Basarabeni.Ro

Portalul Basarabenilor din România

Avocat basarabeni.ro -Lăcătuș Igor
Campania Pro Cetăţenie Română
[o]

30 aprilie 2024, ora locală: 16:47

 

Mihai Ghimpu „Încă nu suntem stăpâni la noi acasă!”

adăugat 24 octombrie 2010, 09:29, la Interviu / Reportaj

mihai ghimpu,interviu,basarabeni,electorat,alianta,r.moldova,romania

Şeful statului de peste Prut vorbeşte despre marea şansă pe care o au acum basarabenii de a se reintegra în spaţiul european şi despre consecinţele unei eventuale reveniri la putere a lui Vladimir Voronin.

Echilibrat şi deschis dialogului, Mihai Ghimpu, cel care asigură interimatul funcţiei de preşedinte al Republicii Moldova, se află în faţa principalei provocări a carierei sale politice - blocarea accesului la putere a comuniştilor lui Vladimir Voronin.

Misiunea nu este una imposibilă, cu toate că invalidarea referendumului constituţional din septembrie - a cărui aprobare le-ar fi permis basarabenilor să-şi aleagă prin vot direct preşedintele - a dat o nesperată gură de oxigen PCRM. La aceasta se adaugă şi lipsa de inspiraţie politică a celorlalţi lideri ai Alianţei pentru Integrare Europeană (aflată la putere), Vlad Filat şi Marian Lupu, care nu au fost de acord să semneze un pact de neagresiune reciprocă în timpul campaniei electorale.

Chiar şi aşa, partidele prooccidentale de la Chişinău au oportunitatea de a-i scoate definitiv din joc pe comunişti. În rândurile de mai jos veţi putea afla cum se prezintă situaţia economică, socială şi politică în teritoriul dintre Prut şi Nistru cu puţin timp înaintea alegerilor parlamentare.

CARTE DE VIZITĂ

-Mihai Ghimpu s-a născut la 19 noiembrie 1951 în comuna Coloniţa (Chişinău).
-Este de profesie avocat.
-A fondat mişcarea democratică Frontul Popular (1989).
-Este preşedinte al Partidului Liberal din Republica Moldova (din 1998).
-Deţine funcţia de preşedinte al Parlamentului de la Chişinău şi de şef interimar al statului.

Adevărul: Ce se va întâmpla la nivel politic în Republica Moldova dacă după alegerile din 28 noiembrie nu se va coagula majoritatea parlamentară necesară desemnării preşedintelui?

Mihai Ghimpu: Asta nu va trebui să se întâmple. Noi trebuie să convingem electoratul democrat şi proeuropean că miza principală a alegerilor este tocmai obţinerea unui număr suficient de mandate de către partidele Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE) pentru ca preşedintele să poată fi ales în Parlament. Adică 61! Dacă nu se va întâmpla asta, există formula organizării unui Referendum constituţional prin care să fie adoptată o nouă Constituţie adecvată normelor şi cerinţelor europene. Cu acest prilej se va putea reglementa şi modul de alegere a preşedintelui republicii. De fapt, ideea referendumului constituţional am propus-o demult, la începutul anului. Am constituit şi o Comisie pentru adoptarea unei noi Constituţii, dar, din păcate, ideea referendumului nu a fost acceptată atunci. Şi astăzi suportăm consecinţele, atât pe plan politic, dar şi pe plan economic. Dacă am fi făcut referendumul atunci am fi avut acum stabilitatea politică şi evitam alegerile anticipate, inclusiv tensionarea relaţiilor din Alianţă.

Îşi mai poate permite Republica Moldova din punct de vedere economic perpetuarea instabilităţii la nivel decizional?

Nu, în niciun caz. De fapt, nu îşi permitea nici până acum... Dar, din păcate, asta a fost situaţia.

Care este „prioritatea zero" a Republicii Moldova în momentul de faţă?

Alegerile din 28 noiembrie, adică menţinerea la putere a partidelor AIE şi ducerea schimbărilor începute până la capăt. Noi trebuie să înfrângem comunismul, inamicul nostru principal în campanie şi să ne continuăm cu succes drumul european. Cel mai important pas pentru integrarea europeană a Republicii Moldova este menţinerea la putere a Alianţei. Restul sunt poveşti...

Pe o scală de la 1 la 10, unde credeţi că se situează Republica Moldova pe agenda Uniunii Europene?

Se află la cea mai înaltă cotă de până acum! Semnalele oficiale sau neoficiale pe care le-am primit de fiecare dată în întâlnirile directe cu înalţi politicieni europeni mi-au confirmat acest fapt. Este datoria noastră acum, a politicienilor şi a cetăţenilor Republicii Moldova, să nu ratăm acest moment extraordinar de favorabil la alegerile care urmează. AIE este singura garanţie a Republicii Moldova că locul ei pe agenda UE va fi tot mai important.

Dar pe agenda Moscovei, unde credeţi că se situează Republica Moldova?

Eu sper că acum e clar: cu cât importanţa Republicii Moldova pe agenda UE creşte, cu atât creşte şi interesul Moscovei faţă de noi. Sau interesul Moscovei faţă de problema transnistreană... Rusia nu vrea Republica Moldova în spaţiul occidental sau cel puţin nu dă semne concrete pentru asta în acest moment. Diferenţa dintre Bruxelles şi Moscova este că, dacă interesul real şi efectiv al Bruxelles-ului este mai recent, interesul Federaţiei Ruse a fost de la început, adică de la declanşarea războiului şi până astăzi... Şi asta nu a fost în favoarea noastră. Noi încă avem trupele Federaţiei Ruse pe teritoriul nostru şi asta încalcă principiul suveranităţii Republicii Moldova.

"Rusia nu vrea Republica Moldova în spaţiul occidental sau cel puţin nu dă semne concrete pentru asta în acest moment."



„Trebuie să trecem peste lipsa de curaj"

DECIZIE

Cum vedeţi rezolvarea situaţiei din Transnistria?

Doar în cadrul legislativ al Republicii Moldova! Indiferent ce se vorbeşte, se speculează sau se negociază în jurul nostru, tot noi suntem cei care vom decide până la urmă. Există astăzi o serie de discuţii, negocieri, sugestii de soluţionare, multe speculaţii... Dar nicio aşa-zisă soluţie pentru problema transnistreană nu se poate lua fără Republica Moldova. Asta trebuie să fie limpede pentru toată lumea.

Nu cumva conflictul îngheţat din Transnistria este un obstacol imposibil de trecut de Republica Moldova?

Nu cred. Republica Moldova trebuie să treacă înainte peste obstacolul lipsei de curaj, de demnitate şi de conştiinţă a faptului că suntem stăpâni la noi acasă. În momentul în care independenţa şi suveranitatea Republicii Moldova coboară din Constituţie în sufletul şi minţile cetăţenilor noştri, obstacolul conflictului îngheţat va fi trecut mult mai uşor. Şi nu numai acesta. Noi, liberalii, asta avem în vedere atunci când vorbim despre „schimbarea până la capăt". Asta înseamnă şi schimbare economică şi socială, dar şi schimbare la nivel sufletesc şi mental.

"Republica Moldova trebuie să treacă înainte peste obstacolul lipsei de curaj, de demnitate şi de conştiinţă a faptului că suntem stăpâni la noi acasă."

„Orice alianţă cu comuniştii va fi un dezastru"

PREVIZIUNE

Cum mai decurg relaţiile cu partenerii dumneavoastră din Alianţa pentru Integrare Europeană?

Noi am spus-o de la început: suntem eventual concurenţi electorali, dar nu adversari electorali. AIE s-a „despărţit" temporar, pe timpul campaniei electorale, dar va reveni împreună la guvernare. Eu sper că luciditatea va triumfa la toţi membrii Alianţei şi că toată lumea înţelege asta în acest moment. Şi mai înţelege că niciunul dintre noi, singur, nu va avea majoritatea să guverneze. Aşa cum sper că e clar pentru toată lumea că orice alianţă postelectorală cu comuniştii va fi un dezastru politic nu doar pentru cei care vor face acest pas, dar şi pentru Republica Moldova.

Consideraţi că apropierea campaniei electorale a modificat discursurile publice ale domnilor Vlad Filat şi Marian Lupu?

Mă tem că da. Nu vedeţi că formula „Alianţa pentru Integrare Europeană" a cam dispărut din discursul unora? Auzim vorbindu-se despre „pact cu cetăţeni", despre guverne care ar fi aparţinut unor partide, nu de guvernul AIE, despre realizări personale, dar nu de grup. Sigur, eu pot înţelege aceste discursuri şi logica lor electorală. Dar nimeni nu trebuie să uite că miza alegerilor din 28 noiembrie trebuie să fie în primul rând menţinerea la guvernare a AIE.

Dacă veţi fi atacat în cadrul campaniei electorale, veţi răspunde cu aceeaşi monedă sau veţi încerca să evitaţi confruntarea cu liderii Alianţei pentru Integrare Europeană?

Repet: suntem concurenţi politici, nu adversari politici. Adversarul politic al Partidului Liberal este Partidul Comuniştilor! Dacă vor fi atacuri din partea colegilor din AIE, va fi un lucru regretabil... Dar eu pot să vă spun sigur că atacurile nu le vom începe noi. Mai în glumă, mai în serios, pot spune că noi, Partidul Liberal, nu ar trebui să ne aşteptăm la atacuri cu excepţia celor care vin de la inamicul nostru tradiţional, adică Partidul Comuniştilor al lui Voronin. Spun asta pentru că mai toate partidele din AIE se duc puternic spre stânga, prin discurs şi mesaj, aglomerându-se pe acea parte a eşichierului. Acolo ar trebui să apară concurenţa acerbă. Aşa că noi, liberalii, am cam rămas singuri pe eşichierul politic de dreapta...

"Nimeni nu trebuie să uite că miza alegerilor din 28 noiembrie trebuie să fie în primul rând menţinerea la guvernare a AIE."



„PCRM va intra definitiv în opoziţie"

PERCEPŢIE

Sunt şanse pentru semnarea unui „pact de neagresiune" în campania electorală între partidele Alianţei pentru Integrare Europeană?

Nu. Dar sper că refuzul faţă de această propunere a Partidului Liberal să aibă la bază raţiuni strict electorale, nu altceva.

A ieşit „şifonată" Alianţa pentru Integrare Europeană după referendumul constituţional din septembrie?

A ieşit mai... deşteaptă! Se spune că înţeleptul învaţă din greşelile altora, deşteptul din greşelile lui, iar prostul niciodată... Aşa că eu cred că a ieşit mai lucidă şi realistă, iar electoratul AIE mult mai mobilizat.

Invalidarea referendumului poate fi considerată o victorie a comuniştilor?

Ei aşa cred. Dar se înşeală. Şi vor înţelege asta la 28 noiembrie când intră definitiv în opoziţie.

Se mai poate spera la un dialog între Bucureşti şi Chişinău dacă o eventuală nouă putere politică din Republica Moldova i-ar include şi pe comuniştii lui Vladimir Voronin?

Nu. Se va reveni la „războiul rece" dinainte de 29 iulie 2009, adică momentul în care AIE a câştigat puterea. Nu va fi dialog nici cu Bucureştiul, nici cu Bruxelles-ul. Sau se va mima dialogul, aşa cum a fost şi pe vremea comuniştilor...

Intenţionaţi să candidaţi la funcţia supremă în stat după alegerile din 28 noiembrie?

Să vedem care va fi atunci configuraţia Parlamentului.

"Cu comuniştii nu va fi dialog nici cu Bucureştiul, nici cu Bruxelles-ul. Sau se va mima dialogul."

 

În cadrul unei discuţii oficiale cu preşedintele rus, Dmitri Medvedev  Foto: Preşedinţia Republicii Moldova



„Torţionarii au fost lăsaţi în funcţii"

NEDREPTATE

A trecut peste un an şi jumătate de la evenimentele de la Chişinău care au pus capăt regimului Voronin. De ce credeţi că până în prezent nu au fost traşi la răspundere cei vinovaţi de represiune?

Şi eu am pus întrebarea asta de nenumărate ori... Am ieşit în presă, am prezentat documente şi înregistrări care au fost ignorate de unii... Partidul Liberal nu a obţinut ce a aşteptat din acest punt de vedere. Dar vedeţi, într-o coaliţie nu poţi obţine chiar totul de la început... Dar asta nu înseamnă că nu s-a făcut chiar nimic. Există dosare penale, la nivel de conducere a Ministerului de Interne, ministru, vice-miniştri, la nivel de Comisar general al Capitalei, vice-comisari, sunt poliţişti cercetaţi. Regretabil este următorul fapt: comisarii de poliţie care în timpul evenimentelor din aprilie au maltratat tinerii au fost lăsaţi în funcţii, doar că au fost puşi în alte sectoare sau raioane. Am atras atenţia asupra acestui fapt, dar, din păcate, nu s-a întâmplat nimic. Noi ştim că 7 aprilie va fi o temă de campanie importantă, pentru că înţelegem bine frustrările şi dezamăgirile care există din acest punct de vedere. Nu s-a ajuns la niciun rezultat concret în acest an şi pentru că instituţiile direct însărcinate nu şi-au dus misiunea până la capăt. Noi, liberalii, nu am avut „cârma" acestor instituţii nici la Parlament, mă refer la comisiile de resort, şi nici la guvern. Şi asta s-a văzut. Dar vom schimba asta după 28 noiembrie şi suntem decişi să mergem până la capăt şi în această problemă.

Ce aşteaptă, în mod concret, Republica Moldova de la România, în perioada imediat următoare?

Nimic special în afară de ceea ce face în acest moment. Adică să rămână cel mai loial prieten al Republicii Moldova în parcursul european al acesteia. În particular, mă folosesc şi de acest prilej pentru a mulţumi conducerii României, domnului preşedinte Băsescu, Guvernului şi Parlamentului pentru sprijinul acordat după inundaţiile de la noi, pentru creditul nerambursabil de 100 de milioane de euro, pentru bursele acordate tinerilor noştri, pentru cele 30 de automobile donate Poliţiei etc. Dacă este să vorbim de aşteptări concrete, aş spune că de la investitorii români avem aşteptări mari după 28 noiembrie... Îi aşteptăm în Republica Moldova.

"Regretabil este următorul fapt: comisarii de poliţie care în timpul evenimentelor din aprilie au maltratat tinerii au fost lăsaţi în funcţii, doar că au fost puşi în alte sectoare sau raioane."



„Nu am de gând să părăsesc politica"

PROIECT

De la Federaţia Rusă ce aşteptaţi?

Noi nu ne uităm atât la ce face Rusia, cât la ce facem noi. Problema nu este Rusia, ci capacitatea noastră de a gândi şi acţiona ca şi cum noi suntem cei care trebuie să ne decidem soarta. Noi ne-am născut aici, suntem băştinaşi şi majoritari la noi acasă, dar nu ştim să ne comportăm ca atare. Noi trebuie să dobândim conştiinţa de stăpâni, de oameni cu demnitate, cu coloană vertebrală în toate domeniile - economic, civic, lingvistic, social. De acolo vine înţelepciunea şi curajul de a acţiona eficient! Abia atunci ne vom înţelege clar destinul european şi numai atunci vom putea avea cu adevărat un dialog real cu Rusia.

Care credeţi că sunt principalele trei realizări ale interimatului Dumneavoastră în funcţia de şef al statului?

Am menţinut Alianţa, în ciuda faptului că tensiunile au fost, de multe ori, mari. Am încercat să inoculez un sentiment de demnitate unei populaţii dominate de comunism, de Voronin şi de propaganda acestuia. În cadrul guvernului AIE, am menţinut situaţia economică sub control, în timp de criză, asigurând şi o creştere sănătoasă care ne dă speranţe pe viitor. Am dus relaţia cu România şi cu UE la cel mai înalt nivel de până acum.

Ce v-aţi dorit să realizaţi şi nu aţi reuşit?

Eu nu am de gând să părăsesc politica şi am de gând să duc la bun sfârşit ceea ce am început de când am construit acest partid. Programul politic al AIE va merge mai departe după 28 noiembrie, dar şi cel al Partidului Liberal. Cu cât ponderea partidului nostru va fi mai mare în Alianţă, cu atât mesajele şi ideile noastre vor fi mai uşor de pus în aplicare în viitoarea alianţă de după 28 noiembrie. Anume asta încercăm să convingem cetăţenii în campania electorală şi suntem siguri că vom reuşi.

"Noi trebuie să dobândim conştiinţa de stăpâni, de oameni cu demnitate, cu coloană vertebrală în toate domeniile - economic, civic, lingvistic, social."


În mai anul acesta, într-o vizită privată la Papa Benedict al XVI-lea  Foto: Reuters


Autor: George Rădulescu
Sursa: www.adevarul.ro


‹ înapoi la Ultimele Ştiri | sus ▲

Întrebări şi răspunsuri

Ultimele răspunsuri

  • #1 Lilyutza pentru natalita.popescu
    Odata ce esti si cetatean roman nu cred ca ai nevoie de acte din Republica Moldova, cel mai bine intrenati la starea civila din localitatea viitorului...

  • #2 Anusca pentru dorin1995
    dar daca depui direct la universitate si nu intri la buget sau eventual deloc mai poti depune si la consulat sau mu mai ai voie ?
    ...

  • #3 cielfanthom pentru dorin1995
    Salut!
    In acest caz aplici ca oricare alt absolvent de liceu, depunand dosarul la consulat(pentru a candida pentru unul din locurile pentru etnici rom...

  • #4 marinaian pentru Alina
    cei mai marsavi soferi sand pe ruta BRASOV-CHISINAU si sunt cei mai mari tepari. Evitari autobuzele lor de la orele 19:00 si 21:00. Eu de ultimu timp ...

  • #5 luminitacumpana pentru D0ina
    Ca basarabean cu diploma din rep. Moldova , nu e nevoie de echivalare dar ca romani cu diploma de la Moldova e necesar de echivalat la CNRED. Cu o ase...

  • #6 adaiulica pentru nicu_d
    salut, anul trecut nu a fost nevoie de echivalare de diploma cei de la universitate ocupanduse personal, dar trebuie sa intrebi la universitatea care ...

  • #7 lilik pentru Bogdanpop
    si tu ai scos vreodata bani de pe siteul asta?
    ...

  • #8 donici.vyiorel pentru Ciobanu_V
    Buna, lasa-mi un msg pe e-mail donici.vyiorel@gmail.com cu mai multe detalii gen, orasul in care ai vrea sa te transferi, la medicina generala/dentara...

  • #9 crinna pentru larisa2726
    aproape 10 media, ca sunt doar 5 locuri la masterat...

  • #10 adaiulica pentru Cornel
    deci poti in acest caz sa aplici pentru un liceu/colegiu in Romania, poti beneficia de locurile acordate de statul Roman ( astfel primind o bursa de 5...

Parteneri

Basarabeni.Ro

PROIECT realizat in cadrul OSB Timisoara

osb.basarabeni.ro

PROIECT administrat si intretinut de Basarabeni Media Grup

Interviu / Reportaj

Previziuni SUMBRE. Anatol Țăranu: „Schimbarea guvernării la Chișinău în anul 2018 ar putea într-un mod FATAL să deterioreze relația moldo-română”
Schimbarea guvernării în R. Moldova după alegerile parlamentare de anul acesta ar putea deteriora într-un mod fatal relația moldo-română, consideră analistul politic Anatol Țăranu.
Potrivit acestuia, România nu este doar un vecin pentru R. Moldova. „România devine, într-un ritm foarte rapid, o țară europeană, [...] mai mult
ȘALARU: „MILITARII PLEACĂ PE CAPETE DIN ARMATA NAȚIONALĂ, DEOARECE NU MAI VĂD PERSPECTIVE”

Fostul ministru al apărării despre blocarea participării militarilor moldoveni la exercițiile din străinătate. 



Militarii din Republica Moldova nu au mai participat la vreun antrenament în străinătate din luna februarie, când Igor Dodon blocase plecarea lor la un exerciţiu în România, ce avusese loc în cadrul [...] mai mult
USATÎI A FOST INLCUS ÎN "LISTA NEAGRĂ" A UCRAINEI
Preşedintele „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, a fost inclus la 21 iulie, de Centrul de analiză şi cercetare „Mirotvoreţ”, în Lista persoanelor acuzate de infracţiuni comise împotriva securităţii naţionale a Ucrainei.

Centrul „Mirotvoreț” este cunoscut prin colectarea [...] mai mult
(video) Acasă la Maia Sandu. Candidata la președinție răspunde la 13 întrebări într-un interviu acordat în apartamentul său
Ziarul de Gardă a realizat un interviu video cu candidata la funcția de președinte al țării, Maia Sandu, la ea acasă, unde i-au fost adresate 13 întrebări.
În interviu, Maia Sandu vorbește despre zvonurile apărute în ultima perioadă la adresa ei, despre închiderea bisericilor, siucidul în rândul tinerilor din cauza [...] mai mult
REPORTAJ // La PAS prin satul de baștină al Maiei Sandu. De ce s-a SUPĂRAT politiciana?
Rădăcini // Descendenta unei familii de gospodari din Risipeni, Fălești, Maia Sandu se bucură de mare respect în satul de baștină
Pe un drum de țară, îngust și înnămolit, înaintând cu greu în cizmulițele lor de cauciuc și sprijinindu-se una pe alta ca să nu cadă, două fetițe, cu rucsacuri cât ele de mari în [...] mai mult
Victor Ciobanu: „DNA nu a trecut Prutul, dar Plahotniuc l-a trecut, în sens invers”
Unionismul nu a fost niciodată un proiect realist nici la Chişinău, nici la Bucureşti. A fost doar exploatat în diferite scopuri obscure şi pentru asta trebuie să aibă finalitate, afirmă editorialistul Ziarului NAȚIONAL Victor Ciobanu.
Într-un interviu pentru ziare.com, Victor Ciobanu avertizează în privinţa probabilităţii fraudării [...] mai mult
Morțile suspecte din „dosarul miliardului”
Pe par­cur­sul lunii noiem­brie 2014, peste 13 mili­arde de lei au fost scoși de la Banca de Eco­no­mii (BEM), Banca Soci­ală (BS) și Uni­bank și trans­fe­rați pe con­turi din stră­i­nă­tate. Pe 27 noiem­brie 2014, o mașină plină cu acte de la cele trei bănci [...] mai mult
Siegfried Mureșan: „Sper că în R. Moldova avem un guvern care să dorească să implementeze reformele”

Un interviu cu europarlamentarul român de la Bruxelles realizat de europalibera.org



La 1 iulie intră în vigoare Acordul de Asociere al Uniunii Europene cu Republica Moldova, semnat acum doi ani la sfârşitul lunii iunie… Ce ar trebui să urmeze? Şi a devenit sau promite măcar acest acord să devină cel mai important generator [...] mai mult
BANII DISPĂRUȚI ÎN ASFALT PRIN CONTRACTE ORCHESTRATE
Bugetul municipiului Chișinău a fost păgubit cu peste 8 milioane de lei prin semnarea, de către primarul Dorin Chirtoacă, a unui contract de împrumut cu o firmă din SUA pentru lucrări de reparaţie a unor străzi. Împrumutul a fost contractat ilegal, iar Primăria Chișinău a folosit drept „argument” [...] mai mult

randat în 	0.2558 secunde