Despre ce a mers bine sau rău la Congresul de duminică al Partidului Liberal se vor spune, probabil, cât în lună şi-n stele. Pe mine unul însă m-a interesat altceva. Mi-am propus să urmăresc la faţa locului un câştig cert înregistrat de liberali de la venirea lor la putere încoace. Acest câştig se cheamă Mihai Ghimpu.

Meandrele percepţiei publice 

Nu am de gând să-i cânt osanale liderului PL. Nu este meseria mea. La asta chiar că nu mă pricep. Unde mai pui că este vorba  nu atât despre Mihai Ghimpu, cât despre imaginea lui din oglindă. Dar nu din cea agăţată pe perete, ci de reprezentarea proiectată în percepţia publică. În mintea şi inimile oamenilor.

Haideţi să ne amintim cum era văzut Mihai Ghimpu acum trei ani,  când Pl a ieşit din anonimat şi s-a relansat pe scena noastră politică, învingând, prin Dorin Chirtoacă, în cursa extrem de disputată pentru primăria capitalei. În 2007, chiar şi pentru mulţi dintre alegătorii anticomunişti, liderul liberal părea un politician depăşit de timp. Un fel de dinozaur care nu se ştie cum şi nu se ştie de ce a supravieţuit pe scena politică de la noi şi a intrat în modernitate.

Situaţia s-a complicat şi mai mult odată cu alegerea liderului PL în funcţia de preşedinte al Consiliului Municipal Chişinău. Avansarea  sa parcă a pus gaz pe foc. Ghimpu a fost taxat fără menajamente de opoziţia comunistă şi privit cu multă circumspecţie nu doar de  partenerii de coaliţie, ci chiar şi de unii colegi de partid.

Iluzii optice 

Era puternic contestat nu numai pentru maniera-i de comunicare şi stilu-i de lucru, ci şi pentru felul său de a fi. Adesea maliţios, capabil să contraatace devastator pentru a respinge atacurile oponenţilor de tot felul, Ghimpu părea de nesuferit. Toată lumea se văita că moşul Mihai nu face altceva decât să-l compromită pe nepotul său Dorin.

În cele din urmă, Ghimpu a căzut zgomotos din jilţul de preşedinte al Consiliului Municipal. Sondajele susţineau la unison ca ar avea carismă negativă. Ratingul îi era la pământ şi cu puţine şanse de a se ridica-n picioare.

Părea chiar că steaua politică a lui Mihai Ghimpu va apune în scurt timp. Că se va vedea silit să se dea la o parte pentru a-i ceda postul de preşedinte al partidului lui Dorin Chirtoacă. După alegerile anticipate din iulie 2009, lucrurile însă au luat o turnură surprinzătoare pentru cei care s-au grăbit să-i cânte prohodul politic. S-a constatat că ceea credea lumea până atunci despre liderul PL n-a fost decât o prejudecată. Sau poate că o iluzie optică.

Acelaşi Ghimpu, altă imagine

În calitatea sa de preşedinte al Parlamentului, cu toate că a rămas acelaşi tip colţos de odinioară, Ghmpu s-a comportat ca un un luptător şi ca un om de acţiune. Nu afirm că a fost fără cusur. Şi nici că alţii în locul lui nu ar fi putut să se dovedească mai eficienţi decât el. Vreau să spun doar că, deşi a gafat nu de puţine ori, a demonstrat că poate fi până la urmă omul potrivit la locul potrivit şi în momentul potrivit.

În consecinţă, imaginea sa din oglinda interpretărilor publice, odinioară deformată şi, în aparenţă, iremediabil şifonată, s-a descreţit. Ceea ce părea o piatră de moară legată de gâtul PL, este perceput acum ca o nouă locomotivă, alta decât cea numită Dorin Chirtoacă, care poate să tragă partidul după sine.

Dar fiţi atenţi, s-a schimbat nu Mihai Ghimpu, ci părerea alegătorilor despre el. Bun, rău, liderul PL nu se trădează pe sine. Percepţia generală însă poate fi preconcepută. Sau falsă. Nu-i exclus ca opinia publică să mai greşească o dată faţă de Ghimpu.   În ce mă priveşte, nu cred, dar nici nu mă pun cu gura lumii.