Dintr-un ministru-economist, nici mai strălucit, dar nici mai păcătos decât alții, dl Dodon s-a transformat peste noapte într-un politician caraghios, superficial, depășit, care nu-și dă seama pe ce lume trăiește. Ca un pui de dinozaur rămas din „cuibul sovietic", acesta îi chema, săptămâna trecută, pe moldoveni să se unească împotriva celor care sărbătoresc, pe 27 martie, Ziua Unirii Basarabiei cu România, numindu-i „coloana a cincea". „Unire, moldoveni!" – striga ex-ministrul Economiei ca apucat, bezmetic, tocmai în ajunul pregătirilor pentru marcarea unui moment istoric de reunire a moldovenilor, după sfâșierea Moldovei, în 1812, de către Rusia.

Regretul lui Lazarev

Se vede că, în avântul său hiperpatriotic, tânărul troglodit comunist nu înțelege ce spune. În mai 1812, știe orice elev, partea de răsărit a Țării Moldovei sau a Moldovei lui Ștefan cel Mare, cum le place unora să o numească în ultima vreme, a fost anexată de ruși.

Până și rusofilul Artiom Lazarev, cel care a încercat din răsputeri să „demonstreze" că RSSM reflectă continuitatea „statalității" moldovenești, a regretat, odată cu perestroika, împărțirea Moldovei și a moldovenilor în 1812, în pofida consecințelor „progresiste" ale acestui rapt, spunea el. Chiar și Victor Stepaniuc, care a încercat, fără succes, să ocupe, după moartea lui Lazarev, scaunul de ideolog al moldovenismului antagonic românismului, a vărsat o lacrimă fățarnică pentru destinul nefericit al Moldovei divizate de ruși în cârdășie cu turcii. Peste un secol, în martie 1918, Moldova se reunește în sfârșit. După 106 ani de ocupație rusească, moldovenii de pe ambele maluri ale Prutului se reîntâlnesc între vechile hotare și cetățile construite de domnii Moldovei de-a lungul Nistrului sunt din nou ceea ce au fost: avanposturi împotriva cuceritorilor asiatici. Dar în loc să-l bucure acest eveniment extraordinar de reunificare a moldovenilor, dl Dodon și alții care se declară „moldoveni adevărați" și „Patrioți ai Moldovei" varsă lacrimi de crocodil și aruncă cuvinte jignitoare la adresa celor care au făptuit unirea. Cât de sănătoși la cap pot fi asemenea „moldoveni" declarați? Sau cât de sinceri sunt ei, mai ales cei care vorbesc cu accent rusesc sau nu pot lega două fraze în limba română? Trebuie să ai tupeu sau multă prostie și ignoranță ca să ridici flamura moldovenismului împotriva reunirii moldovenilor.

Moldova plus Valahia

Faptul că Moldova se unise între timp cu Valahia (1859) de ce ne-ar împiedica să vedem că două părți ale aceluiași popor, separate cu forța, s-au revăzut în hotarele aceluiași stat, format în mod firesc, în spiritul vremii și în beneficiul limbii și culturii comune? Pentru unirea Moldovei cu Valahia au lucrat cele mai luminate minți ale vremii, din ambele principate. Astăzi, un Dodon îi judecă post-factum, le dă note negative. Procesul unificator a durat decenii, fiind reflecția unui avânt legat în mod natural de cel al dezvoltării și unificării limbii și culturii noastre, care s-a numit română. În acel moment culminant de „replămădire" a spiritului național, de efort cultural, politic și economic înnoitor, de „deșteptare" și pășire în modernitate a apărut Mihai Eminescu. Efectul Unirii din 1859, ca pe o furtună îndepărtată, l-au resimțit și basarabenii, în pofida graniței bine păzite de pe Prut. Poezia lui Alexie Mateevici, scrisă în limba română, după un secol de întuneric, de oprimare culturală, de deznaționalizare și rusificare este reflecția luminii ce venea de peste Prut. Înjurându-i pe cei care marchează ziua de 27 martie 1918, Dodon îl înjură și pe Mateevici care a scris Limba Noastră, imnul de azi al RM, cu speranța de a-i „trezi" pe moldoveni. Și i-a trezit. De două ori. În 1917–1918 și 1989–1991.

Fără Grigore Vieru

Dacă nu ar fi fost unirea din 1918, s-a mai spus, noi am fi fost în situația transnistrenilor de azi. Nu ar fi existat nici Grigore Vieru, ca să nu mai vorbim despre generația poeților moderniști și postmoderniști. Nu ar fi fost posibilă formarea unui Vladimir Beșleagă, Vlad Ioviță, Anatol Codru și alți transnistreni stabiliți la Chișinău. „Literatura moldovenească" s-ar fi aflat la nivelul celei publicate azi în ziarul „Farul nistrean" de la Tiraspol.

Mai mult, fără unirea din 1918, ar fi fost puțin probabilă chiar și independența din 1991. Așa că, prin atitudinea sa față de istorie, dl Dodon taie creanga de sub picioarele moldovenilor pe care pretinde să îi reprezinte. El îi insultă, declarând că le apără onoarea.

Tăcerea nu e o soluție

Docil și laș, ignorând brav și iresponsabil criza globală, conducând economia națională spre prăpastie, dar mințind că aceasta nu este atinsă de furtuna ce bântuie în vecinătate, fostul ministru al Economiei a încălecat căluțul românofobiei și ne ține astăzi lecții primitive, stupide de patriotism. În popor, persoanelor de acest fel li se spune „năuci", adică buimăciți, dezorientați, superficiali, fără suficientă rigoare și logică în gândire, dar energici, dominați de intenții. El se află mereu în treabă, chiar dacă nu întotdeauna își conștientizează cu claritate rolul. S-ar putea crede că Dodon nu merită nicio atenție. Că, luându-l în seamă, îi dăm prea mare importanță. Că inepțiile pe care le proliferează aproape zilnic trebuie pur și simplu ignorate, altfel, luându-le în serios, îi facem jocul. Nu e chiar așa. Căci, în momentul în care i se pun la dispoziție mijloace de informare dintre cele mai accesibile, cu audiență largă, unele dintre ele chiar pretinzându-se echidistante și obiective, aberațiile și elucubrațiile sale au efectul propagandei. Iar cu propaganda, se știe, nu e de glumit. Dacă mai adăugăm aici și faptul că Dodon nu face decât să repete tezele propagandei sovietice, a cărei cauză este continuată cu succes de propaganda rusă prin numeroasele mijloace pe care le are la dispoziție, vom ajunge la concluzia că tăcerea nu e cea mai bună soluție în acest caz.

Rândurile se răresc

Pe de altă parte, trebuie să constatăm că rândurile ideologilor moldovenismului românofob se cam răresc, degenerează. Oricum ai da, Dodon le este cu mult inferior lui Lazarev, Vasile Stati și chiar Victor Stepaniuc. Sunt și alți indicii că treaba „moldoveniștilor" nu prea merge, că situația lor nu e de invidiat. Probabil nu de viață bună s-a ajuns la serviciile unui Gurău sau Laguta, provocatori de meserie. Orice s-ar spune, să pornești cu steagurile lui Ștefan cel Mare împotriva celor care celebrează reunificarea Moldovei lui Ștefan cel Mare e totuși o chestie mai apropiată de domeniul medicilor de la Costiujeni.