Am asistat la ceva ce am putea spune ca a fost cea mai crunta si trista lectie de istorie la care am asistat vreodata. Sa ti se spuna in fata ca neamul romanesc, acolo unde si-a intins el radacinile in istorie, este pe cale de disparitie totala pentru ca nimeni din Tara nu s-a ocupat sa-l tina aproape de suflet, aproape de vatra, este cel mai dur enunt pe care il poti auzi azi, in epoca moderna a comunicarii, a vitezei vietii in care traim. Dar... pentru unii poate ramane un simplu enunt, un simplu ridicat din umeri sau bascalie...

Academia Romana, prin cercetatorii ei cu reale calitati de veghetori ai istoriei neamului, ne-a dat o dovada, a cata oara, ca isi merita locul si rolul in societate. Fara ei, fara profesorii si cercetatorii devotati ai acesteia, am fi fost poate  aruncati la cosul de gunoi al istoriei caci oamenii politici fac si defasfac, sunt vremelnici, insa cercetarile si istoria sunt doua elemente vesnice ce ii cuprind si pe cei buni si pe cei rai, deopotriva.

In ciclul "Limba romana si relatiile ei cu istoria si cultura romanilor", dna. Prof. Univ. Dr. Iulia Margarit a impartasit colegilor ei prezenti, concluziile cercetarii de teren pe care a realizat-o la Romanii de la Est de Bug.

De ce scriu Romanii cu majuscule?

Pentru ca oamenii acestia merita tot respectul de a fi pastrat o limba cu care au plecat de acasa cu 300-400 de ani inainte, traditii si obiceiuri care astazi au ramas inscrise doar in memoria colectiva si in paginile unor carti, in conditiile in care ei au trait izolati, in comunitati compacte si apoi au fost supusi, dupa cel de-al doilea raboi mondial, presiunii staliniste, sovietice si ucariniene de asimilare etnica. Mama adoptiva noua, Ucraina, a stiut cum sa ii faca sa isi uite graiul, sa isi uite neamul, iar neamul i-a abandonat imediat pentru ca instrumentele sale, adica autoritatile sunt adormite.

Doar Anton Golopentia, caruia i se cuvine o imensa cinste, i-a cuprins in paginile unei lucrari pe care d-na profesor o considera monumentala si o piatra de temelie a istoriei noastre ca neam pentru ca numai asa, prin aceste cercetari facute de oameni pasionati, fara dorinte de inavutire, putem sa vedem peste timp cati am fost si cati mai suntem.

"Comparand cu ce a gasit Golopentia intre 1941 si 1944, constatam ca localitati intregi au fost pur si simplu inghitite, adica nu mai au deloc populatie romaneasca. Un tanar pe care l-am intrebat de unde are numele de origine romaneasca mi-a marturisit ca nu stie. Cercetarile lui Golopentia sunt dovada pierderilor in timp pe care le-am suferit. Daca va puteti imagina ca Golopentia nu s-a dus atunci numai sa ii cerceteze. S-a dus si cu ajutoare. Stiti care era strigatul romanilor atunci cand au vazut soldatii romani, ca sa se distinga de populatia rusa? Sangele a nosru! Asa ii identificau pe romani cei care imparteau ajutoare".

Am aflat ca pe langa Golopentia singurii care au mai calcat in teritoriu au fost soldatii romani care se deplasau spre Don. Atunci acestia au fost realmente surprinsi sa gaseasca aceste multe localitati in care populatia graia ca acasa, in Romania. Aflam totodata ca aceste populatii au ajuns pe acele meleaguri pe la 1713 in cautare de pamant roditor si ca au trait in comunitati izolate, inchise, in care doar femeile stateau acasa si se ingrijeau de familie, barbatii plecau la oaste, in general.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial a venit foametea, deportarea si dezagregarea comunitatilor romanesti. Cine nu era deportat murea de foame, iar comunitatile au fost repopulate cu populatie de origine slava.

"Limba pe care ei au vorbit-o a fost patrimoniul lor", a mai spus dna. profesor Margarit.  "Graiurile acestea reprezinta, pentru limba romana, un tezaur la care putem apela ori de cate ori fiind depozitare de limba veche. Ce mai putem face astazi pentru ei? Daca se mai poate ceva este sa studiem populatia ramasa, sa culegem si sa preluam ceea ce a mai ramas viu in cultura populara pentru ca altceva eu nu vad ca se mai poate face. Ceea ce a facut Golopentia insa este un serviciu imens aratandu-ne cati au fost. Astazi, din pacate ei sunt istorie!"

Spunand aceasta fraza dna. Profesor parca a pus piatra funerara peste un mormant ce va cuprinde patrimoniul cultural si lingvistic al neamului romanesc de dincolo de frontierele actuale, pus la pastrare pentru generatii viitoare care vor dori sa afle cine sunt... Parca nu ar trebui sa se intample asa... Insa realitatea ne demonstreaza contrariul...