“Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte Cu noi este Dumnezeu”.

(Isaia 4, 17; Matei 1, 23)

Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti!

Bucuria necuprinsă de cuvinte, vestită de către înger păstorilor şi întregului popor, ne îndreaptă cu gândul spre o peşteră în care vom „găsi un prunc înfăşat, culcat în iesle” (Luca 2, 12). Mare minune – Însuşi Fiul lui Dumnezeu se naşte, deşertându-Se „pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor” (Filipeni 2, 7).

Iată-L, priviţi-L!... El este Mesia!... El e Împăratul cerurilor!... Un Prunc mic şi plăpând căruia „tot genunchiul să se plece, al celor cereşti şi al celor pământeşti şi al celor dedesubt” (Filipeni 2, 10). Un Copil sărac şi neputincios, Unul-Născut din Dumnezeu-Tatăl mai înainte de veci, prin Care toate cele văzute şi nevăzute s-au făcut. Câtă slavă! Câtă iubire! Câtă jertfă!

Cu adevărat jertfă, iubiţii mei fii şi fiice duhovniceşti, întrucât Fiul lui Dumnezeu, Cel care avea să zică mai târziu „Bate şi ţi se va deschide”, nu a găsit nicio uşă deschisă, niciun acoperiş şi niciun pătuţ în care ar fi putut să se nască, ci doar o peşteră friguroasă şi o iesle încălzită de animale: „Betleeme, Betleeme/ Cum de n-ai primit în tine/ Pe Fecioara Maria/ Să nască pe Mesia?”.

În acea peşteră, păstorii l-au găsit pe Prunc, alături de Maria, Mama Sa, strângându-L la piept şi legănându-L cu dragoste. O scenă duioasă în care „cea plină de har” (Luca 1, 28) se bucură de darul cel mai preţios al unei femei – acela de a fi mamă. Imaginea desăvârşită a Mamei pline de iubire din peştera Betleemului este nedespărţită de cea a Fiului ei. Nu în zadar, pe iconostasele bisericilor ortodoxe, în partea stângă a uşii împărăteşti, este aşezată icoana Maicii Domnului cu Pruncul Sfânt în braţe. Ceva mai minunat şi încântător nu se poate închipui şi reda: Mama împlinită prin Copilul ei.

Dreptmăritori creştini,

Sărbătoarea Crăciunului este una a bucuriei datorită Pruncului Iisus şi Mamei Sale ce-L supraveghează şi îngrijeşte, pentru că acest Copilaş şi această Mamă ne amintesc de importanţa tuturor copilaşilor născuţi pe lume şi a mamelor ce au grijă de ei. Din nefericire însă, această bucurie este umbrită de miile de copilaşi omorâţi de mamele lor înainte de a se naşte. Uciderea de prunci ia astăzi amploare pe fondul unei degradări spirituale tot mai pronunţate a societăţii. Sub pretextul sărăciei sau al tinereţii, în fiecare zi zeci de copii în ţara noastră şi zeci de mii în lume sunt lipsiţi de dreptul de a se naşte. Oare câtă bucurie poate aduce Crăciunul – Sărbătoare a copiilor ce ne aminteşte de Pruncul nevinovat, unor familii ce şi-au lăsat propriii prunci pradă avortului? Îngeraşii aceştia oare cu ce sunt vinovaţi?

Indiferent de situaţia în care a fost conceput, indiferent de condiţiile de trai, dacă copilul a fost dorit sau nu, dacă este sănătos sau bolnav, întotdeauna, iubiţii mei fii şi fiice duhovniceşti, iubiţi-vă copiii şi lăsaţi-i să trăiască! Lăsaţi-i să-şi împlinească rostul pe acest pământ: acela de a ajunge prin credinţă şi prin fapte la răsplata veşnică a Celui ce a zis: „Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că a unora ca aceştia este împărăţia cerurilor” (Matei 19, 14).

Copiii sunt un dar al lui Dumnezeu, un dar care transformă femeia în mamă şi pe bărbat în tată, iar pentru a deveni părinte este necesar un accept, o alegere. În zilele noastre, conceperea şi naşterea de prunci se pot evita sau programa sub diverse pretexte. Iată ce spune unul dintre cei mai iubiţi părinţi care au vieţuit la Sfântul Munte Athos, Cuviosul Paisie Aghioritul, în privinţa aceasta: „Unii încearcă mai întâi să le aranjeze pe toate celelalte şi după aceea se gândesc la copii. Nu-L pun la socoteală deloc pe Dumnezeu. Alţii spun: “Astăzi viaţa este grea. Ajunge un copil, cu toate că şi pe acesta îl creşti cu destulă greutate”, şi nu mai fac alţi copii. Aceştia nu-şi dau seama cât de mult păcătuiesc cu această concepţie a lor, pentru că nu-şi pun nădejdea în Dumnezeu. Dumnezeu este milostiv şi de îndată ce va vedea că nu mai pot face faţă, nu le va mai dărui alţi copii”.

Într-adevăr, oamenii, în special cei tineri, fug astăzi de responsabilitatea de a fi părinţi. Nimic parcă nu le mai aminteşte de smerenia şi curajul cu care a acceptat Fecioara Maria vestea adusă de îngerul Gavriil: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul Tău” (Luca 1, 38).

Multpreaiubiţii mei credincioşi,

A naşte un copil nu însemnă neapărat a fi şi mamă, de acest lucru ne încredinţează şi Sfântul Ioan Gură de Aur: „Mamele sunt adevărate mame nu numai dând naştere copiilor lor, ci mai ales dându-le o bună creştere”. Dar despre ce bună creştere poate fi vorba, atâta timp cât mulţi copilaşi sunt abandonaţi din primele clipe ale vieţii, neştiind niciodată de somnul liniştit din braţele drăgăstoase ale mamei. Auzim din ce în ce mai des faptul că unii părinţi îşi părăsesc propriii copii prin spitale, gări sau, pur şi simplu, îi lasă la gunoi. Omule, până şi fiarele au grijă mai multă de propriii pui! Adevărul este că nu există mântuire pentru aceştia fără de multă pocăinţă şi fără rugăciuni fierbinţi către Dumnezeu spre iertarea acestor păcate.

Fecioara Maria, născând pe Domnul nostru Iisus Hristos, a adus mântuire întregului neam omenesc, oferind posibilitatea ca fiecare copil să mântuiască pe mama sa, căci zice Sfântul Apostol Pavel că femeia „se va mântui prin naştere de fii, dacă stăruie cu deplină înţelepciune, în credinţă, în iubire şi în sfinţenie” (I Timotei 2, 15), pentru că mama prin credinţă şi iubire îşi înfăţişează trupul „ca pe o jertfă vie, sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu” (Romani 12, 1). Călăuzite de acest cuvânt, numeroase femei cu frică de Dumnezeu îşi împlinesc vocaţia de mamă, convinse fiind de faptul că au „dobândit om de la Dumnezeu!” (Facerea 4, 1). Se mai întâmplă ca multe dintre femei să fie într-o situaţie materială deosebit de grea, părăsite de soţi sau fiind victime ale unor necinstiri, ale păcatelor tinereţii şi denigrate de familie, vieţuind în condiţii grele sau neavând nici măcar acoperiş deasupra capului, însă, cu toate acestea, nu doresc să se despartă de copilaşii cărora le dau naştere. Cinste lor, acestor femei, acestor mame!

Biserica dintotdeauna a avut chemarea să se-ngrijească de aceste două fiinţe unite de cel mai puternic legământ pământesc: dragostea de mamă. Bunăoară, chiar din primele veacuri creştine, de pe timpul Sfântului Vasile cel Mare, Biserica susţinea mamele ce se nevoiau singure în a-şi creşte copiii, oferindu-le adăpost şi sprijin, fiind conştientă pe deplin că, mai mult decât orice, copilaşii au nevoie de iubire maternă. De aceea şi Mitropolia Basarabiei, prin Misiunea Socială „Diaconia”, a înfiinţat un centru maternal cu denumirea sugestivă „În braţele mamei”, în care vor putea să-şi crească pruncii femeile aflate în faţa unei sarcini neprevăzute la care vor să renunţe şi mamele cu nou-născuţi care intenţionează să-şi abandoneze copiii.

Fiecare oraş, fiecare sat reprezintă un Betleem, un Betleem al cărui străzi sunt colindate de numeroase femei cu prunci în braţe ce aşteaptă să le deschidem uşile pentru a primi mila noastră. Cât s-ar bucura pentru ele şi copilaşii lor Maica Domnului, cea care nu a găsit compasiune din partea oamenilor, dacă le-am deschide uşile! Cât s-ar bucura Mântuitorul pentru sufletele noastre câştigate! Să medităm un pic la ceea ce ne învaţă Hristos: „Oricine va primi, în numele Meu, pe unul din aceşti copii, pe Mine Mă primeşte” (Marcu 9, 37). Primirea unui copil în numele lui Iisus este o cale de a-l primi pe Iisus. Sunt foarte multe familii care nu pot avea copii, însă îşi doresc enorm de mult acest lucru, dar, în acelaşi timp, sunt atâţia copii care n-au cui adresa cuvintele: mamă şi tată. Probabil, gândindu-se la ei, Dumnezeu doreşte să-i unească…

Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti,

Anul 2010 a fost declarat de către Biserica Ortodoxă Română – an al Crezului Ortodox, al Crezului prin care încercăm să-L înţelegem pe Unul Dumnezeu întreit în Persoane ca „Iubire” (I Ioan 4, 16),ce cheamă astăzi familia creştină la educarea responsabilă a copiilor în spiritul dragostei şi al credinţei. Aceste valori promovate de familie vor trebui consolidate ulterior de către şcoală, pentru ca pruncii să crească cu adevărat în „duh şi adevăr” (Ioan 4, 24). În acest sens, Mitropolia Basarabiei şi-a dat silinţa în a sprijini fără echivoc iniţiativa Ministerului Educaţiei din Republica Moldova de a introduce disciplina „Religia” în şcoli. Fără goană de senzaţie şi fără a politiza subiectul, preoţii noştri au lucrat voluntar, alături de specialiştii Ministerului Educaţiei la curricula şcolară a cursului de Religie. Mai mult decât atât, Mitropolia Noastră, prin sprijinul Patriarhiei Române, a oferit gratuit mii de manuale copiilor din întreaga republică. Pentru că aşa este bine, ca ai noştri copii să cunoască Cuvântul lui Dumnezeu.

 Îndreptându-ne astăzi privirile spre Pruncul din ieslea Betleemului şi spre mama ce veghează cu dragoste lângă copilul ei, să-i cerem în rugăciune, în mod deosebit, să-i lumineze pe toţi părinţii, să-i ajute să preţuiască viaţa copiilor lor, să se îngrijească asemenea Mariei de trupurile şi de sufletele lor. Iar pe Emanuel, ce se „tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu”, să-L primim cu drag, rugându-L să rămână pururea cu noi, să ne însoţească mereu în viaţă. Şi pentru că Naşterea Domnului este o sărbătoare a familiei, a bucuriei de a fi împreună: părinţi şi copii deopotrivă, mă rog la Bunul Dumnezeu ca aceasta să fie strâns închegată, cu frică de Dumnezeu şi binecuvântată cu copii mulţi!

CU ACESTE GÂNDURI, ÎMPĂRTĂŞIDU-VĂ BINECUVÂNTAREA ARHIEREASCĂ PENTRU A PETRECE SĂRBĂTOAREA NAŞTERII DOMNULUI ÎNTRU „HARUL DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS ŞI DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU TATĂL ŞI ÎMPĂRTĂŞIREA SFÂNTULUI DUH”.

LA MULŢI ŞI FERICIŢI ANI!

† PETRU

Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor

Dată în Reşedinţa Noastră Mitropolitană din Chişinău cu prilejul Sfintei Sărbători a Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, 2010/2011.