În anii de şcoală, eram educaţi pe modelul unei întregi puzderii de „eroi ai zilelor noastre” - toţi pozitivi, curajoşi, martiri sau întotdeauna gata să-şi dea viaţa pentru cauza dreaptă. Ştiam totul pe de rost despre ei: unde s-au născut, cât de bine au învăţat la şcoală, cât de mult îşi iubeau sau urau părinţii (în funcţie de apartenenţa de clasă a sărmanilor părinţi), cât de mult îşi iubeau patria, dar mai ales cât de modeşti erau. Vă amintiţi istorioara cu tânărul sovietic-etalon al modestiei, care se caţără cu o dibăcie nemaipomenită la al nu ştiu câtelea etaj, salvează un copil de la incendiu, iar atunci când părinţii copilului îşi revin din şoc şi vor să-i mulţumească salvatorului - ia-l de unde nu-i? Pierdut în mulţime, el s-a făcut nevăzut, pentru că anume aşa trebuia să arate un adevărat erou - viteaz, curajos şi extrem de modest.

…Au trecut anii, s-au schimbat vremurile şi am înţeles şi noi că aceşti eroi erau fabricaţi de propaganda sovietică pentru cei naivi şi mulţi care mereu trebuiau să fie gata să moară „eroic” în submarinele construite aiurea, în avioanele pilotate aiurea, pe fronturile aiurea din Afganistan, în „revoluţiile” din ţările aiurea, la stins lanurile de grâu aprinse aiurea, la beţie tot de cei care urmau să moară eroic pe ele etc... Au trecut vremurile, dar eroii nu se termină. Ba dimpotrivă, ei se plodesc şi mai mulţi, se modernizează şi se actualizează şi nu e departe ziua când unii dintre ei vor fi recomandaţi drept mostre de om cu literă mare pentru manualele şcolare.

Ia priviţi cum se auto-eroizează fără nicio jenă vechii-noii noştri deputaţi! La o televiziune îi vezi cum coboară din maşini luxoase, însoţiţi de gărzi de corp, cu zâmbet împărătesc pe buze şi cu pseudo-mutre de om de stat, la alta îi observi în ipostază de filantropi evlavioşi care-i „fericesc” pe toţi pe care le e convenabil să-i fericească. Genul de eroi pe care eu i-aş numi „regii pomenilor”... Însă nu toţi deputaţii noştri sunt dintre cei care dau de pomană. Mulţi din ei sunt eroii care iau de pomană, de aceea, i-aş numi „fariseii statalităţii moldoveneşti”. Au ciordit cât au putut, continuă să ciordească şi vor ciordi eroic şi mai departe, până când se vor sătura de ei revistele de lux, de pe ale căror coperte ne zâmbesc tembel şi fals... O altă categorie o formează „eroii-krîşă (protecţie)”. Ei au grijă să-i ia sub aripa de partid pe toţi cei care comit ilegalităţi sub toate regimurile şi rezistă sub toate regimurile, dar sunt foarte necesari din punct de vedere electoral. Un tip aparte e „eroul uituc”, cel care se face a uita că lumea îi ţine minte „păcatele” din trecut. Şi iată că, obţinând mandatul de deputat, continuă să aburească minţile cetăţenilor pentru ca, prin ceaţa pe care o seamănă, să nu i se observe trebuşoarele obscure...

Mai există şi alţi eroi - „eroul cu barbă”, „eroul prosto Mişin”, „eroul cu bujori în obrăjori”, „eroina surprinsă de grafia latină”, „eroul mincinosul bătrân”, „eroul care nu spune nimic”... Şi dacă pe aceştia îi vedem în fiecare seară la televizor, înseamnă că aceştia sunt eroii zilelor noastre! Numai că noi, când eram pionieri, visam să-i imităm pe eroii-martiri de atunci şi chiar vroiam să trăim în frumoasa şi eroica lor patrie, pe când tinerii de azi scuipă pe ecranele televizoarelor şi fug cât mai departe şi de cei care se dau noii lor eroi şi de patria lor sărmană. De ce oare?