Basarabeni.Ro

Portalul Basarabenilor din România

Avocat basarabeni.ro -Lăcătuș Igor
Campania Pro Cetăţenie Română
[o]

25 aprilie 2024, ora locală: 07:42

 

Alegerile - importanţa alegerilor şi a perioadei care va urma

adăugat 03 iulie 2009, 18:31, la Interviu / Reportaj

Pe parcursul ultimelor 3 luni societatea moldovenească s-a confruntat cu o profundă criză politică, iar acum se pregăteşte pentru repetarea alegerilor. Aceasta este o etapă importantă pentru naţiune şi noi, cei din Uniunea Europeană, dorim ca toţi actorii politici să înţeleagă semnificaţia acestei perioade şi să acţioneze în consecinţă.

Legitimitatea alegerilor în percepţia cetăţenilor, partidelor politice şi comunităţii internaţionale va reconfirma angajamentul Moldovei pentru integrarea europeană, şi, de asemenea, va asigura ca instituţiile statului pe care noul Parlament le va constitui vor avea capacitatea luării deciziilor dificile, dar necesare depăşirii crizei politice şi economice actuale. Pentru aceasta, alegerile trebuie să fie libere şi corecte, iar campania electorală să se desfăşoare într-o atmosferă civilizată care să garanteze posibilitatea consolidării forţelor partidelor politice după alegeri, indiferent de rezultatul acestora.

Experienţa alegerilor recente a arătat domeniile în care sunt necesare acţiuni concrete pentru garantarea îndeplinirii standardele democratice în noul scrutin, iar comunitatea internaţională este gata să sprijine Moldova în implementarea reformelor necesare. Pentru aceasta, recomandările, în special cele din raportul final al misiunii OSCE/ODIHR privind alegerile din 5 aprilie, trebuie examinate atent şi puse în aplicare cu bună-credinţă.

Pentru ca Republica Moldova să continue să tindă, pe parcursul alegerilor şi în perioada postelectorală, spre aceste idealuri, noi încurajăm implementarea unor paşi reali pentru respectarea standardelor internaţionale în reflectarea alegerilor de către media electronică. Pentru ca alegătorii să poată face o alegere informată, este necesar ca reflectarea de către media a activităţii partidelor politice aflate în cursa parlamentară să fie garantată într-un volum corespunzător şi într-o perioadă a zilei când alegătorii ar putea cel mai bine beneficia de această informare. Întrucât alegerile reprezintă o competiţie de idei, o atenţie deosebită va trebui acordată dezbaterilor în direct între partidele aflate în competiţie. Angajarea tuturor partidelor în astfel de dezbateri, inclusiv între liderii acestor partide, va contribui la asigurarea unui vot liber şi informat din partea alegătorilor.

Întocmirea listelor electorale a atras o atenţie deosebită pe parcursul alegerilor precedente. Pentru noile alegeri, autorităţile locale se vor confrunta cu o provocare deosebită în ceea ce priveşte întocmirea unor liste corecte într-o perioadă scurtă de timp. Această activitate va necesita monitorizare din partea tuturor actorilor, a Comisiei Electorale Centrale, care deţine responsabilitatea finală în domeniu, precum şi a reprezentanţilor societăţii civile şi ai partidelor politice şi astfel vor putea fi depăşite lipsa de încredere şi acuzaţiile de fraudă care au fost aduse din cauza deficienţelor în întocmirea listelor în alegerile din 5 aprilie.

Evenimentele care au urmat au dezbinat societatea moldovenească. Este important ca această dezbinare să fie depăşită, de aceea eu chem toate partidele să se abţină de la folosirea speculaţiilor şi acuzaţiilor privind aceste evenimente pe parcursul campaniei electorale, întrucât acest lucru va adânci şi mai mult prăpastia din societate. O evaluare obiectivă a responsabilităţilor pentru degenerarea protestelor paşnice în acte de violenţă poate fi făcută numai de către instanţele competente. Lecţiile politice ale acestor evenimente tragice trebuie să fie învăţate în cadrul unui dialog larg la care să participe toţi actorii din societatea moldovenească. Eu am propus deja din aprilie ca actuala comisie de stat care urma să cerceteze evenimentele din 7 aprilie să fie transformată într-o comisie naţională care să stabilească cauzele, circumstanţele şi consecinţele acelor evenimente şi la care să participe partidele politice, ONG-uri, autorităţile şi, cu statut de observator, organizaţiile internaţionale. Această propunere a fost înaintată şi Parlamentului recent dizolvat - propunerea a întrunit sprijinul atât din partea partidului aflat la putere, cât şi al opoziţiei. Constituirea unei astfel de comisii ar putea face obiectul primei decizii a noului Parlament după ce acesta va fi ales. Numai Moldova poate depăşi această traumă, dar comunitatea internaţională va oferi întregul său sprijin în acest proces. Rapoartele comunităţii internaţionale despre evenimente, inclusiv ale OSCE, Consiliului Europei şi al Uniunii Europene pot oferi baze imparţiale pentru astfel de discuţii.

Etichetarea participanţilor la procesul electoral privind posibila aderenţă la diferite ideologii şi practici totalitare din trecut reprezintă o extindere a acuzaţiilor nefondate în cadrul campaniei electorale. Acestea nu sunt, conform experienţei şi convingerilor mele, cu adevărat relevante pentru nici unul din principalele partide care participă la scrutin şi nu ajută la consolidarea fragilei democraţii din Moldova. Pe parcursul celui de-al Doilea Război Mondial teritoriul actual al Republicii Moldova, inclusiv regiunea transnistreană, a fost martor la unele din cele mai oribile evenimente provocate de cele două regimuri totalitare ale timpului. Deportările în masă şi asasinatele au avut loc la scară largă. Societatea din Moldova din prezent şi cultura sa politică actuală este fundamental diferită. Această naţiune este foarte tolerantă - o valoare pe care toţi participaţii la viaţa politică a ţării trebuie să o înţeleagă şi să o aprecieze. Din fericire, principalele tendinţe din Moldova nu urmează abordările lui Stalin sau Antonescu. Eu înţeleg unele temeri şi amintiri, dar aceste temeri, pur şi simplu, nu sunt bazate pe realităţile politice şi ideologice din prezent. Pentru a suda o clasă politică sănătoasă încrezătoare în propriile sale forţe este necesar un dialog şi un acord asupra unui posibil cod de conduită referitor la retorica care să nu poată fi utilizată chiar şi pe parcursul campaniei electorale. Acei care înspăimântă populaţia, pe de o parte, cu fascismul, iar pe de altă parte, cu practicile staliniste aduc defavoruri democraţiei. Noi, precum şi cei din viaţa politică din Moldova care au demonstrat o atitudine sobră şi o cultură politică de centru, trebuie să explicăm deschis acest lucru ambelor parţi. Este nevoie de curaj politic întrucât statutul de om politic, înseamnă nu numai urmarea părerii electoratului, ci şi contribuirea la educarea acestuia. Evoluţia culturii politice, protejarea valorilor tinerii democraţii din Moldova reprezintă responsabilitatea tuturor celor care participă în competiţia electorală. Eu chem politicienii moldoveni, de dragul ţării, să calmeze retorica acestei campanii!

Noile alegeri vor avea loc pe timpul verii şi într-o zi liberă la mijlocul unei săptămâni. Aceasta va constitui o provocare deosebită pentru asigurarea exercitării dreptului de vot pentru toţi cetăţenii. Principala responsabilitate de a mobiliza alegătorii în ziua alegerilor rămâne în seama partidelor, dar, în acelaşi timp, este important să fie asigurat un mediu corespunzător, cu respectarea prevederilor legale, pentru grupurile de cetăţeni care se confruntă cu unele dezavantaje, în special moldovenii care trăiesc în străinătate şi studenţii.

Cetăţenii Republicii Moldova şi principalele partide politice au declarat deschis că o continuare a procesului de integrare europeană reprezintă viitorul ţării. Aceasta scoate în evidenţă valorile şi principiile comune pe care le împărtăşim, iar Uniunea Europeană de multe ori şi-a exprimat angajamentul ferm pentru aprofundarea în continuare a relaţiilor dintre UE şi Republica Moldova pe baza acestei comunităţi de valori. Noi am sprijinit şi vom continua să sprijinim reformele politice şi economice necesare care vor apropia societatea moldovenească de aceste idealuri şi care vor genera beneficii poporului Republicii Moldova prin consolidarea democraţiei şi bunei guvernări, a statului de drept, a libertăţii media şi respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Aceste reforme vor contribui la prosperitatea Moldovei şi întărirea sa ca stat suveran.

Sunt convins că prin organizarea acestor alegeri în spiritul idealurilor democratice Moldova va aprofunda eforturile sale pentru implementarea valorilor europene privind democraţia şi drepturile omului. Acest lucru va fi puternic sprijinit de către Uniunea Europeană şi toate statele membre. Uniunea noastră formată din 27 state membre de nenumărate ori a subliniat necesitatea respectării în totalitate a principiului independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova şi Uniunea Europeană, împreună cu statele membre, a fost şi va rămâne mai departe cel mai mare furnizor de asistenţă pentru Republica Moldova. UE, potrivit şi ultimelor concluzii ale Consiliului, este gata să implice Moldova într-un proces de integrare mai aprofundat şi chiar să acorde un sprijin mai avansat pentru tânărul stat democratic, după desfăşurarea cu succes a alegerilor.

Kalman Mizsei, reprezentant special al UE pentru Republica Moldova

Autor: FLUX
Sursa: www.flux.md


‹ înapoi la Ultimele Ştiri | sus ▲

Întrebări şi răspunsuri

Ultimele răspunsuri

  • #1 Lilyutza pentru natalita.popescu
    Odata ce esti si cetatean roman nu cred ca ai nevoie de acte din Republica Moldova, cel mai bine intrenati la starea civila din localitatea viitorului...

  • #2 Anusca pentru dorin1995
    dar daca depui direct la universitate si nu intri la buget sau eventual deloc mai poti depune si la consulat sau mu mai ai voie ?
    ...

  • #3 cielfanthom pentru dorin1995
    Salut!
    In acest caz aplici ca oricare alt absolvent de liceu, depunand dosarul la consulat(pentru a candida pentru unul din locurile pentru etnici rom...

  • #4 marinaian pentru Alina
    cei mai marsavi soferi sand pe ruta BRASOV-CHISINAU si sunt cei mai mari tepari. Evitari autobuzele lor de la orele 19:00 si 21:00. Eu de ultimu timp ...

  • #5 luminitacumpana pentru D0ina
    Ca basarabean cu diploma din rep. Moldova , nu e nevoie de echivalare dar ca romani cu diploma de la Moldova e necesar de echivalat la CNRED. Cu o ase...

  • #6 adaiulica pentru nicu_d
    salut, anul trecut nu a fost nevoie de echivalare de diploma cei de la universitate ocupanduse personal, dar trebuie sa intrebi la universitatea care ...

  • #7 lilik pentru Bogdanpop
    si tu ai scos vreodata bani de pe siteul asta?
    ...

  • #8 donici.vyiorel pentru Ciobanu_V
    Buna, lasa-mi un msg pe e-mail donici.vyiorel@gmail.com cu mai multe detalii gen, orasul in care ai vrea sa te transferi, la medicina generala/dentara...

  • #9 crinna pentru larisa2726
    aproape 10 media, ca sunt doar 5 locuri la masterat...

  • #10 adaiulica pentru Cornel
    deci poti in acest caz sa aplici pentru un liceu/colegiu in Romania, poti beneficia de locurile acordate de statul Roman ( astfel primind o bursa de 5...

Parteneri

Basarabeni.Ro

PROIECT realizat in cadrul OSB Timisoara

osb.basarabeni.ro

PROIECT administrat si intretinut de Basarabeni Media Grup

Interviu / Reportaj

Previziuni SUMBRE. Anatol Țăranu: „Schimbarea guvernării la Chișinău în anul 2018 ar putea într-un mod FATAL să deterioreze relația moldo-română”
Schimbarea guvernării în R. Moldova după alegerile parlamentare de anul acesta ar putea deteriora într-un mod fatal relația moldo-română, consideră analistul politic Anatol Țăranu.
Potrivit acestuia, România nu este doar un vecin pentru R. Moldova. „România devine, într-un ritm foarte rapid, o țară europeană, [...] mai mult
ȘALARU: „MILITARII PLEACĂ PE CAPETE DIN ARMATA NAȚIONALĂ, DEOARECE NU MAI VĂD PERSPECTIVE”

Fostul ministru al apărării despre blocarea participării militarilor moldoveni la exercițiile din străinătate. 



Militarii din Republica Moldova nu au mai participat la vreun antrenament în străinătate din luna februarie, când Igor Dodon blocase plecarea lor la un exerciţiu în România, ce avusese loc în cadrul [...] mai mult
USATÎI A FOST INLCUS ÎN "LISTA NEAGRĂ" A UCRAINEI
Preşedintele „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, a fost inclus la 21 iulie, de Centrul de analiză şi cercetare „Mirotvoreţ”, în Lista persoanelor acuzate de infracţiuni comise împotriva securităţii naţionale a Ucrainei.

Centrul „Mirotvoreț” este cunoscut prin colectarea [...] mai mult
(video) Acasă la Maia Sandu. Candidata la președinție răspunde la 13 întrebări într-un interviu acordat în apartamentul său
Ziarul de Gardă a realizat un interviu video cu candidata la funcția de președinte al țării, Maia Sandu, la ea acasă, unde i-au fost adresate 13 întrebări.
În interviu, Maia Sandu vorbește despre zvonurile apărute în ultima perioadă la adresa ei, despre închiderea bisericilor, siucidul în rândul tinerilor din cauza [...] mai mult
REPORTAJ // La PAS prin satul de baștină al Maiei Sandu. De ce s-a SUPĂRAT politiciana?
Rădăcini // Descendenta unei familii de gospodari din Risipeni, Fălești, Maia Sandu se bucură de mare respect în satul de baștină
Pe un drum de țară, îngust și înnămolit, înaintând cu greu în cizmulițele lor de cauciuc și sprijinindu-se una pe alta ca să nu cadă, două fetițe, cu rucsacuri cât ele de mari în [...] mai mult
Victor Ciobanu: „DNA nu a trecut Prutul, dar Plahotniuc l-a trecut, în sens invers”
Unionismul nu a fost niciodată un proiect realist nici la Chişinău, nici la Bucureşti. A fost doar exploatat în diferite scopuri obscure şi pentru asta trebuie să aibă finalitate, afirmă editorialistul Ziarului NAȚIONAL Victor Ciobanu.
Într-un interviu pentru ziare.com, Victor Ciobanu avertizează în privinţa probabilităţii fraudării [...] mai mult
Morțile suspecte din „dosarul miliardului”
Pe par­cur­sul lunii noiem­brie 2014, peste 13 mili­arde de lei au fost scoși de la Banca de Eco­no­mii (BEM), Banca Soci­ală (BS) și Uni­bank și trans­fe­rați pe con­turi din stră­i­nă­tate. Pe 27 noiem­brie 2014, o mașină plină cu acte de la cele trei bănci [...] mai mult
Siegfried Mureșan: „Sper că în R. Moldova avem un guvern care să dorească să implementeze reformele”

Un interviu cu europarlamentarul român de la Bruxelles realizat de europalibera.org



La 1 iulie intră în vigoare Acordul de Asociere al Uniunii Europene cu Republica Moldova, semnat acum doi ani la sfârşitul lunii iunie… Ce ar trebui să urmeze? Şi a devenit sau promite măcar acest acord să devină cel mai important generator [...] mai mult
BANII DISPĂRUȚI ÎN ASFALT PRIN CONTRACTE ORCHESTRATE
Bugetul municipiului Chișinău a fost păgubit cu peste 8 milioane de lei prin semnarea, de către primarul Dorin Chirtoacă, a unui contract de împrumut cu o firmă din SUA pentru lucrări de reparaţie a unor străzi. Împrumutul a fost contractat ilegal, iar Primăria Chișinău a folosit drept „argument” [...] mai mult

randat în 	0.0939 secunde