Vremea caldă şi sărbătorile de Paşti întăresc leul
adăugat 24 martie 2010, 15:07, la Economie
Moneda naţională a crescut în ultimile trei săptămâni, atât faţă de euro, cât şi faţă de dolar. Banca Naţională a Moldovei a stabilit, pentru astăzi, un curs oficial de 12,45 lei pentru un dolar şi de 16,79 lei pentru un euro.
Expertul Adrian Lupuşor a declarat, pentru Jurnal.md, că moneda naţională câştigă teren în faţa principalelor valute de referinţă, datorită transferurilor băneşti de peste hotare care sunt mai mari în perioada sărbătorilor de Paşti. Totodată, expertul a menţionat că şi reducerera importului de resurse energetice, pentru care imortatorii se achită în valută străină, provoacă creşterea leului.
Adrian Lupuşor crede că întărirea leului este un simptom viabil de relansare a economiei moldoveneşti. „Moneda naţională creşte datorită relansării exporturilor, dar şi a remitenţelor, factori care indică un început de redresare a economiei Moldovei de după criza economică”.
Expertul a prognozat în continuare o creştere lentă a leului faţă de euro, „doar în condiţiile când tendinţele de relansare economică se vor menţine”, şi o revenire în toamnă la un curs de 16,5 -17 lei pentru un euro.
Totodată, specialistul a menţionat că situaţia monedei naţionale va depinde şi de politica monetară şi valutară a Băncii Naţionale. „Cea mai optimă cale este aplicarea dozată atât a unei politici antiinflaţioniste, cât şi a unei politici monetare austere” a opinat expertul.
De pe urma întăririi leului au de suferit mai mult exportatorii, dar şi persoanele care au venituri în valută, adică cei care depind de remitenţele de peste hotare.
Potrivit prognozei BNM, spre sfârşitul anului, leul se va aprecia lent şi se va menţine în limita 11,5-12,4 MDL/USD. Pentru 2011, BNM vizează un curs al leului faţă de dolar în limita 10,8 – 12,4 MDL/USD. Cursul de schimb al monedei naţionale faţă de euro în decembrie 2010 se va încadra în limita de 16,5 – 17,3 şi respectiv, în decembrie 2011 în limita de 16,2 – 17,2 MDL/EUR, mai arată prognoza băncii centrale.
Amintim că leul s-a depreciat în primele două luni ale acestui an, atât faţă de dolar, cât şi în raport cu euro. Cursul euro a depăşit pragul psihologic de 18 lei, iar dolarul de 13 lei. Valuta naţională se depreciase de la 1 decembrie 2009 cu un leu şi 90 de bani faţă de dolar şi un leu şi 30 de bani faţă de euro.
Banca Naţională a anunţat, atunci, că a folosit deprecierea pentru completarea rezervelor valutare ale ţării.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲