Basarabeni.Ro

Portalul Basarabenilor din România

Avocat basarabeni.ro -Lăcătuș Igor
Campania Pro Cetăţenie Română
[o]

14 aprilie 2024, ora locală: 07:20

 

România vede în Republica Moldova un partener de nădejde în promovarea şi dezvoltarea turismului

adăugat 15 aprilie 2008, 19:56, la Interviu / Reportaj

România a participat cu cel mai mare stand din istoria ei la cea de-a 13-a Expoziţie Internaţională Specializată de Turism, Agrement şi Industrie Hotelieră "Tourism. Leisure. Hotels", organizată la Chişinău în perioada 9-12 aprilie a anului curent, în pavilioanele Centrului Internaţional de Expoziţii "Moldexpo". Potrivit directorului Biroului de Promovare Turistică a României la Chişinău, Mariana Iuga, Republica Moldova rămâne a fi una din principalele surse de turişti care vizitează România, şi acest lucru trebuie dezvoltat cât mai eficient şi pe viitor.

- Care este specificul instituţiei pe care o administraţi?

- Instituţia pe care o reprezint este o reprezentanţă a Ministerului Turismului din România, care deţine asemenea birouri în mai multe capitale importante ale lumii, cum ar fi Tokio, Beijing, Paris, Madrid, Moscova, New York etc., inclusiv şi Chişinău. Aceste birouri de promovare au fost iniţiate cu scopul de a promova România turistică în lume.

- Câte agenţii de turism din România participă la cea de-a 13-a expoziţie a Târgului Internaţional de Turism din Republica Moldova?

- Din cele 13 expoziţii ale Târgului de Turism organizate la Chişinău, România a participat la 12 dintre ele. Am participat mereu cu standuri destul de mari, iar anul acesta avem cel mai mare stand din cadrul acestei expoziţii - 100 de metri pătraţi. În cadrul standului comun al României sunt prezente 14 agenţii de turism, unele prezentându-se la expoziţie pe ultima sută de metri. În cadrul acestui târg, ţara noastră participă şi cu o delegaţie oficială foarte mare, condusă de secretarul de Stat în Ministerul Turismului de la Bucureşti, Lucia Morariu, din care fac parte preşedinţii de asociaţii profesionale şi patronate, cum ar fi Asociaţia Turismului de Litoral şi a Turismului Hotelier. Asociaţiile turistice cu care România participă în acest an în cadrul acestei expoziţii sunt Asociaţia Turistică Sighişoara - Transilvania, Bucovina, care reprezintă Vatra Dornei, Suceava şi alte agenţii de turism din zonă. De asemenea, nu au putut lipsi nici reprezentanţii renumitelor staţiuni balneare "Sovata" şi "Slănic-Moldova". Operatorii noştri sunt unii din cei mai mari şi oferă toată gama produsului turistic românesc, cele mai importante fiind odihna pe litoral, la munte şi în staţiunile balneare. Unul din principalele noastre ţeluri este promovarea Rezervaţiei Delta Dunării, care este un loc unic în Europa. Această rezervaţie naturală a fost desemnată ca fiind cea mai importantă destinaţie turistică în anul 2007 vizitată de turişti şi reprezintă unul din monumentele patrimoniale ale UNESCO.

- În ce mod apreciaţi relaţiile de parteneriat în domeniul turistic dintre România şi Republica Moldova?

- România acordă o importanţă deosebită partenerilor turistici din Republica Moldova. Tocmai în acest sens am şi venit cu o delegaţie atât de numeroasă în cadrul acestui Târg de Turism, dar să nu uităm că l-am invitat şi pe îndrăgitul interpret Ducu Bertzi, care va cânta pe parcursul întregii Expoziţii pentru publicul moldovean. În acest context, avem şi o noutate pentru consumatorii de turism autohtoni. În aceste zile, vom pune în aplicare un proiect pe care l-am iniţiat cu câţiva ani în urmă, şi care abia acum a reuşit să se materializeze. Este vorba despre circuitele combinate între cele două părţi. În acest an, avem deja tur-operatori din România care au în cataloagele lor într-un loc de cinste şi Republica Moldova.

- Am înţeles că delegaţia oficială care se află acum la Chişinău nu a venit aici doar în scopul participării la acest târg. Ne puteţi oferi unele detalii?

- Este adevărat că delegaţia română, condusă de doamna Lucia Morariu, a venit la Chişinău şi cu unele chestiuni ce ţin de un domeniu mai oficial în ceea ce priveşte parteneriatul pe segmentul turistic între România şi Republica Moldova. Pe agenda oficialilor români sunt stipulate şi unele propuneri către Asociaţia Agenţiilor de Turism din Moldova (AATM). Acest lucru mai presupune şi o propunere, prin care cele două părţi vor încheia un acord de parteneriat în vederea promovării şi dezvoltării turismului, iar Republica Moldova va avea ocazia să participe în cadrul marilor târguri de turism europene gratuit, alături de delegaţia României.

- Unele statistici elaborate de către experţii de la Chişinău denotă faptul că numărul turiştilor moldoveni, vizitatori ai României, a scăzut simţitor în acest an, comparativ cu alte destinaţii turistice. Care sunt cauzele?

- Probabil, principala cauză a fost că, începând cu anul 2007, când România s-a integrat în UE, a fost introdus regimul de vize. Mulţi dintre cetăţenii moldoveni nu au fost pregătiţi pentru această schimbare. Nu ştiu dacă putem vorbi despre pierderea unui număr important de turişti. Să ştiţi că la agenţiile de turism se înregistrează un număr mult mai mare decât în alte perioade. Hai să nu uităm un lucru, că avem un număr foarte mare de cetăţeni moldoveni care posedă paşapoarte româneşti şi circulă de câteva ori pe an în România, atât la munte, cât şi la mare. Anume aceşti oameni nu intră în nici un fel de statistici, dar numărul lor poate fi decisiv. Totodată, mulţi dintre cetăţenii moldoveni mai au şi vize de lungă durată pe teritoriul nostru. În acest context, neavând bariere lingvistice şi mândrindu-ne cu aceleaşi tradiţii, obiceiuri şi fiind foarte aproape ca şi amplasare de teritorii avem în mână cele mai importante atuuri. Desigur, în state cum ar fi Ucraina şi Turcia, în care accesul este mult mai lejer, toată lumea urcă în automobile şi autocare şi pleacă, fără a mai trece prin agenţiile de turism, care, înţeleg eu, uneori sunt mai costisitoare. Bineînţeles, că anume la acest capitol, state ca Ucraina şi Turcia ne-o vor lua înainte. Dar, mă gândesc eu, că moldovenii vin la odihnă în România simţindu-se ca acasă.

- În acest sens, care vor fi tendinţele pe care le veţi întreprinde în acest an pentru a spori numărul turiştilor moldoveni?

- Tendinţele se vor manifesta printr-o promovare continuă şi accesibilă. Vom veni şi în continuare cu tur-operatori foarte serioşi. Trebuie să mai menţionez o chestie foarte importantă. România este o ţară cu destinaţie extrem de complexă. Teritoriul nostru posedă şi munte, şi mare, şi peste trei mii de izvoare minerale şi termale. Nu trebuie să omitem din această ordine de idei nici salinele, Delta Dunării, despre care am mai vorbit şi mai sus, zona Bucovinei, cu mănăstirile sale inegalabile din punct de vedere arhitectural, care iarăşi fac parte din patrimoniul UNESCO. Unele dintre cele mai importante atracţii turistice sunt şi monumentele naturale unice sau oraşele medievale, cum sunt Braşov, Sighişoara şi Sibiu, ultima în anul 2007 a fost desemnată ca fiind capitala culturală a Europei. Anume aceste oferte turistice vor impulsiona numărul de turişti basarabeni să ne viziteze şi în continuare, poate chiar şi într-un număr mai mare.

- Cum apreciaţi Târgul de Turism din acest an? Se deosebeşte cu ceva de celelalte ediţii?

- Cel mai important factor, care face o diferenţă plăcută faţă de ediţiile precedente ale acestei expoziţii, este spaţiul mult mai mare. Expoziţia din acest an se desfăşoară în două pavilioane. În rest, ce vă pot spune… E foarte bine organizată această expoziţie şi ne bucurăm enorm că suntem primiţi cu aceeaşi căldură care am fost întâmpinaţi de fiecare dată. Şi, ca să nu uit, această satisfacţie este perfect completată şi de piesele interpretate de marele artist român Ducu Bertzi. La mai mult şi la mai mare!

- Vă mulţumesc.

Autor: Alex LUCA
Sursa: www.flux.md


‹ înapoi la Ultimele Ştiri | sus ▲

Întrebări şi răspunsuri

Ultimele răspunsuri

  • #1 Lilyutza pentru natalita.popescu
    Odata ce esti si cetatean roman nu cred ca ai nevoie de acte din Republica Moldova, cel mai bine intrenati la starea civila din localitatea viitorului...

  • #2 Anusca pentru dorin1995
    dar daca depui direct la universitate si nu intri la buget sau eventual deloc mai poti depune si la consulat sau mu mai ai voie ?
    ...

  • #3 cielfanthom pentru dorin1995
    Salut!
    In acest caz aplici ca oricare alt absolvent de liceu, depunand dosarul la consulat(pentru a candida pentru unul din locurile pentru etnici rom...

  • #4 marinaian pentru Alina
    cei mai marsavi soferi sand pe ruta BRASOV-CHISINAU si sunt cei mai mari tepari. Evitari autobuzele lor de la orele 19:00 si 21:00. Eu de ultimu timp ...

  • #5 luminitacumpana pentru D0ina
    Ca basarabean cu diploma din rep. Moldova , nu e nevoie de echivalare dar ca romani cu diploma de la Moldova e necesar de echivalat la CNRED. Cu o ase...

  • #6 adaiulica pentru nicu_d
    salut, anul trecut nu a fost nevoie de echivalare de diploma cei de la universitate ocupanduse personal, dar trebuie sa intrebi la universitatea care ...

  • #7 lilik pentru Bogdanpop
    si tu ai scos vreodata bani de pe siteul asta?
    ...

  • #8 donici.vyiorel pentru Ciobanu_V
    Buna, lasa-mi un msg pe e-mail donici.vyiorel@gmail.com cu mai multe detalii gen, orasul in care ai vrea sa te transferi, la medicina generala/dentara...

  • #9 crinna pentru larisa2726
    aproape 10 media, ca sunt doar 5 locuri la masterat...

  • #10 adaiulica pentru Cornel
    deci poti in acest caz sa aplici pentru un liceu/colegiu in Romania, poti beneficia de locurile acordate de statul Roman ( astfel primind o bursa de 5...

Parteneri

Basarabeni.Ro

PROIECT realizat in cadrul OSB Timisoara

osb.basarabeni.ro

PROIECT administrat si intretinut de Basarabeni Media Grup

Interviu / Reportaj

Previziuni SUMBRE. Anatol Țăranu: „Schimbarea guvernării la Chișinău în anul 2018 ar putea într-un mod FATAL să deterioreze relația moldo-română”
Schimbarea guvernării în R. Moldova după alegerile parlamentare de anul acesta ar putea deteriora într-un mod fatal relația moldo-română, consideră analistul politic Anatol Țăranu.
Potrivit acestuia, România nu este doar un vecin pentru R. Moldova. „România devine, într-un ritm foarte rapid, o țară europeană, [...] mai mult
ȘALARU: „MILITARII PLEACĂ PE CAPETE DIN ARMATA NAȚIONALĂ, DEOARECE NU MAI VĂD PERSPECTIVE”

Fostul ministru al apărării despre blocarea participării militarilor moldoveni la exercițiile din străinătate. 



Militarii din Republica Moldova nu au mai participat la vreun antrenament în străinătate din luna februarie, când Igor Dodon blocase plecarea lor la un exerciţiu în România, ce avusese loc în cadrul [...] mai mult
USATÎI A FOST INLCUS ÎN "LISTA NEAGRĂ" A UCRAINEI
Preşedintele „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, a fost inclus la 21 iulie, de Centrul de analiză şi cercetare „Mirotvoreţ”, în Lista persoanelor acuzate de infracţiuni comise împotriva securităţii naţionale a Ucrainei.

Centrul „Mirotvoreț” este cunoscut prin colectarea [...] mai mult
(video) Acasă la Maia Sandu. Candidata la președinție răspunde la 13 întrebări într-un interviu acordat în apartamentul său
Ziarul de Gardă a realizat un interviu video cu candidata la funcția de președinte al țării, Maia Sandu, la ea acasă, unde i-au fost adresate 13 întrebări.
În interviu, Maia Sandu vorbește despre zvonurile apărute în ultima perioadă la adresa ei, despre închiderea bisericilor, siucidul în rândul tinerilor din cauza [...] mai mult
REPORTAJ // La PAS prin satul de baștină al Maiei Sandu. De ce s-a SUPĂRAT politiciana?
Rădăcini // Descendenta unei familii de gospodari din Risipeni, Fălești, Maia Sandu se bucură de mare respect în satul de baștină
Pe un drum de țară, îngust și înnămolit, înaintând cu greu în cizmulițele lor de cauciuc și sprijinindu-se una pe alta ca să nu cadă, două fetițe, cu rucsacuri cât ele de mari în [...] mai mult
Victor Ciobanu: „DNA nu a trecut Prutul, dar Plahotniuc l-a trecut, în sens invers”
Unionismul nu a fost niciodată un proiect realist nici la Chişinău, nici la Bucureşti. A fost doar exploatat în diferite scopuri obscure şi pentru asta trebuie să aibă finalitate, afirmă editorialistul Ziarului NAȚIONAL Victor Ciobanu.
Într-un interviu pentru ziare.com, Victor Ciobanu avertizează în privinţa probabilităţii fraudării [...] mai mult
Morțile suspecte din „dosarul miliardului”
Pe par­cur­sul lunii noiem­brie 2014, peste 13 mili­arde de lei au fost scoși de la Banca de Eco­no­mii (BEM), Banca Soci­ală (BS) și Uni­bank și trans­fe­rați pe con­turi din stră­i­nă­tate. Pe 27 noiem­brie 2014, o mașină plină cu acte de la cele trei bănci [...] mai mult
Siegfried Mureșan: „Sper că în R. Moldova avem un guvern care să dorească să implementeze reformele”

Un interviu cu europarlamentarul român de la Bruxelles realizat de europalibera.org



La 1 iulie intră în vigoare Acordul de Asociere al Uniunii Europene cu Republica Moldova, semnat acum doi ani la sfârşitul lunii iunie… Ce ar trebui să urmeze? Şi a devenit sau promite măcar acest acord să devină cel mai important generator [...] mai mult
BANII DISPĂRUȚI ÎN ASFALT PRIN CONTRACTE ORCHESTRATE
Bugetul municipiului Chișinău a fost păgubit cu peste 8 milioane de lei prin semnarea, de către primarul Dorin Chirtoacă, a unui contract de împrumut cu o firmă din SUA pentru lucrări de reparaţie a unor străzi. Împrumutul a fost contractat ilegal, iar Primăria Chișinău a folosit drept „argument” [...] mai mult

randat în 	0.0581 secunde