Basarabeni.Ro

Portalul Basarabenilor din România

Avocat basarabeni.ro -Lăcătuș Igor
Campania Pro Cetăţenie Română
[o]

8 mai 2024, ora locală: 18:01

 

Unde s-a pierdut Programul anticriză al Guvernului provizoriu?!

adăugat 02 iulie 2009, 10:00, la Economie

Cercetători din CSI constată că rezultatele social-economice înregistrate de R. Moldova, în primele patru luni ale 2009, sunt printre cele mai proaste

„Până la finele săptămânii curente (săptămâna 15-21 iunie n.a.) întreg programul anticriză al Guvernului va fi publicat pe pagina WEB”, declara la 16 iunie, prim-vicepremierul, Igor Dodon, în cadrul unei conferinţe de presă. De atunci au trecut două săptămâni, dar programul anticriză al Guvernului provizoriu este de negăsit.

Dodon nu ştie de soarta programului anticriză

Ala Codreanu, şeful serviciului de presă al Ministerului Economiei şi Comerţului, ne-a spus că nu ştie nimic despre intenţia de a face public un program anticriză al Guvernului şi dacă şi se ocupă cineva de acesta, apoi aceasta este Direcţia coordonarea politicilor şi asistenţei externe din cadrul aparatului Guvernului.

Ruslan Codreanu, şeful secţiei coordonarea politicilor din cadrul direcţiei sus-numite, ne-a declarat că de pregătirea spre publicare a unui program anticriză nu se ocupă şi ne-a sfătuit să ne adresăm înapoi la Ministerul Economiei, lăsând astfel să se înţeleagă că am fi fost dezinformaţi.

În schimb, Igor Dodon, prim-vicepremier degrevat din funcţie pe perioada campaniei electoralei, ne-a zis că acum el nu mai trece pe la minister, fiindcă este implicat în campania electorală şi de aceia nu ştie nimic de soarta acestui program.

Nici şeful serviciului de presă al Guvernului, Vitalie Condraţchi, nu cunoaşte ce-i cu acest program anticriză şi nu este la curent cu faptul că el ar urma să fie publicat pe pagina WEB a Guvernului.

Amintim că, în cadrul conferinţei de presă din 16 iunie, difuzată integral de postul public de televiziune, prim-vicepremierul degrevat din funcţie a declarat că echipa guvernamentală a elaborat mai multe măsuri de susţinere a economiei naţionale în contextul crizei economice, pe care le-ar implementa încă din luna februarie 2009.

Totodată, prim-vicepremierul a specificat că a fost elaborat şi un program complex de măsuri anticriză, care necesită susţinere legală din partea Parlamentului şi care va fi făcut „public până la finele săptămânii”. „Toate aceste măsuri au fost deja elaborate şi sunt pregătite. Noi am mai pregătit modificări pentru 25-30 de legi, pe care speram în luna aprilie să le prezentăm spre examinare Parlamentului", a mai declarat Dodon.

De altfel, actuala campanie electorală ar fi fost un bun prilej pentru a scoate în văzul lumii pentru dezbateri, programul anticriză al Guvernului, dar impresia noastră este că programul nu este nici pe departe pregătit şi el reprezintă doar unele teze.

Moldova este concurentul principal al Ucrainei la categoria cea mai proastă evoluţie economică

Mai adăugăm că la 24 iunie la Moscova, compania de consultanţă şi audit FBK a prezentat în cadrul unui club economic studiul analitic «Страны СНГ и мировой кризис: общие проблемы и разные подходы» (Ţările CSI şi criza mondială: probleme comune şi abordări diferite).

Autorii remarcă faptul că criza a afectat toate statele CSI şi a accelerat procesele centrifuge din spaţiul post-sovietic, iar aceste procese sunt accelerate de situaţia economică tot mai proastă din Federaţia Rusă.

Studiul conţine scurte prezentări şi analize ale situaţiei economice şi ale programelor sau măsurilor anticriză adoptate de statele CSI, inclusiv Republica Moldova. Chiar din introducere autorii susţin că în perioada imediată cele mai proaste rezultate social-economice le va înregistra Ucraina. La acest capitol, cel mai „tare” concurent al Ucrainei este Moldova şi într-o măsură mai mică – Rusia.

De altfel şi Igor Dodon nu exclude că Republica Moldova să aibă evoluţii social-economice similare şi chiar mai proaste decât cele din Ucraina.

Din studiu reiese că aşa-zisele eforturi de unificare şi coordonare a măsurilor anticriză între statele CSI nu dau rezultate.

La capitolul dedicat Moldovei autorii accentuează faptul că rezultatele social-economice din primele patru luni ale 2009 sunt printre cele mai proaste. „Lipsa unui program anticriză eficient, a jucat în acest sens, fără îndoială, un rol important. Un impact l-a avut şi instabilitatea politică în ţară”, concluzionează autorii.

Din studiu reiese că cel mai bun program anticriză are guvernul Kazahstanului, deşi rezultatele economice curente sunt inferioare celor din Uzbekistan şi Azerbaidjan. De asemenea, este menţionat şi programul anticriză al Armeniei, în care cel mai bine sunt determinate priorităţile: infrastructura, întreprinderile mici şi mijlocii.

Concluzia generală a autorilor este că pentru CSI criza reprezintă momentul adevărului.

Autor: Ion PREAŞCA
Sursa: eco.md


‹ înapoi la Ultimele Ştiri | sus ▲

Întrebări şi răspunsuri

Ultimele răspunsuri

  • #1 Lilyutza pentru natalita.popescu
    Odata ce esti si cetatean roman nu cred ca ai nevoie de acte din Republica Moldova, cel mai bine intrenati la starea civila din localitatea viitorului...

  • #2 Anusca pentru dorin1995
    dar daca depui direct la universitate si nu intri la buget sau eventual deloc mai poti depune si la consulat sau mu mai ai voie ?
    ...

  • #3 cielfanthom pentru dorin1995
    Salut!
    In acest caz aplici ca oricare alt absolvent de liceu, depunand dosarul la consulat(pentru a candida pentru unul din locurile pentru etnici rom...

  • #4 marinaian pentru Alina
    cei mai marsavi soferi sand pe ruta BRASOV-CHISINAU si sunt cei mai mari tepari. Evitari autobuzele lor de la orele 19:00 si 21:00. Eu de ultimu timp ...

  • #5 luminitacumpana pentru D0ina
    Ca basarabean cu diploma din rep. Moldova , nu e nevoie de echivalare dar ca romani cu diploma de la Moldova e necesar de echivalat la CNRED. Cu o ase...

  • #6 adaiulica pentru nicu_d
    salut, anul trecut nu a fost nevoie de echivalare de diploma cei de la universitate ocupanduse personal, dar trebuie sa intrebi la universitatea care ...

  • #7 lilik pentru Bogdanpop
    si tu ai scos vreodata bani de pe siteul asta?
    ...

  • #8 donici.vyiorel pentru Ciobanu_V
    Buna, lasa-mi un msg pe e-mail donici.vyiorel@gmail.com cu mai multe detalii gen, orasul in care ai vrea sa te transferi, la medicina generala/dentara...

  • #9 crinna pentru larisa2726
    aproape 10 media, ca sunt doar 5 locuri la masterat...

  • #10 adaiulica pentru Cornel
    deci poti in acest caz sa aplici pentru un liceu/colegiu in Romania, poti beneficia de locurile acordate de statul Roman ( astfel primind o bursa de 5...

Parteneri

Basarabeni.Ro

PROIECT realizat in cadrul OSB Timisoara

osb.basarabeni.ro

PROIECT administrat si intretinut de Basarabeni Media Grup

Economie

Luptele au intrat pe piața imobiliară. Cazul Pro Imobil
Compania imobiliară Pro Imobil, vizată într-un dosar penal, a suportat mai multe schimbări în perioada în care fondatorul afacerii era anunțat în căutare internațională, angajații fiind interogați. Business-ul a trecut pe o altă companie, de pe „Pro Imobil Grup” SRL [...] mai mult
Drumurile Moldovei – dăruite de străini, compromise de localnici
În timp ce instituţiile internaţionale susţin financiar construcţia drumurilor şi dezvoltarea infrastructurii în R. Moldova, o parte din societate acţionează distructiv asupra consolidării bunăstării R. Moldova: banii sunt folosiţi fraudulos, monitorizaţi insuficient, iar cetăţenii nu sunt informaţi transparent despre cheltuieli, fraude [...] mai mult
Comisar european, către Parlamentul României: Vă rugăm să faceţi ceva!
Comisia Europeană va da România în judecată la Curtea Europeană de Justiţie, dacă Parlamentul de la Bucureşti va adopta amendamentele aduse Ordonanţei de Urgenţă 64/2016 din sectorul gazelor naturale, a declarat, marţi, comisarul european pentru Energie, Miguel Arias Canete, într-o întâlnire la Bruxelles cu reprezentanţii [...] mai mult
PÂNĂ CÂND LEUL VA ÎNCOLȚI DOLARUL
Dolarul american a scăzut joi față de leul moldovenesc, la cotația de referință a Băncii Naționale a Moldovei, până la un nou minim record. Valuta americană a coborât cu 7 bani, până la 18 lei și un bănuț. Iar băncile comercile la cumprarea unui dolar oferă sub 18 lei. O cotaţie mai mică nu a mai fost [...] mai mult
BNM ȘI KROLL AU CALIBRAT METODELE DE RECUPERARE - SUNT SOLUȚII PENTRU TERMENELE DE PRESCRIPȚII
Reprezentanții Kroll au efectuat în luna iulie o vizită în Republica Moldova în cadrul căreia au fost identificate soluțiile juridice pentru a depăși obstacolele în recuperarea banilor, cauzate de existența termenilor de prescripție în legislația unor țări. De asemenea, cei de la Kroll au informat Chișinăul că ultimul [...] mai mult
Cei mai bogați oameni ai lumii au pierdut 41 de miliarde de dolari din cauza victoriei lui Trump
Miliardarul Carlos Slim, cel mai bogat om din Mexic și al cincilea din lume, a pierdut 5,1 miliarde de dolari în urma surprinzătoarei victorii a lui Donald Trump în alegerile prezidențiale din SUA, victorie care a dus la deprecierea cu 12% a peso-ului mexican și a șters 9,2% din averea lui Carlos Slim, transmite Bloomberg.
Potrivit analiștilor [...] mai mult
(doc) Moldatsa: Criza milioanelor irosite
Rude ale dem­ni­ta­ri­lor, anga­ja­te prin pro­te­cţie, sala­rii şi pri­me gra­se, lici­ta­ţii dubi­oa­se şi mili­oa­ne de lei chel­tui­ţi ine­fi­cient. Aces­tea sunt doar câte­va din­tre carac­te­ris­ti­ci­le [...] mai mult
Care este valoarea de piață a hotelului Codru
Hotelul Codru din centrul Capitalei urmează să fie achiziționat de Moldova Agroindbank. Potrivit estimărilor făcute de experții imobiliari, valoarea de piață a imobilului respectiv este de cel puțin cinci ori mai mare față de cea achitată în urma privatizării din 2008.
Pe 29 august Moldova Agroindbank a plasat un anunț prin [...] mai mult
Veaceslav Platon, scrisoare deschisă ambasadorilor: „Vreau să ştiţi cum ajung banii contribuabililor în buzunarul principalului mafiot şi dictator al Moldovei, Vladimir Plahotniuc”
Omul de afaceri Veaceslav Platon a adresat o nouă scrisoare ambasadorilor SUA şi UE acreditaţi la Chişinău, în care descrie cum sunt furaţi banii contribuabililor americani şi europeni după ce ajung în Republica Moldova. Platon deconspiră cum, prin intermediul unor scheme, banii ajung în buzunarele „cusute” [...] mai mult
De la banca lui Platon la banca lui Plahotniuc? Ce se va întâmpla cu Moldindconbank
Decizia fără precedent a Băncii Naţionale a Moldovei (BNM) de a bloca circa 64% din acţionarii Moldindconbank şi de impune un administrator temporar pare a fi un pas logic în direcţia transparentizării și consolidării sectorului bancar.
"Măsuri similare referitoare la acționari au fost întreprinse anterior la Moldova-Agroindbank, ce au [...] mai mult

randat în 	0.1562 secunde