Basarabeni.Ro

Portalul Basarabenilor din România

Avocat basarabeni.ro -Lăcătuș Igor
Campania Pro Cetăţenie Română
[o]

20 aprilie 2024, ora locală: 10:59

 

Vladimir Voronin spune că PCRM va găsi cele 350 de mii de semnături necesare pentru desfăşurarea referendumului

adăugat 11 martie 2010, 15:00, la Interviu / Reportaj

Voronin, referendum, aie, demisia guvernului,

Preşedintele Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin, fostul preşedinte al Republicii Moldova, acuză Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE) de instaurarea unui regim dictatorial. Voronin spune că refuză, de acum înainte, orice colaborare cu aceasta şi că PCRM a început deja să adune semnături pentru a organiza referendumul de acordare a votului de neîncredere coaliţiei de guvernare, transmite Info-Prim Neo.

„Oricum vom ajunge la anticipate. Echipa asta a Alianţei pentru Integrare Europeană se teme foarte mult de alegeri. Noi nu vom reveni în sala de şedinţe a legislativului, pentru că nu vrem să devenim complici ai procesului de uzurpare a puterii în stat”, a declarat Vladimir Voronin.

Pentru referendumul anunţat PCRM are nevoie de cel puţin 350 de mii de semnături. „Noi le vom avea”, s-a arătat convins Vladimir Voronin.

El a mai spus că PCRM a fost de acord cu recomandările Comisiei de la Veneţia de a modifica doar art. 78 din Constituţie, lucru pe care l-a confirmat şi preşedintelui acestei organizaţii, Gianni Buquicchio. „La 9 martie însă am observat că Republica Moldova nu face parte din rândul statelor democratice”, a menţionat liderul comunist.

Vladimir Voronin s-a referit şi la "degradarea libertăţii de expresie, lichidarea sistemului judecătoresc, neglijarea situaţiei social-economice". „Se ştie că liberalii mereu au scuipat pe garanţiile sociale. La putere au venit nişte unionişti camuflaţi, care au alţi eroi şi sărbătoresc alte jubilee”, a mai spus fostul şef de stat, făcând apel către cetăţeni să semneze iniţiativa PCRM privind desfăşurarea referendumului.


Autor: Info Prim Neo
Sursa: info-prim.md
Da, sigur că le va găsi... la Moscova!
A comentat Prinţesă 11 martie 2010, 20:23
http://basarabenicraiova.wordpress.com/ Altețea sa Regală Principele Radu de România in Dialog și cu Studenții Basarabeni din Craiova
A comentat usa 11 martie 2010, 23:53
ESTE FOARTE BINE CĂ NU VOR MAI VENI BOLŞEVICII LA ŞEDINŢ
E DA NICI SĂ NU FIE PLĂTIŢI. .
A comentat eu 12 martie 2010, 04:09
Cel mai bine ar fi daca V. Voronin nu sar gindi la Referendum dar sar gidi ce ar putea si cum ar putea el sa le raspunda cetatenilor cum sa ajuns la un trai atit de mizerabil in timpul guvernarii comuniste, cum de majoritatea populatiei nu-si pot asigura strictul necesar pentru a trai de la o zi la alta, iar fecioru-sau are in conturile bancare din republica si de peste hotare 2-ua miliarde de euro. Cand absolventii scolilor din R. Moldova nu-si pot achita taxele la facultati, acestea din urma devenind toate particulare in timpul guvernarii lor, iar nepoata lui, fiica lui O. Voronin fiind inca in clsa 7-tea deja era milionara. Ce tine de guvernarea actuala, vreau sa le amintesc un lucru. In campania electorala au promis multe lucruri, care pana in prezent nu se vede mare lucru. Ma refer la subventii pentru agricultori la pensii salarii si multe altele. Profitand de gafele actualei guvernari ei (comunistii) vor cere nu numai Referendum dar maine poimaine ne vom trezi cu lumea in strada si atunci nu ne va ajuta nici un fel de democratie. Referitor la pensii si salarii. De unde domnilor guvernanti sa le majorati daca nu aveti bani. Dar, d-le Filat, este in puterea d-tre sa verificati locurile de munca. Intrati doar intr-un magazin mare, spre exemplu in Lumea Copiilor si verificati cati oameni lucreaza cu acte in regula, de aici pornesc si impozitile catre stat si locurile de munca legale, si majorarea pensiilor si salariilor. Eu nu va dau sfaturi, ca aveti destui sfetnici in jurul d-tre, dar acestea din urma, de la inaltimea care se afla nu vad ce se face jos. tin sa va amintesc ca comunistii NU DORM.
A comentat Vascoci 12 martie 2010, 11:16
tovarasul voronin crede ca voturile se tavalesc la gunoiste .greseste se vede foarte bin, incetul cu incetul gunoistile dispar
A comentat vabo 12 martie 2010, 12:53
A comentat Ducele 12 martie 2010, 16:26
EXPULZARE

DOMNUL VORONIN, acest agent rus trebuie sa fie expulzat la Moscova! El reprezinta ocupatia rusa.Sa i se ridice cetatenia!
Degeaba are rude in Romania, nu merita sa fie numit roman. S-a vandut Moscovei. Prin el Rusia inca mai controleaza Moldova.
A comentat traian 13 martie 2010, 14:16
ÎN CEHIA ŞI POLONIA AFIŞAREA SIMBOLURILOR COMUNISTE ESTE INTERZISĂ ÎN LOC PUBLIC (ŞTIU FOARTE BINE ĂIA DE CE ) N-AR TREBUI SĂ PROCEDĂM LA FEL ŞI LA NOI ÎN MOLDOVA ?
A comentat EU 14 martie 2010, 10:31
INFORMAŢIE INCOMPLETĂ . . . . .ESTE VORBA DE TREI ŢĂRI FOSTE COMUNISTE . . NU DOUĂ . . . CEHIA , UNGARIA ŞI POLONIA . . . UNDE PARLAMENTELE ŢĂRILOR RESPECTIVE AU APROBAT INTERZICEREA AFIŞĂRII ÎNSEMNELOR COMUNISTE ÎN LOCURILE PUBLICE . . . . . PARTIDUL COMUNIST FIIND CATALOGAT DREPT ,, ORGANIZAŢIE DE TIP CRIMINALĂ"
A comentat pentru EU 14 martie 2010, 10:36
A comentat 15 martie 2010, 15:29 | mergi sus ▲
TOVARASE VORONIN, va iubim si va multumim ca existati. Sunteti cel mai falnic fiu al Moldovei. Muncitorii de la orase si sate , taranii, elevii , studentii va multumesc din inima pentru tot ceea ce faceti pentru tarisoara noastra. Dumneavoastra luptati neincetat alaturi de marele nostru prieten de la rasarit, Rusia ,cu secera si ciocanul in mana ,sa ne aparati de IMPERIALISTII ROMANI si de CAPITALISTII EUROPENI care vor sa se infrupte din bogatia Moldovei.
Tinerii Moldovei va au drept exemplu si impreuna vom construi in MOLDova cel mai comunist stat din lume. Sunteti tatal nostru, sunteti Stalin al nostru, sunteti lumina Basarabiei, sunteti miracolul comunismului sunteti unica noastra speranta in lupta impotriva democratiei.
Intelectualii si profesorii va multumesc fiindca ati inventat dulcele grai moldovenesc renuntand astfel la limba spurcata a cotropitorilor romani, cu care nu avem nimic in comun.
In ochii dumneavoastra blajini se citeste cinstea si omenia si bolsevismul curat. Sunteti un proletar adevarat un om sarac , neinteresat de averi , un om ce-si rupe de la gura pentru a da poporului. Moldova va multumeste pentru prosperitatea pe care ne-o oferiti si va roaga sa o aparati in continuare impreuna cu armata rusa de lacomia colonistilor romani.
Poporul va multumeste, mapamondul va respecta, Rusia va iubeste si va FELICITA! Sunteti conducatorul suprem, sunteti soarele Moldovei, va rugam sa acceptati sa fiti pe vecie preaiubitul nostru conducator! Nu mai avem nevoie de alegeri, va alegem pentru totdeauna de dumneavoastra!
Ps Imi cer scuze , am scris acest mesaj in romana pentru ca am fost colonizat cu forta de imperialistii romani. Promit ca in cel mai scurt timp sa invat moldoveneste pentru a putea fi vrednic sa slujesc un asa maret presedinte ca dumneavoastra tovarase.
A comentat un proletar cinstit 15 martie 2010, 16:03 | mergi sus ▲
UNDE S/A POMENIT BOLŞEVIC CINSTIT ŞI RAŢĂ ÎNNECATĂ
A comentat PENTRU PROLETAR CINSTIT 15 martie 2010, 16:23 | mergi sus ▲
Toti bolsevicii sunt cinstiti! Cum indrasnesti sa afirmi asa ceva despre tovarasul Voronin? Tovarasul Voronin este comoara noastra cine nu-l iubeste pe el nu iubeste nici poporul iar daca esti dusmanul poporupui atunci te bagam in temnita sau te deportam in Siberia. Unionist nerusinat ce esti, ai dat mana cu colonistii. Vrei ca ne invadeze Uniunea Europeana, francezii, englezii, italienii, spaniolii si sa fure bogatiile Moldovei, bogatii pe care cu greu le-am adunat. Noroc cu tovarasul Voronin care apara poporul impotriva lacomoei europenilor. El se zbate pentru noi si munceste zi de zi ca sa putem fi acceptati sa ne integram in Rusia. Numai el ne poate salva! Sa inchidem granitele, si Armata Rosie sa ne ajute sa le aparam. Sa punem viza tuturor Europenilor ca sa nu mai incerce sa vina aici sa ne colonizeze, mai ales romanilor, ei sunt cei mai periculosi! Iertati-l tovarase Voronin ca nu stie ce spune, l-au zapacit minciunile imperialistilor dar poate fi recuperat daca sta un pic in arest.
A comentat un proletar cinstit 15 martie 2010, 18:10 | mergi sus ▲
IA O GURĂ DE C . . .T , PREFERABIL . . .PROASPĂT . . HI.- . . HI. . .HI . . ŞI MAI STĂM DE . . VORBĂ JOS CIUMA ROŞIE
A comentat PENTRU UN PROLETAR CINSTIT 15 martie 2010, 20:04 | mergi sus ▲
Imperialistule, colonistule, fascistule, capitalistule, romanule ce esti, sa-ti fie rusine. Lasa ca te spun eu tovarasului Voronin! Tu-ti bati joc de clasa muncitoare si ameninti independenta Moldovei, esti dusmanul poporului. Reactionarule diversionist. Lasa ca te prinde tovarasul Voronin , giuvaierul Moldovei si o sa te puna sa canti Internationala Comunista sa te purifici, sa iasa toti demonii capitalisti din tine! Posedatule! Ai numai capitalism in cap. Pune mana pe secera si ciocan si munceste mai nerusinatule!
A comentat un proletar cinstit 15 martie 2010, 20:44 | mergi sus ▲
CĂ ,,MI-O PRINDE " TOV . VORONIN . PROBLEMĂ MARE NU-I . . .ŢI-O DAU ŞI ŢIE SĂ MI-O PRINZI . . DA NUMA SUS . . . . ÎI LA MODĂ . . . SEXUL ORAL
A comentat PENTRU UN PROLETAR CINSTIT 15 martie 2010, 21:24 | mergi sus ▲
SÎT PATRIOT MOLDOVAN RUSINE TINERET NIBUN CA VIDITI TARA MOLDOVII PINTRU ACTI ROMINISTI
A comentat PATRIOT MOLDOVAN 15 martie 2010, 21:30 | mergi sus ▲
rusini tiniret tradator di tarî vî vinditi tara moldovii pe pasaport rominisc traiascî comunisti si limba moldoviniasc
A comentat alt patriot moldovan 15 martie 2010, 21:36 | mergi sus ▲
NU CĂ A-ŢI MERITA SĂ FIŢI BĂGAŢI ÎN SEAMĂ , DA AŞA SĂ PUTEŢI ADORMI LINIŞTIŢI GUNOAIE BOLŞEVICE . . . .VOI NUUUUUU , VOI NU VĂ VINDEŢI ŢARA. . . .VOI O DAŢI GRATIS RUŞILOR . . JOS PCRM
A comentat pentru PATRI(H)OŢII MOLDOVENI 15 martie 2010, 21:40 | mergi sus ▲
BRAVO DOMNILOR PATRIOTI! Ati demonstrat ca sunteti cu poporul. Sa-l aparam cu orice pret pe mult iubitul nostru conducator. Universul nu ar mai avea nici un rost fara dansul. Pentru atitudinea voastra dreapta si neifricata va propun pe amandoi VICEPRESEDINTI ai scumpei noastre republici Moldova. UUURAAAAA! Traiasca comunismul , traiasca Moldova, traiasca marele popor rus, traiasca vodca, traiasca kalasnicov si katiusa. Va felicit tovarasi, imi place cat de corect vorbiti moldoveneste, se vede ca ati invatat de la tovarasul VORONIN, am sa ma apuc si eu de cursuri. Haideti cu totii cu steagul rosu in mana, sa cantam si sa dansam pentru cei 100 de ani de comunism care vor veni. Daca il avem alaturi pe pe tovarasul Voronin , soarele Moldovei, nimic nu ne mai trebuie, vom trai la fel de linistiti si prosperi in umbra protectoare a secerii si ciocanului!
A comentat un proletar cinstit 15 martie 2010, 23:06 | mergi sus ▲
folosirea precară a limbii ROMĂNE se traduce în subconştientul electorarului semianalfabet al bolşevicilor prin acea jalnică tentativă de a induce existenţa unei limbi create artificial botezate de bolşevici . . moldovenească.....
A comentat pentru ,,patrioţii" moldoveni 16 martie 2010, 08:38 | mergi sus ▲


‹ înapoi la Ultimele Ştiri | sus ▲

Întrebări şi răspunsuri

Ultimele răspunsuri

  • #1 Lilyutza pentru natalita.popescu
    Odata ce esti si cetatean roman nu cred ca ai nevoie de acte din Republica Moldova, cel mai bine intrenati la starea civila din localitatea viitorului...

  • #2 Anusca pentru dorin1995
    dar daca depui direct la universitate si nu intri la buget sau eventual deloc mai poti depune si la consulat sau mu mai ai voie ?
    ...

  • #3 cielfanthom pentru dorin1995
    Salut!
    In acest caz aplici ca oricare alt absolvent de liceu, depunand dosarul la consulat(pentru a candida pentru unul din locurile pentru etnici rom...

  • #4 marinaian pentru Alina
    cei mai marsavi soferi sand pe ruta BRASOV-CHISINAU si sunt cei mai mari tepari. Evitari autobuzele lor de la orele 19:00 si 21:00. Eu de ultimu timp ...

  • #5 luminitacumpana pentru D0ina
    Ca basarabean cu diploma din rep. Moldova , nu e nevoie de echivalare dar ca romani cu diploma de la Moldova e necesar de echivalat la CNRED. Cu o ase...

  • #6 adaiulica pentru nicu_d
    salut, anul trecut nu a fost nevoie de echivalare de diploma cei de la universitate ocupanduse personal, dar trebuie sa intrebi la universitatea care ...

  • #7 lilik pentru Bogdanpop
    si tu ai scos vreodata bani de pe siteul asta?
    ...

  • #8 donici.vyiorel pentru Ciobanu_V
    Buna, lasa-mi un msg pe e-mail donici.vyiorel@gmail.com cu mai multe detalii gen, orasul in care ai vrea sa te transferi, la medicina generala/dentara...

  • #9 crinna pentru larisa2726
    aproape 10 media, ca sunt doar 5 locuri la masterat...

  • #10 adaiulica pentru Cornel
    deci poti in acest caz sa aplici pentru un liceu/colegiu in Romania, poti beneficia de locurile acordate de statul Roman ( astfel primind o bursa de 5...

Parteneri

Basarabeni.Ro

PROIECT realizat in cadrul OSB Timisoara

osb.basarabeni.ro

PROIECT administrat si intretinut de Basarabeni Media Grup

Interviu / Reportaj

Previziuni SUMBRE. Anatol Țăranu: „Schimbarea guvernării la Chișinău în anul 2018 ar putea într-un mod FATAL să deterioreze relația moldo-română”
Schimbarea guvernării în R. Moldova după alegerile parlamentare de anul acesta ar putea deteriora într-un mod fatal relația moldo-română, consideră analistul politic Anatol Țăranu.
Potrivit acestuia, România nu este doar un vecin pentru R. Moldova. „România devine, într-un ritm foarte rapid, o țară europeană, [...] mai mult
ȘALARU: „MILITARII PLEACĂ PE CAPETE DIN ARMATA NAȚIONALĂ, DEOARECE NU MAI VĂD PERSPECTIVE”

Fostul ministru al apărării despre blocarea participării militarilor moldoveni la exercițiile din străinătate. 



Militarii din Republica Moldova nu au mai participat la vreun antrenament în străinătate din luna februarie, când Igor Dodon blocase plecarea lor la un exerciţiu în România, ce avusese loc în cadrul [...] mai mult
USATÎI A FOST INLCUS ÎN "LISTA NEAGRĂ" A UCRAINEI
Preşedintele „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, a fost inclus la 21 iulie, de Centrul de analiză şi cercetare „Mirotvoreţ”, în Lista persoanelor acuzate de infracţiuni comise împotriva securităţii naţionale a Ucrainei.

Centrul „Mirotvoreț” este cunoscut prin colectarea [...] mai mult
(video) Acasă la Maia Sandu. Candidata la președinție răspunde la 13 întrebări într-un interviu acordat în apartamentul său
Ziarul de Gardă a realizat un interviu video cu candidata la funcția de președinte al țării, Maia Sandu, la ea acasă, unde i-au fost adresate 13 întrebări.
În interviu, Maia Sandu vorbește despre zvonurile apărute în ultima perioadă la adresa ei, despre închiderea bisericilor, siucidul în rândul tinerilor din cauza [...] mai mult
REPORTAJ // La PAS prin satul de baștină al Maiei Sandu. De ce s-a SUPĂRAT politiciana?
Rădăcini // Descendenta unei familii de gospodari din Risipeni, Fălești, Maia Sandu se bucură de mare respect în satul de baștină
Pe un drum de țară, îngust și înnămolit, înaintând cu greu în cizmulițele lor de cauciuc și sprijinindu-se una pe alta ca să nu cadă, două fetițe, cu rucsacuri cât ele de mari în [...] mai mult
Victor Ciobanu: „DNA nu a trecut Prutul, dar Plahotniuc l-a trecut, în sens invers”
Unionismul nu a fost niciodată un proiect realist nici la Chişinău, nici la Bucureşti. A fost doar exploatat în diferite scopuri obscure şi pentru asta trebuie să aibă finalitate, afirmă editorialistul Ziarului NAȚIONAL Victor Ciobanu.
Într-un interviu pentru ziare.com, Victor Ciobanu avertizează în privinţa probabilităţii fraudării [...] mai mult
Morțile suspecte din „dosarul miliardului”
Pe par­cur­sul lunii noiem­brie 2014, peste 13 mili­arde de lei au fost scoși de la Banca de Eco­no­mii (BEM), Banca Soci­ală (BS) și Uni­bank și trans­fe­rați pe con­turi din stră­i­nă­tate. Pe 27 noiem­brie 2014, o mașină plină cu acte de la cele trei bănci [...] mai mult
Siegfried Mureșan: „Sper că în R. Moldova avem un guvern care să dorească să implementeze reformele”

Un interviu cu europarlamentarul român de la Bruxelles realizat de europalibera.org



La 1 iulie intră în vigoare Acordul de Asociere al Uniunii Europene cu Republica Moldova, semnat acum doi ani la sfârşitul lunii iunie… Ce ar trebui să urmeze? Şi a devenit sau promite măcar acest acord să devină cel mai important generator [...] mai mult
BANII DISPĂRUȚI ÎN ASFALT PRIN CONTRACTE ORCHESTRATE
Bugetul municipiului Chișinău a fost păgubit cu peste 8 milioane de lei prin semnarea, de către primarul Dorin Chirtoacă, a unui contract de împrumut cu o firmă din SUA pentru lucrări de reparaţie a unor străzi. Împrumutul a fost contractat ilegal, iar Primăria Chișinău a folosit drept „argument” [...] mai mult

randat în 	0.1840 secunde