Puţine portrete cinematografice sunt cu adevărat reuşite. Mereu ne scapă câte un detaliu sau viziunea regizorului modifică întrucâtva veridicitatea personajului. Unul dintre cele mai reuşite astfel de portrete cinematografice mi se pare cel al generalului de Securitate Gheorghe Pintilie din filmul „Portretul luptătorului la tinereţe”. Întruchipat de actorul Mihai Constantin, torţionarul comunist Gheorghe Pintilie prinde pur şi simplu viaţă pe ecran.

Câteva repere biografice ale lui Gheorghe Pintilie, poreclit Pantiuşa, pe numele lui adevărat Timofei Bodnarenko: născut în 1902 la Tiraspol, avea să moară la Bucureşti în 1985, după ce a fost pe rând soldat în Armata Roşie, spion sovietic în România, deţinut în închisoarea de la Doftana, general de Securitate şi în continuare spion sovietic la Bucureşti, până la moarte. A fost cel care l-a asasinat pe şeful comuniştilor din România din timpul războiului: în toamna lui 1944, Pintilie l-a lovit în cap cu o rangă pe Ştefan Foriş şi l-a îngropat în curtea unei case din Bucureşti. Comuniştii români se temeau de el, mai ales când îi auzeau poveştile cu preoţi îngropaţi de vii în timpul războiului civil din Rusia. Un personaj care inspira teroare prin simpla prezenţă şi care a coordonat teroarea comunistă din România în anii ’50...

În filmul pe care l-am amintit, Gheorghe Pintilie renaşte din propriile cuvinte. Mai precis, din procesele-verbale ale şedinţelor la care a participat - personajul de pe ecran rosteşte cuvintele personajului real, care de multe ori sunt înspăimântătoare. Gheorghe Pintilie spune: „Avem nevoie de membri de partid cinstiţi, devotaţi, cu atitudine partinică” şi se lansează într-o tiradă laudativă: „Nu întâlnim în întreaga lume experienţă ca la partidul nostru. Atunci de ce mă-sa căutăm metode străine? Noi avem de unde să învăţăm - de la Partidul Bolşevic! Noi nu trebuie să căutăm ceva necunoscut, pentru că Partidul Bolşevic a făcut aproape gata, ne dă în gură”. Ce dă Partidul Bolşevic? Totul! Ce mai spune Gheorghe Pintilie: „La noi nu au ce căuta tovarăşii care cred în Dumnezeu. Asta este problema cea mai grea, care nu a fost rezolvată complet nici în Uniunea Sovietică!”. Astfel, până şi Gheorghe Pintilie recunoaşte că nici măreaţa Uniune Sovietică nu a reuşit să îl înfrângă pe Dumnezeu... „Mai ales atitudinea asta să fie faţă de preoţii ortodocşi. Sunt toţi vicleni perverşi. În ceea ce-i priveşte pe cei catolici, aceştia sunt mai iezuiţi. Dar este foarte greu, dacă îi pui la cântar, fie el ortodox, fie el catolic. Toţi sunt iezuiţi, toţi sunt bandiţi! Noi îi lovim cu aceeaşi putere”.

De ce trebuie tovarăşi cinstiţi fără credinţă în Dumnezeu? Tot Gheorghe Pintilie dă răspunsul: „Partidul a hotărât să facem colonii de muncă, lagăre, detaşamente de muncă, încă nu s-a găsit forma, rămâne de frământat, să dăm şi politiceşte just. Şi poate peste o săptămână-două o să avem şi lagăre. Sau aşa cum e fixat acum, colonii de muncă. Noi de băgat trebuie să băgăm pe cineva, că n-o să fie goale!..”. Asta a fost atitudinea: tovarăşi de partid credincioşi, gata să bage în lagăre nevinovaţi. Nu contează legislaţia sau Dumnezeu - trebuie îndeplinite directivele de partid şi zdrobită orice fel de rezistenţă. Construirea raiului comunist s-a făcut pe cadavrele nevinovaţilor în întreaga lume. Gheorghe Pintilie din Tiraspol este doar un caz particular.