuarea prezenţei americane în vecinătatea sa, nu numai prin intermediul instrumentelor de "soft power" şi "low policy" focusate pe promovarea şi apărarea valorilor democratice, dar şi pe cele de "high policy" exprimate prin susţinerea mişcărilor pro-occidentale din statele post-sovietice, cu eventuala minimizarea a influenţei ruse în această regiune.

Europa în continuare polarizatăâ€¦

Nici conflictul militar din Georgia şi nici criza gazelor, cauzată de disputa dintre partea rusă şi cea ucraineană, nu au contribuit la consolidarea reală a poziţiei europenilor vizavi de Rusia. În cadrul Conferinţei de la Munchen, Franţa s-a remarcat prin faptul că a susţinut fără nicio rezervă proiectul rus de constituirea a unui spaţiu de securitate de la "Vancuver până la Vladivostok".

Astfel, Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a evidenţiat necesitatea re-apropierii Rusiei de UE, invocând faptul că "după criza gazelor şi criza din Georgia trebuie să fie restabilită încrederea dintre cei doi parteneri". De asemenea, liderul francez s-a arătat convins că Moscova nu reprezintă o ameninţare militară pentru NATO şi UE. Poziţia Germaniei a fost neutrală faţă de Rusia concentrându-se pe principiul "securităţii colective" ("networked security"), care în opinia cancelarului german, Angela Merkel, trebuie să fie reflectată în noua strategie de securitate a NATO.

Una din ideile centrale evocate de oficialul german relevă importanţa pe care o deţine NATO alianţa transatlantică ("central anchor of the transatlantic alliance", Angela Merkel). Reţinerea demonstrată de lidera germană în privinţa Rusiei poate fi explicată prin faptul că în viitorul apropiat vor avea loc alegeri în Germania, dar şi pentru că relaţiile economice ruso-germane deocamdată domină factorii de decizie de la Berlin. Spre deosebire, de primele două, Polonia şi Republica Cehă au criticat în mod tranşant Rusia pentru poziţia ocupată în timpul crizei gazului. De asemenea, vice-prim-ministrul ceh, Alexandr Vondra şi prim-ministrul polon, Donald Tusk, au reiterat necesitatea staţionării elementelor scutului antirachetă american pe teritoriul ţărilor lor, drept element de apărare pentru Europa, precum şi măsură preventivă (care în contextul lansării recente de către Iran a unui satelit creează îngrijorări crescânde privind capacităţile Teheranului de a construi rachete cu focoase nucleare capabile să atingă teritoriul european). Manifestarea celor două foste republici socialiste se deosebeşte radical de cea a reprezentanţilor "Vechii Europe", care în pofida amplificării agresivităţii ruse refuză în continuare să abordeze în mod serios emanciparea periculoasă a Moscovei.

Argumentul care poate justifica atitudinea Republicii Cehe (actualmente preşedinte al UE) şi cea a partenerului ei din cadrul "Grupului Vîşegrad", Polonia, rezidă nu numai în istoria socialistă comună şi frica faţă de eventualitatea ocupaţiei de către colosul din Est (care reînvie şi se fortifică odată cu orice acţiune inamicală întreprinse împotriva lor şi a celorlalte ţări de pe spaţiul post-sovietic). Or, cu cât mai mult sunt afectate statele din Noua Europa de acţiunile ruse (criza gazului şi avertismentele privind transformarea Cehiei şi Poloniei în ţinte ale rachetelor ruse, în cazul desfăşurării elementelor scutului antirachetă pe teritoriul lor), cu atât mai mult se intensifică discrepanţele între ele şi actorii "Europei celor 15".

NATO şi UE, la nivel de secretar general de organizaţie şi comisar european (Jaap de Hoop Scheffer şi Javier Solana), au susţinut poziţia ceho-polonă, constatând cu regret că nivelul de neîncredere faţă de Rusia continuă să prevaleze şi că în pofida activităţii în comun în domeniul securităţii europene credibilitatea faţă de Moscova stagnează. Aceste obiecţii se înscriu în tendinţa generală ce capătă contur în ultima perioadă, pe motivul declinului statului de drept în Rusia, intensificarea crimelor împotriva reprezentanţilor opoziţiei ruse şi a societăţii civile ruse (confruntarea verbală din preşedintele Comisiei Europene şi prim-ministrul rus, în cadrul vizitei Troicii europene de la Moscova, pe marginea acestor subiecte), sistării livrărilor de gaze către consumatorii europeni (Republica Cehă, Polonia au susţinut Kievul în această criză şi au condamnat in/direct Moscova), recunoaşterii Abhaziei şi Osetieie de Sud şi demararea lucrărilor de construcţie a unor baze militare terestre şi navale în aceste regiuni (Republica Cehă aflată în fruntea UE a criticat recent, în numele UE, iniţiativele ruse privind instituirea prezenţei sale militare pe teritoriul georgian fără acordul prealabil din partea Tbilisi; iar Parlamentul european a condamnat recent Rusia pentru situaţia umanitară dificilă apărută în Georgia ca urmare a conflictului armat din august 2008). În mare parte eterogenitatea UE va depinde de acţiunile Rusiei şi SUA, precum şi de gradul de convergenţă dintre acestea. Or, cu cât mai conflictuale vor fi relaţiile dintre cele două deja "foste superputeri", cu atât mai incoerentă va fi UE din punctul de vedere al politicii sale externe.

În loc de concluzieâ€¦

Conferinţa de la Munchen a accentuat existenţa unui teren fertil pentru noi confruntări dintre Occident şi Rusia. După obstrucţionarea extinderii NATO spre Est prin refuzul acordării MAP-urilor Georgiei şi Ucrainei, Rusia forţează statele occidentale să renunţe la scutul antirachetă american, în caz contrar ameninţându-i cu instalarea complexelor de rachete "Iskander" în regiunea Kaliningrad.

De asemenea, la Munchen s-a adeverit faptul că ideea scutului american capătă tot mai mult teren în rândul politicienilor din Polonia şi Cehia (reamintim că anterior Donald Tusk exprima reticenţă vizavi de această iniţiativă), drept consecinţă a succesului iranian în lansarea propriului satelit în cosmos, dar şi a comportamentului Rusiei în raport cu statele din vecinătate (Ucraina, Georgia, Estonia). Aceasta coincide cu semnarea de către Rusia şi Belarus a unui acord privind constituirea unui sistem de apărare antirachetă comun, care prevede axa Rusia/Kalingrad-Belarus, convingerea Kârghistanului să închidă baza militară din Manas pentru militarii americani, precum şi înfiinţarea unei forţe de reacţie rapidă de către statele Organizaţiei Tratatului Securităţii Colective, capabile să intervină în cazul lezării intereselor vreunei din părţi. Din aceste considerente, relaţia dintre SUA şi Rusia vor continua să modeleze relaţiile internaţionale, influenţând în mod direct sau latent nu numai UE, dar şi celelalte centre emergente ale comunităţii internaţionale (China, India, Brazilia etc.), participând volens nolens la construirea unei lumi multipolare mai mult sau mai puţin divergente.

Autor: Denis Cenuşă, comentator politic
Sursa: cenusadi.wordpress.com